Directiva Solvabilitate II modificata

In Jurnalul Oficial nr. L 249 din 14 septembrie 2012 a fost publicata Directiva 2012/23/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 12 septembrie 2012 de modificare a Directivei 2009/138/CE (SolvabilitateII) in ceea ce priveste termenul de transpunere, data de aplicare a acesteia si data de abrogare a anumitor directive.

Directiva 2009/138/CE privind accesul la activitate si desfasurarea activitatii de asigurare si de reasigurare (Solvabilitate II) prevede un sistem modern, bazat pe riscuri, de reglementare si de supraveghere a intreprinderilor de asigurare si de reasigurare din Uniune. Respectivul sistem este esential pentru a garanta siguranta si soliditatea sectorului asigurarilor, astfel incat sa poata oferi produse de asigurare sustenabile si sa sprijine economia reala prin incurajarea investitiilor pe termen lung si printr-un plus de stabilitate.

Directiva 2009/138/CE stabileste 31 octombrie 2012 ca termen pentru transpunere si 1 noiembrie 2012 ca data de aplicare. In plus, directiva mentionata stabileste 1 noiembrie 2012 ca data de abrogare a directivelor existente in materie de asigurare si reasigurare (denumite impreuna „Solvabilitate I”).

Directivele existente in materie de asigurare si reasigurare la care face referire Directiva 2009/138/CE sunt:

  • Directiva 64/225/CEE privind eliminarea restrictiilor privind libertatea de stabilire si libertatea de a presta servicii in domeniul reasigurarilor si al retrocesiunilor;
  • Prima directiva 73/239/CEE  de coordonare a actelor cu putere de lege si actelor administrative privind initierea si exercitarea activitatii de asigurare generala directa;
  • Directiva 73/240/CEE de eliminare a restrictiilor la libertatea de stabilire in domeniul activitatii de asigurare generala directa;
  • Directiva 76/580/CEE de modificare a Directivei 73/239/CEE;
  • Directiva 78/473/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege si actelor administrative in domeniul coasigurarii comunitare;
  • Directiva 84/641/CEE de modificare, cu privire in special la asistenta turistica, a primei Directive (73/239/CEE);
  • Directiva 87/344/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege si a actelor administrative privind asigurarea de protectie juridica;
  • A doua directiva 88/357/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege si a actelor administrative privind asigurarea generala directa, de stabilire a dispozitiilor destinate sa faciliteze exercitarea efectiva a libertatii de a presta servicii;
  • Directiva 92/49/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege si actelor administrative privind asigurarea generala directa;
  • Directiva nr. 98/78/CE privind supravegherea suplimentara a intreprinderilor de asigurare si de reasigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare sau reasigurare;
  • Directiva 2001/17/CE privind reorganizarea si lichidarea intreprinderilor de asigurare;
  • Directiva 2002/83/CE privind asigurarea de viata;
  • Directiva 2005/68/CE  privind reasigurarea.

La 19 ianuarie 2011, Comisia a adoptat o propunere de modificare, printre altele, a Directivei 2009/138/CE pentru a tine seama de noua arhitectura de supraveghere in domeniul asigurarilor, si anume de creare a Autoritatii europene de supraveghere (Autoritatii europene pentru asigurari si pensii ocupationale).

Propunerea Omnibus II include, de asemenea, dispozitii referitoare la prelungirea termenului de transpunere si la amanarea datei de aplicare a Directivei 2009/138/CE si la amanarea datei de abrogare a Solvabilitate I.

Avand in vedere complexitatea propunerii Omnibus II, exista riscul ca aceasta sa nu intre in vigoare inaintea termenului de transpunere si a datei de aplicare ale Directivei 2009/138/CE. Daca termenele respective raman neschimbate, acest lucru ar insemna ca Directiva 2009/138/CE va fi pusa in aplicare inaintea intrarii in vigoare a normelor tranzitorii si a adaptarilor relevante prevazute in propunerea Omnibus II.

Pentru a evita impunerea unor obligatii legislative excesiv de impovaratoare pentru statele membre in temeiul Directivei 2009/138/CE si ulterior in cadrul noii arhitecturi prevazute de propunerea Omnibus II, este prin urmare necesar sa se amane termenul de transpunere a Directivei 2009/138/CE.

Pentru a permite autoritatilor de supraveghere si intreprinderilor de asigurare si de reasigurare sa se pregateasca pentru aplicarea noii arhitecturi de supraveghere, este oportun sa se prevada si o data ulterioara de aplicare a Directivei 2009/138/CE.

Din motive de securitate juridica, data de abrogare a Solvabilitate I ar trebui, in consecinta, sa fie amanata in mod corespunzator.

Data fiind perioada scurta pana la expirarea termenelor prevazute de Directiva 2009/138/CE, prezenta directiva ar trebui sa intre in vigoare fara intarziere.

Directiva 2012/23/UE a intrat in vigoare pe 15 septembrie 2012 si se adreseaza statelor membre.

Saptamana de lucru poate fi mai mare de 48 de ore

Dupa patru ani de discutii esuate, cei 27 de membri ai UE au cazut de acord, in noaptea de luni spre marti, in privinta derogarilor de la limita maxima de 48 de ore de lucru pe saptamana.  Revizuirea directivei asupra organizarii

timpului de lucru defineste mai bine derogarile de la plafonul de 48 de ore de lucru pe saptamana, prevazut in legislatia europeana, fara a suprima acest plafon. Potrivit acordului, patronii pot negocia individual cu angajatii lor aceste limite, a anuntat presedintia slovena a UE.

Limita orelor pe care angajatii le pot lucra saptamanal a fost considerata din punctul de vedere al sanatatii si al sigurantei. Potrivit reglementarii, in anumite conditii bine definite, europenii vor putea sa aleaga sa lucreze pana la 60 sau chiar 65 de ore saptamanal.

Perioade de lucru „inactive”

Revizuirea introduce pentru prima oara definirea „perioadelor de lucru inactive”, adica acel interval de timp in care salariatul trebuie sa fie la dispozitia angajatorului, fara a fi prezent la serviciu.

Aceste perioade vor putea sa nu mai fie contabilizate legal ca timp de lucru. Doua decizii ale justitiei europene stipuleaza ca timpul la dispozitia angajatorului trebuie sa fie calculat integral ca timp de lucru. Totusi, majoritatea statelor europene incalca aceasta regula, in special in cazul medicilor.

Sursa: Adevarul