Curtea de Justitie a Uniunii Europene

Incredibil:decizia CJUE de a permite confiscarea de către bănci a depozitelor cetățenilor în caz de dificultate

de

Ce consecinţe poate avea decizia CJUE

Atacul lui Rebega la adresa băncilor atinge aici accente specifice partidelor naționaliste, știut fiind că grupul în care acesta este vicepreședinte întrunește marile partide naționaliste din Europa: „Recenta decizie a CJUE acordă acestor bănci mari, focare de escrocherii, exact un statut de entități intangibile. Consecințele deciziei CJUE sunt extrem de grave. Mai întâi, această decizie este un atac direct la proprietate, așadar la un principiu fundamental al statului de drept. Pe cale de consecință, este afectată siguranța financiară a tuturor cetățenilor Europei și, implicit, și a românilor. În al doilea rând, măsura va distruge, lent, clasa mijlocie, prin sărăcirea acelor depunători care furnizează grosul depozitelor mici și mijlocii“, notează Laurenţiu Rebega.

„Să subliniem că, după Al Doilea Război Mondial, tocmai întărirea clasei mijlocii i-a adus Occidentului dinamism economic, echilibru social și o prosperitate fără precedent. În al treilea rând, decizia CJUE este încă un cui bătut în sicriul statului național, care, lipsit de suveranitate, devine vasalul instituțiilor europene supranaționale și al intereselor marii oligarhii bancare internaționale“, avewrtizeazăp europarlamentarul.

Iată așadar că recenta decizie a CJUE capătă inclusiv conotații politice importante, după cum reiese din finalul mesajului lui Rebega: „Viitorul arată sumbru! Ca să nu ajungem în acest viitor, trebuie să luăm atitudine. Trebuie ca vocea și acțiunile noastre să fie ferme și categorice! Nu băncile trebuie apărate, ci cetățenii! Nu oligarhia trebuie protejată, ci clasa mijlocie! Nu Comisia Europeană trebuie să decidă, ci statul național!“.

Ceea ce devine clar din poziția publică a europarlamentarului Laurențiu Rebega este că decizia CJUE dă apă la moară celor care critică şi băncile, dar și actuala formulă de funcționare a Uniunii Europene.

 
„Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că directiva privind salvarea de la faliment a băncilor prin confiscarea depozitelor clienților este OK. În principal, motivația este că e preferabil să confiști acești bani de la clienți decât să îi primești cadou de la stat, adică de la contribuabili, mai ales că treaba asta din urmă ar însemna un nasol ajutor de stat.
Decizia e cinică, pentru că băncile au fost ajutate și până acum de state, și nimeni nu și-a pus problemă că ar fi vorba de ajutoare de stat ilegale. Că să nu mai vorbim de eficienţă. Au fost bănci, cum e Dexia, care au fost salvate de stat chiar de două ori, au dat ultra-managerilor lor bonusuri de «succes» de zeci de milioane de euro, după care au intrat din nou în dificultate, iar acum așteaptă salvarea cu bănuții deponenților.
Decizia este și ipocrită, pentru că nu răspunde la întrebări esențiale:
– Trebuie salvate aceste entități malefice care distrug lumi și destine pentru a o lua de la cap, iresponsabil, indiferent de riscurile asumate pe seamă statului și a deponenților?
– De ce trebuie că rezoluția să se deruleze în spațiu privat, discret, între bancheri, fără control judiciar, fără transparență, fără acordul măcar implicit al deponenților, și cu dispreț față de contracte și față de principiul neretroactivității legii?
– Cum rămâne cu dreptul de proprietate?
– Cum rămâne cu proiectele publice, sociale, pe care statul «democratic» nu le mai poate finanța, pentru că are ca prioritate salvarea băncilor?
Părerea mea e că aceste chestiuni sunt de competența CEDO. Acolo s-ar putea decide dacă salvarea acestor sepii malefice și a bunăstării overlorzilor sistemului este prioritară față de dreptul de proprietate asupra banilor din depozite și față de sarcinile esențiale ale statului.
Oricum, pentru lideri europeni ca Matteo Renzi, decizia CJUE pică foarte prost. El va trebui să decidă dacă dă de la buget 40 de miliarde de euro pentru a salva cele trei-patru bănci falite sau dacă va permite că acești bani să fie luați de la deponenți. Că de închis aceste bănci nu se pune problema. Iar decizia italienilor va fi clonată peste tot, inclusiv în România. Ce, credeți că nu mai sunt bănci falite?“

