PSD vrea premierul, Senatul si trei ministere

Ultimele rezultate partiale anuntate luni de BEC la ora 18:00 mentin in continuare Alianta PSD+PC pe prima pozitie, social-democratii incepand deja sa-si contureze strategiile pentru negocieri.

Cel mandatat de PSD sa conduca negocierile este chiar presedintele formatiunii, Mircea Geoana, insa discutiile nu vor exista daca nu vor fi acceptate cateva conditii ale social-democratilor.

Surse din PSD au declarat luni, pentru Antena 3, ca exista cateva conditii minime de la care vor incepe negocierile.

Astfel, PSD vrea postul depremier, sefia unei Camere a Parlamentului, preferabil Senatul si trei ministere cheie: Ministerul de Interne, Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Justitiei.

„Aceste cerinte nu se negociaza. Din acest punct vom demara discutiile. Restul posturilor sunt negociabile”, au declarat sursele social-democrate citate.

PD-L si PSD si-au impartit Hunedoara

In judetul Hunedoara PSD a obtinut cel mai bun rezultat la Senat, iar PD-L la Camera Deputatilor, primul intrunind 33,4%, iar democrat-liberalii 33,54%.

Rezultate finale comunicate de BEJ pentru Senat sunt: PSD+PC- 57.604 de voturi (33,40 %), PD-L- 49.972 de voturi (28,98 %) PNL – 45.559 de voturi (26,42 %), PRM – 8.211de voturi ( 4,76 %), UDMR-8.064 de voturi ( 4,67 %), PNG -3.019 de voturi (1,75 %)

La Camera Deputatilor pe primul loc se afla PD-L – 58.048 de voturi (33,54 %), urmat fiind de PSD+PC – 54.211 de voturi (31,33 %), PNL – 41.091 de voturi (23,74 %), PRM – 6.313 de voturi (3,64 %), UDMR – 6.122 de voturi (3,53 %), PNG – 2.019 de voturi (1,16 %).

Cu 14.187 de voturi, candidatul PD-L la Camera Deputatilor in colegiul uninominal nr. 5 (Petrosani), Monica Iacob Ridzi, a fost singurul candidat din judet pe care rezultatul l-a propulsat direct in Parlament. Numarul minim necesar de voturi pentru obtinerea unui mandat intreg, in acest colegiu a fost de 13.120.

Cristian Resmerita, candidatul Aliantei PSD+PC, a ratat la nou voturi obtinerea unui mandat de deputat, el intrunind 11.026 voturi, fata de cele 11.035 cate ii erau necesare.

Printre cei care nu au obtinut jumatate plus unu dintre voturi se mai numara si Adrian Paunescu (PSD), fostul ministru Gheorghe Barbu (PD-L) si Dan Radu Rusanu (PNL).

Rezultatele obtinute de candidatii pentru Senat sunt: Colegiul 1 (Valea Jiului) – Cosmin Vasile Nicula (PSD+PC) – 19.563 voturi, Gheorghe Barbu (PD-L) – 16.085 voturi, Alin Simota (PNL) – 7.042 voturi, Iosif Andras (UDMR) – 2.307 voturi, Florin Racotea (PRM) – 2.265 voturi, Nicolina Pop (PNG) – 978 voturi; Colegiul 2 (Brad-Orastie-Valea Muresului) – Adrian Paunescu (PSD+PC) – 14.933 voturi.

Au mai prins un loc in Senat Benoni Ardelean (PNL) – 13.967 voturi, Dorin Paran (PDL) – 13.691 voturi, Mihai Poenar (PRM) – 2.246 voturi, Veress Edmund Petru (UDMR) – 694 voturi, Grigore Coriolan Baciu (PNG) – 692 voturi; Colegiul 3 (Deva-Hunedoara-Tara Hategului ) – Dan Radu Rusanu (PNL) – 24.550 voturi, Mihai Leu (PSD-PC) – 23.108 voturi, Cristian Marius Vladu (PDL) – 20.196 voturi, Costel Avram (PRM) – 3700 voturi, Doina Popovici (PNG) – 1349 voturi.

La Camera Deputatilor situatia rezultatelor este urmatoarea: Colegiul 1 (Brad-Valea Muresului)- Laurentiu Nistor (PSD+PC) – 8.513 voturi, Tiberiu Ioan Balint (PNL) – 7.843 voturi, Oliviu Dorin Gligor (PDL) – 7.756 voturi, Daniel Mirel Dubar (PRM) – 877 voturi, Vasile Lucian Macaveiu (PNG) – 258 voturi, Grigoria Burjan (UDMR) – 218 voturi; Colegiul 2 (Geoagiu-Orastie-Simeria)- Iosif Veniamin Blaga (PDL) – 7.514 voturi, Agripina Elena Cazan (PSD+PC) – 5.315 voturi, Alin Catalin Radoane (PNL) – 4.847 voturi, Constantin Nicolae Stoica (PRM) – 899 voturi, Istvan Ferenczi (UDMR) – 419 voturi, Narcis Ionut Ancau (PNG) – 246 voturi; Colegiul 3 (Hateg-Calan-Tinutul Padurenilor), Ioan Timis (PNL) – 12.103 voturi, Nicolae Mihail Rudeanu (PSD+PC) – 5.953 voturi, Vasile Matei Oprita (PDL) – 5.842 voturi, Gheorghe Popescu (PRM) – 924 voturi.

Bela Fulop (UDMR) – 517 voturi, Ioan Spatacean (PNG) – 461 voturi; Colegiul 4 (Lupeni-Uricani-Vulcan)- Cornel Cristian Resmerita (PSD+PC) – 11.026 voturi, Angela Stoica (PDL) – 4.839 voturi, Daniel Lucian Surulescu (PNL) – 3.601 voturi, Daniel Vasile Moraru (PRM) – 1.014 voturi, David Benedekfi (UDMR) – 825 voturi, Daniel Palivan (PNG) – 234 voturi; Colegiul 5 (Petrila- Petrosani-Aninoasa) –Monica Maria Iacob Ridzi (PDL) – 14.187 voturi, Sorin Mihai Radu (PSD+PC) – 7.664 voturi, Petru Dragoescu (PNL) – 1.664 voturi, Eduard Roland Kacso (UDMR) – 959 voturi.

Marius Adrian Raduta (PRM) – 889 voturi, Gheorghita Stoica (PNG) – 289 voturi; Colegiul 6 (Deva-Carjiti)- Petru Marginean (PSD+PC) – 7.204 voturi, Ioan Inisconi (PDL) – 7.149 voturi, Bogdan Radu Timpau (PNL) – 6.913 voturi, Marta Mate (UDMR) – 1.714 voturi, Nicolae Mircea Mincea (PRM) – 921 voturi, Lucian Adrian Jula (PNG) – 317 voturi; Colegiul 7 (Hunedoara) – Viorel Arion (PDL) – 10.761 voturi, Liliana Tolas (PSD+PC) – 8.536 voturi, Puiu Dorinel Radu (PNL) – 4.120 voturi, Karoly Borbely (UDMR) – 1.470 voturi, Marcel Mircea Popa (PRM) -789 voturi, Gabriel Dorin Maxim (PNG) – 214 voturi.

Navodari: Amenda pentru adolescenta prinsa cu mai multe buletine

Adolescenta de 17 ani care a fost prinsa, duminica, in fata unei sectii de votare din orasul Navodari, cu o sacosa cu mai multe carti de identitate, a fost amendata cu 250 de lei.

Comandantul politiei Navodari, comisarul sef Mihai Tanaselea, a declarat ca, dupa ce a fost audiata la sediul politiei, tanara a fost lasata sa plece in conditiile in care era minora, dar si pentru faptul ca este dependenta de insulina. El a precizat ca a fost aplicata o amenda contraventionala de 250 de lei, iar dosarul de cercetare penala va fi inaintat procurorilor competenti sa solutioneze cazul.

Dosarul urma sa fie trimis la Parchetul Curtii de Apel Constanta, dar, intrucat pe 1 Decembrie este zi libera, acesta va ajunge in cursul zilei de marti, iar procurorii vor stabili incadrarea juridica a faptei.

Minora, in varsta de 17 ani, a fost retinuta, duminica, in ziua alegerilor parlamentare, si dusa la sediul Politiei orasului Navodari, dupa ce asupra ei au fost descoperite mai multe carti de identitate.

Seful politiei Navodari, comisarul sef Mihai Tanaselea, a confirmat ca, in prezent, se desfasoara cercetari in cazul unei tinere de 17 ani asupra careia s-au gasit, intr-o punga, mai multe carti de identitate. Acesta a precizat ca nu poate oferi mai multe detalii despre acest caz pana cand nu se va finaliza ancheta si se va stabili daca a fost comisa vreo contraventie.

La randul sau, primarul orasului Navodari, Nicolae Matei (PSD), a declarat ca ar fi vorba de un numar de 47 de carti de identitate gasite asupra tinerei. Aceasta ar fi urmat sa dea bani, in total cate 100 de lei pentru fiecare alegator, in baza unui tabel, din partea unui partid.

BEC: Alianta PSD+PC ramane pe primul loc

Alianta PSD+PC ramane pe primul loc dupa ce au fost centralizate datele de la 99,62% dintre sectiile de vot.

Astfel, potrivit datelor comunicate la ora 18:00 de Biroul Electoral Central (BEC), la Camera Deputatilor PSD+PC a obtinut 33,09% din numarul total de voturi, urmata de PD-L cu 32,34%, PNL 18,57%, iar UDMR 6,18%. Celelalte partide nu au atins pragul de 5%.

La Senat PSD+PC conduce din nou cu 34,12% din totalul voturilor, PD-L 33,57%, PNL 18,75%, iar UDMR 6,41%. Din nou niciun alt partid nu a depasit pragul electoral de 5%.

Reprezentantul BEC a precizat ca nu se va mai face nicio alta comunicare in cursul zilei de luni, urmatoarele rezultate urmand sa fie anuntate marti, la ora 10:00. Tot in sedinta de marti vor fi discutate si cele noua contestatii depuse de reprezentantii PNL, PNG-CD si PSD+PC.

PD-L a castigat in Bucuresti

Biroul Electoral Municipal a anuntat, luni, la ora 18:00, rezultatele finale dupa numararea voturilor centralizate de la toate sectiile de votare din Capitala.

Astfel, PD-L a obtinut 37,55% din voturi pentru Camera Deputatilor si 38,37% pentru Senat, in timp ce PSD+PC a adunat 33,42% si respectiv 34,82%, iar PNL are 15,84% la Camera Deputatilor si 15,52% la Senat.

PD-L si PNL, pe primele locuri in votul diasporei

PD-L a obtinut, in strainatate, 46,88% de voturi pentru Senat si 46,60% din voturile pentru Camera Deputatilor, aflandu-se astfel pe primul loc in optiunile electorale ale diasporei, dupa centralizarea voturilor din 206 sectii de votare din cele 221 organizate in strainatate.

Partidul Democrat-Liberal a obtinut la Senat 9.781 dintre voturile romanilor din strainatate, adica 46,88%. A fost urmat de PNL cu 4.873 dintre voturi (23,35%) si de alianta PSD-PC cu 2.752 (13,19%). PRM a primit 6,48% dintre voturi (1.353), UDMR 5,66% (1.182 ) si PNG 3,23% (674).

Pentru Camera Deputatilor romanii din strainatate au ales in mare parte tot cu PD-L, pentru care au votat 9.759 de romani (46,6%). PNL a obtinut 20,45% din voturi (4.283) , alianta PSD-PC 14,82 % (3.105), UDMR 4,46% (972), PRM 4,44% (931) si PNG 3,08% (647).

In total, in strainatate, au votat 24.000 de romani, care vor fi reprezentanti de patru deputati si doi senatori.

Faptă anticoncurenţială. Sancţionare. Insuficienţa probelor. Consecinţe.

Prin sentinţa civilă nr.981 din 3.05.2006 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal   a   respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC”CH”SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.

În motivarea sentinţei se reţine că reclamanta a solicitat, în principal anularea deciziei nr.94/2005, prin care a fost amendată cu suma de 313.218.312.660 lei (6% din cifra sa afaceri pe anul 2004), iar în subsidiar să se dispună reducerea amenzii, constatându-se că pârâta a efectuat o greşită individualizare a sancţiunii aplicate.

Instanţa de fond a constatat că decizia atacată este temeinică şi legală, deoarece atât reclamanta SC”CH”SA, cât şi celelalte două societăţi implicate, respectiv SC”L”SA şi SC”HR”SA, au încălcat dispoziţiile art.5 alin. (1) lit.a) din Legea concurenţei nr.21/1996, din analiza comportamentului acestor producători pe piaţa cimentului din România rezultând creşteri simultane sau la intervale nesemnificative ale preţurilor în perioada 2000 – trimestrul I 2004.

S-a argumentat, în considerentele sentinţei, că acest comportament paralel al societăţilor menţionate,  de stabilire a preţurilor de listă, nu poate fi justificat, în condiţiile investiţiilor efectuate cu  modernizarea unităţilor de producţie şi ale menţinerii unor cote de piaţă constante şi simetrice, decât prin existenţa unei înţelegeri între acestea, cu afectarea relaţiilor concurenţiale pe piaţa cimentului.

Instanţa de fond a mai reţinut că dovada schimbului de informaţii dintre producătorii de ciment o constituie existenţa unui înscris aparţinând preşedintelui în funcţie la acea dată al SC”HR”SA în care se menţionează că SC”L”SA „va reduce disconturile” şi „trebuie urmat cu foarte mare atenţie”.

S-a mai argumentat că o altă dovadă a comportamentului anticoncurenţial al reclamantei o reprezintă preluarea de către aceasta a controlului asupra societăţii TR SA Fieni singura care nu s-a aliniat   practicii  concertate  a  altor trei  producători investigaţi, prin preţuri cu o tendinţă descrescătoare începând cu anul 2001, astfel că fabrica a fost preluată de reclamantă, efectul imediat fiind creşterea preţului cimentului produs de aceasta cu 30%.

Din punct de vede procedural s-a reţinut că investigaţia s-a desfăşurat  în conformitate cu prevederile legale cuprinse atât în Legea nr.21/1996 cât şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Concurenţei, motivele de nulitate invocate de reclamantă fiind neîntemeiate.

Referitor la individualizarea sancţiunii instanţei de fond a constatat că aceasta s-a făcut corect în conformitate cu Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art.56 din Legea nr.21/1996, fiind aplicate procentele corespunzătoare pentru fiecare din elementele implicate, respectiv gravitatea faptei, durata încălcării şi circumstanţele atenuante.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta,    susţinând nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond  asupra existenţei pretinselor fapte anticoncurenţiale.

Se arată că graficele prezentate de echipa de investigaţie şi însuşite de instanţa de fond ca probă în sprijinul soluţiei de respingere a acţiunii au fost tendenţios întocmite, întrucât în încercarea de a se demonstra un  paralelism al preţurilor, se utilizează aceeaşi unitate de măsură pentru reprezentarea unor intervale de timp care variază între 2 zile şi 4 luni, iar redarea „la scară” a acestor grafice ar evidenţia că în realitate, preţurile nu au evoluat paralel, astfel cum susţine pârâta-intimată, ci au variat considerabil (în condiţiile în care însăşi autoritatea pârâtă recunoaşte, în cadrul întâmpinării, că o diferenţă de 10.000 lei la preţul unui sac de ciment este suficientă pentru a determina reorientarea clienţilor către un alt producător).

De asemenea, recurenta arată că nu au fost analizate apărările sale de fond privind existenţa unor importanţi factori economici care au stat la baza creşterii preţurilor stabilite de societate, şi anume: procesul inflaţionist (fenomen economic notoriu în perioada ce a făcut obiectul investigaţiei), creşterea preţurilor cimentului la nivel  mondial    (în  unele  ţări  cu până la 37% în perioada 2002 – 2004, în condiţiile unei inflaţii reduse în acele ţări) şi practicarea de către societate a unor preţuri mai reduse decât în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est. Totodată, nu s-a ţinut seama de diferenţele dintre preţurile nete (efective, rezultate în urma aplicării disconturilor) practicate de fiecare societate, fiind aproape imposibil de realizat o coordonare a comportamentului concurenţial prin acordarea discount – urilor, acestea rămânând constante la acelaşi producător timp de un an şi variind de la un producător la altul.

În legătură cu faptele anticoncurenţiale reţinute de prima instanţa, recurenta susţine că în mod nelegal şi cu depăşirea limitelor sesizării a fost reţinută „existenţa unei înţelegeri între societăţile producătoare de ciment de a menţine cote de piaţă egale, cu afectarea relaţiilor concureţiale…”. Ori, nici Raportul de Investigaţie, nici Deciziile nu au reţinut încălcarea  art.5 alin. (1) lit.c) din Legea concurenţei, care se referă la înţelegeri asupra cotelor de piaţă, ci încălcarea doar a art.5 alin.(1) lit.a) din aceeaşi lege.

În fine, recurenta arată că sub aspect probatoriu instanţa de fond nu a ţinut seama că elementele invocate de pârâta-intimată nu îndeplinesc condiţiile legale şi sunt lipsite de orice concludenţă. Astfel, nu poate fi reţinută ca relevantă o notă personală a preşedintelui SC”HR”SA, prin care acesta face presupuneri asupra comportamentului viitor şi incert al concurenţilor şi îşi propune să urmărească (supravegheze) majorările de preţuri ale SC”L”SA – comportament normal într-o economie de piaţă concurenţială.  Se subliniază, de către recurentă, că nici una din societăţi nu a efectuat vreo modificare de preţuri la datele menţionate în document sau în preajma datelor menţionate şi, în plus, nu rezultă în nici un fel vreun schimb de informaţii în care ea să fie implicată. Pe lângă faptul că menţiunile cuprinse în document sunt confuze  şi  documentul emană de la terţă societate, acesta nu este nici datat, astfel ca societatea-reclamantă să poată face unele aprecieri legate de contextul şi semnificaţia redactării înscrisului.

În aceeaşi ordine de idei, a probelor pe care se sprijină soluţia primei instanţei, recurenta susţine totala lipsă de concludenţă a preluării controlului asupra societăţii R Fieni, operaţiune aprobată de Consiliul Concurenţei, faţă de fapta anticoncurenţială reţinută, creşterea preţurilor cimentului produs de această societate fiind consecinţa firească a schimbării acţionariatului şi a aplicării politicii de preţuri a acestuia.

Recursul este fondat.

În mod greşit s-a apreciat, fără dovezi concludente, că există o încălcare a art.5 alin. (1) lit.a) din Legea concurenţei 21/1996, săvârşită de   SC”CH”SA.

Astfel, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile autorităţii pârâte, în sensul că societatea a participat la un cartel de fixare a preţurilor pe piaţa cimentului, sub forma unei practici concertate de stabilire a preţurilor de listă, fără a verifica apărările reclamantei cu privire la existenţa unor intervale de timp semnificative între creşterile practicate de SC”C” SA  şi cele practicate  de alte societăţi şi nici  apărările privind motivaţiile economice care au determinat creşterile de preţ, dintre acestea cele mai  evidente fiind rata inflaţiei în perioada investigată şi creşterea preţurilor la ciment pe plan internaţional. În cadrul graficelor efectuate s-au consemnat şi intervale de timp de patru luni la care producătorii au efectuat modificări, ceea ce înlătură în bună parte concluzia paralelismului , fiind vorba şi de un caracter sezonier al acestei industrii.

