Contractul individual de munca pe durata determinata

Art. 80. – (1) Prin derogare de la regula prevazuta la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, in cazurile si in conditiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de munca pe durata determinata.

(2) Contractul individual de munca pe durata determinata se poate incheia numai in forma scrisa, cu precizarea expresa a duratei pentru care se incheie.

(3) Contractul individual de munca pe durata determinata poate fi prelungit si dupa expirarea termenului initial, cu acordul scris al partilor, dar numai inauntrul termenului prevazut la art. 82 si de cel mult doua ori consecutiv.

(4) Intre aceleasi parti se pot incheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de munca pe durata determinata, dar numai inauntrul termenului prevazut la art. 82.

(5) Contractele individuale de munca pe durata determinata, incheiate in termen de 3 luni de la incetarea unui contract de munca pe durata determinata, sunt considerate contracte succesive.

Art. 81. – Contractul individual de munca poate fi incheiat pentru o durata determinata numai in urmatoarele cazuri:

a) inlocuirea unui salariat in cazul suspendarii contractului sau de munca, cu exceptia situatiei in care acel salariat participa la greva;

b) cresterea temporara a activitatii angajatorului;

c) desfasurarea unor activitati cu caracter sezonier;

d) in situatia in care este incheiat in temeiul unor dispozitii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fara loc de munca;

d1) angajarea unei persoane care, in termen de 5 ani de la data angajarii, indeplineste conditiile de pensionare pentru limita de varsta;

d2) ocuparea unei functii eligibile in cadrul organizatiilor sindicale, patronale sau al organizatiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;

d3) angajarea pensionarilor care, in conditiile legii, pot cumula pensia cu salariul;

e) in alte cazuri prevazute expres de legi speciale ori pentru desfasurarea unor lucrari, proiecte, programe, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel national si/sau la nivel de ramura.

Art. 82. – (1) Contractul individual de munca pe durata determinata nu poate fi incheiat pe o perioada mai mare de 24 de luni.

(2) In cazul in care contractul individual de munca pe durata determinata este incheiat pentru a inlocui un salariat al carui contract individual de munca este suspendat, durata contractului va expira la momentul incetarii motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de munca al salariatului titular.

Art. 83. – Salariatul incadrat cu contract individual de munca pe durata determinata poate fi supus unei perioade de proba, care nu va depasi:

a) 5 zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca mai mica de 3 luni;

b) 15 zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca cuprinsa intre 3 si 6 luni;

c) 30 de zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca mai mare de 6 luni;

d) 45 de zile lucratoare in cazul salariatilor incadrati in functii de conducere, pentru o durata a contractului individual de munca mai mare de 6 luni.

Art. 84. – (1) La incetarea celui de-al treilea contract individual de munca pe durata determinata, prevazut la art. 80 alin. (4), sau la expirarea termenului prevazut la art. 82 alin. (1), daca pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile:

a) in cazul in care contractul individual de munca pe durata determinata este incheiat pentru a inlocui temporar un salariat absent, daca intervine o noua cauza de suspendare a contractului acestuia;

b) in cazul in care un nou contract individual de munca pe durata determinata este incheiat in vederea executarii unor lucrari urgente, cu caracter exceptional;

c) in cazul in care incheierea unui nou contract individual de munca pe durata determinata se impune datorita unor motive obiective prevazute expres de legi speciale;

c1) in cazul in care incheierea unui nou contract individual de munca pe durata determinata se impune datorita unor motive obiective cuprinse in contractul colectiv de munca incheiat la nivel national si/sau la nivel de ramura, pentru desfasurarea unor lucrari, proiecte sau programe;

d) in cazul in care contractul individual de munca pe durata determinata a incetat din initiativa salariatului sau din initiativa angajatorului, pentru o abatere grava sau abateri repetate ale salariatului.

Art. 85. – (1) Angajatorii sunt obligati sa informeze salariatii angajati cu contract individual de munca pe durata determinata despre locurile de munca vacante sau care vor deveni vacante, corespunzatoare pregatirii lor profesionale, si sa le asigure accesul la aceste locuri de munca in conditii egale cu cele ale salariatilor angajati cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata. Aceasta informare se face printr-un anunt afisat la sediul angajatorului.

(2) O copie a anuntului prevazut la alin. (1) se transmite de indata sindicatului sau reprezentantilor salariatilor.

Art. 86. – (1) Referitor la conditiile de angajare si de munca, salariatii cu contract individual de munca pe durata determinata nu vor fi tratati mai putin favorabil decat salariatii permanenti comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de munca, cu exceptia cazurilor in care tratamentul diferit este justificat de motive obiective.

(2) In sensul alin. (1), salariatul permanent comparabil reprezinta salariatul al carui contract individual de munca este incheiat pe durata nedeterminata si care desfasoara aceeasi activitate sau una similara, in aceeasi unitate, avandu-se in vedere calificarea/aptitudinile profesionale.

