Iulian Dascalu, supranumit si „regele” mall-urilor din Romania, a fost amendata de Oficiul National de Combatere si Prevenire a Spalarii Banilor (ONCPSB)

In intampinarea depusa in instanta, reprezentantii Oficiului de Prevenire a Spalarii Banilor solicita instantei sa mentina amenda aplicata firmei Iulius Residential Timisoara. „Neindeplinirea obligatiei de comunicare catre Oficiu a

persoanei desemnate prin actul intern este destul de grava incat sa atraga raspunderea contraventionala, determinand aparitia unui pericol social major. Fata de afirmatia petentei, conform careia comunicarea numelui persoanei este o chestiune de forma, se impune sublinierea ca obligatia de comunicare a persoanei nu este o chestiune de forma, ci de fond, iar aspectul ca petenta nu realizeaza nici acum, in urma controlului, pericolul social rezultat din neindeplinirea obligatiei pentru care a fost sanctionata este un element de natura a duce la agravarea pericolului social al faptei contraventionale savarsite”, se arata in documentul emis de ONCPSB.

Potrivit aceleiasi surse, „petenta a ignorat cu desavarsire, timp de patru ani, obilgatiile legale si poate ca ar fi continuat daca nu se efectua controlul”. „Aceasta perioada de patru ani in care petenta s-a aflat in afara cadrului legal probeaza o practica constanta a acesteia de nerespectare a normelor legale si este relevanta pentru aprecierea conduitei contravenientei si a atitudinii acesteia fata de obligatiile legale care ii incumba, precum si pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptelor contraventionale savarsite”, se mai arata in obiectiunile depuse la dosar de Oficiul de Prevenire a Spalarii Banilor.

Dosarul a fost inregistrat la inceputul acestui an, la Judecatoria Timisoara. Dupa un proces care a durat mai putin de jumatate de an, instanta a emis o sentinta prin care cererea Iulius Residential este respinsa, mentinandu-se amenda Oficiului de Prevenire a Spalarii Banilor. Sentinta a fost atacata cu recurs, iar dosarul este in prezent pe rolul Tribunalului Timis, primul termen din recurs fiind programat in 30 octombrie.