Ce spune legislaţia de azi

Legea 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii arată câte se poate de clar că băncile nu pot să apeleze la economiile deponenţilor pentru a fi salvate. Pentru mai multă acurateţe, redăm, în continuare, Articolul 349 din această lege:

Art. 349. – Instituţiile de credit şi entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) şi d) includ în prevederile contractuale o clauză în virtutea căreia creditorul sau partea la acordul ce guvernează o datorie acceptă ca aceasta să poată face obiectul exercitării competenţelor de reducere a valorii şi de conversie şi este de acord să se supună oricărei măsuri de reducere a valorii principalului sau a sumei de plată datorate, de conversie sau de anulare, ce poate fi impusă de către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate de rezoluţie, în exercitarea competenţelor sale, cu condiţia ca o astfel de datorie:
a) să nu fie exclusă în temeiul art. 286;
b) să nu fie un depozit prevăzut la art. 234 din Legea nr. 85/2014;
c) să fie reglementată de legislaţia unui stat terţ; şi
d) să fie emisă sau contractată după data de la care se aplică prevederile referitoare la recapitalizarea internă.

Iată şi un articol – dintr-o altă lege – care arată că banii deponenţilor au prioritate la rambursare, în cazul unui faliment al instituţiei de credit:

În cazul falimentului unei instituţii de credit, creanţele se plătesc în lei, în următoarea ordine:
– 1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare, precum şi plata onorariilor persoanelor angajate în condiţiile legii, inclusiv ale lichidatorului judiciar;
– 2. creanţele rezultate din depozitele eligibile în sensul prevederilor cuprinse în legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor, inclusiv creanţele schemelor de garantare a depozitelor rezultate din subrogarea în drepturile deponenţilor garantaţi şi/sau din finanţarea, potrivit legii, a măsurilor de rezoluţie a instituţiei de credit debitoare, precum şi creanţele izvorâte din raporturi de muncă pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
– 3. creanţele reprezentând acea parte a depozitelor eligibile ale persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii care depăşeşte plafonul de acoperire prevăzut în legislaţia privind schemele de garantare a depozitelor şi depozitele persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii, care ar fi depozite eligibile dacă nu ar fi fost făcute prin intermediul sucursalelor situate în afara Uniunii ale unor instituţii stabilite în Uniune;
– 4. creanţele rezultând din activitatea debitorului după deschiderea procedurii;
– 5. creanţele bugetare, creanţele schemelor de garantare a depozitelor, altele decât cele prevăzute la pct. 2, precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din credite acordate de aceasta instituţiei de credit;
– 6. creanţele decurgând din operaţiuni de trezorerie, din operaţiuni interbancare, din operaţiuni cu clientelă, operaţiuni cu titluri, alte operaţiuni bancare, precum şi din cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum şi alte creanţe chirografare;
– 7. creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit;
– 8. creanţele decurgând din instrumente de datorie şi din împrumuturi, având la bază convenţii care prevăd o clauză de subordonare potrivit căreia, în caz de lichidare sau faliment al instituţiei de credit, astfel de creanţe urmează să fie plătite după creanţele tuturor creditorilor chirografari nesubordonaţi şi, după caz, ale altor creditori chirografari subordonaţi; în cadrul acestei categorii de creanţe, plata acestora se va efectua cu respectarea ordinii de preferinţă stabilite prin clauza de subordonare aferentă fiecărei creanţe;
– 9. creanţele acţionarilor instituţiei de credit în faliment, respectiv creanţele membrilor cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit în faliment, derivând din dreptul rezidual al calităţii lor, potrivit prevederilor legale şi statutare.