Distinct însă de existenţa unor creşteri de preţuri, pentru a se reţine încălcarea prevederilor art.5 lit.a) din Legea concurenţei nr.21/1996 ar fi fost esenţialmente necesar să se facă dovada participării SC”CH” SA  la o înţelegere (expresă sau tacită) ori o practică concertată (coordonată), a două sau mai multe societăţi.

Conform speţelor „A Ahlstrom Osakeyhtio şi alţii contra Comisiei  Europene” şi Italiana Vetro SpA Fabrica Pisana SpA şi PPG Vernante Pennitalia SpA contra Comisiei Europene”, într-o piaţă de oligopol (cum este şi cazul pieţei pe care activează SC”CH” SA ) concurenţii pot să-şi adapteze inteligent comportamentul în funcţie de condiţiile pieţei, revenind autorităţii de concurenţă sarcina să demonstreze pe bază de probe şi argumentat de ce nu ar fi plauzibile alte explicaţii ce ar putea sta la baza creşterii preţurilor pe piaţa respectivă, astfel încât să rezulte fără dubiu că  doar existenţa unor practici  concertate poate să fie o astfel de justificare.

În speţa dedusă judecăţii proba considerată cea mai puternică, existenţa unui înscris, este departe de a fi probat „fără dubiu” participarea la o înţelegere expresă sau tacită, fiind vorba de un document olograt nedatat, nesemnat, cuprinzând însemnări prescurtate în limba engleză despre creşteri de preţuri la societăţile concurente, la date scrise astfel: „June 30” sau „June 28”. Nu s-a făcut dovada unor creşteri de preţuri legate de acele date şi nu există nici un indiciu că SC”CH” SA  ar fi furnizat astfel de date autorului documentului (notei), care era la acea dată preşedintele SC”HR”SA.

Un astfel de înscris nu poate fi opus reclamantei-recurente, care nu a participat  în nici un fel la redactarea lui şi relevă informaţii eliptice, a căror sursă şi semnificaţie doar autorul le poate cunoaşte.

Celelalte fapte reţinute în sentinţă ca bază a unor prezumţii – respectiv menţinerea unor cote de piaţă constante şi achiziţionarea de către reclamantă a SC”T” SA – nu pot fi  considerate ca elemente ale unui comportament anticoncurenţial, în lipsa unor dovezi de participare la  o înţelegere expresă sau tacită a societăţii.

Recursul a fost admis.

Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice

Articol unic

Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 30 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 30. – (1) Autoritatea tutelara sau, dupa caz, consilierii juridici angajati ai consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica au obligatia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuita in vederea incheierii actelor juridice de vanzare-cumparare, donatie sau imprumuturi cu garantii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei varstnice respective.
(2) Persoana varstnica, astfel cum este definita la art. 1 alin. (4), va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, in vederea incheierii unui act juridic de instrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce ii apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale, de un reprezentant al autoritatii tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica respectiva.”
2. Articolul 34 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 34. – (1) In termen de 24 de ore de la inregistrarea sesizarii, autoritatea tutelara va solicita serviciului public de asistenta sociala sau, dupa caz, compartimentului de specialitate constituit conform legii in subordinea consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul persoana varstnica sa efectueze o ancheta sociala in maximum 10 zile de la solicitare.
(2) Autoritatea tutelara a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica, sesizata in conditiile art. 33 si in baza anchetei sociale, va propune masurile necesare de executare legala a dispozitiilor inscrise in actul juridic incheiat si va putea solicita in instanta judecatoreasca rezilierea contractului de intretinere in nume propriu si in interesul persoanei intretinute.”

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

Investitii straine directe de peste 5,5 miliarde euro, in 2006

Romania va atinge in 2006 un nou record absolut in privinta volumului de capital strain atras in economie de peste 5,5 miliarde euro, apreciaza specialisti ai Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS).

�Cresterile de capital social subscris din 2005 arata ca Romania este o destinatie din ce in ce mai atractiva pentru investitorii straini prin apropiata aderare la Uniunea Europeana. Aceasta tendinta va fi mentinuta si in 2006, cand preconizam ca Romania va atinge un nou record absolut in ceea ce priveste volumul de capital strain direct atras, de peste 5,5 miliarde euro�, a declarat pentru Rompres, consilierul ARIS, Iustina Lutan.
Aceasta a explicat ca imbunatatirea mediului de afaceri, coroborat cu efectele introducerii cotei unice de impozitare si atitudinea pozitiva a partenerilor straini fata de Romania, au condus la atragerea unui volum de investitii straine directe de circa 3,483 miliarde euro, in primele zece luni ale anului 2005.
Cea mai importanta componenta a investitiilor straine directe atrase de Romania au fost participatiile la capital (1,244 miliarde euro reprezentand 35,7 la suta din volumul total de ISD), imprumuturile acordate de compania mama structurilor afiliate din Romania (1,239 miliarde euro reprezentand 35,6 la suta din volumul total de ISD) si precum si componenta profit reinvestit (un miliard euro reprezentand 28,7 la suta din volumul total de ISD).
�Structura ISD in Romania se incadreaza in tendinta manifestata la scara globala, participatiile la capital avand cea mai mare pondere in fluxul de ISD atras atat de tarile dezvoltate, cat si de cele in curs de dezvoltare. In economiile care acorda facilitati fiscale pentru profitul reinvestit, ponderea sa in totalul ISD este mai importanta�, a mentionat consilierul ARIS.
Potrivit statisticilor, in primele zece luni ale anului trecut in Romania au fost inregistrate un numar de 9.617 noi societati comerciale cu participare straina, in crestere cu 17,6 la suta fata de perioada similara a anului trecut. Capitalul social subscris de acestea a inregistrat o crestere de 54,54 la suta, valoarea acestora cifrandu-se la 1,934 miliarde euro.
Printre cele mai importante majorari de capital efectuate de investitorii straini au inregistrat la Distrigaz Nord – 57,24 milioane euro, Alro Slatina SA – 40,5 milioane euro, Banca Romaneasca- 27,1 milioane euro, etc.
In privinta zonelor de interes pentru investitorii straini, reprezentanta ARIS a subliniat ca �investitiile si oportunitatile de afaceri in Romania au tendinta sa se concentreze intr-un numar restrans de zone.
�Numai in Bucuresti se concentreaza 20 la suta din totalul IMM-urilor din tara si au fost atrase peste 50 la suta din investitiile straine directe (ISD)�, a spus Iustina Lutan.
Aceasta a explicat ca cel mai mare numar de societati comerciale cu participare straina revin dominant Regiunii Bucuresti-Ilfov (peste 50 la suta), urmat de regiunile din vestul tarii, nord-vest si centru, in timp ce din punct de vedere al valorii capitalului subscris, dupa Bucuresti se situeaza Regiunile mai slab si mai tarziu industrializate (Sud-Muntenia si Sud-Est).
�In cazul acestora din urma, explicatia se afla in faptul ca in aceste regiuni, numeroase proiecte de investitii au fost realizate de la zero, din cauza lipsei sau insuficientei infrastructurilor specifice mediului economic�

HOTARARE nr. 416 din 9 mai 2007 privind structura organizatorica si efectivele Ministerului Internelor si Reformei Administrative

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 10 mai 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al art. 12 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Guvernul României adopta prezenta hotãrâre.
ART. 1
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are structura organizatoricã potrivit organigramei prevãzute în anexa nr. 1.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în conducerea sa un ministru şi 5 secretari de stat.
(3) Conducerea Departamentului ordine şi siguranta publica este asigurata de cãtre un secretar de stat, care este ajutat de un adjunct.
(4) Secretarul general al ministerului este ajutat de 3 secretari generali adjuncţi.
(5) Coordonarea de cãtre ministru, secretarii de stat şi secretarul general a structurilor şi a unitãţilor subordonate se stabileşte prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
ART. 2
(1) Funcţia de director general al Direcţiei generale de informaţii şi protecţie interna se asimileazã, din punctul de vedere al salarizarii, cu funcţia de subsecretar de stat.
(2) Numirea şi eliberarea din funcţie a adjunctului şefului Departamentului ordine şi siguranta publica se fac prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general al Direcţiei generale de informaţii şi protecţie interna se face prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative.
ART. 3
Ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte structura organizatoricã a unitãţilor proprii ministerului şi poate infiinta, disloca şi desfiinta şi alte unitãţi, institute, ateliere de reparaţii sau producţie similare, subordonate ministerului, pana la nivel de birou, serviciu, sector, direcţie operativã, batalion inclusiv, în limita posturilor şi a fondului de salarii aprobate.
ART. 4
Numãrul posturilor, pe timp de pace şi mobilizare, este cel prevãzut în anexele nr. 2 şi 3*).
_______
*) Anexele nr. 2 şi 3 nu se publica, fiind clasificate potrivit legii, şi se comunica instituţiilor interesate.
ART. 5
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 6
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, se abroga Hotãrârea Guvernului nr. 725/2003 privind structura organizatoricã şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 4 iulie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

II. INSTITUŢII ŞI STRUCTURI AFLATE ÎN SUBORDINEA/COORDONAREA MINISTERULUI
INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

A. Instituţii şi structuri aflate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
1. Agenţia Nationala Antidrog
2. Agenţia Nationala de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã
3. Institutul Naţional de Administraţie
4. Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici
5. Agenţia Nationala impotriva Traficului de Persoane
6. Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat
7. Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale
8. Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice
9. Instituţia prefectului (42)
10. Direcţia Generalã de Paşapoarte
11. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor
12. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta
13. Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor
14. Centrul Informatic Naţional al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative (e-administraţie)
15. Oficiul Roman pentru Imigrari*)
______
*) Înfiinţarea Oficiului Roman pentru Imigrari, prin reorganizarea Autoritãţii
pentru strãini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiati, organizarea şi funcţionarea
acestuia se stabilesc prin lege.
16. Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala
17. Arhivele Naţionale
18. Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta
Persoanelor
19. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
20. Liceul „Neagoe Basarabs al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
21. Liceul „Constantin Brancoveanu” al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative
22. Poliţia Romana
23. Jandarmeria Romana
24. Poliţia de Frontiera Romana
25. Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
26. Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie „Acvila”
27. Baza Centrala pentru Asigurarea Tehnica a Misiunilor
28. Clubul Sportiv „Dinamo” Bucureşti
29. Structuri subordonate unor unitãţi centrale
B. Structuri aflate în coordonarea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative
Societatea Comercialã „COMICEX” – S.A.

ORDONANTA DE URGENTA nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007

Având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea
unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, prin care a fost înfiinţat Ministerul
Internelor şi Reformei Administrative prin reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în
subordinea noului minister fiind ulterior trecute Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat, Oficiul
Central de Stat pentru Probleme Speciale şi Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilitãţi Publice, ţinând seama de necesitatea reglementãrii urgente a noului cadru
organizatoric şi funcţional al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pentru evitarea
producerii unui blocaj institutional sau a unor dificultãţi în ceea ce priveşte funcţionarea optima a
instituţiei, în lipsa cadrului normativ care sa stabileascã organizarea, funcţionarea şi atribuţiile noii
instituţii, elemente care vizeazã interesul public şi constituie situaţii extraordinare a cãror reglementare nu
poate fi amânatã,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.
ART. 1
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridicã şi cu sediul în municipiul Bucureşti.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative exercita, conform Constituţiei şi legilor tarii,
atribuţiile ce îi revin cu privire la:
a) apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, a proprietãţii publice şi private;
b) realizarea Programului de guvernare şi a strategiilor în domeniul reformei administraţiei publice şi
ordinii publice şi monitorizarea, în numele Guvernului, a elaborãrii şi aplicãrii programelor de reforma
institutionala de cãtre ministere şi celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale;
c) îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi
participarea la procesul de elaborare a politicilor şi actelor normative comunitare în domeniile sale de
competenta;
d) funcţia publica şi functionarii publici;
e) reprezentarea Guvernului pe plan local;
f) respectarea regimului general al autonomiei locale şi principiilor constituţionale ale descentralizãrii şi
deconcentrarii serviciilor publice;
g) parteneriat cu autoritãţile locale şi cu structurile asociative ale autoritãţilor publice locale;
h) activitatea privind parcurile industriale şi zonele defavorizate;
i) activitatea de cadastru, geodezie, cartografie şi publicitate imobiliarã;
j) serviciile comunitare de utilitãţi publice;
k) administrarea rezervelor de stat;
l) protecţia civilã şi gestionarea situaţiilor de urgenta;
m) regimul actelor de identitate şi de stare civilã, al paşapoartelor simple, al permiselor de conducere şi
al certificatelor de înmatriculare/înregistrare a vehiculelor;
n) administrarea şi protecţia Fondului arhivistic naţional;
o) asigurarea aplicãrii strategiei şi politicii Guvernului în domeniul pregãtirii economiei naţionale şi a
teritoriului pentru apãrare;
p) asigurarea ordinii publice;
r) paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor şi valorilor;

s) prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;
t) respectarea regimului juridic al frontierei de stat;
u) regimul juridic al strãinilor, al solicitanţilor de azil şi al persoanelor care au dobândit o forma de
protecţie în România;
v) apãrarea impotriva incendiilor şi protecţia civilã a populaţiei şi bunurilor.
ART. 2
Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de competenta, Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative exercita urmãtoarele funcţii:
a) funcţia de strategie, prin care elaboreazã politicile sectoriale şi strategiile de punere în aplicare a
Programului de guvernare şi a politicilor comunitare în domeniile sale de competenta;
b) funcţia de reglementare, prin care asigura elaborarea cadrului normativ şi institutional în vederea
realizãrii obiectivelor strategice şi a transpunerii acquis-ului comunitar pentru domeniile sale de
competenta;
c) funcţia de autoritate de stat, prin care asigura punerea în aplicare şi respectarea reglementãrilor legale
pentru domeniile sale de competenta, precum şi monitorizarea realizãrii politicilor şi strategiilor în
domeniile sale de competenta;
d) funcţia de reprezentare, prin care asigura, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan
intern, pe plan extern şi în cadrul instituţiilor şi structurilor Uniunii Europene pentru domeniile sale de
competenta;
e) funcţia de management public, prin care asigura administrarea proprietãţii publice şi private a statului
pentru care statul este responsabil în domeniile sale de competenta, precum şi managementul serviciilor şi
resurselor financiare şi umane;
f) funcţia de autoritate de management pentru Programul operational sectorial – Creşterea capacitãţii
administrative;
g) funcţia de autoritate de management pentru Facilitatea Schengen;
h) funcţia de coordonare a utilizãrii asistenţei financiare nerambursabile acordate României de cãtre
Uniunea Europeanã pentru domeniile sale de competenta;
i) funcţia de gestionare a creditelor externe, altele decât cele comunitare, pentru domeniile sale de
competenta.
ART. 3
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îndeplineşte urmãtoarele atribuţii principale:
a) în domeniul administraţiei publice:
1. monitorizeazã aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile şi programele de reforma şi restructurare a
administraţiei publice centrale şi locale, elaborate pe baza Programului de guvernare, în conformitate cu
politicile Uniunii Europene şi legislaţia interna, şi asigura realizarea strategiilor şi programelor în
domeniul sau de activitate;
2. indruma şi controleazã activitatea prefecţilor şi a instituţiilor prefecţilor cu privire la exercitarea
atribuţiilor prevãzute de lege;
3. monitorizeazã cooperarea structurilor deconcentrate ale administraţiei publice centrale, de pe plan
local, cu autoritãţile administraţiei publice locale;
4. indruma şi sprijinã autoritãţile publice locale şi aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corecta
şi unitarã a prevederilor legale şi în îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite prin lege;
5. asigura aplicarea în mod unitar a principiilor autonomiei locale şi descentralizãrii;
6. asigura aplicarea unitarã pe întreg teritoriul tarii a legislaţiei în vigoare referitoare la atribuţiile de
reprezentare a statului de cãtre alesii locali;
7. asigura aplicarea unitarã pe întreg teritoriul tarii a atribuţiilor delegate prin acte normative, pentru
domeniul sau de competenta;
8. elaboreazã, împreunã cu celelalte ministere, propuneri privind îmbunãtãţirea organizãrii
administrativ-teritoriale a României, luând mãsurile ce se impun pentru consultarea prin referendum a
colectivitãţilor locale interesate;

9. asigura evidenta unitãţilor administrativ-teritoriale, a satelor şi a celorlalte localitãţi componente ale
acestora;
10. organizeazã evidenta denumirii unitãţilor administrativ-teritoriale şi a satelor şi localitãţilor
componente:
11. asigura evidenta aleşilor locali din unitãţile administrativ-teritoriale;
12. asigura realizarea parteneriatului cu autoritãţile administraţiei publice locale, prin consultarea
acestora în vederea perfecţionãrii cadrului legislativ şi institutional şi prin acordarea de asistenta tehnica
în scopul accesarii fondurilor Uniunii Europene;
13. avizeazã şi monitorizeazã acordurile şi convenţiile de cooperare pe care autoritãţile administraţiei
publice locale le încheie cu autoritãţi ale administraţiei publice locale din alte tari;
14. elaboreazã şi monitorizeazã strategii şi programe de dezvoltare a infrastructurii unitãţilor
administrativ-teritoriale cu finanţare interna şi externa, precum şi a serviciilor publice de interes general;
15. sprijinã dezvoltarea capacitãţii financiare prin elaborarea de politici fiscale şi bugetare la nivelul
administraţiei publice locale;
16. dezvolta o baza nationala de date care sa asigure un sistem informaţional unitar la nivelul
administraţiei publice locale;
17. sprijinã realizarea de investiţii locale în infrastructura şi în serviciile publice la nivel local;
18. implementeaza mãsuri pentru înfiinţarea, sprijinirea şi dezvoltarea parcurilor industriale;
19. implementeaza programe pentru dezvoltarea parcurilor industriale, finanţate din sumele care se aloca
anual din bugetul de stat sau din alte surse atrase;
20. îndeplineşte obligaţiile ce îi revin conform legislaţiei în materia ajutorului de stat, în calitate de
initiator/furnizor, pentru domeniile de competenta;
21. realizeazã, în domeniul sau de activitate, dialogul şi parteneriatul social cu confederatiile sindicale şi
patronale reprezentative la nivel naţional;
22. asigura, prin structurile de specialitate din subordine, aplicarea strategiei şi a Programului de
guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, formarea şi
perfecţionarea pregãtirii profesionale specializate în administraţia publica, activitatea de geodezie,
topografie, fotogrammetrie, teledetectie, cadastru, cartografie şi publicitate imobiliarã, activitatea de
evidenta a persoanelor, precum şi activitatea de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenta civilã;
23. constituie şi utilizeazã Sistemul naţional informatic de evidenta a persoanelor;
24. asigura constituirea, evidenta, selecţionarea, pãstrarea, conservarea şi folosirea în interes public a
documentelor din Fondul arhivistic naţional;
25. administreazã, în condiţiile legii, rezervele de stat;
26. îndeplineşte, în condiţiile legii, prin structurile competente, funcţia de autoritate nationala de
reglementare pentru urmãtoarele servicii comunitare de utilitãţi publice: alimentare cu apa; canalizare şi
epurarea apelor uzate; colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale; producerea, transportul,
distribuţia şi furnizarea de energie termica în sistem centralizat, cu excepţia activitãţilor de producere a
energiei termice în cogenerare; salubrizarea localitãţilor; iluminatul public; administrarea domeniului
public şi privat al unitãţilor administrativ-teritoriale;
27. organizeazã şi coordoneazã activitatea de personalizare, emitere şi evidenta generalã a documentelor
de identitate şi a paşapoartelor simple;
28. organizeazã şi coordoneazã activitatea de emitere şi evidenta a permiselor de conducere şi a
certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere;
b) în domeniul ordinii, siguranţei publice şi securitãţii naţionale:
1. stabileşte, potrivit legii, mãsuri pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului,
precum şi a proprietãţii publice şi private;
2. organizeazã şi desfãşoarã, prin structuri specializate, potrivit competentei, activitãţi pentru prevenirea
şi combaterea terorismului, a criminalitatii organizate, a traficului şi consumului ilicit de droguri, a
traficului de persoane, a migratiei ilegale, a criminalitatii informatice, precum şi a altor fenomene
infractionale şi fapte antisociale;

