Hotararea din dosarul bancherilor

In motivarea arestarii preventive se arata ca eliberarea acestora poate crea o reactie sociala negativa, prin prisma functiilor detinute de acestia si a prejudiciului urias provocat.Arestarea preventiva a celor doi directori a fost efectuata in dosarul fraudelor bancare estimate la 85 de milioane de euro.

In documentul citat, instanta noteaza ca “in ce-i priveste pe Adrian Martis si Andrei Mihail Nanu, avand in vedere amploarea activitatii infractionale, pozitia pe care au ocupat-o in BRD, faptul ca s-au folosit de functia pe care o detineau, avand in vedere legatura cu ceilalti membri ai gruparii, contributia determinanta la producerea prejudiciului, faptul ca au urmarit obtinerea pe nedrept a unor sume de bani ce proveneau din contractele de creditare, se apreciaza ca fapta prezinta o gravitate deosebita si, date fiind elementele mai sus mentionate, lasarea in libertate a acestora este de natura sa creeze o reactie sociala negativa”.

Incredibil – Sapte directori de banci, patru notari si trei oameni de afaceri implicati in dosarul fraudelor bancare

Potrivit surselor citate, in aceasta afacere sunt implicati si patru notari, unul dintre acestia fiind Paula Rosenberg, sotia artistului Damian Draghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, ales senator pe listele USL. Notarul Paula Rosenberg a fost adus cu mandat de politisti la sediul DIICOT, pentru audiere. In aceeasi ancheta este vizata si sotia lui Marius Locic, au mai declarat sursele.

 

Zece persoane vizate in ancheta procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), printre care si Dana Bajescu, directorul Grupului BRD Dorobanti din Bucuresti, au ajuns la sediul institutiei. Alti sase directori de banci sunt vizati in ancheta DIICOT privind fraudari bancare.

Intre timp, procurorii asteapta documentele ridicate in timpul perchezitiilor dispuse joi dimineata, pentru care un judecator al Curtii de Apel Bucuresti a emis autorizatie, urmand ca actele sa fie centralizate. Curtea de Apel Bucuresti este competenta, intrucat in cauza sunt vizati patru notari. Astfel, audierile ar putea incepe in jurul orei 16.00, au precizat sursele citate.

Volksbank a confirmat, printr-un comunicat, ca a fost prejudiciata in acest caz cu aproximativ opt milioane de euro, precizand ca a sesizat autoritatile, inca din mai 2010, in cazul unor dosare de credit in care s-au utilizat documente falsificate. Conform bancii, creditele beneficiaza de garantii imobiliare, Volksbank Romania precizand ca a demarat procedurile de executare silita.

Procurorii fac joi 48 de perchezitii in Bucuresti si trei judete, fiind vizata o grupare coordonata de persoane influente din mediul de afaceri din Capitala care ar fi luat ilegal credite de la doua banci pentru 35 de firme cu sprijinul a sapte directori ai bancilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.

Perchezitiile sunt facute de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) – Structura Centrala la 48 de adrese din municipiul Bucuresti si judetele Satu Mare, Ilfov si Valcea, actiunea vizand destructurarea unui grup infractional organizat constituit din 58 de persoane suspectate de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalare de bani.