Clauze Abuzive Banci : Clauza de risc valutar poate fi declarată absolut nulă

de

Mai multe instanţe s-au pronunţat recent împotriva Bancpost, cerând îngheţarea cursului de schimb valutar leu/franc elveţian de la data contractării creditului, eliminarea din contract a unor clauze abuzive şi restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze.

Posted by Marius Coltuc on 16 Iulie 2015

Clauza de risc valutar poate fi declarată absolut nulă

Mai multe instanţe s-au pronunţat recent împotriva Bancpost, cerând îngheţarea cursului de schimb valutar leu/franc elveţian de la data contractării creditului, eliminarea din contract a unor clauze abuzive şi restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze.

lege, justitie

Foto via Shutterstock

„Mi s-au mai semnalat trei sentinţe de îngheţare a cursului de schimb leu/CHF la nivelul istoric din data contractării creditu­lui. Toate sunt contra Bancpost: una la Tîrgu Jiu şi două la Constanţa. S-a dispus atât eliminarea din contract a unor clauze abuzive (inclusiv cea de schimb valutar), cât şi restituirea sumelor nedatorate achitate în „temeiul” acestor clauze”, a anunţat av. Gheorghe Piperea.
De altfel, nu mai departe de săptămâna trecută, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis, în urma unor solicitări din România, că un codebitor al unui credit are calitatea de „consumator” şi că instanţele locale trebuie să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unor clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator.
De asemenea, CJUE a decis că instanţele trebuie să decidă dacă a fost sau nu respectată cerinţa informării complete a consumatorilor şi că, dacă o clauză este considerată abuzivă din cauza incompletei informări, ea nu trebuie să producă efecte pentru consumator.

Clauza de risc valutar poate fi declarată absolut nulă

În urma deciziei CJUE, av. Adrian Cuculiş a afirmat că „situaţia este identică la toţi împrumutaţii, fie CHF, fie euro, fie dolari, fiindcă nu au fost comunicate către împrumutaţi informaţii cu privire la testul de stres cu până la 50% al valutei, pentru a se putea observa dacă împrumutaţii pot face faţă unei asemenea volatilităţi. În accepţiunea CJUE, acest lucru poate fi interpretat drept o clauză de risc va­lutar abuzivă, deci nulă absolut”.

„Prin faptul că principiul ge­neral este acela de a fi luat cursul de schimb de la momentul plăţii, conform contractelor de credit, prin eliminarea acestei preve­deri, lipseşte de eficienţă contractul de credit şi astfel singurul curs valabil mai poate fi cel de la semnarea contractului, evident cu consecinţa restituirii tuturor sumelor de bani percepute peste acest curs”, mai spune Cuculiş.

Potrivit acestuia, soluţia instanţei în urma acestei pronunţări ar fi de constatare a nulităţii absolute a clauzei de risc valutar inserată la punctul x , din acelaşi contract de credit menţionat mai sus, raportat la faptul că aceasta este abuzivă şi contravine prevederilor Legii nr.193/2000.

„Dispune stabilizarea şi aplicarea, pe tot parcursul derulării contractului de credit, a unui curs CHF – leu egal cu cel existent la momentul semnării contractului. Obligă pârâtele la restituirea sumei de x lei, achitată de reclamanţi ca diferenţă de curs calculată începând cu data încheierii contractului şi până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Astfel, rămâne în sarcina împrumutatului să facă dovezile minimale că nu a fost informat pe deplin cu privire la întinderea reală a creditului său fiindcă, să nu uităm, avem deja o decizie care trece sarcina probei în obligaţiile băncii şi astfel, prin aplicarea celor 3 elemente din legea 193/2000, buna-credinţă, dezechilibrul şi lipsa informării care derivă din OUG 21/1992 a protecţiei consumatorului

Practica instantelor romanesti in materia clauzelor abuzive – AVOCAT BANCA

de

Practica instantelor romanesti in materia clauzelor abuzive – AVOCAT BANCA.Potrivit prevederilor art. 267 TFUE, Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor si cu privire la validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii.