3. coordoneazã, evalueaza şi monitorizeazã, prin organele de specialitate, la nivel naţional, aplicarea
politicilor în domeniul traficului de persoane, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei
acordate victimelor acestuia;
4. organizeazã, indruma şi coordoneazã activitatea de protecţie a persoanelor, bunurilor, obiectivelor şi
valorilor şi organizeazã paza obiectivelor de importanta deosebita date în competenta potrivit legii;
5. elaboreazã şi asigura punerea în aplicare a documentelor strategice şi operationale privind
întrebuinţarea, planificarea şi realizarea capacitãţii operationale a forţelor de ordine şi siguranta publica
pe timp de pace, în situaţii de criza şi la rãzboi;
6. desfãşoarã, prin structuri specializate, potrivit competentei, activitãţi de prevenire şi combatere a
acţiunilor de nerespectare a regimului juridic al produselor militare şi al produselor şi tehnologiilor cu
dubla utilizare;
7. asigura, potrivit competentelor, desfãşurarea activitãţii pentru efectuarea cercetãrilor în legatura cu
sãvârşirea unor fapte prevãzute de legea penalã;
8. organizeazã activitatea de protecţie a martorilor;
9. solicita de la autoritãţi publice, de la persoane fizice sau juridice informaţii, date şi documente
necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin lege şi în limitele acesteia; poate recompensa
persoanele fizice care acorda sprijin ministerului pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, din fondul
repartizat cu aceasta destinaţie, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului;
10. asigura respectarea regimului frontierei de stat a României şi realizeazã coordonarea
interministeriala în acest domeniu;
11. asigura, prin structurile specializate, aplicarea strategiei şi politicii Guvernului în domeniul pregãtirii
economiei naţionale şi a teritoriului pentru apãrare, în condiţiile legii;
12. constituie şi utilizeazã Registrul naţional al armelor şi Cazierul judiciar;
13. constituie şi utilizeazã Sistemul naţional de evidenta a strãinilor; asigura respectarea regimului
juridic al strãinilor pe teritoriul României;
14. implementeaza politicile României în domeniul azilului;
15. organizeazã şi executa asigurarea medicalã şi psihologicã a personalului propriu care participa la
misiuni specifice;
16. conduce activitatea de informaţii, contrainformatii şi securitate în domeniile sale de competenta;
c) alte atribuţii:
1. elaboreazã, avizeazã şi tine evidenta proiectelor de acte normative care privesc activitatea
ministerului, a unitãţilor din structura sa, a autoritãţilor administraţiei publice locale şi le susţine în fata
Guvernului şi a Parlamentului;
2. asigura participarea corespunzãtoare la procesul de elaborare a politicilor şi actelor normative
comunitare, îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene,
realizarea strategiilor şi programelor naţionale adoptate în contextul politicilor Uniunii Europene şi
reprezentarea României la Consiliul JAI şi în comitetele şi grupurile de lucru ale Consiliului Uniunii
Europene şi Comisiei Europene, pentru domeniile sale de competenta;
3. asigura procesul de notificare a legislaţiei naţionale care transpune acquis-ul comunitar cãtre Comisia
Europeanã şi informeazã Comisia Europeanã cu privire la mãsurile luate pentru aplicarea directivelor
comunitare, în domeniile sale de competenta;
4. asigura procesul de evaluare a gradului de compatibilitate a legislaţiei naţionale în vigoare cu actele
normative comunitare şi formuleazã propuneri în vederea accelerarii procesului de transpunere şi
implementare pentru domeniile sale de competenta;
5. fundamenteazã poziţiile României în procedurile precontencioase şi contencioase în fata instanţelor şi
a instituţiilor comunitare, pentru domeniile sale de competenta;
6. elaboreazã cadrul institutional şi normativ necesar pentru accesarea fondurilor comunitare în
domeniul sau de competenta;
7. elaboreazã obiectivele şi orientãrile activitãţii internaţionale în domeniul administraţiei publice şi
afacerilor interne, potrivit Programului de guvernare şi obligaţiilor ce îi revin din strategiile naţionale şi documentele internaţionale la care România este parte; organizeazã, coordoneazã, monitorizeazã, asigura
şi executa, în ţara şi în strãinãtate, activitãţi de cooperare, reprezentare şi relaţii internaţionale în domeniul
sau de competenta;
8. elaboreazã normele de inzestrare, întrebuinţare, întreţinere şi reparare pentru armament, tehnica
militarã şi alte bunuri din dotare, precum şi normele de consum pentru muniţii şi alte materiale; stabileşte
normele privind planificarea materialã şi financiarã, decontarea, evidenta şi controlul mijloacelor
materiale şi bãneşti necesare structurilor subordonate;
9. coordoneazã şi controleazã respectarea de cãtre structurile din subordine a reglementãrilor cuprinse în
actele normative proprii de organizare şi funcţionare;
10. realizeazã managementul resurselor umane din cadrul ministerului;
11. elaboreazã proiectul de buget al ministerului, organizeazã şi controleazã intreaga activitate
economico-financiarã a ordonatorilor de credite;
12. realizeazã managementul logistic;
13. exercita atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, cu privire la activitatea desfasurata de societãţile
comerciale, precum şi de alte unitãţi sau formaţiuni din subordine;
14. organizeazã, coordoneazã şi controleazã activitatea proprie de comunicaţii, informatica, posta
militarã, precum şi cea în legatura cu cifrul de stat, secretizarea şi protecţia comunicaţiilor; administreazã
spectrul radioelectric guvernamental şi neguvernamental atribuit pentru îndeplinirea misiunilor specifice;
15. implementeaza şi administreazã sistemele complexe de comunicaţii şi tehnologia informatiei atât
pentru asigurarea misiunilor operative proprii, cat şi pentru asigurarea nevoilor de cooperare ale
structurilor ministerului cu alte instituţii, în calitate de integrator stabilit prin acte normative specifice ori
în alte cazuri stabilite prin lege;
16. organizeazã şi asigura, prin unitãţile de specialitate proprii, asistenta psihologicã şi medicalã
profilactica, curativã şi de recuperare pentru personalul în activitate, cel pensionat, membrii de familie ai
acestora şi alte categorii de asistaţi;
17. asigura protecţia juridicã a patrimoniului propriu şi a intereselor sale legitime în fata instanţelor de
judecata;
18. organizeazã, conduce şi controleazã activitatea de transparenta decizionala, informare publica şi de
relaţii cu presa, traditii-educaţie, asistenta religioasã şi sport, de realizare a publicaţiilor, filmelor,
emisiunilor şi materialelor audiovizuale cu privire la activitatea specifica;
19. negociaza şi încheie contracte de asistenta de specialitate pentru realizarea programelor de reforma
în domeniul sau de activitate;
20. conduce instituţiile proprii de învãţãmânt de specialitate;
21. rãspunde de executarea mãsurilor de apãrare a tarii, în domeniul sau de activitate, potrivit legii;
22. asigura desfãşurarea tuturor activitãţilor în conformitate cu normele de protecţie a mediului.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
ART. 4
(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
coopereazã cu celelalte ministere şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
colaboreazã cu autoritãţile administraţiei publice locale, structurile asociative ale acestora, patronatele şi
sindicatele, asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum şi cu
persoanele fizice, în condiţiile prevãzute de lege.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative organizeazã, asigura şi desfãşoarã relaţii de
cooperare cu autoritãţile specializate din alte state în domeniile sale de competenta, iar prin atasati de
afaceri interne sau ofiţeri de legatura asigura reprezentarea instituţiei în raporturile cu autoritãţile similare
ale statelor cu care România întreţine relaţii diplomatice sau cu organisme şi organizaţii internaţionale.
ART. 5
La solicitarea Preşedintelui României şi cu aprobarea Parlamentului, Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative participa cu efective şi tehnica din dotare la misiuni internaţionale sau multinationale
umanitare şi de menţinere a pãcii în afarã teritoriului naţional.
ART. 6

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative rãspunde în fata Guvernului, a Consiliului Suprem de
Apãrare a Tarii şi a Parlamentului de modul în care aplica prevederile Constituţiei, ale celorlalte acte
normative, precum şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
ART. 7
(1) Conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se exercita de cãtre ministru.
(2) Ministrul internelor şi reformei administrative are calitatea de ordonator principal de credite.
(3) Ministrul internelor şi reformei administrative reprezintã şi angajeazã Ministerul Internelor şi
Reformei Administrative în raporturile cu celelalte autoritãţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi
juridice din ţara sau din strãinãtate. În acest scop, poate da împuternicire de reprezentare unor persoane
din subordine.
(4) În exercitarea atribuţiilor legale, ministrul internelor şi reformei administrative emite ordine şi
instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.
ART. 8
În absenta ministrului internelor şi reformei administrative, conducerea Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative se exercita de cãtre persoana desemnatã prin ordin al acestuia.
ART. 9
(1) Secretarii de stat şi secretarul general rãspund de organizarea şi conducerea activitãţii structurilor
coordonate, potrivit atribuţiilor şi competentelor stabilite prin lege, hotãrâre a Guvernului sau prin ordin
al ministrului internelor şi reformei administrative.
(2) Secretarii de stat sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de cãtre primul-ministru, la propunerea
ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, secretarul general este ajutat de 3 secretari generali adjuncţi.
Secretarul general şi secretarii generali adjuncţi sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie în condiţiile legii.
ART. 10
(1) Pe lângã ministrul internelor şi reformei administrative funcţioneazã Colegiul ministerului, ca organ
consultativ.
(2) Componenta şi regulamentul de funcţionare ale Colegiului ministerului se aproba prin ordin al
ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) Direcţia generalã de informaţii şi protecţie interna este structura specializatã a ministerului care
desfãşoarã activitãţi de informaţii, contrainformatii şi securitate, în vederea asigurãrii ordinii publice,
prevenirii şi combaterii amenintarilor la adresa securitãţii naţionale privind misiunile, personalul,
patrimoniul şi informaţiile clasificate din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
(4) Direcţia generalã anticoruptie este structura specializatã a ministerului pentru prevenirea şi
combaterea coruptiei în rândul personalului propriu.
ART. 11
(1) În fata autoritãţilor jurisdicţionale Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este reprezentat
prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauza în parte, conform
competentei stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
(2) Prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, coordoneazã activitãţile din teritoriu ale
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, conform legii.
ART. 12
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în structura, în subordine sau, dupã caz, în
coordonare aparatul central, unitãţile subordonate acestuia, organe şi unitãţi centrale de specialitate,
unitãţi teritoriale, servicii publice deconcentrate, precum şi alte componente constituite în condiţiile legii
ca instituţii civile sau militare.
(2) Structura organizatoricã şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se aproba
prin hotãrâre a Guvernului.
(3) Încadrarea unitãţilor pe categorii, organizarea, funcţionarea şi dotarea acestora se aproba prin ordin
al ministrului.

(4) Ministrul internelor şi reformei administrative, pe baza consultãrii Colegiului ministerului, poate
infiinta, desfiinta, disloca şi redisloca unitãţi, pana la esalonul brigada, exclusiv, servicii, secţii, birouri,
compartimente şi subunitati, în limita posturilor aprobate şi a fondurilor bãneşti alocate.
(5) Ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte prin ordin, dacã legea nu prevede altfel,
conducãtorii unitãţilor şi subunitatilor din subordine, care au calitatea de ordonator de credite. Unitãţile şi
subunitatile din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ai cãror conducatori au
calitatea de ordonator de credite, au personalitate juridicã.
(6) Direcţiile generale/direcţiile din aparatul central al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative coordoneazã, controleazã şi monitorizeazã, potrivit competentelor în domeniul de
activitate, modul de aplicare a prevederilor legale de cãtre structurile prevãzute la alin. (1).
(7) În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţioneazã Corpul Naţional al
Politistilor, persoana juridicã de drept public, ale cãrui atribuţii sunt stabilite prin lege.
ART. 13
(1) În domeniul administraţiei publice, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei
publice centrale din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sunt: Institutul
Naţional de Administraţie, Agenţia Nationala de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã, Autoritatea Nationala
de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice, Administraţia Nationala a Rezervelor
de Stat, Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta,
Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor, Direcţia Generalã de Paşapoarte, Direcţia Regim
Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Arhivele Naţionale.
(2) Structurile de ordine şi siguranta publica din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative sunt: Poliţia Romana, Jandarmeria Romana, Poliţia de Frontiera Romana, Oficiul Roman
pentru Imigrari, Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala, Grupul Special de Protecţie şi
Intervenţie „Acvila”, Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta Persoanelor,
Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, Agenţia Nationala Antidrog şi Agenţia Nationala impotriva Traficului de
Persoane. Aceste structuri au în compunere unitãţi centrale de specialitate, care, dupã caz, în funcţie de
nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcţii generale, direcţii,
servicii, mari unitãţi, unitãţi şi/sau subunitati operative, de instrucţie, medicale şi de învãţãmânt, precum
şi de asigurare a acţiunilor şi suport logistic.
(3) Managementul integrat în domeniul ordinii şi siguranţei publice se realizeazã de Departamentul
ordine şi siguranta publica, structura operationala fãrã personalitate juridicã, care are în compunere
Direcţia generalã management operational, ca structura a aparatului central al Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, şi urmãtoarele componente de ordine şi siguranta publica subordonate
ministerului: Poliţia Romana, Jandarmedia Romana, Poliţia de Frontiera Romana, Oficiul Central de Stat
pentru Probleme Speciale, Oficiul Roman pentru Imigrari, Centrul de Cooperare Politieneasca
Internationala, Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Grupul
Special de Protecţie şi Intervenţie „Acvila”, Agenţia Nationala Antidrog şi Agenţia Nationala impotriva
Traficului de Persoane şi Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta
Persoanelor. Departamentul ordine şi siguranta publica este condus de un secretar de stat, care este ajutat
de un adjunct.
(4) În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţioneazã Centrul Naţional de
Conducere a Acţiunilor de Ordine Publica, structura interinstitutionala de suport decizional, care asigura
managementul acţiunilor în situaţii de criza în domeniul ordinii publice.
(5) Organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine
Publica se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 14
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate constitui ori prelua în administrare sau, dupã caz,
în coordonare instituţii publice, regii autonome, companii, societãţi comerciale, unitãţi sanitare, amenajãri
recreativ-sportive, asociaţii, fundaţii, locuinţe de serviciu şi de intervenţie, în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 15

(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în proprietate sau în administrare, dupã caz,
clãdiri, terenuri şi dotãri specifice, parc comun de transport, mijloace de transmisiuni, comunicaţii şi
informatica, mijloace tehnice specifice, precum şi alte bunuri, care se stabilesc prin normele de dotare şi
tabelele de inzestrare.
(2) Normativele de cheltuieli privind întreţinerea şi funcţionarea spaţiilor şi mijloacelor din dotare se
stabilesc prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, în condiţiile legii.
ART. 16
Pentru îndeplinirea atribuţiilor functionale Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate
utiliza, în condiţiile legii, serviciile unor consilieri sau consultanţi strãini, raporturile cu aceştia stabilinduse
prin contract individual, pentru fiecare caz în parte.
ART. 17
(1) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compune din: funcţionari publici,
politisti – funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi
soldati şi gradati voluntari.
(2) Din efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative fac parte şi elevi şi studenţi
înmatriculaţi în instituţiile de învãţãmânt proprii, în condiţiile legii.
(3) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se supune prevederilor legale care îi
reglementeazã activitatea.
(4) Personalul din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate beneficia, ca mãsura de
protecţie socialã, de înlesniri în folosirea amenajãrilor recreative şi sportive din dotarea ministerului,
similare celor acordate cadrelor militare în activitate, stabilite prin ordin al ministrului.
(5) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate desfasura programe pentru construirea de
locuinţe, proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, pe terenuri disponibile
proprietate publica a statului, aflate în administrarea ministerului.
(6) Terenurile prevãzute la alin. (5) se trec, în condiţiile legii, din domeniul public în domeniul privat al
statului, proprietarii locuinţelor dobândind, în condiţiile stabilite prin hotãrâre a Guvernului, un drept de
folosinta oneros asupra terenurilor pe durata existenţei construcţiilor.
(7) Personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative trimis la misiunile diplomatice şi
oficiile consulare ale României şi la organismele internaţionale specializate din strãinãtate, precum şi
ofiţerilor de legatura le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune permanenta
în strãinãtate.
(8) Pe timpul participãrii la misiunile forţelor prevãzute la art. 5, efectivelor Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune
temporarã în strãinãtate.
(9) Atasatii de afaceri interne şi ofiţerii de legatura desemnaţi de cãtre ministrul internelor şi reformei
administrative sunt trimişi la post în condiţiile prevãzute în ordinul de numire, cu avizul Ministerului
Afacerilor Externe.
ART. 18
(1) Posturile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compun din cele ale fostului Minister
al Administraţiei şi Internelor, precum şi din cele ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, ale
Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi ale Autoritãţii Naţionale de Reglementare pentru
Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice.
(2) Personalul fostului Minister al Administraţiei şi Internelor, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor
de Stat, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Autoritãţii Naţionale de Reglementare
pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice se preia sau, dupã caz, se transfera în interesul
serviciului la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în condiţiile legii, cu menţinerea funcţiilor
detinute.
(3) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative beneficiazã de drepturile dobândite
anterior, conform legislaţiei, precum şi, cu excepţia personalului preluat potrivit prevederilor Ordonanţei
de urgenta a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor mãsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, în limita bugetului aprobat, de indemnizaţii şi sporuri specifice instituţiilor din
sistemul de apãrare, ordine publica şi siguranta nationala.
(4) Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale şi
Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice isi pãstreazã
sediile, atribuţiile, posturile şi structurile organizatorice stabilite potrivit legii.
ART. 19
(1) Patrimoniul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compune din cel al fostului
Minister al Administraţiei şi Internelor, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, al Oficiului
Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Autoritãţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilitãţi Publice.
(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, patrimoniul
Minsiterului Internelor şi Reformei Administrative va fi inventariat, iar evidentele contabile vor fi
actualizate în mod corespunzãtor.
ART. 20
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate angaja şi efectua prestãri de servicii pentru
persoanele juridice sau fizice, în condiţiile legii.
ART. 21
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative asigura personalul propriu şi tehnica din dotare
impotriva riscurilor specifice, precum şi pentru cazuri de rãspundere civilã. Condiţiile privind asigurarea
personalului ministerului şi a tehnicii din dotare, precum şi categoriile de personal şi tehnica din dotare
care se asigura se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 22
(1) Fondurile necesare desfãşurãrii activitãţilor în Minsiterul Internelor şi Reformei Administrative se
asigura de la bugetul de stat, precum şi din alte surse legal constituite.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi unitãţile din structura acestuia pot beneficia de
donaţii, sponsorizãri sau bunuri oferite prin contract de comodat, în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 23
(1) Se înfiinţeazã Inspectoratul de Aviatie, ca structura de specialitate în subordinea Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, cu personalitate juridicã, prin reorganizarea Unitãţii Speciale de
Aviatie.
(2) Organizarea şi funcţionarea Inspectoratului de Aviatie se stabilesc prin ordin al ministrului.
ART. 24
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Roman pentru Imigrari, ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale cu personalitate juridicã, în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative se stabilesc prin lege.
ART. 25
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta se abroga Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicatã în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobatã cu modificãri şi completãri
prin Legea nr. 604/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia art. 24.