(3) Atunci cand nu exista un salariat permanent comparabil in aceeasi unitate, se au in vedere dispozitiile din contractul colectiv de munca aplicabil. In cazul in care nu exista un contract colectiv de munca aplicabil, se au in vedere dispozitiile legislatiei in vigoare sau contractul colectiv de munca la nivel national.

Valoarea în vamă a mărfurilor

Art. 56. – (1) Dispoziţiile prezentului capitol stabilesc modul de determinare a valorii în vamă în scopul aplicării Tarifului vamal al României şi a măsurilor netarifare prevăzute de dispoziţiile legale care reglementează domenii specifice legate de schimbul de mărfuri.

(2) Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal al României.
Art. 57. – (1) Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994, cu modificările ulterioare.
(2) La valoarea în vamă, conform prevederilor art. 1 din acordul prevăzut la alin. (1), în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preţ, se includ:
a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română;
b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;
c) costul asigurării pe parcurs extern.
(3) Cu condiţia de a fi evidenţiată separat de preţul efectiv plătit sau de plătit, nu se include în valoarea în vamă valoarea dobânzilor stabilită în conformitate cu acordurile de finanţare încheiate de cumpărător cu privire la mărfurile importate, indiferent dacă finanţarea este acordată de vânzător sau de altă persoană, cu condiţia ca acordurile de finanţare să fi fost încheiate în scris şi ca, dacă i se solicită, cumpărătorul să poată demonstra că:
a) astfel de mărfuri sunt vândute efectiv la preţul declarat ca preţ efectiv plătit sau de plătit;
b) rata dobânzii pretinsă nu depăşeşte nivelul uzual pentru astfel de tranzacţii în ţara şi la momentul în care s-a acordat finanţarea.
(4) Când determinarea definitivă a valorii în vamă nu se poate efectua imediat, importatorul are dreptul de a ridica mărfurile din vamă, la cerere, cu condiţia să constituie o garanţie în forma acceptată de autoritatea vamală.
(5) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfii, importatorul nu prezintă documente concludente privind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală procedează la executarea garanţiei, operaţiunea de plasare a mărfurilor sub un regim vamal fiind considerată încheiată.
(6) Prin regulamentul vamal se pot stabili reguli specifice pentru determinarea valorii în vamă a suporturilor informatice pentru echipamentele de prelucrare a datelor conţinând date sau instrucţiuni, precum şi pentru mărfurile perisabile care sunt livrate, în mod uzual, în regim comercial de vânzare în consignaţie.
Art. 58. – (1) Valoarea în vamă se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declaraţie pentru valoarea în vamă, însoţită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii şi a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.
(2) Declaraţia pentru valoarea în vamă poate fi depusă şi prin reprezentant, în acest caz răspunderea fiind solidară.
Art. 59. – Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător la determinarea valorii în vamă a mărfurilor puse în liberă circulaţie după ce au fost plasate sub un alt regim vamal sau au avut o altă destinaţie vamală.

Originea preferenţială

Originea preferenţială

Art. 54. – Regulile de origine preferenţială stabilesc condiţiile de determinare a originii în vederea aplicării măsurilor tarifare preferenţiale prevăzute la art. 46 lit. d) şi e).
Art. 55. – Regulile şi formalităţile necesare pentru determinarea originii preferenţiale a mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

Instigarea

Consta in activitatea de determinare cu intentie la savarsirea, de catre o alta persoana, a unei fapte prevazute de legea penala.
Conditii :
sa aiba loc o activitate de determinare a unei persoane la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Activitatea de determinare trebuie sa indeplineasca anumite cerinte, respectiv : de a fi reala, efectiva, deci de a conduce la insusirea hotararii de comitere a faptei de catre o alta persoana.
Determinarea trebuie sa fie urmata de executare, prin comiterea de catre cel instigat a unei fapte relevanta penal- ca fapta consumata sau ca tentativa pedepsibila.
Activitatea de determinare se poate realiza prin recurgere la anumite mijloace, de catre una sau mai multe persoane, asupra unei alte persoane sau mai multor persoane.
Feluri ale instigarii : instigare simpla sau calificata ; imediata sau mediata ; directa sau indirecta, instigare cu un singur instigator sau concurs de instigari ; instigare individuala sau colectiva.

activitatea de determinare sa se realizeze cu intentie. Activitatea de instigare se comite intotdeauna cu intentie, neexistand instigare din culpa.
Cand cel instigat trece la executarea faptei lucrand de pe aceeasi pozitie psihica ca si instigatorul, instigarea este proprie. Cand cel instigat savarseste fapta prevazuta de legea penala cu forma de vinovatie a culpei sauf ara vinovatie penala, instigarea este improprie.

Instigatorul mai este denumit autor moral, iar persoana instigata este autorul material al faptei.