Luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989

Prin sentinţa civilă nr. 2087 din 3 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul TG în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989,

”  S.C. „METROREX CFR CĂLĂTORI” – S.A. şi S.N. Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A., prin care solicita obligarea primului pârât să-i predea documentele ce-i asigură, pentru anul 2006 şi, respectiv, pentru anii 2006-2007, exercitarea drepturilor conferite de art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004, obligarea celorlalţi doi pârâţi să-i predea aceste documente şi obligarea pârâţilor vinovaţi de nepredarea documentelor la plata de despăgubiri pentru împiedicarea exercitării dreptului legal menţionat, începând cu luna martie 2006 şi până la data predării documentelor respective, cuantumul acestor despăgubiri fiind precizat la 20 RON/lună, în cazul călătoriei cu metroul, şi la 2400 RON/an, în cazul călătoriei pe cale ferată, precum şi obligarea pârâţilor la plata de  penalităţi pe zi de întârziere, în cuantum de 100 RON, cu plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că nu există nici o dispoziţie legală care să permită expedierea prin poştă a documentelor solicitate de reclamant, o asemenea operaţiune fiind, de altfel, supusă riscului pierderii documentelor sau  ajungerii lor în posesia altei persoane, revenind reclamantului obligaţia de a se prezenta la sediul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în timpul programului cu publicul, pentru a primi documentele solicitate, ceea ce, însă, acesta nu a făcut.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că judecătorul fondului nu şi-a motivat în drept soluţia, limitându-se la un simplu raţionament ce se plasează însă în afara chestiunilor legale ce ar fi trebuit analizate, întrucât nu s-a solicitat de către reclamant expedierea prin poştă a documentelor de transport gratuite.

Recurentul a arătat că instanţa de fond deşi trebuia să oblige autorităţile pârâte la  predarea documentelor de transport gratuite, a reţinut culpa sa, deşi nu este stipulată în lege obligaţia de prezentare a beneficiarului la sediul pârâţilor pentru a intra în posesia documentelor de transport ce i se cuvin.

În fine, recurentul-reclamant, învederând că a dovedit în susţinerea acţiunii sale că are calitatea de beneficiar al dreptului conferit prin art.5 lit.k din Legea nr.341/2004, şi că nu i s-a răspuns petiţiei din data de 8.05.2005, a precizat că la mijlocul lunii decembrie 2006,            Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 i-a înmânat documentele solicitate, necesare transportului gratuit pe linia ferată şi metrou aferente anului 2006. Drept urmare, recurentul şi-a restrâns şi precizat ulterior  recursul   de faţă ca şi  acţiunea iniţială în sensul expres menţionat în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Recursul este fondat.

Recurentul-reclamant, deţinător al unui certificat eliberat la data de 23.12.2005, ce confirmă titlul de „Luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989 – Luptător rănit şi reţinut”,  beneficiază de drepturile conferite de Legea nr.341/2004, astfel cum o atestă chiar acest document, incluzând transportul urban gratuit cu mijloacele de transpot în comun şi, anual, 12 călătorii gratuite pe calea ferată, la clasa I dus-întors cu toate categoriile de trenuri de călători (art.5 alin.1 lit.k din Legea nr.341/2004).

Rezultă totodată, incontestabil,  că urmare  a demersurilor întreprinse de recurentul-reclamant în vederea obţinerii documentelor care să-i permită transportul  gratuit cu trenul şi metroul şi a răspunsurilor primite de la intimaţii S.C. „METROREX CFR CĂLĂTORI” – S.A. şi S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” – S.A., prin care i s-a comunicat că respectivele documente se distribuie numai de intimata Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, acesta s-a adresat la data de 8.05.2006  intimatei  cu  aceeaşi solicitare, la care însă, nu a mai primit nici un răspuns.

Înalta Curte apreciază că în sensul Legii nr.554/2004, recurentul-reclamant a dovedit vătămarea ce i-a fost produsă în dreptul său legal conferit de Legea nr.341/2004 prin nesoluţionarea de către autoritatea competentă respectiv intimata – pârâtă Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, a solicitărilor sale legitime, cu atât mai mult cu cât, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, nu se poate stabili o culpă în sarcina recurentului-reclamant prin simplul fapt al neprezentării la sediul autorităţilor emitente, pentru înmânarea documentelor solicitate, câtă vreme o astfel de obligaţie şi/sau procedură nu este legal prevăzută.

Apărarea intimatei în sensul postării pe site-ul autorităţii a informaţiilor necesare pentru emiterea acestor documente nu prezintă, în opinia Înaltei Curţi, relevanţă din perspectiva prevederilor Legii nr.554/2004, refuzul de soluţionare a solicitării recurentului – reclamant apărând astfel ca total nejustificat.

În fine, pe acest ultim aspect Înalta Curte nu poate să nu reţină că şi împrejurarea survenită ulterior pronunţării hotărârii atacate, constând în predarea către recurent a documentelor solicitate, necesare transportului gratuit pe calea ferată şi cu metroul pentru anul 2006, de către reprezentantul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, efectuată prin intermediul executorului judecătoresc, la sediul acestuia, reprezintă un argument în plus în sensul celor arătate, respectiv a inexistenţei unei obligaţiii legale prevăzute în sarcina solicitantului, care să poată paraliza sau măcar justifica atitudinea pasivă a autorităţii competente să emită documentele de transport.

Reţinând aşadar vătămarea produsă recurentului-reclamant, potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, Înalta Curte, urmare a admiterii recursului şi a modificării hotărârii atacate, a admis în parte acţiunea restrânsă a reclamantului-recurent, respectiv în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, potrivit art.18 alin. (3) din Legea nr.554/2004, în cuantumul solicitat şi în mod obiectiv cuantificat de recurentul – reclamant şi care, de altfel nici nu a fost contestat, de intimaţii-pârâţi.

Cum din actele şi lucrările dosarului nu a rezultat nici o culpă din partea intimatelor pârâte S.C. „METROREX CFR CĂLĂTORI” – S.A. şi S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” – S.A. în ceea ce priveşte nesoluţionarea solicitărilor legitime formulate de recurentul-reclamant  TG, în condiţiile în care nu le revin competenţe în emiterea unor astfel de documente, Înalta Curte a dispus numai obligarea pârâtei-intimate la plata despăgubirilor către acesta, în cuantum de 180 lei reprezentând  contravaloare călătorii metrou şi la 617 lei contravaloare călătorii pe calea ferată. Totodată a respins ca neîntemeiate celelalte cereri  ale recurentului faţă de celelalte două pârâte – intimate, cu aplicarea art.274 – 276 Cod procedură civilă în acelaşi sens.