ORDONANTA DE URGENTA nr. 24 din 11 aprilie 2007 privind stabilirea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 12 aprilie 2007

Având în vedere Hotãrârea Parlamentului nr. 19/2007 privind modificarea structurii şi componentei
Guvernului, în vederea stabilirii mãsurilor care sa permitã desfãşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru
organizatoric, a activitãţii aparatului de lucru al Guvernului, ministerelor, organelor de specialitate ale
administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor din cadrul administraţiei publice
centrale, elemente care vizeazã interesul public şi constituie situaţii de urgenta şi extraordinare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã, Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.
ART. 1
Se înfiinţeazã Ministerul Economiei şi Finanţelor prin reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice şi
prin preluarea activitãţii în domeniul economiei de la Ministerul Economiei şi Comerţului, care isi
înceteazã activitatea.
ART. 2
Se înfiinţeazã Ministerul Internelor şi Reformei Administrative prin reorganizarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, care isi înceteazã activitatea.
ART. 3
Se înfiinţeazã Ministerul Transporturilor prin reorganizarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor
şi Turismului, care isi înceteazã activitatea.
ART. 4
(1) Se înfiinţeazã Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului prin reorganizarea Ministerului
Educaţiei şi Cercetãrii, care isi înceteazã activitatea.
(2) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului isi realizeazã atribuţiile în domeniul tineretului prin
Autoritatea Nationala pentru Tineret, care funcţioneazã ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridicã, în subordinea ministerului.
ART. 5
(1) Se înfiinţeazã Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de Sanse prin reorganizarea Ministerului
Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, care isi înceteazã activitatea.
(2) Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de Sanse isi realizeazã atribuţiile în domeniul egalitãţii de
sanse prin Agenţia Nationala pentru Egalitatea de Sanse între Femei şi Bãrbaţi (ANES), care
funcţioneazã ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridicã, în
subordinea ministerului.
ART. 6
(1) Se înfiinţeazã Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale
prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie şi a Autoritãţii
Naţionale pentru Turism, care isi înceteazã activitatea, prin preluarea activitãţii în domeniul comerţului
de la Ministerul Economiei şi Comerţului, prin preluarea activitãţii privind mediul de afaceri din cadrul
aparatului de lucru al ministrului de stat pentru coordonarea activitãţilor din domeniile mediului de
afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi prin preluarea activitãţii în domeniul turismului de
la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care isi înceteazã activitatea.
(2) Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale este ajutat de unul
sau mai mulţi secretari de stat.
ART. 7
Se înfiinţeazã Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale prin reorganizarea Ministerului Agriculturii,
Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, care isi înceteazã activitatea.
ART. 8

(1) Se înfiinţeazã Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor prin reorganizarea
Ministerului Integrãrii Europene şi prin preluarea activitãţii în domeniul lucrãrilor publice, amenajãrii
teritoriului, în domeniul construcţiilor şi în domeniul locuinţelor de la Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului, care isi înceteazã activitatea.
(2) Institutul European din România, instituţie publica sub autoritatea Guvernului, cu personalitate
juridicã, trece din coordonarea fostului Minister al Integrãrii Europene în coordonarea Departamentului
pentru Afaceri Europene. Finanţarea Institutului European din România se asigura de la bugetul de stat,
prin bugetul Departamentului pentru Afaceri Europene.
ART. 9
Se înfiinţeazã Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile prin reorganizarea Ministerului Mediului şi
Gospodãririi Apelor, care isi înceteazã activitatea.
ART. 10
(1) Aparatul de lucru al ministrului delegat pentru controlul implementarii programelor cu finanţare
internationala şi urmãrirea aplicãrii acquis-ului comunitar, aparatul de lucru al ministrului de stat pentru
coordonarea activitãţilor din domeniul economic şi aparatul de lucru al ministrului de stat pentru
coordonarea activitãţilor din domeniile mediului de afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii isi
înceteazã activitatea.
(2) În cadrul Cancelariei Primului-Ministru se înfiinţeazã Departamentul de Control al Guvernului prin
preluarea atribuţiilor şi personalului Autoritãţii de Control a Guvernului, stabilite prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 49/2005 privind stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei
publice centrale, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 411/2005 , cu modificãrile şi completãrile
ulterioare, structura care se desfiinţeazã.
(3) Departamentul pentru Lupta Antifrauda – DLAF, Departamentul de implementare programe şi
ajustare structuralã şi Unitatea de management a proiectului pentru implementarea şi monitorizarea
programului convenit cu Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – UMP-PAL, înfiinţatã
prin Hotãrârea Guvernului nr. 856/2003 pentru înfiinţarea Unitãţii de management a proiectului privind
reforma administraţiei publice, trec din structura aparatului de lucru al ministrului delegat pentru
controlul implementarii programelor cu finanţare internationala şi urmãrirea aplicãrii acquis-ului
comunitar în structura Cancelariei Primului-Ministru.
ART. 11
Personalul instituţiilor publice înfiinţate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta se preia de
la instituţiile ale cãror structuri sau activitãţi sunt preluate, respectiv de la instituţiile care se
reorganizeazã, care se comaseaza sau care isi înceteazã activitatea, şi isi menţine nivelul salarizarii
prevãzut prin actele normative în vigoare.
ART. 12
(1) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, ministerele şi
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale vor supune Guvernului spre adoptare
proiectele de acte normative pentru reglementarea mãsurilor privind înfiinţarea, reorganizarea,
organizarea şi funcţionarea lor, dupã caz, prevãzute de prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Ministerele şi celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale care preiau instituţii şi autoritãţi
publice în subordine sau în coordonare vor prelua şi atribuţiile specifice ministerelor şi autoritãţilor
administraţiei publice în subordinea ori în coordonarea cãrora s-au aflat entitatile preluate pana la data
intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
(3) Unitãţile care funcţioneazã în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituţiilor
reorganizate, comasate ori ale cãror structuri sau activitãţi au fost preluate potrivit prezentei ordonanţe
de urgenta trec, în mod corespunzãtor, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituţiilor nouînfiinţate.
(4) Ministerele, celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice nouînfiinţate
sau care preiau activitãţi de la alte instituţii publice ori structuri vor prelua toate drepturile şi
obligaţiile instituţiei reorganizate sau, dupã caz, comasate, ale structurii ori activitãţii din domeniile
preluate, inclusiv bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea sau, dupã caz, în proprietatea
acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã,
republicatã, şi ale Hotãrârii Guvernului nr. 2/2001 pentru aprobarea structurii şi conţinutului
protocolului de predare-primire întocmit de membrii Guvernului şi de conducãtorii celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice la expirarea mandatului.

ART. 13
(1) Se autorizeaza Ministerul Economiei şi Finanţelor sa introducã modificãrile în structura bugetului
de stat şi în bugetele sumelor alocate din credite externe, fonduri externe nerambursabile şi pentru
activitãţi finanţate integral din venituri proprii, pe anul 2007, corespunzãtor prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenta, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de
predare-preluare.
(2) Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenta şi cuprind prevederile bugetare, execuţia bugetarã pana la data preluãrii,
structurile de personal preluate, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii prevãzute la art. 12.
(3) Pana la introducerea modificãrilor prevãzute la alin. (1) în bugetul de stat şi în bugetele
ordonatorilor principali de credite, finanţarea acestora se va asigura din bugetele ordonatorilor principali
de credite existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotãrârii
Parlamentului nr. 19/2007 privind modificarea structurii şi componentei Guvernului şi, respectiv, de
intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
(4) Deschiderea creditelor bugetare se efectueazã din bugetele ordonatorilor principali de credite
existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotãrârii Parlamentului nr.
19/2007 şi, respectiv, de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta şi se aproba de ordonatorii
principali de credite ai instituţiilor publice înfiinţate sau rezultate în urma reorganizãrii, în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenta.
(5) Efectuarea modificãrilor în execuţia bugetului de stat, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenta,
se va face de cãtre ordonatorii principali de credite, pe baza precizãrilor aprobate prin ordin al
ministrului economiei şi finanţelor în termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenta.
ART. 14
Ordonatorilor de credite bugetare ai autoritãţilor şi instituţiilor publice din subordinea Guvernului
finanţate prin bugetul altor instituţii sau autoritãţi publice din subordinea Guvernului le revin toate
obligaţiile prevãzute de reglementãrile în vigoare pentru ordonatorul principal de credite bugetare.
ART. 15
În cuprinsul actelor normative în vigoare urmãtoarele denumiri se înlocuiesc, în mod corespunzãtor
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta, dupã cum urmeazã:
a) „Ministerul Finanţelor Publice” cu „Ministerul Economiei şi Finanţelor”;
b) „Ministerul Economiei şi Comerţului” cu:
– „Ministerul Economiei şi Finanţelor”, în cazul prevederilor care reglementeazã activitatea în
domeniul economiei;
– „Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale”, în cazul
prevederilor care reglementeazã activitatea în domeniul comerţului;
c) „Ministerul Administraţiei şi Internelor” cu „Ministerul Internelor şi Reformei Administrative”;
d) „Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului” cu:
– „Ministerul Transporturilor”, în cazul prevederilor care reglementeazã activitatea în domeniul
transporturilor;
– „Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale”, în cazul
prevederilor care reglementeazã activitatea în domeniul turismului;
– „Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor”, în cazul prevederilor care reglementeazã
activitatea în domeniul lucrãrilor publice, amenajãrii teritoriului, în domeniul construcţiilor şi în
domeniul locuinţelor;
e) „Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii” cu „Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului”;
f) „Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei” cu „Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de
Sanse”;
g) „Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale” cu „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii
Rurale”;
h) „Ministerul Integrãrii Europene” cu „Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor”;
i) „Ministerul Mediului şi Gospodãririi Apelor” cu „Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile”;
j) „Agenţia Nationala pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie” şi „Autoritatea Nationala
pentru Turism” cu „Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii
Liberale”;

k) „ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului” cu „secretar general al
Guvernului”.
ART. 16
Actele normative în care sunt prevãzute ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice
centrale şi instituţiile publice, care se desfiinţeazã, se reorganizeazã ori isi schimba raporturile de
subordonare sau de coordonare, dupã caz, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta, se
modifica în mod corespunzãtor.
ART. 17
Prevederile art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2006 privind unele mãsuri pentru
întãrirea capacitãţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeanã, cu modificãrile
ulterioare, se aplica în mod corespunzãtor şi structurilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
ART. 18
(1) Secretariatul General al Guvernului funcţioneazã în subordinea primului-ministru şi este condus de
un secretar general, înalt funcţionar public, numit, în condiţiile legii, prin hotãrâre a Guvernului.
(2) Secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al
Guvernului, cu excepţia Cancelariei Primului-Ministru.
(3) În cadrul Secretariatului General al Guvernului isi desfãşoarã activitatea unul sau mai mulţi
secretari de stat.
ART. 19
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, orice dispoziţii contrare se abroga.

Act al Băncii Naţionale a României. Al doilea ordin de aplicare a unei amenzi pentru nerespectarea normelor referitoare la deschiderea şi menţinerea conturilor curente în valută la bănci din străinătate

Societatea comercială „I.C.” SRL, a formulat recurs împotriva  hotărârii nr.169 din 20.11.2001 emisă de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în temeiul art.60 alin.3 din Legea nr.101/1998.

Curtea reţine următoarele:

Prin Ordinul 86 din 3.10.2001 al viceguvernatorului BNR, societatea comercială recurenta a fost sancţionată cu amendă în sumă de 10.000.000 lei, măsură menţinută prin hotărârea  nr.169 din 20.11.2001 a Consiliului de administraţie al BNR.

Amenda s-a aplicat recurentei în urma controlului exercitat la aceasta, în perioada 12 – 13.07.2001, control în urma căruia s-a reţinut că deschiderea şi menţinerea unui cont curent în valută la ABN AMRO BANK Moscova s-a făcut cu nerespectarea prevederilor cap.IV, art.17, alin.1 din Regulamentul nr.3/1997 al BNR privind efectuarea operaţiunilor valutare şi de asemenea că a efectuat operaţiuni în contul deschis la Bank Austria Creditanstalt Munchen – Germania cu nerespectarea prevederilor cap I, pct.3, alin.1 din Norme NRV 5 care fac parte din Regulamentul nr.3/1997.

Recurenta s-a apărat numai prin că a considera nelegală aplicarea amenzii în două rânduri, dar nu a contestat împrejurarea că faptele reţinute în sarcina sa prin cele două procese verbale încheiate de organele de control ale BNR nu ar fi reale.

Intr-adevăr, activitatea acesteia a mai fost verificată pentru perioada 1-05. – 30.09.2000, când s-a constatat încălcarea unor norme prevăzute de Regulamentul nr.3/1997 al BNR, astfel cum s-a reţinut în procesul verbal de control încheiat la 13.12.2000, în baza căruia viceguvernatorul BNR i-a aplicat recurentei o amendă de 10.000.000 lei, măsură ce nu a fost contestată, iar ulterior aceasta a achitat amenda.

Procesul verbal încheiat la 13.07.2001, care a stat la baza amenzii aplicate recurentei repetat prin ordinul nr.86 din 3.10.2001 al viceguvernatorului BNR, amendă reţinută prin hotărârea nr.169 din 20.11.2001 emisă de Consiliul de administraţie al BNR (contestată în prezenta cauză), priveşte o altă perioadă supusă verificării şi anume perioada 1.10.2000 – 30.04.2001.

Chiar dacă a fost amendată în două rânduri pentru încălcarea unor norme legale privind efectuarea operaţiunilor valutare, trebuie reţinut că sancţiunile s-au aplicat pentru faptele săvârşite în două perioade diferite.

După efectuarea primului control şi aplicarea unei amenzi de 10.000.000 lei pentru abaterile de la prevederile Regulamentului nr.3/1997 recurenta a continuat să săvârşească astfel de abateri, ceea ce a impus aplicarea unei noi amenzi de 10.000.000 lei.

Amenzile fiind, deci, aplicate pentru fapte săvârşite în perioade diferite, s-a respins recursul ca nefondat.

Funcţie publică. Reorganizarea instituţiei. Încetarea funcţiei. Caz în care nu este posibilă încadrarea în alt post, conform art.92 lit.d din Legea nr.188/1999

Reclamantul G. E. a chemat în judecată Inspectoratul de Protecţie a Mediului Braşov şi pe D. A., pentru anularea actului administrativ de încetare a funcţiei şi reintegrarea sa în funcţie.

Curtea de apel Braşov, având în vedere art.92 lit.d din Legea nr.188/1999, a respins acţiunea ca neîntemeiată, pârâtul I.P.M Braşov dovedind că s-a produs o reorganizare a instituţiei şi că s-au redus posturi de natura celui ocupat de reclamant. Cât priveşte a doua condiţie legală pentru validarea deciziei în cauză, instanţa a constatat că pârâta a făcut demersuri la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ca şi la A.J.O.F.M. Braşov, în scopul oferirii unui post corespunzător reclamantului, dar ambele au răspuns că nu dispun de locuri de muncă vacante.

Instanţa a reţinut că lipsa posturilor vacante nu este imputabilă instituţiei, care a suferit o ireversibilă reorganizare şi că s-a demonstrat preocuparea de a-i face oferta legală reclamantului.

Curtea de apel a arătat că intenţia legiuitoriului de a oferi garanţia unui post funcţionarului public, nu poate paraliza activitatea unei instituţii, supusă, în mod obligatoriu, reducerii de personal şi care din motive obiective (lipsa posturilor vacante) nu poate oferi celui eliberat din funcţie un post corespunzător pregătirii sale.

G. E. a formulat recurs, susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art.92 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, întrucât intimaţii Inspectoratul de Protecţie a Mediului Braşov şi D.A. nu au făcut aplicarea criteriilor de competenţă pentru personalul care ocupa posturi de natura celui ce urma a se desfiinţa, cu luarea în vedere a evaluării performanţelor profesionale.

S-a mai arătat că instanţa nu s-a preocupat de prevederea legală privind refuzul reclamantului de a accepta oferta A.N.F.P., care în speţă nu a existat, ca o a doua condiţie pe lângă restructurarea postului recurentului.

Recurentul mai precizează că legea stabileşte clar ca unitatea să ofere un post corespunzător, iar angajatul să-l refuze pentru a se putea dispune desfacerea contractului de muncă al petentului, astfel încât a apreciat acesta că nu reorganizarea a stat la baza măsurii contestate în cauză, ci alte considerente, eventual disciplinare.

Recursul este neîntemeiat.

Potrivit art.92 lit.d din Legea nr.188/1999 se poate dispune eliberarea din funcţie a funcţionarului, dacă instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcţionarul public şi acesta refuză oferta Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Este de necontestat că la I.P.M. Braşov s-a produs o reorganizare a instituţiei şi că s-au redus posturi de natura celui ocupat de reclamant prin depunerea organigramelor anterioare şi ulterioare eliberării şi a ordinului nr.92/23 ianuarie 2001 al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.

Este de necontestat că instituţia pârâtă a făcut demersuri la Agenţia Naţională  a Funcţionarilor Publici ca şi la A.J.O.F.M. Braşov, în scopul oferirii unui post corespunzător reclamantului, dar ambele au răspuns că nu dispun de locuri de muncă vacante.

Unitatea pârâtă nu are nici o culpă în privinţa îndeplinirii obligaţiei legale de a face demersuri pentru oferirea unui post corespunzător recurentului-reclamant.

Pe de altă parte, este cert că reorganizându-se activitatea pârâtei, postul ce fusese ocupat de recurent nu mai există, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie, astfel încât unitatea funcţionează în alte condiţii decât acelea existente anterior reorganizării.

Deci acestea fiind datele cauzei, actul administrativ contestat în cauză nu se poate susţine că este ilegal şi să se procedeze la anularea lui şi reintegrarea petentului într-un alt post care de fapt, nu mai există.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, intenţia legiuitorului de a oferi garanţia unui post funcţionarului public nu poate paraliza activitatea unei instituţii supusă reorganizării, instituţie în care lucrează mai multe persoane şi din bugetul căreia nu poate fi plătită o persoană ce nu mai are loc de muncă în organigramă.