Judecatoria Deva, incheierea din 23.02.2011, dosar nr. 808/221/2010

Pe rol fiind actiunea petentului Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Arad – Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Hunedoara in contradictoriu cu intimata SC B.C.R. SA, avand ca obiect aplicare sanctiune contraventionala; cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenienta C.E.M., avand ca obiect constatare clauze abuzive.

Instanta pune in discutie cererea formulata de intimata SC B.C.R. SA privind sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene, pentru a raspunde la urmatoarele intrebari:

Notiunile de obiect al contractului si de raport calitate-pret, astfel cum sunt acestea mentionate in Directiva 93/13, includ, in domeniul contractelor de credit cu consumatorii, elementele care formeaza DAE [n.red. dobanda anuala efectiva] perceputa de institutia bancara ca si contraprestatie pentru acordarea creditului?
Din moment ce Legea nr. 193/2000 cuprinde o prevedere care transpune dispozitiile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, instantele nationale mai au posibilitatea sa procedeze la analiza presupusului caracter abuziv al unor clauze din contractele de credit care se refera la determinarea elementelor componente ale DAE?

Avocat M.R., pentru intimata SC B.C.R. SA, arata ca isi sustine cererea asa cum a fost formulata in scris si insista si cu privire la suspendarea judecatii pana la pronuntarea Curtii.

Avocat F.O., pentru intervenienta, solicita respingerea cererii de sesizare a Curtii si a cererii de suspendare. Instanta pune in vedere avocatilor partilor ca s-a acordat cuvantul doar cu privire la cererea de sesizare a Curtii, urmand ca dupa ce instanta se va pronunta pe acest aspect sa se puna in discutie, eventual, si cererea de suspendare.

Avocat F.O. arata ca se impune respingerea cererii de sesizare a Curtii, avand in vedere ca, prin Ordonanta din 16 noiembrie 2010, data in cauza C-76/101, Curtea si-a expus deja pozitia.

Avocat M.R., in replica, arata ca nu s-a clarificat problema daca, tinand cont de prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, care exclud clauzele referitoare la obiectul si pretul contractului, de la controlul caracterului abuziv, instantele nationale au sau nu competenta de a analiza astfel de clauze.

Avocat F.O. arata ca din considerentele Ordonantei din 16 noiembrie 2010, data in cauza C-76/10, rezulta implicit raspunsul la intrebarile intimatei.

Instanta, analizand cererea intimatei SC B.C.R. SA privind sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene, constata urmatoarele:

Potrivit prevederilor art. 267 TFUE, in partea relevanta in prezenta procedura, Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor si cu privire la validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii.

In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta instanta poate, in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta ii este necesara pentru a pronunta o hotarare, sa ceara Curtii sa se pronunte cu privire la aceasta chestiune; in cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fata unei instante nationale ale carei decizii nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern, aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea.

Obiectul prezentei actiuni vizeaza pretinsul caracter abuziv al clauzei inserate la pct. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1112/F/23.05.2007, in baza careia s-a modificat dobanda de la 10,5% pe an, la 11,4% pe an.

 

 

 

 

 

Practica instantelor romanesti in materia clauzelor abuzive – AVOCAT BANCA

Mandat european de executare

de

Drepturile acuzatului sunt respectate daca acesta a mandatat un avocat pentru a-l apara la proces si a fost intr-adevar aparat de avocatul respectiv in cursul procesului.

