Foştii demnitari nu vor să plece din casele de protocol

443

Eugen Nicolăescu, fostul ministru al Sănătăţii, stă într-o locuinţă a RA-APPS de pe strada Polonă, despre care nu vrea să vorbească.

 

 

 

Un alt fost ministru al cabinetului Tăriceanu care trebuie să părăsească locuinţa primită de la RAPPS este Karoly Borbely care a condus ministrul comunicaţiilor. Nici Georgiu Gingăraş, fost ministru al sportului în guvernul Adrian Năstase nu a predat locuinţa de serviciu pe motiv că fiica sa locuieşte acolo.

„Acel apartament este într-o scară de bloc, care nu a avut nimic şi a trebuit să îl aranjez. Adică, dacă eu găseam un apartament mobilat şi veneam numai cu vesela şi cu hainele era normal, şi se termina mandatul, plecai. Aşa am zis: „Lăsaţi-mi copilul să îşi termine studiile” şi aşa că se interpretează în fel şi chip”, a declarat  Georgiu Gingăraş.

Sunt şi foşti demnitari care justifică păstrarea casei de la RAPPS prin faptul că se judecă cu statul fie pentru acea locuinţă, fie pentru funcţia din care au fost eliberaţi. Fostul procuror general al României, Tănase Joiţa, nu mai are de ani de zile o funcţie publică, dar refuză să predea casa.

realitatea