Taxa de tranzit pentru camioanele din afara judetului Timis este discriminatorie anunta Casa de avocatura Coltuc

Consiliul Local Timisoara a emis in 2009 o hotarare prin care se percepea o taxa de 200 de lei, pentru fiecare camion inmatriculat in afara judetului Timis, care tranzita orasul. Decizia a starnit nemultumiri mari din partea

transportatorilor. Prefectul judetului Timis, a semnalat, de asemenea, ilegalitatea documentului emis de Consiliul Local si a atacat hotararea in instanta, cerand anularea ei. Prima faza a procesului s-a judecat la Tribunalul Timis, unde reclamantii au primit castig de cauza, taxa fiind anulata.

 Decizie irevocabila: taxa discriminatorie

Sentinta emisa de Tribunalul Timis a fost atacata cu recurs de Primaria Timisoara, iar magistratii Curtii de Apel au respins cererea, hotarand, in mod irevocabil ca taxa este ilegala, fiind discriminatorie.

„Examinand taxa in litigiu, Curtea observa ca aceasta se aplica doar vehiculelor care nu au numar de inmatriculare in judetul Timis, in conditiile in care, potrivit hotararii in discutie, autovehiculele care au numar de inmatriculare in judetul Timis beneficiaza de tichete gratuite reprezentand taxa de tranzit, neplatind autoritatilor locale o taxa similara. Curtea observa ca inmatricularea autovehiculelor intr-un judet implica indeplinirea conditiei de a avea domiciliul sau resedinta in judetul respectiv, ceea ce determina concluzia conform careia persoanele rezidente in judetul Timis sunt scutite de la plata taxei in litigiu.  In acest context, Curtea observa ca aceasta scutire de taxa se aplica exclusiv persoanelor rezidente in judetul Timis, ceea ce presupune un tratament fiscal diferit aplicabil contribuabililor in functie de domiciliul sau resedinta acestora”, arata decizia Curtii de Apel.

 In motivarea introducerii taxei de tranzit reprezentantii Primariei Timisoara au aratat ca se urmareste o reducere a poluarii produse de camioanele care traverseaza orasul in lipsa unei centuri. Magistratii sustin insa ca Primaria Timisoara nu a putut face dovada ca taxa ar fi atras dupa sine reducerea poluarii.

„Curtea subliniaza ca taxa in litigiu nu contribuie la eliminarea poluarii sau a zgomotului, astfel cum se sustine in recurs. Prin faptul ca poluatorul plateste o taxa nu inseamna ca se reduce sau se elimina poluarea, ci implica numai o sarcina fiscala suplimentara. De vreme ce un autovehicul pentru care s-a platit taxa de tranzit polueaza la fel ca un autovehicul – avand aceleasi caracteristici tehnice – pentru care nu s-a platit taxa de tranzit, Curtea considera ca este lipsit de relevanta argumentul referitor la redu