Avize si autorizatii

Avize si autorizatii

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/AhZaHbYL2gL

Avize si autorizatii
Dupa inregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului si dupa obtinerea certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de menţiuni sau înainte de începerea unei activităţi care necesită autorizare, societatea comerciala are obligaţia de a obtine autorizatia de functionare (prin autorizarea functionarii se intelege asumarea de catre solicitant a responsabilitatii privitoare la legalitatea desfasurarii activitatilor declarate.)
Activitatile cu impact semnificativ asupra mediului vor fi autorizate din punct de vedere al protectiei mediului de catre autoritatile competente de protectia mediului, la sediile acestora.

              Prin autorizarea funcţionării se înţelege:
1.  Asumarea de către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţii, prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere. Oficiul registrului comerţului va elibera solicitantului un certificat constatator care atestă înregistrarea declaraţiei pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de autorizare pentru activitatea sau obiectivul precizat.
2. In cazul în care solicitantul nu desfăşoară, la sediul social principal sau secundar, activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator, o perdioada de maximum 3 ani, va depune o declaraţie pe propria răspundere în acest sens. O dată cu eliberarea certificatului de înregistrare sau de înscriere de menţiuni, oficiul registrului comerţului va elibera solicitantului un certificat constatator care atestă că s-a înregistrat declaraţia pe propria răspundere şi că nu este necesară autorizarea funcţionării.

             Conform punctului 1 de mai sus, autoritatile publice competente vor efectua  un control privind conformitatea celor declarate, pentru:
a) actul de autorizare sanitară, emis de direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii sau de ministerele cu reţea proprie de sănătate publică;
b) actul de autorizare veterinară, emis de direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor teritoriale sau, după caz, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau de ministerele cu reţea veterinară proprie;
c) actul de autorizare de mediu, emis de autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;
d) actul de autorizare din punct de vedere al protecţiei muncii, emis de inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

            Cererile de autorizare a funcţionării se depun la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul din judeţul pe a cărui rază solicitantul îşi are stabilit sediul social principal sau secundar, la inregistratea societatii ori a sediului secundar, sau pe parcursul functionarii, ori de cate ori intervine o modificare in cele declarate anterior.

            Pe langa autorizarea functionarii de la Registrul Comertului, prezentata mai sus, exista multe alte situatii in care sunt cerute avize, autorizatii, licente functionare foarte variate, cum sunt cele de mai jos, dupa inmatricularea societatii:
» Case de schimb valutar – autorizatia de functionare emisa de Banca Nationala a României ;obiect unic de activitate
» Societati de asigurare-reasigurare – aviz de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor
» Societati de turism -licenta de turism-Ministerul Turismului+ 1 angajat cu brevet de turism
» Operatiuni vamale -autorizatie Directia Generala a Vamilor
» Paza obiectivelor, bunurilor, valorilor – aviz Ministerul de Interne si autorizatie Inspectoratele judetene de politie
» Societati de arhitectura – cel putin un asociat este membru în Ordinul Arhitectilor din Romania cu drept de semnatura si este înscris în Tabloul National al Arhitectilor la sectiunea 1-arhitecti;
» Servicii în domeniul protectiei muncii – abilitare Ministerul Muncii si Solidaritatii sociale
                » Autorizatia de comercializare a diferitelor produse: tutun,alcool,etc
                » Autorizatia de functionare, eliberata de Primaria din sectorul unde veti functiona
» Autorizarea sanitara veterinara de functionare a unitatilor din industria alimentara, emisa de catre Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor judetena, de pe raza careia functioneaza respectiva unitate alimentara.


Avize si autorizaţii necesare funcţionării comercianţilor

Avize si autorizaţii necesare funcţionării comercianţilor

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/XbBatyifywT

Avize si autorizaţii necesare funcţionării comercianţilor

Pentru autorizarea şi funcţionarea comerciantului, sunt necesare, după caz, anumite avize şi autorizaţii care vor fi prezentate în continuare, împreună cu modul în care ele pot fi obţinute.

 AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII COMERCIANŢILOR DIN PUNCT DE VEDERE AL

PREVENIRII ŞI STINGERII INCENDIILOR

Autorizaţia reprezintă actul care condiţionează funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţiei privind prevenirea şi stingerea incendiilor.

Autorizaţia se emite de către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială se află sediul social şi/sau sediile secundare ale comerciantului, respectiv brigada/grupul de pompieri militari, prin reprezentantul delegat la Biroul unic din cadrul camerei de comerţ şi industrie teritoriale.

Autorizarea funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor este obligatorie pentru construcţiile noi şi pentru amenajările, extinderile sau schimbările de destinaţie la construcţiile existente care se încadrează în cazurile prevăzute în anexa nr. 1.1 şi pentru care este obligatorie şi s-a obţinut în prealabil, în condiţiile legii, autorizaţia de construire.

Pentru situaţiile care nu se încadrează în cazurile prevăzute în anexa nr. 1.1 din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, în vederea obţinerii autorizaţiei solicitanţii vor depune numai o declaraţie pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică privind apărarea împotriva incendiilor.

DOCUMENTAŢIA NECESARĂ

În vederea obţinerii autorizaţiei solicitantul va depune la Biroul unic cererea de înregistrare, în care se vor înscrie atât datele de identificare a sediului social şi sediilor secundare, cât şi activităţile pe care urmează să le desfăşoare efectiv în aceste sedii, codificate în conformitate cu nomenclatorul CAEN.

Solicitantul este obligat să anexeze la cererea de înregistrare următoarele documente:

a) pentru cazurile încadrate în prevederile art. 3 alin. (1) respectiv anexa nr. 1.1 din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, piese scrise şi desenate ale documentaţiei tehnice de execuţie, respectiv:

– scenariu de siguranţă la foc – elaborat conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr. 84/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 12 septembrie 2001;

– plan de situaţie şi planuri de arhitectură pentru fiecare nivel al construcţiei sau al spaţiilor supuse autorizării de P.S.I.

– elaborate şi, după caz, verificate conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995, ale Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.943/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2002;

b) pentru cazurile care nu se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) respectiv anexa nr. 1.1 din Procedura de autorizare a funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, declaraţie pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de lege, conform modelului prezentat în anexa nr. 1.2 pct. I din aceeaşi procedură;

c) dovada achitării tarifului aferent autorizării, după caz.

Pentru construcţiile existente la care se execută amenajări, extinderi sau schimbări de destinaţie documentele prevăzute la lit. a) vor fi însoţite, după caz, de avizul proiectantului iniţial sau raportul de expertiză tehnică, cu însuşirea soluţiilor cuprinse în proiect, conform legislaţiei specifice.

Solicitantul are obligaţia de a prezenta pe timpul verificării efectuate la faţa locului, la solicitarea reprezentantului brigăzii/grupului de pompieri militari, întreaga documentaţie tehnică de execuţie, elaborată în conformitate cu prevederile legislaţiei privind calitatea şi autorizarea în construcţii.

Documentele se depun îndosariate.

Pentru sediul social şi fiecare sediu secundar se va elibera câte o anexă la certificatul de înregistrare.

Pentru autorizarea funcţionării din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor se percepe un tarif de 500.000 lei pentru fiecare sediu, în care se declară activităţile, indiferent de numărul activităţilor declarate.

Tarifele se achită la casieria Biroului unic din cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale, care vor efectua viramente către trezoreriile statului, în conturile brigăzilor/grupurilor de pompieri militari avizatoare, în termenele stabilite de reglementările legale în vigoare privind finanţele publice.