Potrivit acestora, din analiza datelor rezulta ca au fost raportate 850 de litigii, reprezentand, in general, actiuni in contencios administrativ aflate pe rolul instantelor prin care s-a solicitat anularea actelor administrative emise in temeiul dispozitiilor OU 37/2009 si/sau OU 105/2009 si reincadrarea in functia publica detinuta anterior, cu plata drepturilor salariale si/sau a daunelor morale.
In aprilie 2009, Guvernul Boc a emis Ordonanta de Urgenta 37/2009 prin care toti directorii de servicii deconcentrate din tara au fost schimbati din functii, cu argumentul „imbunatatirii activitatii administratiei publice”.
Aceasta ordonanta a fost declarata neconstitutionala, dar Guvernul a revenit cu un nou act normativ similar, respectiv Ordonanta de Urgenta 105/2009, prin care a preluat integral continutul ordonantei anterioare. Si acest act normativ a fost declarat drept neconstitutional de catre Curtea Constitutionala.
Din analiza efectuata la nivelul Executivului rezulta ca, pentru persoanele care au contestat in instanta decizia de concediere si au avut castig de cauza, statul trebuie sa achite despagubiri totale de peste 14,2 milioane lei, 10.000 euro si 15.955 dolari, la care se adauga sume care nu au fost deocamdata calculate de ministerele Agriculturii, Educatiei, Comunicatiilor, Afacerilor Externe.
„Unele ministere nu au comunicat sumele cu titlu de despagubiri, pentru ca nu toate obligatiile de plata, plus dobanzile aferente si penalitatile, au fost cuantificate prin sentintele civile pronuntate de catre instanta. Determinarea exacta a sumelor de plata, plus dobanzile aferente si penalitatile, se va realiza de catre directiile de specialitate existente la nivelul fiecarui angajator, la momentul punerii in executare a sentintelor ramase definitive si irevocabile”, au declarat sursele, citate de Mediafax.