Recursul a fost respins.

Proprietate. Competenţa de soluţionare şi termenul de exercitare a acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

Reclamanţii P.T. şi P.M. au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului  de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.2176 eliberat la 20.01.1999 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC ”F” SA  pentru terenul în suprafaţă de 17.789,50 mp, reprezentând pct.4 „Ferma Traian” din comuna Săbăoani, judeţul Neamţ.

In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în suprafaţă de 17.789, 50 mp este proprietatea lor, fiind dobândit prin moştenire de la tatăl lor, A.P. şi că, prin încălcarea Legii nr.15/1990 şi a Hotărârii Guvernului nr.834/1991, a fost inclus în suprafaţa totală de teren pentru care s-a întocmit certificatul de proprietate contestat în cauză.

Pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC ”F” SA   au invocat excepţiile de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ şi de tardivitate a acţiunii formulate de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr.6/22.01.2002, Curtea de Apel Bacău – Secţia  comercială şi de contencios administrativ a respins excepţia de necompetenţă materială, reţinându-se că certificatul de atestare a dreptului  de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate  a administraţiei publice centrale, fiind supus cenzurii instanţei de contencios administrativ conform art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia de tardivitate şi a fost respinsă acţiunea ca tardivă, cu motivarea că reclamanţii nu s-au adresat instanţei de judecată în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului comunicat cu adresa nr.107809/3.08.1999 în procedura administrativă şi nici în termenul de 1 an, care a început să curgă de la data de 18.05.1999, când au luat cunoştinţă de certificatului de atestare emis pentru SC „F” SA.

Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.

In primul motiv de casare, recurenţii au invocat necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ, susţinând că actul de proprietate contestat a intrat în circuitul civil şi competenţa de judeca acţiunea în anulare aparţine instanţei de drept comun.

Prin cel de al doilea motiv de casare, recurenţii au criticat soluţia de admitere  a  excepţiei  de  tardivitate, motivând că în aplicarea prevederilor art.5 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond nu a avut în vedere că termenele de 30 de zile şi respectiv, de 1 an, se calculează de la comunicarea actului administrativ, iar o asemenea comunicare nu a existat.

Recursul nu este fondat.

Certificatul de atestare a dreptului  de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate  în Hotărârea Guvernului nr.834/1991, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care funcţionează ca autoritate a administraţiei publice centrale.

Instanţa de fond a stabilit judicios că acest certificat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr.29/1990 şi faţă de natura juridică a actului contestat, a respins corect excepţia de necompetenţă materială.

Recurenţii nu au contestat că, la data de 5.08.1999 li s-a comunicat cu adresa nr.107809/1999 răspuns la plângerea prealabilă şi nici faptul că, la data de 18.05.1999, au luat cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999 al Tribunalului Neamţ şi în care recurenţii au avut calitatea de intimaţi intervenienţi.

Faţă de aceste date, acţiunea înregistrată la 19.09.2000 a fost corect respinsă ca tardivă, fiind formulată după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr.29/1990 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.

Imprejurarea că actul contestat nu a fost comunicat recurenţilor este lipsit de relevanţă în cauză, deoarece aceştia au calitatea de terţi şi ministerul intimat nu avea obligaţia legală să le comunice actul administrativ individual întocmit unei alte persoane, astfel încât termenul de sesizare a instanţei a început să curgă de la data când recurenţii au cunoscut atât existenţa, cât şi conţinutul actului, având posibilitatea să aprecieze dacă le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege şi dacă se adresează justiţiei pentru recunoaşterea dreptului încălcat.

Independent de faptul că, la data de 8.02.1999 certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes prin efectul transcrierii sub nr.520/1999 în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Roman, se reţine că cel târziu, la data de 18.05.1999, recurenţii au luat cunoştinţă de acest act, care le-a fost prezentat de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999.

Or, sesizarea instanţei de judecată a avut loc după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin.final din Legea nr.29/1990, ceea ce a avut consecinţa stingerii dreptului recurenţilor reclamanţi la acţiune în sens material.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Impozit pe profit. Condiţiile deductibilităţii, din venitul impozabil, a cheltuielilor de deplasare în străinătate

Reclamanta SC „W.T.H.C.” SRL a solicitat anularea procesului-verbal din 24 februarie 2000, dispoziţiei nr.63 din 28 aprilie 2000, acte emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Timiş şi deciziei nr.885 din 12 iunie 2000 a Ministerului Finanţelor, cu privire la obligaţia de a plăti suma de 39.166.967 lei reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere în sumă de 84.300.336 lei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate, pârâţii au apreciat în mod eronat că ar fi înregistrat ilegal, pe cheltuieli, suma de 237.402.164 lei reprezentând cheltuieli cu deplasarea în străinătate, a personalului societăţii, deşi acestea erau deductibile fiscal deoarece sunt legate de realizarea veniturilor societăţii.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.94/CA din 23 aprilie 2002, a admis acţiunea.

Hotărâre a fost atacată cu recurs de pârâţi, susţinând în esenţă, că suma       cheltuielilor de deplasare nu poate fi considerată deductibilă la calculul impozitului pe profit, întrucât nu sunt aferente veniturilor realizate, şi nu au fost înregistrate în contabilitate în baza unor documente legal întocmite.

Recursul este fondat.

Legea nr.82/1991 a contabilităţii prevede în art.6 alin.2 că „orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.

Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar prevede în art.12 că, justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepţia celor reprezentând drepturile de diurnă, se face pe bază de documente, iar în situaţia în care, în unele ţări potrivit practicii existente pe plan local nu se eliberează documente sau acestea sunt reţinute de autorităţi, sumele cheltuite se justifică pe bază de declaraţie, pe proprie răspundere.

În cauză, reclamanta nu a depus declaraţii pe proprie răspundere pentru justificarea sumelor cheltuite în valută, admisibile numai pentru situaţiile în care reclamanta ar fi făcut dovada că în ţările în care s-au efectuat deplasările nu se eliberează, potrivit practicii locale, documente justificative sau că, aceste documente au fost reţinute de autorităţile respectivelor state.

Ordinele de deplasare, întocmite de reclamantă nu reprezintă documente justificative în sensul prevederilor art.6 din Legea nr.82/1991, în condiţiile în care la acestea nu au fost anexate documente care să conţină viza trecerii frontierei de stat, la ieşirea şi intrarea în ţară, pentru a se putea determina perioada deplasării în străinătate, la calculul diurnei în valută, faţă de datele înscrise în ordinul de deplasare, scopul  deplasării, cheltuielile de transport (bilete de avion, de tren, bonuri de benzină) şi alte cheltuieli (fax, telefon, etc.).

În lipsa justificării cheltuielilor cu transportul, cazarea şi a altor cheltuieli, pe cale de consecinţă, nu se pot justifica nici cheltuielile cu diurna.

Admiţând acţiunea cu simpla motivare că, cheltuielile cu deplasarea în străinătate a personalului se încadrează în limitele prevăzute de H.G. nr.518/1995, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.

Se impunea ca instanţa să verifice mai întâi prin  probe suplimentare, dispuse chiar din oficiu, dacă susţinerile reclamantei sunt probate cu documente justificative, potrivit prevederilor legale.

În consecinţă, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Act atacabil în contenciosul administrativ, conform art.1 din Legea nr.29/1990

Reclamantul D.C. a solicitat să se constate refuzul nejustificat al Guvernului României, de a-i răspunde, conform  cu realitatea la numeroase sesizări, urmând a se aplica o amendă conducătorului autorităţii administrative în culpă şi a i se acorda daune.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.409 din 16 aprilie 2002, a respins acţiunea, reţinând că        nu există refuz de răspuns la cererile reclamantului.

Reclamantul a declarat recurs, care însă nu este fondat.

Din actele de la dosar, a rezultat  că nu sunt întrunite cerinţele art.1 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ întrucât la sesizarea reclamantului, din  6 decembrie 2001, pârâtul a răspuns la data de 22.01.2002.

Imprejurarea că răspunsul primit nu-i este favorabil reclamantului nu face ca aceasta să fie considerat refuz nejustificat, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să-i răspundă la sesizare, iar nu şi să-i rezolve favorabil cererea.

In situaţia dată, nu se justifică cererea privind obligarea conducătorului autorităţii administrative la amendă şi nici acordarea de daune, conform art.10 alin.3 şi art.1 alin.3  din legea nr.29/1990.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Proprietate. Condiţia prealabilă a exercitării acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

Reclamanta SC „M” SA a chemat în judecată pe SC „A” SA, Consiliul judeţean Suceava, Asociaţia „PAS A” SA  şi A.P.A.P.S. Bucureşti, solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria SV nr.0036 din 22 septembrie 1995 emis de Consiliul judeţean Suceava în favoarea SC „Al” SA pentru suprafaţa totală de 1370 m.p.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că în baza Hotărârii Guvernului nr.391/1995 a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiilor comerciale situate în Fălticeni, str.Nicolae Bălcescu nr.1 şi b-dul Revoluţiei nr.6 şi că ulterior a contestat că suprafeţele de teren ocupate de aceste spaţii au fost în mod greşit incluse în certificatul de proprietate existent.

Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.212 din 5.12.2001 a admis acţiunea.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâtele SC „A” SA  şi Asociaţia PAS „A”, susţinând în esenţă că reclamanta nu s-a adresat organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege.

Recursul este fondat.

Acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 6 februarie 2001, iar sesizarea Consiliului judeţean Suceava a fost făcută la 15 martie 2001 sub nr.1139, după introducerea acţiunii.

Întrucât reclamanta nu s-a conformat prevederilor imperative ale art.5 din Legea nr.29/1990, potrivit cărora trebuie să se adreseze organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la emitere, acţiunea acesteia trebuie respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Aşa fiind, a fost admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a respins acţiunea.

Act al Uniunii Avocaţilor din România referitor la refuzul primirii în profesia de avocat a pensionarului

Reclamanta B.A. a chemat în judecată Uniunea  Avocaţilor din România, solicitând  anularea deciziilor nr.8581 din 15 decembrie 2001 şi 1096 din 13 iunie 2001 şi obligarea pârâtei de a o primi în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că actele administrative contestate sunt nelegale, argumentele invocate de pârâtă în justificarea refuzului fiind neîntemeiate.

Astfel, avizul negativ al Baroului de Avocaţi Constanţa nu constituie un impediment pentru primirea în profesia de avocat, acest aviz având  doar un caracter consultativ.

Nici cel de-al doilea motiv nu poate justifica poziţia pârâtei, limitarea dreptului de a cere primirea în profesia de avocat în raport de  vârsta de pensionare, prevăzută de  art.28 pct.9 din Statutul profesiei de avocat  contravenind dispoziţiilor Legii nr.51/1995, legislaţiei în materie de pensie de asigurări sociale şi de  asemenea, prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la muncă.

Ulterior reclamanta şi-a completat acţiunea  solicitând şi anularea deciziei nr.8774 din 23 martie 2002 prin care pârâta a respins cererea de reexaminare a hotărârii anterioare nr.8581 din 15 decembrie 2001.

Prin sentinţa civilă nr.69 din 23 mai 2002,  Curtea de Apel Constanţa – Secţia contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva sentinţei reclamanta a declarat recurs, care este fondat.

Curtea reţine că au fost greşit interpretate prevederile art.16  alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, potrivit cărora, la cerere, poate fi primit în profesie cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.

Instanţa de fond şi-a însuşit  punctul de vedere al pârâtei în sensul că textul susmenţionat, fiind o excepţie de la regula primirii în profesia de avocat pe bază de examen, consacrată de art.16 alin.1 din lege, lasă organelor de conducere ale Uniunii Avocaţilor dreptul de a aprecia în ce măsură este posibilă primirea cu scutire de examen,  chiar dacă sunt  îndeplinite cerinţele legii.

Această interpretare contravine prevederilor legale care garantează dreptul la muncă şi posibilitatea legală a cumulării pensiei cu venitul realizat dintr-o activitate profesională.

Organele de conducere ale pârâtei,  comisia permanentă şi consiliul uniunii, constatând că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995, nu pot  refuza cererile pe motive de  oportunitate, pe baza unor criterii arbitrare şi discreţionare, acordând scutirea de examen doar unor persoane agreate, fiindcă s-ar  încălca principiul constituţional al egalităţii în faţa legii.

Reclamanta  întruneşte atât cerinţele generale pentru a profesa avocatura, cât şi condiţiile speciale impuse de art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995, pentru a putea fi primită în profesie cu scutire de examen: a absolvit Facultatea de Drept în anul 1960, a lucrat în  calitate de consilier juridic o perioadă mai mare de 10 ani, pensionându-se în anul 1990, după care a fost reîncadrată ca jurisconsult până în anul 2000, nu posedă antecedente penale şi este aptă din punct de vedere medical să exercite profesia dorită.

Nu are suport legal susţinerea pârâtei în sensul că legislaţia  pensiilor avocaţiale şi Statutul profesiei de avocat exclud de la beneficiul exercitării  profesiei de  avocat persoanele pensionate din alte sisteme de asigurări sociale, şi deci reclamanta, pensionară din sistemul asigurărilor sociale de stat, nu poate fi primită în profesie.  Dispoziţiile art.28 alin.9 din Statutul profesiei de avocat, prevăd  că persoana poate solicita primirea în profesia de avocat cu cel puţin 5 ani anterior împlinirii vârstei de pensionare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care face parte.

Aceste dispoziţii, adoptate de altfel, după depunerea de către  reclamantă a cererii de primire în profesia de avocat, instituie criterii suplimentare, adăugând condiţii care nu sunt prevăzute de Legea nr.51/1995, astfel încât nu pot justifica respingerea solicitării de primire în  profesie cu scutire de examen.

În consecinţă, constatând că reclamanta întruneşte condiţiile şi criteriile cuprinse în Legea privind organizarea şi exercitarea avocaturii, s-a admis recursul,

s-a casat sentinţa şi, pe fond s-a admis acţiunea.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Primirea în profesie fără examen. Art.16 din Legea nr.51/1995

Reclamantul N. V.a chemat în judecată pe pârâţii Uniunea Avocaţilor din România şi Consiliul Baroului Avocaţilor Alba, solicitând obligarea pârâtei Uniunea Avocaţilor să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin actele contestate i-a fost încălcat dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, deşi a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Legea nr.51/1995 pentru exercitarea acestei profesii. Reclamantul a susţinut că refuzul pârâţilor s-a întemeiat nejustificat pe rezultatele unui test organizat cu încălcarea prevederilor art.28-31 din Statutul profesiei de avocat.

Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea, reţinând că reclamantul îndeplineşte atât condiţiile generale stabilite de art.11 din Legea nr.51/1995, cât şi condiţiile speciale prevăzute de art.16 alin.2 din aceeaşi lege pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât are o vechime de peste 15 ani în funcţia de consilier juridic, iar aprecierea probităţii şi competenţei sale profesionale de către Baroul Alba nu a avut un caracter obiectiv, fiind contrară prevederilor art.32 din Statutul profesiei de avocat.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, au declarat recurs pârâţii Uniunea Avocaţilor din România şi Baroul Alba, susţinând că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art.16 alin.2 din Legea nr.51/1995, care nu prevăd un drept, ci numai o posibilitate pentru anumite categorii de persoane de a fi primite în profesie cu scutire de examen, iar organele competente să decidă pentru fiecare caz în parte sunt Comisia Permanentă şi Consiliul Uniunii Avocaţilor din România. Recurenţii au arătat că intimatul nu a primit aviz favorabil de scutire de examen, pentru că nu a dovedit minimul de cunoştinţe necesare exercitării profesiei cu ocazia testului organizat la 22.05.2001, în conformitate cu dispoziţiile art.32 din Statutul profesiei de avocat, asigurându-se egalitatea de şanse a celor înscrişi şi transparenţa rezultatelor.

Recurenţii au mai susţinut că deciziile contestate de intimat nu sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind acte emise de autorităţi administrative şi au invocat necompetenţa materială a instanţei de fond, cu motivarea că, potrivit art.3 pct.1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.138/2000, competentă să judece cauza este Curtea de Apel Bucureşti, deoarece deciziile contestate au fost emise de organele de lucru ale Uniunii Avocaţilor, respectiv de Comisia Permanentă şi de Consiliul Uniunii.

Recursul este nefondat.

Intimatul îndeplineşte atât condiţiile legale, cât şi condiţiile statutare pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, astfel că instanţa de fond a apreciat judicios că este nejustificat refuzul manifestat de recurenţi în conţinutul celor două decizii contestate.

Motivarea acestor decizii prin rezultatele obţinute de intimat la testul organizat în data de 22 mai 2001 s-a dovedit a fi lipsită de temei legal, pentru că în cazul primirii în profesia de avocat cu scutire de examen, legea şi statutul profesiei de avocat nu prevăd ca o condiţie prealabilă promovarea unui test de verificare a cunoştinţelor profesionale.

Scutirea de examen a fost recunoscută numai anumitor categorii de persoane, în considerarea calificării profesionale dobândite prin exercitarea timp de cel puţin 10 ani a uneia sau a unora din profesiile juridice expres şi limitativ prevăzute de art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995 republicată.

Pentru aceste categorii de persoane, primirea în profesie cu scutire de examen se soluţionează individual, cu avizul consultativ al baroului, întocmit după depunerea raportului asupra condiţiilor de primire în profesie şi verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform art.65 alin.2 lit.d din Legea nr.51/1995 republicată, art.32 şi 52 din Statutul profesiei de avocat.

În cauză, se constată că, subiectele testului organizat de recurenţi la 22 mai 2001 nu se încadrează tematicii prevăzute de art.32 din Statut pentru verificarea cunoştinţelor numai cu privire la reglementarea profesiei de avocat şi a reprezentat în realitate un sistem de control al pregătirii profesionale similar unui examen.

Din acest punct de vedere, apare ca nefondată susţinerea din recurs privind lipsa unui drept recunoscut de lege intimatului care să fi fost vătămat prin organizarea testului din 22 mai 2001 şi prin deciziile de respingere a cererii de primire în profesie cu scutire de examen motivate pe rezultatele obţinute la test.

Îndeplinind condiţia de a fi exercitat timp de cel puţin 10 ani una din profesiile juridice prevăzute de art.16 alin.2 lit.b din Legea nr. 51/1995 republicată, intimatul este titularul dreptului de a solicita primirea în profesie cu scutire de examen, iar soluţia dată cererii sale de organele de conducere ale profesiei trebuie întemeiată pe criterii obiective şi nu poate fi rezultatul exercitării discreţionare de către acestea a dreptului lor de a decide.

Cea de-a doua critică privind inadmisibilitatea acţiunii este de asemenea nefondată, întrucât recurenţii au calitatea de organisme profesionale, constituite în vederea aplicării şi executării Legii nr. 51/1995 şi îndeplinesc un serviciu public, astfel încât actele pe care le întocmesc pentru asigurarea acestui serviciu public, pot fi contestate în justiţie, în condiţiile prevăzute de lege.

