Cinci ani, cazul a stat în sertarele Parchetului General. Dosarul a fost trimis abia în 2007 la DNA. Anul trecut, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală împotriva fostului rector al Universităţii Agronomice Ioan
Alecu, pentru abuz în serviciu, şi împotriva omului de afaceri Puiu Popoviciu, pentru complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit anchetatorilor, şeful demisionar al DGIPI şi fostul şef al DGD, ar fi intervenit pe lângă ofiţerul judiciar Ion Motoc, de la DNA. Cei doi ar fi încercat să îl convingă să influenţeze procurorii care se ocupau de cazul lui Popoviciu şi Alecu. Mai exact, cei doi să primească neînceperea urmăririi penale.
Procurorii acuză un prejudiciu de peste un miliard de euro, expertiza imobiliară cerută la dosar indicând o subevaluare a terenului, la numai 10 euro pe metrul pătrat.
„Prima dată a fost acea ofertă de asociere pe care am depus-o la Institutul Agronomic. Terenul acela nu putea fi preluat. Era domeniu public, dar nu se putea face nimic acolo decât respectând domeniul de activitate, adică ‘cercetare în agricultură’. Eu ştiam acest lucru şi vroiam atunci o asociere cu Institutul Agronomic. Vroiam să investesc pentru a exploata terenul”, a declarat Gigi Becali, la Realitatea TV.
„Nu mă simt în niciun fel cu conştiinţa încărcată că aceşti oameni au fost demişi din cauza mea, pentru că era un război între mine şi ei. Ei îmi făceau mie rele. Am făcut acea reclamaţie pentru că nu mi s-a dat niciun răspuns din partea Institutului Agronomic la oferta pe care am depus-o”, a mai precizat acesta.
Potrivit lui Vadim Tudor, unul dintre cei implicaţi în acest scandal al fi însuşi preşedintele Traian Băsescu. Vadim Tudor a spus că, dintr-o notă scrisă de mână de colonel în rezervă SRI Florea Şpirea, fost consilier ministerial PRM, reiese faptul că preşedintele Băsescu ar fi primit de la Puiu Popovici un teren de 1,55 de hectare în schimbul aprobării planului de urbanism zonal.
„Într-o notă scrisă de mână de colonel în rezervă SRI Florea Şpirea, fost consilier ministerial PRM se spune: ‘Domnule preşedinte, Traian Băsescu a primit drept şpagă de la Puiu Popoviciu un teren în suprafaţă de 1,55 ha, la Băneasa’. Proba e că el a dat aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru Puiu Popovici pe când era primar şi ulterior, afacerea a fost succedată de succesorul lui Băsescu la Primărie, Adriean Videanu, şi de Vladimir Sommer, fost director la RAPPS. Băsescu l-a scos basma curată pe Puiu Popoviciu. El a uitat, şi acum vrea să lovească împrăştiat în Tăriceanu, Geoană, şi să-şi instaleze el un şef la unitatea militară Doi şi-un sfert”, a încheiat Vadim Tudor.
realitatea