Decizia-cadru privind mandatul european de arestare urmareste simplificarea si accelerarea procedurilor de predare a persoanelor intre statele membre. Acest nou regim elimina complexitatea si riscurile de intarziere inerente procedurilor de extradare prin stabilirea unui sistem de libera circulatie a deciziilor judiciare intemeiat pe recunoasterea reciproca.

In acest context, o dispozitie din decizia-cadru interzice autoritatilor judiciare sa refuze executarea mandatului de arestare emis in scopul executarii unei pedepse, in ipoteza in care persoana interesata nu a fost prezenta personal la proces, atunci cand, avand cunostinta de procesul stabilit, a mandatat un avocat pentru a o apara si a fost intr-adevar aparata de avocatul respectiv.

Or, potrivit jurisprudentei Tribunal Constitucional (Curtea Constitutionala, Spania), in cazul condamnarilor pentru infractiuni grave pronuntate in lipsa acuzatului, predarea condamnatului trebuie sa fie conditionata de posibilitatea de revizuire a hotararii in statul membru care a emis mandatul de arestare.

In octombrie 1996, Audiencia Nacional (Spania) a declarat admisibila extradarea in Italia a domnului Stefano Melloni pentru a fi judecat acolo pentru faptele enumerate in mandatele de arestare emise de Tribunale di Ferrara (Italia). Dupa ce a beneficiat de o punere in libertate in schimbul unei cautiuni de 5 000 000 ESP (aproape 30 000 de euro), pe care a achitat-o in ziua urmatoare, domnul Melloni a fugit, astfel incat nu a mai putut fi predat autoritatilor italiene.

In 1997, Tribunale di Ferrara a constatat neprezentarea domnului Melloni si a decis ca notificarile ulterioare sa fie efectuate avocatilor pe care acesta ii numise deja. Printr-o hotarare a Tribunale di Ferrara din 2000, confirmata ulterior printr-o hotarare a Corte d’Appello di Bologna (Curtea de Apel din Bologna, Italia) din 2003, domnul Melloni a fost condamnat in lipsa la o pedeapsa cu inchisoarea de zece ani pentru bancruta frauduloasa. Printr-o hotarare din 2004, Corte suprema de cassazione (Curtea suprema de casatie, Italia) a respins recursul formulat de avocatii acestuia.

Ca urmare a arestarii acestuia de politia spaniola, domnul Melloni s-a opus predarii sale autoritatilor italiene, aratand ca, in primul rand, in pofida faptului ca in apel a desemnat un alt avocat si i-a revocat pe cei doi anteriori, notificarile au continuat sa fie adresate acestora din urma.

In al doilea rand, acesta a afirmat ca dreptul procedural italian nu prevede posibilitatea de a formula o cale de atac impotriva condamnarilor pronuntate in lipsa, motiv pentru care mandatul european de arestare ar trebui, daca este cazul, sa fie supus conditiei ca Italia sa garanteze posibilitatea de a formula o cale de atac impotriva hotararii.

In septembrie 2008, Audiencia Nacional a decis predarea domnului Melloni autoritatilor italiene in vederea executarii pedepsei care i-a fost aplicata de Tribunale di Ferrara, apreciind ca nu s-a dovedit faptul ca avocatii desemnati de domnul Melloni incetasera sa il reprezinte.

Instanta spaniola a considerat ca dreptul acestuia la aparare fusese respectat, dat fiind ca avusese cunostinta in prealabil de desfasurarea procesului, ca s-a aflat in mod voluntar in situatia de contumacie si ca a desemnat doi avocati pentru reprezentarea si apararea sa, care intervenisera in aceasta calitate in prima instanta, in apel si in recurs, epuizand astfel caile de atac.

Domnul Melloni a introdus o cale de atac impotriva acestei hotarari la Tribunal Constitucional. Acesta din urma intreaba Curtea de Justitie daca decizia-cadru interzice instantelor spaniole sa conditioneze predarea domnului Melloni de posibilitatea revizuirii condamnarii sale.