Deciziile prin care recurenţii au respins cererea intimatului de primire în profesie cu scutire de examen au fost emise în exercitarea acestor atribuţii legale, reprezentând acte administrative de autoritate, a căror legalitate poate fi examinată pe calea controlului judecătoresc reglementat de Legea nr.29/1990. În consecinţă, pronunţându-se asupra acţiunii în anularea celor două decizii, instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin ultimul motiv de casare, invocând competenţa Curţii de Apel Bucureşti, recurenţii au susţinut încălcarea normelor de competenţă teritorială şi nu a celor de competenţă materială cuprinse  în art.3 pct.1 Cod procedură civilă, cum greşit au indicat în recurs.

Şi această critică se dovedeşte a fi neîntemeiată faţă de dispoziţiile art.6 din Legea nr.29/1990, care prevăd că judecarea acţiunilor în contencios administrativ este de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul. Cum domiciliul intimatului este în oraşul Baia de Arieş, judeţul Alba, litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Alba-Iulia cu respectarea normelor de competenţă materială şi teritorială pentru acţiunile în contencios administrativ.

Faţă de considerentele expuse,  recursul a fost respins ca nefondat.

Patrimoniul cultural naţional. Clasarea sau radierea unui bun ca aparţinând acestui patrimoniu

Prin sentinţa civilă nr.882 din 19 iunie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată  de reclamanta H.I.R. în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi:

– a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei de radiere a imobilului în litigiu de pe lista monumentelor istorice ale municipiului Bucureşti;

– a dispus radierea imobilului în cauză, situat în municipiul Bucureşti, sector 1, str.Barbu Delavrancea nr.47 din lista monumentelor instorice cu valoare memorială;

– a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei;

– a luat act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Printr-o hotărâre judecătorească reclamantei i-a fost restituit imobilul în cauză, care aparţinuse tatălui său şi în privinţa căruia fusese aplicat în mod nelegal Decretul nr.92/1950, astfel că reclamanta are legitimare procesuală activă cu privire la cererile formulate pentru radirea acestui imobil din lista monumentelor istorice cu valoare memorială.

Prin acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ reclamanta a cerut să se constată refuzul nejustificat al Ministerului Culturii şi Cultelor de a răspunde şi soluţiona în termen legal cererea de radiere a imobilului în cauză de pe lista monumentelor istorice cu valoare memorială a municipiului Bucureşti, unde a fost înregistrat drept „Casa Mihail Sadoveanu”. A mai cerut obligarea ministerului pârât să procedeze la radierea imobilului în cauză de pe lista respectivă.

Instanţa de fond a reţinut pe de o parte că ministerul pârât a refuzat în mod  nejustificat  să soluţioneze cererea reclamantei de radiere a imobblului în litigiu de pe lista respectivă şi, pe de altă parte, a apreciat că acest imobil nu este o casă memorială, deoarece din actele depuse la dosar a rezultat că Mihail Sadoveanu a locuit doar ca chiriaş în acea casă, că imobilul se află într-o stare avansată de degradare şi că nu întruneşte condiţiile de clasificare pe lista monumentelor istorice.

Impotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Culturii şi Cultelor criticând-o sub următoarele aspecte:

– în mod greşit a reţinut instanţa de fond că ar exista un refuz nejustificat de rezolvare a cererilor reclamantei, ministerul răspunzându-i la toate petiţiile sale;

– în mod greşit a soluţionat instanţa de fond excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei;

– în mod greşit a reţinut instanţa existenţa unei vătămări şi a dispus radierea acelui imobil de pe lista respectivă.

Recursul este întemeiat.

1. Actelor normative în vigoare la data soluţionării cauzei sunt Ordonanţa de Urgenţă nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.41/1995, Ordinul nr.1284 din 12 noiembrie 1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind criteriile unice de clasare a bunurilor culturale care fac parte din patrimoniul cultural naţional, Ordinul nr.2013 din 22 februarie 2000 privind aprobarea criteriilor generale pentru clasarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice.

Ulterior, reglementările au fost completate şi cu prevederile Legii nr.422/18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicate în Monitorul Oficial nr.407 din 24 iulie 2001.

In conformitate cu prevederile legale de mai sus, clasarea sau radierea/ declasarea unui bun ca aparţinând patrimoniului cultural naţional este o prerogativă ce aparţine minstrului culturii şi cultelor  şi Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, organism ştiinţific  care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor.

După ce imobilul în cauză a fost restituit reclamantei şi aceasta a aflat că imobilul era clasat şi inclus pe Lista monumentelor istorice cu valoare memorială a municipiului Bucureşti, a formulat mai multe cereri prin care a cerut declasarea imobilului la care Ministerul Culturii şi Cultelor a răspuns cu adresele din 18 decembrie 1998, 2 decembrie 1998 şi 11 august 1999 în sensul că cererile sale au fost respinse şi că nu se acceptă declasarea imobilului din Lista monumentelor istorice Bucureşti (filele 18-19, 15 din dosarul nr.577/2000).

Astfel fiind, în mod greşit a reţinut instanţa că ar fi existat un refuz nejustificat în sensul art.1 din Legea nr.29/1990 din partea  Ministerului Culturii şi Cultelor.

Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.29/1990 privind contencios administrativ, orice persoană dacă se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti.

Dar, în cauză, ministerul pârât a rezolvat cererile reclamantei, în sensul că a respins solicitarea de radiere / declasare a imobilului din lista respectivă.

Or, actul prin care o autoritate administrativă a rezolvat negativ o cerere nu poate fi asimilat cu un refuz nejustificat, din partea acestei autorităţi, de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, în sensul prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.29/1990.

Deci, în mod nelegal, prin interpretarea  şi aplicarea greşită   a prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond a constatat existenţa unui refuz nejustificat din partea Ministerului Culturii şi Cultelor de rezolvare a cererilor prin care reclamanta solicitase radierea / declasarea imobilului din Lista monumentelor istorice a municipiului Bucureşti, din moment ce această autoritate publică, luând act de avizul negativ, a respins cererea respectivă.

Reclamanta putea, potrivit prevederilor Legii nr.29/1990, să constate legalitatea acestui act administrativ prin care i s-a respins cererea de radiere /declasare a imobilului, dar nu a făcut-o, înţelegând să-şi fundamenteze acţiunea pe dispoziţiile legale privitoare la refuzul nejustificat al autorităţii, pe care l-a invocat expres şi l-a susţinut în mod consecvent.

2. Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, în cauză, ar fi fost dovedită existenţa unei vătămări a dreptului de proprietate al reclamantei asuptra imobilului în litigiu.

Potrivit prevederilor art.480 din Codul de procedură civilă, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.

Prin reglementările instituite de O.G.nr.68/1994 şi respectiv, Legea nr.422/2001 au fost prevăzute unele măsuri care au drept scop protejarea patrimoniului cultural, în general şi a monumentelor istorice, în special, aceste dispoziţii fiind unele dintre cele la care face referire art.480 din Codul civil şi care constituie limite de exercitare a dreptului de proprietate.

In concluzie, în nici un caz nu se poate reţine că limitele legale de exercitare a   dreptului de proprietate ar constitui o vătămare a acestui drept în sensul prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990 aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

3.  Constatând  că imobilul respectiv nu este o casă memorială şi dispunând radierea acestuia din Lista monumentelor istorice cu valore memorială, instanţa de fond s-a substituit autorităţilor administrative, acordând chiar şi cea ce nu i s-a cerut.

Astfel, potrivit prevederilor legale în materie, arătate mai sus, Ministerul Culturii şi Cultelor  şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice sunt autorităţile la care au competenţa legală de a dispune clasarea sau radierea/declasarea unui bun ca aparţinând sau nu patrimoniului cultural naţional.

Potrivit prin art.11 din Legea nr.29/1990, instanţa putea, în cauză, admiţând acţiunea să oblige pe autoritatea administrativă să emită actul administrativ de radiere/declasare a imobilului respectiv.

De fapt, prin acţiunea formulată, reclamanta nu ceruse radierea imobilului din lista respectivă, ci obligarea autorităţii pârâte să procedeze la această operaţiune.

In concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, motivele de recurs fiind întemeiate, recursul a fost admis, hotărârea atacată a fost casată, iar acţiunea respinsă ca neîntemeiată.

Act administrativ. Nulitate. Acţiune. Condiţie prealabilă sesizării instanţei. Termen. Inadmisibilitatea sau după caz, tardivitatea acţiunii

M.R.C. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Comerţului şi Societatea comercială „Perla Harghitei”SA solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor MO3 nr.3840 din 18 decembrie 1997, eliberat de primul pârât  în favoarea pârâtei secunde.

De asemenea, a cerut repunerea părţilor   în situaţia  anterioară, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii făcute în baza actului administrativ supus controlului jurisdicţional.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.49 din 17 ianuarie 2002, a respins acţiunea ca tadiv formulată, reţinând că reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ la data de 10 noiembrie 1998, din dosarul Judecătoriei Ploieşti soluţionat prin sentinţa civilă nr.11594 din 13 noiembrie  1998. Că deci, înregistrarea acţiunii în contencios  administrativ abia la 21 ianuarie 2000 s-a făcut cu depăşirea termenului de un an prevăzut  de art.5  alin. ultim din Legea nr.29/1990.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că eronat instanţa a respins acţiunea pe baza excepţiei de tardivitate, deoarece în cazul nulităţii actelor juridice nu sunt aplicabile termenele stabilite de art.5 din Legea nr. 29/1990 şi că nulitatea absolută poate fi invocată oricând.

Recursul este nefondat.

Sub raportul termenului de introducere a acţiunii  în contencios administrativ, când se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există  în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Dispoziţiile art.1 şi 11 alin.1 ale Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ se referă la anularea actului, fără a face distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Obligaţia persoanei lezate de a folosi, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, procedura administrativă prealabilă are drept scop de a da posibilitatea autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare să reanalizeze aspectele invocate şi eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.

Neîndeplinirea procedurii administrative prealabile sau efectuarea acesteia cu depăşirea termenelor legale se sancţionează cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, sau ca tardivă, după caz.

In speţă, Curtea de apel a stabilit corect că reclamantul a exercitat dreptul la acţiune după expirarea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin ultim al Legii nr.29/1990, calculat de la data la care el a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ.

Termenul respectiv este un termen de decădere, ceea ce face imposibilă suspendarea sau întreruperea lui.

Acţiunea fiind tardivă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce a fost menţinută prin respingerea recursului.

Funcţionar public. Calitate în raport cu Legea nr.188/1999

Reclamanta S.I. a chemat în judecată pe pârâţii Banca Naţională a României şi pe guvernatorul acesteia pentru a se dispune anularea Ordinului nr.636/2000 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza  art.130 lit. a din Codul muncii.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost eliberată din funcţia de şef birou la Direcţia Decontări Bancare prin pretinsa  reorganizare a activităţii de plăţi şi decontări bancare ca urmare a unor represalii asupra personalului din această direcţie care s-au opus la executarea unor dispoziţii ilegale.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.139/2001, a admis acţiunea şi a dispus reîncadrarea reclamantei în funcţia de şef birou la  serviciul viramente din cadrul Oficiului Central de  Plăţi şi Decontări Bancare.

Instanţa de fond a reţinut  calitatea de funcţionar public a reclamantei, faptul că nu a avut loc o reorganizare efectivă şi că nu i s-a oferit un loc de muncă corespunzător.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Banca Naţională a României.

In motivarea recursului, recurenta – pârâtă a susţinut  în principal că instanţa competentă în soluţionarea cauzei nu este Curtea de Apel Bucureşti ci Tribunalul Bucureşti, dată fiind natura litigiului, respectiv litigiu  de muncă.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.3 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici „funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia  publică  în  temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale. Funcţiile publice  sunt prevăzute în anexa la prezenta lege. Anexa poate fi completată prin Hotărârea Guvernului”.

In Legea nr.188/1999 nu există nici o menţiune cu privire la Banca Naţională a României, iar potrivit dispoziţiilor art.35 alin.3 din Legea nr.101/1998 privind  Statutul BNR, salariaţii  băncii sunt angajaţi în baza unui  contract individual de muncă, în timp ce funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de autoritate, respectiv ordin sau dispoziţie de numire în funcţia publică.

De altfel, Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, are personalitate juridică, iar statutul său este  aprobat printr-o lege specială – Legea nr.101/1998. La elaborarea  Statutului Băncii Naţionale a României   s-a    avut    în   vedere  independenţa  instituţională  şi financiară

băncii centrale în raport cu celelalte instituţii ale statului, aceasta  independenţă fiind o cerinţă obligatorie prevăzută de Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi prin dispoziţiile  Tratatului de la Maastricht vizând politica economică şi monetară.

Rezultă aşadar că  Banca Naţională a României  nu este prevăzută în anexa la Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iar salariaţii săi nu sunt funcţionari publici, nefiind numiţi în funcţia publică în conformitate cu prevederile Statutului funcţionarilor publici.

Aşa fiind, cauza dedusă  judecăţii este un litigiu de muncă , în legătură cu  încetarea contractului  individual de muncă, astfel cum este definit în prevederile art.67 lit.a din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.

In consecinţă, recursul a fost admis, sentinţa  casată şi cauza  trimisă spre soluţionare instanţei competente material conform dispoziţiilor art.2 lit.b1  Cod procedură civilă, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Taxă vamală. T.V.A. Garanţie. Restituire

Reclamanta SC ”N.R.” SRL, la data  de 18 iunie 2001 a solicitat obligarea autorităţilor vamale să soluţioneze reclamaţia cu privire la restituirea  garanţiei pentru plata taxelor vamale şi TVA şi să restituie suma de 1.990.396.936 lei ce reprezintă garanţia pentru plata taxelor vamale şi TVA, ce a fost achitată cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

In motivarea acţiunii, reclamanta a menţionat că la 18 ianuarie 2001 a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii o operaţiune de import Cafea solubilă „Classic”,  iar  pârâta a calculat, cu titlu de garanţii pentru plata taxelor vamale şi TVA, suma sus-menţionată, reprezentând taxă vamală, calculată la diferenţa dintre valoarea de tranzacţie şi valoarea de comparaţie şi comisionul vamal şi TVA; că suma  a şi fost achitată cu OP nr.215 din 18 ianuarie 2001.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.80 din 31 ianuarie 2002,  a admis în parte acţiunea,  în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcţiei generale a vămilor  de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea garanţiei vamale, conform art.1 din Legea nr.29/1990 şi a obligat pârâta  să emită un act administrativ  numai în acest sens în baza art.11  alin.1 din Legea nr.29/1990 şi art.77(5) din Legea nr.141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie pentru plata taxelor vamale şi TVA ca prematur formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a răspuns reclamaţiei făcute de reclamantă care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată atât timp cât pârâta nu a emis o decizie motivată în soluţionarea reclamaţiei.

Impotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, în legătură cu care se reţin următoarele:

Urmare operaţiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001, şi conform declaraţiei de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcţia generală a vămilor şi Biroul  vamal Tîrguri şi Expoziţii, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanţie vamală şi TVA o obligaţie  în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta a depus actele necesare, dar pârâta nu a dat curs obligaţiei legale de a determina definitiv valoarea în vamă pentru operaţiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001 pe baza valorii de tranzacţionare, sau pe altă bază, şi, apoi, urmare deciziei luate, să restituie sau nu garanţia reţinută.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme şi  în ce priveşte  natura fazei prealabile a contenciosului şi anume în procedurile administrative prealabile a fost prevăzută obligaţia autorităţilor administrative de a motiva răspunsurile la  recursul graţios. Aceste norme se regăsesc în legislaţia  naţională, (art.7 din OG nr.13/2000 şi Legea nr.29/1990).

Instanţa de fond avea obligaţia să stăruie prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului şi în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

In acest sens, trebuie să dispună  măsurile necesare ca să i se  comunice aceste răspunsuri motivate pentru a putea soluţiona acţiunea, şi  nu să respingă ca prematur formulatiă cererea de restituire.

Cum instanţa de fond a respins greşit ca prematură cererea de restituire a garanţiei, fără a depune diligenţele cerute de art.129(5) Cod procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a casat hotărârea atacată, şi s-a trimis cauza spre  rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra cererii privind restituirea, sau nu, a garanţiei reclamate.

Drepturi reglementate prin O.G. nr.105/1999.Persoanele beneficiare

Prin sentinţa civilă nr.436/2001,  Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamantul C.P.P. împotriva Casei Judeţene de Pensii Maramureş prin care a solicitat anularea hotărârii nr.2999/10.07.2001 a Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999.

Curtea de apel, a reţinut în esenţă, că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1  din  Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999, aprobate prin Legea nr.189/2000.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul susţinând în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, ignorând că noţiunea de strămutat este similară cu cea de refugiat,  iar din probele administrate a rezultat că el a fost nevoit să se refgieze la data de 1 februarie 1944 din localitatea de domiciliu Rădăuţi, judeţul Suceava ca urmare a intrării trupelor socvietice pe teritoriul României.

Recursul este nefondat.

La 1 februarie 1944, reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu (oraşul Rădăuţi) judeţul Suceava şi s-a stabilit pentru o perioadă în oraşul Corabia judeţul Romaneşti, refugiindu-se ca urmare a evenientelor legate de intrarea şi înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război modial.

Potrivit prevederilor art.1 lit.c) din Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.189/2000, beneficiciază de drepturile acordate prin această ordonanţă persoana, cetăţean român, care în perioada arătată a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Potrivit art.2 din Normele de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Dar, acest refugiu trebuie să se  fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu ca urmare  a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoroiul României a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localităţile de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul, prin Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al Consiliului Concurenţei de stabilire a taxei de autorizare a concentrării economice

Reclamanta S.C.„E.B.V.” a chemat în judecată Consiliul Concurenţei,  solicitând anularea deciziei nr.146 din 24 aprilie 2002 prin care s-a dispus recalcularea taxei de autorizare a concentrării economice de la 175.291.783 lei la 345.659.222 lei, diferenţa nefiind datorată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, iniţial, prin decizia nr.90 din 22 martie 2002 taxa de autorizare a fost stabilită la suma de 175.291.783 lei, în funcţie de cifra de  afaceri realizată de „I.R.I.C.” S.A., societate controlată ca urmare a concentrării economice.

Ulterior, cuantumul taxei a fost recalculat, prin nerespectarea criteriilor legale aplicabile cu privire la calculul cifrei de afaceri prevăzute de Legea nr.21/1996 şi de  Instrucţiunile emise de Consiliul Concurenţei.

Astfel, a menţionat reclamanta, pârâta trebuia să aprecieze asupra  oportunităţii recalculării taxei numai în considerarea primelor brute încasate şi nu a cifrei de afaceri contabile.

Prin sentinţa civilă nr.712 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ  a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că din   bilanţul contabil   pe anul 2001 a rezultat  valoarea cifrei de afaceri de cca. 349 miliarde lei, ceea ce a impus recalcularea  taxei de autorizare.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta  susţinând că greşit  instanţa nu a ţinut cont de  actele prezentate pârâtei, conform prevederilor Regulamentului Consiliului Concurenţei, privind autorizarea  concentrărilor economice din 14 aprilie 1997.

În nota remisă pârâtei s-a menţionat cifra de afaceri determinată în  înţelesul art.68 lit.b din Legea nr.21/1996 referitor la societăţile de asigurare, iar nu cea prevăzută de art.67 din  lege pentru celelalte societăţi comerciale.

Reclamanta a invocat, de asemenea, nelegalitatea calculului taxei de  autorizare stabilită de pârâtă prin  decizia nr.146/2002. Potrivit normelor legale în vigoare, se poate proceda la recalcularea taxei doar în considerarea primelor brute emise, primite sau de primit, care au fost de 170.778.038.185 lei şi nu în raport de cifra de  afaceri contabilă de 348.779.029.069 lei.

Aşadar pârâta nu a avut în vedere singurul criteriu legal pentru calcularea taxei, valoarea primelor brute comunicată de societate preliminar emiterii celor două decizii, valoare sensibil asemănătoare, astfel încât actul administrativ emis sub nr.146 din 24 aprilie 2002 este  netemeinic şi nelegal.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr.90 din 22 martie 2002, pârâtul, autorizând  concentrarea economică, a stabilit o taxă de autorizare de 175.291.783 lei, rezervându-şi dreptul de a o recalcula, după depunerea situaţiei financiare simplificate a societăţii, la 31 decembrie 2001.

Ulterior, prin decizia nr.146 din 24 aprilie  2002, Consiliul  Concurenţei, având în vedere cifra de afaceri realizată la 31 decembrie 2001 de „I.RI.C.”SA, de 345.659.222.000 lei, a recalculat taxa de autorizare la 345.659.222 lei.

Pârâtul a determinat cifra de afaceri prin scăderea din totalul primelor brute emise, primite sau de primit, a sumelor virate la fondul de protejare a asiguraţilor.

Instanţa de  fond a reţinut în mod justificat că pârâtul a procedat corect, calculând cifra de afaceri conform art.68 lit.b din Legea nr.21/1996 şi a pct.5.3 din Instrucţiunile Consiliului Concurenţei.

Astfel, pentru societăţile de  asigurare, cifra de afaceri este suma primelor brute emise, care vor  include toate sumele primite sau de primit conform  contractelor de asigurări încheiate de societăţi sau în contul lor, inclusiv primele cedate  reasigurătorilor, din care se scad obligaţiile privind fondul de protejare a asiguraţilor. În acest sens, termenul de prime se referă  nu numai la noile contracte  de  asigurare, ci şi la primele aferente contractelor încheiate în anii anteriori, care rămân valabile.

Susţinerea recurentei în sensul că nu au fost respectate prevederile  art.68 lit.b din Legea  concurenţei şi instrucţiunile privind calculul cifrei de afaceri în  cazurile de  comportament  anticoncurenţial nu poate fi primită,  pârâtul  emiţând decizia nr.146/2002 cu respectarea dispoziţiilor invocate.

Nici critica privind nelegalitatea calculului taxei de autorizare nu este întemeiată, pârâtul aplicând textele legale în materie prin includerea şi a valorii primelor cedate reasigurătorilor la stabilirea  cifrei de afaceri.

În raport de cele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.

Avocat. Refuzul primirii în profesie cu scutire de examen. Daune morale

Prin sentinţa civilă nr.618 pronunţată la data de 13 iunie 2002 în dosarul nr.804/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul T.R. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România şi:

– a anulat decizia nr.8763/23 martie 2002 emisă de Consiliul Uniunii, precum şi decizia nr.1287/14 decembrie 2001 emisă de Comisia permanentă;

– a obligat Uniunea Avocaţilor din România să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen;

– a obligat pârâta la plata sumei de 100 milioane daune morale.

Curtea de apel a reţinut că actele administrative emise de Comisia permanentă şi Consiliul  Uniunii Avocaţilor din România sunt nelegale şi netemeinicie, reclamantul îndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) din Legea 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicată şi având avizul favorabil al Baroului Bucureşti, pentru a putea fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Cu referire la acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că obligarea uniunii pârâte se justifică deoarece soluţionarea cererii reclamantului s-a făcut cu o mare întârziere.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs Uniunea Avocaţilor din România, susţinând că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, intimatul reclamant neîndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) lit.6) din Legea nr.51/1995, republicată.

Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

La data de 28 mai 2000, intimatul reclamant s-a adresat Baroului Bucureşti, care, la data de 11 octombrie 2001, a avizat favorabil primirea acestuia în profesia de avocat cu scutire de examen, constatând îndeplinirea condiţiilor legale şi statutare.

Prin decizia nr.1287/14 decembrie 2001, Comisia permanentă a Uniunii Avovocaţilor din România a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat a intimatului – reclamant, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţia cerută de art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, neîndeplinind funcţiile de jurisconsult şi /sau consilier juridic cel puţin 10 ani.

Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, prin decizia nr.8763/23 martie 2002, a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr.1287/14 decembrie 2001, cu aceeaşi motivare.

Din probele administrate în cauză, rezultă că intimatul reclamant, absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti în anul 1975,  după ce a îndeplinit alte funcţii, începând cu 01 aprilie 1991 a îndeplinit funcţiile de jurisconsult şi consilier juridic, astfel că, la data formulării cererii, îndeplinea cerinţa de a fi activat cel puţin 10 ani în aceste funcţii.

Astfel fiind, în mod greşit s-a reţinut de către cele două instanţe ale Uniunii Avocaţilor din România că intimatul reclamant nu ar fi îndeplinit condiţia de vechime în cele două funcţii, potrivit prevederilor art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, actele administrative emise fiind netemeinice şi nelegale.

Dar, soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata sumei de 100 milioane lei cu titlu  de daune morale.

Potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, în cazul admiterii cererii, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cerute. Dar, acestea vor putea fi acordate numai dacă şi în măsura în care au fost dovedite.

Or,  instanţa de fond a dispus obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata unor daune morale fără ca în cauză să fi existat probe în privinţa existenţei acestora, a unor suferinţe morale care să fi fost produse ca urmare a soluţionării nefavorabile a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Dimpotrivă, din probele existente, cât şi din propriile susţineri, a rezultat că intimatul – reclamant, în perioada soluţionării cererii, cât şi ulterior, a continuat să-şi desfăşoare activitatea în condiţii şi cu rezultate similare cu acelea din perioada anterioară.

Deci, cum în cauză nu există dovezii cu privire la existenţa unor suferinţe morale şi a unor daune morale care să fi fost produse împotriva intimatului reclamant, instanţa de fond nu avea temei legal pentru obligarea uniunii recurente la plata vreunei sumei cu titlu de daune morale.

Din acest punct de vedere recursul fiind întemeiat a fost admis, sentinţa atacată a fost  modificată în sensul înlăturării obligării la plata sumei 100 milioane lei cu titlu de daune morale,   menţinându-se celelalte dispoziţii.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Admisibilitatea verificării legalităţii actului Uniunii

Reclamantul S.I.T. a solicitat să se dispună anularea deciziei nr.8523 din 15.12.2001 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România şi  obligarea  Uniunii să-l primească în profesia de avocat cu scutire de examen.

Reclamantul a susţinut  că, deşi  întruneşte condiţiile legale, cererea sa a primit aviz negativ din partea Baroului de Avocaţi Braşov, aviz care a stat la baza respingerii de către Consiliul Uniunii Avocaţilor a cererii sale prin Decizia ce s-a cerut a fi anulată.

Curtea de Apel Braşov, Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa  nr.46/F din 14 mai 2002, a admis excepţia  inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea.

S-a reţinut, în esenţă, că Uniunea Avocaţilor din România este o uniune cu caracter profesional, deciziile sale nu se impun prin atribute specifice puterii administrative, şi deci, calea de  urmat pentru anularea actelor sale nu este aceea prevăzută de Legea nr.29/1990, ci o  acţiune de drept comun la instanţa competentă.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs  reclamantul, reţinându-se următoarele: în înţelesul prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990, legea contenciosului administrativ, acte administrative pot fi nu numai actele efectuate de organele administrative de stat, ci şi actele juridice efectuate de autorităţile ce au calitatea de organe administrative şi care sunt investite prin lege  să îndeplinească funcţiuni administrative, funcţiuni în cadrul cărora îndeplinesc şi adoptă acte juridice.

Esenţial pentru a constata că un act este administrativ în sensul Legii nr.29/1990 este nu numai ca actul să fie emis  sau adoptat de la un organ al statului, ci de un organ de autoritate administrativă mai exact de la o organizare cuprinsă în sistemul de  structuri stabilit pentru îndeplinirea nevoilor sociale şi funcţionare în acest scop, a serviciilor publice, de asemenea manieră încât printr-o  oganizare  cît  mai calificată, să fie satisfăcute aceste cerinţe, şi să se  poată interveni atunci când se impune  cu măsuri pentru realizarea ordinii de drept, pentru menţinerea stării de legalitate în cadrul competenţelor de strictă aplicare stabilite prin lege.

Sub aspectul celor expuse,  Uniunea Avocaţilor din  România, formă organizatorică  cu competenţe şi structură stabilite prin lege privind desfăşurarea activităţii de avocatură, este cuprinsă şi face parte din autorităţile administrative, iar actele Uniunii sunt acte administrative.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată  şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeiaşi  instanţă, care va analiza toate celelalte apărări ale părţilor.

Taxă judiciară de timbru. Scutire

Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr.187/2001 a  Curţii de Apel Iaşi, susţinând că instanţa  greşit a anulat decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 a Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, prin care s-a stabilit că C.V. datorează taxă judiciară de timbru pentru acţiunea prin care a cerut actualizarea unor daune de la inculpatul C.P.

Recursul nu este fondat.

C.V. este partea civilă din dosarul penal nr.14562/1997 al Judecătoriei Iaşi şi căruia i s-a admis în parte acţiunea civilă, cu obligarea inculpatului C.P., la o prestaţie periodică de 162.876 lei lunar începând cu 12 iulie 1994 şi până la încetarea stării de  nevoie şi 54.700.000 lei daune morale.

Inculpatul C.P. a fost condamnat la 3 ani închisoare (cu aplicarea art.81 Cod penal) întrucât în ziua de 12 iulie 1994 i-a aplicat mai multe  lovituri părţii vătămate C.V., precum şi o lovitură  cu o furcă de fier în zona capului, având drept consecinţă pierderea  totală a vederii la ochiul stâng.

Ulterior partea civilă C.V. a formulat o acţiune civilă separată, şi, în această cauză, Ministerul Finanţelor, prin decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 (atacată în cauză), i-a impus plata unei taxe de timbru considerându-se cererea formulată o acţiune în pretenţii.

În mod corect, instanţa de fond a stabilit că: „potrivit dispoziţiilor art.24 lit.c din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.760/C/1999 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de  timbru – sunt scutite de taxele judiciare de timbru, potrivit legii, acţiunile şi cererile  inclusiv  cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluţionării dosarului penal sau prin acţiuni civile separate introduse la instanţa civilă.

Cum intimatul C.V. a cerut actualizarea prestaţiei periodice la care a fost obligat cel ce l-a vătămat, prestaţie  neachitată de C.P., precum şi daune materiale reprezentând venituri nerealizate, acesta beneficiază de scutirea de taxă de timbru prevăzută de lege.

Toate pretenţiile intimatului în acţiunea  promovată şi pentru care i s-a cerut să plătească taxă de timbru prin actul administrativ contestat îşi au izvorul în dosarul penal în care inculpatul C.P. a fost judecat şi condamnat.

Deci, recursul declarat de Ministerul Finanţelor este  neîntemeiat şi întrucât actul administrativ atacat a fost în mod corect anulat de instanţa de fond, hotărârea acesteia fiind legală şi temeinică, recursul a fost respins.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Indemnizaţie

Reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov, să se dispună anularea Deciziei nr.1589 emisă de pârâtă la 5 noiembrie 2001, decizie prin care i-a fost respinsă cererea de a fi încadrat şi a-i acorda calitatea şi drepturile de beneficiar  al Legii nr.189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ a respins acţiunea, prin sentinţa nr.181 din 25 februarie 2002, reţinând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

De prevederile art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000, beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, şi anume la lit. „c” – „a fost  strămutată în altă  localitate decât cea de domiciliu”, cazul care priveşte recursul de faţă.

Prin normele de aplicare a O.G. nr.105/1999 aprobate de Hotărârea Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002, în art.2 s-a precizat că prin persoană care a  fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

Reclamantul este născut la 13 septembrie 1931 în localitatea Turtucaia, iar urmare  tratatului bilateral din 7 septembrie 1940 încheiat între România şi Bulgaria, părinţii acestuia şi reclamantul care era minor, au fost strămutaţi obligatoriu în România.

Se constată, deci, că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr.189/2000, având calitatea de persoană strămutată, considerente pentru care s-a admis recursul, a fost casată sentinţa şi, în fond, s-a admis acţiunea şi s-a anulat Decizia nr.1589/2001 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000 şi să îi acorde drepturile corespunzătoare.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Desemnarea avocaţilor ca apărători din oficiu

Reclamantul  M.A.K. a chemat în judecată Baroul de avocaţi al judeţului Mureş şi Consiliul Uniunii Avocaţilor din România solicitând a fi obligată să-i repartizeze cauze  din oficiu.

Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată. S-a reţinut că reclamantului nu i s-a încălcat un drept prevăzut de lege în conformitate cu dispoziţiile art.1 din Legea nr.29/1990.

Impotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs, susţinând că Baroul nu are un drept exclusiv de a refuza solicitarea clienţilor, a reprezentanţilor Parchetelor sau a instanţelor, în sensul desemnării sale ca apărător din oficiu în anumite dosare.

Recursul este nefondat.

In conformitate cu dispoziţiile art.103 din Statutul profesiei de avocat, Baroul are dreptul să desemneze avocaţi din oficiu, cu precădere pe cei stagiari sau tineri. Cum Baroul de avocaţi Mureş nu avea obligaţia legală de a-l desemna pe reclamant (care este avocat pensionar) să acorde asistenţă juridică din oficiu, în mod corect, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Din cuprinsul dispoziţiilor legale nu rezultă că Baroul trebuie să se supună solicitării  clienţilor, reprezentanţilor Parchetului sau instanţelor de judecată de a fi desemnat  un anumit avocat  (respectiv recurentul) pentru a acorda într-o anumită cauză asistenţă juridică din oficiu.

In prezent, recurentul a fost suspendat din exercitarea activităţii de avocat, astfel încât nu mai poate  susţine acţiunea (inclusiv recursul ) formulată în considerarea calităţii de avocat.

Având în vedere considerentele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Persecutat politic. Cumulul drepturilor băneşti cuvenite ca veteran de război

T.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii  Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr.1996 din 20 august  2002, emise de către Comisia  pentru aplicarea Legii nr.189/2000, şi obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr.105/1999 pe întreaga perioadă în care a fost refugiat, respectiv 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945.

In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că: este pensionar şi veteran de război; a participat la război în perioada septembrie – octombrie 1944, după care a fost deconcentrat; la data de 14 martie 1945 a fost concentrat din nou până la 9 mai 1945; deşi a prezentat comisiei actele doveditoare, prin hotărârea atacată i s-a stabilit o perioadă de refugiu mai mică decât cea reală şi îndemnizaţia acordată este  inferioară  celei de care beneficiază foştii colegi, care au depus cererea imediat după publicarea legii.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr.548/CA din 21 octombrie 2002, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ supus controlului jurisdicţional şi a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr.105/1993,  aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 11 octombrie 1940 – 6 martie 1945, sens în care  va emite o nouă decizie.

Impotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor susţinând că în mod greşit s-a admis acţiunea, reţinând eronat că pentru perioada în care reclamantul a participat pe front, poate beneficia de îndemnizaţia prevăzută de Legea nr.189/2000.

Critica nu este întemeiată.

Legislaţia română nu exclude dreptul persoanei aflate în una din situaţiile pe care le reglementează, de a cere şi obţine, în acelaşi timp, recunoaşterea  calităţii de veteran de război şi de persoană refugiată.

Potrivit art.12 alin.2 din Legea nr.44/1944, în cazurile în care  una şi aceeaşi persoană se încadrează în categoria de veteran de război, cât şi în aceea  de fost deţinut politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta URSS, luat după 23 august 1944 sau, deşi  declarat înainte de această dată, a fost reţinut după data armistiţului, beneficiază  cumulativ de drepturile băneşti pe perioadele corespunzătoare calităţii avute, cu condiţia ca perioadele să fie distincte.

In conformitate cu norma înscrisă în alineatul următor, persoana prevăzută la alineatul precedent nu poate  cumula celelalte drepturi, altele decât cele băneşti, dar va avea dreptul să opteze pentru cele mai avantajoase sau, după caz, să le obţină pe cele care nu sunt  prevăzute în prezenta lege, dar sunt recunoscute  prin lege pentru cealaltă categorie sau celelalte categorii în care se încadrează.

Prin hotărârea nr.1996 din 20 august 2002, Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr.189/2000 a recunoscut reclamantului Trifa Ilie calitatea  de persoană care a fost strămutată în altă localitatea decât cea de domiciliu în perioadele 11 octombrie  1940 – 31 august 1944, 2 noiembrie 1944 – 31 ianuarie 1945, care totalizează 4 ani o lună şi 19 zile.

Nu s-a luat în calculul perioadelor de strămutare, lunile în care fiind  concentrat, reclamantul s-a aflat pe front, astfel cum rezultă din certificatul nr.67.117 din 28 aprilie 1998, eliberat de Ministerul Apărării Naţionale.

Interpretând  în mod corect prevederile legale mai sus enunţate, care interzic cumulul altor drepturi decât celor băneşti, prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat parţial actul administrativ  cu consecinţa obligării pârâtei să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr.105/1999, pe întreaga perioadă de refugiu din motive etnice.

Ca atare, recursul a fost respins ca nefondat

Hotărâre judecătorească. Motivarea soluţiei instanţei de fond. Lipsa dezbaterilor

Reclamantul BV a chemat în judecată Prefectura judeţului Galaţi, solicitînd instanţei anularea adresei nr.1500 din 4 noiembrie 1999 emisă şi comunicată de pârâtă, precum şi emiterea unei noi adrese de obligare a primarului la anularea actelor ilegale adoptate de Primărie şi primar, dar şi la întocmirea procesului-verbal de constatare şi emitere a actului de sesizare a organului competent.

Reclamantul a arătat că a solicitat Prefecturii judeţului Galaţi, luarea de măsuri, pentru corectarea unor nelegalităţi săvârşite de unii lucrători din Primărie şi chiar de primar.

Curtea de Apel Galaţi a respins plângerea petentului, reţinând că motivele invocate se referă la modul cum au fost rezolvate solicitările acestuia cu referire la dispoziţiile de aplicare a Legii nr.112/1995  şi a Normelor date prin H.G.nr.11/1997, ceea ce excede controlului instituit prin dispoziţiile legale enunţate.

Considerând această sentinţă netemeinică şi nelegală, reclamantul BV a declarat prezentul recurs, prin care a susţinut că:

– instanţa nu a fost legal constituită la data pronunţării, întrucât anterior acestei date s-a formulat şi depus o cerere de recuzare a judecătorului unic;

– încheierea de soluţionare la 23 noiembrie 2001 a cererii de recuzare s-a pronunţat fără a se da curs contestării taxei de timbru şi excepţiei de neconstituţionalitate invocate în dosarul de recuzare nr.1657/ C+C/2001;

– instanţa şi-a încălcat nu numai obligaţiile ce-i reveneau prin art.129 C. proc. civ., dar nu şi-a respectat nici obligaţia motivării în fapt şi în drept a soluţiei în condiţiile impuse prin art.261 C. proc. civ.;

– instanţa nu şi-a îndeplinit atribuţiile de control judecătoresc ce     i-au fost atribuite prin Legea nr.29/1990. Astfel, instanţa nu s-a pronunţat şi nu a analizat cele solicitate prin acţiunea  introductivă de instanţă, considerând că cele solicitate nici nu ar fi de competenţa sa.