In concluziile prezentate, avocatul general Yves Bot propune Curtii sa raspunda, in primul rand, ca dispozitia in cauza din decizia-cadru nu permite autoritatii judiciare de executare, in cazurile mentionate in dispozitia respectiva, sa supuna executarea unui mandat european de arestare conditiei ca persoana care face obiectul acestuia sa poata beneficia de rejudecarea cauzei in statul membru care a emis mandatul.

Avocatul general considera ca aceasta concluzie rezulta nu doar din modul de redactare al dispozitiei mentionate, ci si din obiectivele urmarite de legiuitorul Uniunii.

In fata unor incertitudini care erau de natura sa reduca eficacitatea mecanismului de recunoastere reciproca a deciziilor judiciare pronuntate in lipsa, legiuitorul Uniunii a decis sa prevada in mod exhaustiv cazurile in care executarea unui mandat european de arestare emis in scopul executarii unei hotarari pronuntate in lipsa trebuie sa fie considerata ca nu aduce atingere dreptului la aparare.

Acest lucru este incompatibil cu mentinerea posibilitatii ca autoritatea judiciara de executare sa conditioneze predarea unei persoane de revizuirea condamnarii in scopul garantarii dreptului acesteia la aparare, in imprejurari precum cele din speta.

In al doilea rand, avocatul general considera ca aceasta dispozitie este compatibila cu dreptul la un proces echitabil si cu respectarea dreptului la aparare prevazute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, acesta apreciaza ca dispozitia mentionata stabileste conditiile in care persoana interesata trebuie sa fie considerata ca a renuntat in mod voluntar si neechivoc sa se prezinte la proces, astfel incat nu mai poate revendica beneficiul unei rejudecari a cauzei.

In ultimul rand, avocatul general se pronunta cu privire la domeniul de aplicare al articolului 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care prevede ca aceasta nu aduce atingere drepturilor omului recunoscute, in domeniile de aplicare corespunzatoare, prin constitutiile statelor membre.

Potrivit avocatului general, aceasta dispozitie nu poate fi invocata pentru a face sa prevaleze dreptul constitutional national fata de decizia-cadru si a conditiona astfel executarea unui mandat european de arestare de beneficiul unei rejudecari a cauzei in statul membru emitent. Aceasta constatare rezulta din respectarea principiilor preeminentei dreptului Uniunii, aplicarii uniforme si eficiente a dreptului Uniunii in cadrul statelor membre si securitatii juridice.

In plus, avocatul general aminteste ca nivelul de protectie a drepturilor fundamentale nu trebuie sa fie stabilit in abstracto, ci intr-un mod adaptat cerintelor legate de obiectivele urmarite de Uniune.

O legislatie naţionala poate prevedea nulitatea unui contract incheiat intre un consumator si un comerciant care cuprinde o clauza abuziva daca astfel se asigura o mai buna protectie a consumatorului, au decis magistratii Curtii de Justitie a Uniunii Europene

de

Potrivit Directivei 93/13 (Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii – JO L 95, p. 29, Editie speciala, 15/vol. 2, p. 273, www.curia.europa.eu), clauzele abuzive

inserate intr-un contract incheiat cu un consumator de catre un vanzator sau un furnizor, impuse de acesta, nu creeaza obligatii pentru consumator.

In aceasta privinta, o clauza trebuie considerata ca fiind abuziva in cazul in care, in contradictie cu cerinta de buna-credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului. Cu toate acestea, contractul care cuprinde o astfel de clauza continua sa angajeze partile in cazul in care poate continua sa existe fara aceasta.

Doamna Pereničová si domnul Perenič au obtinut un credit de 150 000 SKK (4 979 de euro) de la SOS, institutie nebancara care ofera credite de consum in temeiul unor contracte standardizate. Potrivit contractului de credit, imprumutul trebuie rambursat in 32 de rate lunare in cuantum de 6 000 SKK (199 de euro), la care se adauga a treizeci si treia rata, egala cu valoarea creditului acordat. Beneficiarii creditului sunt astfel obligati sa ramburseze o suma de 342 000 SKK (11 352 de euro).

Dobanda anuala efectiva (DAE) a creditului – si anume suma cheltuielilor legate de acesta aflate in sarcina consumatorului – a fost stabilita in contractul respectiv la 48,63 %, in conditiile in care, potrivit calculului efectuat de instanta slovaca de trimitere, aceasta se ridica de fapt la 58,76 %.

Doamna Pereničová si domnul Perenič au introdus o actiune la Okresný súd Prešov (Tribunalul Departamental Prešov, Slovacia) pentru a se constata ca contractul lor de credit contine mai multe clauze abuzive, cum ar fi indicarea inexacta a DAE, si solicita de asemenea acestei instante sa constate nulitatea intregului contract.

Instanta slovaca intreaba Curtea daca directiva ii permite sa constate nulitatea unui contract de credit de consum care cuprinde clauze abuzive atunci cand o astfel de solutie ar fi mai avantajoasa pentru consumator. Astfel, dupa cum precizeaza instanta nationala, in cazul declararii nulitatii, consumatorii vizati ar fi obligati sa plateasca doar dobanzile de intarziere, la un nivel de 9 %, si nu toate cheltuielile aferente creditului acordat, care ar fi mult mai mari decat aceste dobanzi.

In hotararea pronuntata, Curtea aminteste mai intai ca obiectivul urmarit de directiva consta in eliminarea clauzelor abuzive incluse in contractele de credit de consum, mentinand totodata, daca este posibil, validitatea intregului contract, iar nu in anularea tuturor contractelor care contin astfel de clauze.

In continuare, in ceea ce priveste criteriile care permit sa se aprecieze daca un contract poate continua sa existe efectiv fara clauzele abuzive, Curtea releva ca trebuie aplicata o abordare obiectiva, potrivit careia situatia uneia dintre partile la contract, in speta consumatorul, nu poate fi considerata criteriul determinant care decide soarta viitoare a contractului. Prin urmare, directiva se opune ca, la aprecierea aspectului daca un contract care contine una sau mai multe clauze abuzive poate continua sa existe fara clauzele mentionate, sa fie luate in considerare numai efectele avantajoase pentru consumator ale anularii contractului in totalitate.

Cu toate acestea, Curtea constata ca directiva nu a realizat decat o armonizare partiala si minimala a legislatiilor nationale privind clauzele abuzive, recunoscand totodata statelor membre posibilitatea de a asigura consumatorilor un nivel mai ridicat de protectie decat cel pe care aceasta il prevede. Prin urmare, directiva nu se opune ca un stat membru sa prevada, cu respectarea dreptului Uniunii, o reglementare nationala care permite sa se declare nulitatea intregului contract incheiat intre un comerciant si un consumator si care contine una sau mai multe clauze abuzive atunci cand se dovedeste ca aceasta asigura o protectie mai buna a consumatorului.

Legea notarilor publici a fost modificata

de

La propunerea Ministerului Justitiei, Guvernul a aprobat miercuri, 25 ianuarie, modificarea Legii 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale.“Prin acest proiect de lege se elimina conditia cetateniei romane pentru

, putand accede in profesia de notar public persoanele care au cetatenie romana sau cetatenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, al Spatiului Economic European sau al Confederatiei Elvetiene.

Modificarea legislativa operata este necesara pentru a se pune legislatia nationala in acord cu decizii ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene”, se arata intr-un comunicat.

Potrivit MJ, prin acest proiect de act normativ se urmareste si consolidarea integritatii profesiei prin modificarea dispozitiilor referitoare la incompatibilitatile stabilite pentru notarii publici si largirea sferei raspunderii disciplinare prin introducerea de noi abateri disciplinare referitoare la exercitiul functiei de notar public.

Proiectul introduce un caz de incetare a functiei de notar public – pierderea bunei reputatii – si instituie procedura de urmat in astfel de cazuri.