Recursul este fondat.

Prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate, în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea. Lipsa motivării conduce la imposibilitatea instanţei de recurs de a-şi exercita obligaţia ce-i revine de a verifica temeinicia şi legalitatea hotărârii  atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege ( art.306 C. proc. civ.).

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2001 reclamantul a solicitat în apărare o serie de probe noi, precum:

– solicitarea de la pârâtă a documentaţiei privind întocmirea şi emiterea adreselor nr.1500/4 noiembrie 1999 şi nr.1596/22 noiembrie 1999;

– solicitarea de la Primăria municipiului Galaţi a întregii documentaţii de întocmire şi emitere a adreselor nr.24370/26 august 1998 şi 35205/11 octombrie 1999;

– luarea unui interogatoriu pârâtei.

Cauza a fost soluţionată însă fără să fi avut loc dezbateri, conform art.128 din C. proc. civ.

Cât priveşte dezbaterile din 12 noiembrie 2001, acestea au fost asupra probatoriilor şi a altor cereri formulate de reclamant, dar nu asupra fondului cauzei, instanţa respingând acţiunea ca nefondată.

Recursul a fost admis, sentinţa casată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi.

Avocat. Acţiune pentru obligarea Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România de a primi în profesia de avocat

B. N. a solicitat obligarea Uniunii Avocaţilor din  România să emită o decizie de  numire ca avocat în baroul precizat în acţiune.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.1038 din 31 octombrie 2002, a respins ca inadmisibilă acţiunea, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele art.1 şi 11 din Legea nr.29/1990.

Reclamantul a declarat recurs şi a arătat că i s-a încălcat un drept fundamental prevăzut în art.14 din Legea nr.51/1995, modificată prin Legea nr.231/2000.

Recursul este nefondat.

Prin acţiune, reclamantul a solicitat obligarea Uniunii Avocaţilor din România să emită o decizie de numire a sa în profesia de avocat.

Conform Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea nr.231/2000, persoana interesată se adresează organelor Uniunii Avocaţilor din România, Comisia permanentă şi Consiliul uniunii, care se pronunţă prin decizie, iar ultima decizie, act administrativ de autoritate face obiectul controlului judecătoresc în baza art.1 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ.

În speţă, reclamantul deşi a parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege, nu a înţeles să atace decizia Consiliului Uniunii prin care i s-au respins cererile. Or, în situaţia dată, instanţa nefiind legal sesizată, soluţia legală era de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Competenţă materială. Refuzul nejustificat de a actualiza pensia de serviciu a unui magistrat.

Prin acţiunea înregistrată la 5 decembrie 2002, reclamanta RF a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie să procedeze la actualizarea pensiei sale de serviciu, în temeiul art.103 alin.1 şi 5 din Legea 92/1992 republicată, H. G. nr.403/2001 şi O.U.G. nr.187/2001, prin includerea în indemnizaţia lunară de încadrare a adaosului de 20% pentru vechimea în magistratură, a sporului de 15% pentru condiţii deosebite de muncă şi a creşterilor salariale acordate în anul 2002 personalului din sectorul bugetar. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să întocmească  şi să comunice la  Casa Naţională de Pensii actul privind cuantumul actualizat al pensiei de serviciu, pentru a se proceda la plata diferenţei de drepturi băneşti cuvenite.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, excepţie care a fost admisă şi prin sentinţa civilă nr.24/14 ianuarie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este supusă jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale instituită prin art.154-159 din Legea nr.19/2000 şi potrivit căreia, tribunalul este competent să judece litigiul în primă instanţă.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărîrii  în baza art.304 pct.3 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, considerând că s-a solicitat acordarea drepturilor de pensie, deşi obiectul acţiunii l-a constituit refuzul nejustificat al unei autorităţi publice centrale de a întocmi actul privind cuantumul actualizat al pensiei sale de serviciu.

Acţiunea recurentei-reclamante are ca obiect recunoaşterea dreptului la actualizarea pensiei sale de serviciu în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraţilor în activitate, drept prevăzut de art.103 alin.5 din Legea nr92/1992 republicată şi obligarea intimatului – pârât la întocmirea actului administrativ privind cuantumul actualizat al pensiei, pentru a fi comunicat Casei Naţionale de Pensii.

Astfel formulată, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art.1 şi art.11 din Legea nr.29/1990, în baza cărora, în cazul constatării unui refuz nejustificat al intimatului-pârât de a rezolva petiţia referitoare la un drept recunoscut de lege recurentei-reclamante, urmează ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra obligaţiei de a întocmi actul administrativ solicitat cu privire la indemnizaţia lunară de încadrare, sporurile şi creşterile salariale ale magistraţilor în activitate, ca elemente necesare actualizării pensiei de serviciu.

De altfel, intimatul-pârât nu are atribuţii în domeniul stabilirii şi plăţii pensiilor, cum eronat a reţinut instanţa de fond ca temei pentru aplicarea dispoziţiilor art.154-159 din Legea nr.19/2000 referitoare la asigurările sociale.

În consecinţă, instanţa de contencios administrativ a fost legal învestită să judece pricina şi hotărârea de declinare a competenţei a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială prevăzute de art.6 din Legea nr.29/1990 şi art.3 pct.1 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Conflict negativ de competenţă. Răspunderea materială a militarilor

Reclamantul MI a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând anularea hotărârii nr.43 din 26 septembrie 2002 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din  cadrul acestui minister, precum şi a hotărârii nr.386 din 29 iulie 2002 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei audit intern a aceluiaşi minister, prin care a fost respinsă contestaţia pe care a formulat-o împotriva deciziei de imputare nr.12/0/130.343 din 27 iunie 2002, emise de pârât  în sarcina reclamantului pentru suma de 1.272.600 lei, reprezentând cota-parte dintr-un prejudiciu  total de 4.735.700 lei. Totodată, reclamantul a solicitat anularea deciziei de imputare sus-menţionate, prin care a fost stabilită în sarcina sa răspunderea materială pentru un prejudiciu reprezentând curse efectuate în interes personal cu autoturismul de serviciu al unităţii operative la care acesta activează .

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, apreciind că litigiul dintre părţi este un litigiu de muncă, respectiv un conflict de drepturi, în reglementarea art.5 din Legea nr.168/1999, iar competenţa de soluţionare revine tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unităţii emitente a deciziei de imputare, conform art.72 al aceleiaşi legi. În aprecierea instanţei, împrejurarea că O. G. nr.121/1998 a instituit căi de atac administrative împotriva deciziilor de imputare emise în sarcina militarilor, obligatoriu de parcurs, nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze acţiunea.

La rândul său, Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinându-se următoarele:

– contestatorul a epuizat căile de atac împotriva deciziei de imputare, aşa cum acestea sunt prevăzute de O.G. nr.121/1998, iar potrivit art.43 din aceeaşi ordonanţă s-a adresat instanţei judecătoreşti competente să soluţioneze acţiunea pe care a formulat-o împotriva hotărârii Comisei  de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului de Interne;

– hotărârea Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor este un act administrativ cu caracter jurisdicţional emis de un organ al autorităţii administraţiei centrale, iar competenţa de soluţionare a acţiunii îndreptate împotriva acestei hotărâri, revine curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul.

Constatând că s-a ivit un conflict negativ de competenţă, în sensul prevederilor art.20 pct.2 din C. proc. civ., Curtea urmează să stabilească  instanţa competentă să soluţioneze cauza în raport cu obiectul real al acţiunii formulate de reclamant şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Răspunderea materială a militarilor este reglementată de O.G. nr.121 din 28 august 1998, iar art.30 din această ordonanţă  instituie pentru persoana care contestă decizia de imputare prin care a fost obligată la repararea prejudiciului, parcurgerea unor căi de atac administrative care, în prima fază, sunt soluţionate de comandantul, respectiv şeful care a emis decizia de imputare sau de  o Comisie de soluţionare a contestaţiei, numită  de acesta, iar în cea de-a două fază, de către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a cărei hotărâre este definitivă.

Potrivit reglementării art.43 din ordonanţa sus-menţionată, în situaţia în care, după epuizarea căilor de atac administrative, persoana obligată la repararea prejudiciului consideră că a fost lezată într-un drept al său legitim, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.

Prin urmare, însăşi reglementarea specifică răspunderii materiale a militarilor conferă hotărârii comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului de Interne caracterul de act administrativ-jurisdicţional de autoritate emis de un organ al administraţiei publice centrale.

Competenţa de soluţionare a cererii prin care se solicită anularea unui aemenea act, revine potrivit Legii nr.29/1990, instanţei de contencios administrativ.

Conform art.3 alin.(1) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererilor în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor publice centrale, aparţine curţii de apel.

Cât priveşte competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ, aceasta aparţine, conform reglementării art.6 din Legea nr.29/1990, curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, care, în cazul de faţă, este Curtea de Apel Timişoara.

Pentru considerentele arătate, Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul MI, în favoarea Curţii de Apel Timişoara

Contestarea unui act administrativ al unei autorităţi a administraţiei centrale, act ce are ca obiect sume sub 5 miliarde de lei. Conflict negativ de competenţă. Efectele casării

Reclamanta Societatea comercială „SG” SA Galaţi a solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună anularea deciziei nr.2734/ 14.11.1999 a Ministerului Finanţelor Publice, ca nelegală.

Curtea de Apel Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.120 din 10.05.2000, a admis acţiunea, a anulat decizia citată mai sus şi a exonerat pe reclamantă de plata sumelor din actul administrativ anulat.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Finanţelor Publice Galaţi, pentru nemotivarea sentinţei în fapt şi în drept, astfel cum prevăd dispoziţiile art.261 alineatul 5 din C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia contencios administrativ, a admis recursul, a casat sentinţa nr.120/2000 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, întrucât suma contestată fiind mai mică de 5 miliarde lei, competenţa aparţine Tribunalului Galaţi, Secţia de contencios administrativ.

Tribunalul Galaţi a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de D.G.F.P. Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând că cererea reclamantei priveşte acte de competenţa unei autorităţi a administraţiei publice centrale, competentă fiind Curtea de apel, ca instanţă de fond.

Curtea de Apel Galaţi a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, pentru rezolvarea conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr.3462/ 14.11.2002 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, a casat sentinţa nr.120/ 10.05.2000 a Curţii de Apel Galaţi şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, cu motivarea că potrivit O.U.G. nr.13/2001 şi H.G. nr.1296/2001, contestaţiile ce au ca obiect sume al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de organe specializate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi are sediul reclamanta. Curţile de apel judecă cererile în materie de contencios administrativ privind acte ale autorităţilor şi instituţiilor centrale (art.3 punctul 1 C. proc. civ.).

Aşa fiind, sub aspectul competenţei, instanţa supremă s-a pronunţat conform art.3151 C. proc. civ., astfel că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Deşi cauza a fost trimisă de Curtea Supremă de Justiţie spre rejudecare la Tribunalul Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, aceasta s-a desesizat, creându-se un conflict negativ de competenţă.

În raport de cele menţionate mai sus, s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Proba persecuţiei

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Suceava, solicitând anularea deciziei nr.R/16763 din 22 mai 2002 şi să se constate că este beneficiarul dispoziţiilor Decretului-Lege nr.118/1990 modificat şi completat prin O.G. nr.105/1999 cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada august 1942 – august 1944 a fost deportat în Transnistria, U.R.S.S., unde împreună cu alţi membri ai comunităţii romilor au fost supuşi muncii forţate, au suferit datorită foamei, frigului şi mizeriei.

Reţinând că nu a prezentat acte oficiale de la instituţii abilitate din care să rezulte perioada persecuţiei etnice, pârâta i-a respins cererea.

Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea deciziei nr.R/16763/2002 a Casei Judeţene de Pensii Suceava. Totodată, a constatat că reclamantul beneficiază de dispoziţiile Decretului-lege nr.118/1990 modificat şi completat prin O.G. nr.105/1999 cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada august 1942 – 23 august 1944.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada cu înscrisuri şi declaraţiile martorilor S.L. şi S.V., că în perioada august 1942 – august 1944 a fost deportat în Transnistria, împreună cu alţi membri ai comunităţii romilor unde a fost supus unor tratamente inumane.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Suceava.

Recurenta a susţinut că o parte din martorii audiaţi nu aveau discernământ la data deportării, iar pe de altă parte, că aceştia nu au putut face dovada cu acte oficiale că s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.

Recursul este nefondat.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada că în perioada august 1942  – august 1944 a fost deportat în Transnistria, datorită calităţii sale etnice, fiind supus unor tratamente inumane împreună cu alţi membri ai comunităţii romilor.

Mai reţine instanţa că situaţiile concrete fiind persecuţiile etnice ale reclamantului, acestea au fost dovedite cu acte şi cu declaraţiile celor două reclamante S.L. şi S.V., cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990.

Nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a  dovedit calitatea sa de persecutat etnic cu alte acte doveditoare, atâta vreme cât însuşi actul normativ aplicabil menţionează că dovedirea situaţiilor prevăzute la art.1 se face de persoanele interesate cu acte oficiale, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În atare situaţie, reclamantul a făcut dovada persecuţiei pe motive etnice şi cu cei doi martori, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea şi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de Decretul-lege nr.118/1990 pentru a putea beneficia de drepturile conferite de acest act normativ.

Recursul a fost respins.

Competenţă materială. Decizie de imputare emisă de organul de control propriu al societăţii comerciale

Prin sentinţa nr.34 din din 12 iunie 2002, Colegiul Jurisdicţional Sibiu al Curţii de Conturi a admis contestaţia formulată de BDR, fost director economic al societăţii comerciale „H.” SA Slimnic şi în consecinţă, a anulat decizia de imputare nr.2 din 15 ianuarie 2002 emisă în sarcina ei, de către conducerea unităţii pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 19.117.472 lei.

Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins ca nefondat recursul jurisdicţional declarat de societatea comercială mai sus menţionată, împotriva sentinţei.

Şi această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către Societatea comercială „H.” SA Slimnic.

Recurenta a cerut casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză de organele Curţii de Conturi şi, în fond, respingerea contestaţiei formulate de BDR ca neîntemeiată.

Recursul este admisibil.

Astfel cum deja s-a arătat, obiectul contestaţiei formulate de BDR, fost director economic al Societăţii Comerciale „H.” SA Slimnic, îl constituie decizia de imputare nr.2 din 15 ianuarie 2002 emisă în sarcina sa de către conducătorul unităţii pentru recuperarea prejudicului reprezentând lipsa în gestiunea lui SV (fost gestionar la ferma nr.9).

Angajarea răspunderii materiale s-a făcut ca urmare a unor constatări efectuate de organul de control propriu şi consemnate în actul indicat în preambulul deciziei.

Rezultă aşadar, că existenţa prejudiciului produs în patrimoniul societăţii comerciale nu a fost stabilită ca efect al controlului efectuat de organele Curţii de Conturi, potrivit art.18 din Legea nr.94/1992, modificată.

Ca atare, s-a apreciat, în mod greşit, că este competent Colegiul Jurisdicţional Sibiu să soluţioneze în primă instanţă contestaţia formulată de BDR, conform art.41 din aceeaşi lege.

La rândul său, Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a nesocotit dispoziţiile legale privitoare la competenţa materială, atunci când prin decizia recurată s-a pronunţat asupra recursului în fond şi a menţinut sentinţa nr.34 din 12 iunie 2002.

Ţinând sema de aceste considerente, recursul a fost admis şi s-a dispus casarea ambelor hotărâri pronunţate de organele Curţii de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă spre competentă soluţionare la Tribunalul Sibiu, Secţia conflicte şi litigii de muncă.

Cerere de revizuire a deciziei prin care s-a respins recursul ca nefondat. Inadmisibilitate

Prin decizia pronunţată la data de 6 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ a respins recursul formulat de recurentul–reclamant împotriva sentinţei civile nr. 436 pronunţată la data de 28 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această soluţie, Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a reţinut, în esenţă, că sentinţa recurată este legală şi temeinică, instanţa respingând în mod legal şi temeinic acţiunea, doarece recurentul–reclamant nu a făcut dovada că a părăsit localitatea de domiciliu, oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava, ca urmare a strămutării/refugierii din cauza persecuţiilor din motive etnice, ci, eventual, din cauza evenimentelor legate de înaintarea frontului pe teritoriul României, astfel că nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare.

Ea se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Astfel, art. 322 din C. proc. civ. prevede că sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Regula prevăzută de art. 322 este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii.

Rezultă că nu pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile pronunţate de instanţele de recurs, prin care recursul a fost respins fără a se evoca fondul, menţinându-se situaţia de fapt stabilită de instanţa a cărei hotărâre a fost recurată.

În consecinţă, decizia Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei nr. 436 din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj ca nefondat, nu poate constitui obiect al unei cereri de revizuire. În consecinţă, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Rolul activ al judecătorului

Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a respins cererea reclamantului VL, privind stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr.309/2002, motivând că acesta nu a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul D.G.S.M.

Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea reclamantului VL, prin care a solicitat anularea hotărârii Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, reţinând că, potrivit livretului militar, acesta a fost încorporat la 10 ianuarie 1957 de către U.M.03263 Sibiu şi a efectuat stagiul militar până la 31 decembrie 1958, deci, nu în detaşamente de muncă aparţinând D.G.S.M. pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr.309/2002.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând: întâi, că în perioada 20 ianuarie 1957 – 31 decembrie 1958 a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, respectiv pe mai multe şantiere de construcţii; în al doilea rând că, la eliberare, în august 1959, livretul său militar a fost completat cu numărul specialităţii militare, grupa I categoria „neinstruit”, arma „construcţii”, iar în anul 1965 în mod abuziv au fost modificate rubricile 9,11 şi 12 din livretul militar, în sensul că a fost instruit, fiind radiată arma construcţii, precum şi specialitatea militară.

Recursul este fondat.

În adevăr, livretul militar a fost modificat la rubricile 9,11 şi 12, cu menţiunea „instruit”, deşi iniţial era trecută categoria „neistruit”, fiind, totodată, radiată arma la care a efectuat stagiul militar reclamant, respectiv „construcţii”.

Este adevărat că, potrivit adresei nr.A/452 din 4 martie 2003 eliberată de Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General, Serviciul Arhive şi Documentare Militară Bucureşti, militarii care au menţionat în livret sau în fişa de evidenţă personală  că au satisfăcut stagiul militar în unităţi militare ( de exemplu: U.M.0124, U.M.01523 etc.) nu au făcut parte din D.G.S.M.

Dar, în raport de datele trecute iniţial în livretul militar al reclamantului, în sensul că a fost neinstruit şi a satisfăcut stagiul militar în construcţii, era necesar să se dispună completarea probatoriului, chiar cu referire la adresa nr.A/452 din 4 martie 2003, pentru a se stabili, în mod indubitabil, dacă  şantierele de construcţii, la care se face referire în motivele de recurs, au făcut sau nu parte din D.G.S.M.

Omiţând să procedeze în sensul arătat, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art.129 pct.5 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Aşadar, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cauza trimisă spre rejudecare.