dosarului

Drept penal – Tribunalul Bucuresti reia in 8 martie judecarea dosarului ,,ICA”

de

Dosarul a fost retrimis la Tribunalul Bucuresti de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a decis marti, 05 februarie 2013, ca nu mai are competenta de a judeca acest dosar, dupa ce Dan Voiculescu si-a dat demisia din functia de senator.

Drept penal

Este pentru a treia oara cand acest dosar ajunge la Tribunalul Bucuresti. Initial, DNA a trimis dosarul spre judecare la tribunal in decembrie 2008, insa, in martie 2009, este mutat la Curtea Suprema, dupa ce Dan Voiculescu a fost ales senator. In iunie 2012, Dan Voiculescu demisioneaza din Senat, iar dosarul trece la tribunal, unde sta pana in decembrie 2012, cand din nou este trimis la instanta suprema, in urma realegerii lui Dan Voiculescu ca senator. In 28 ianuarie 2013, Dan Voiculescu demisioneaza pentru a doua oara din Senat, dosarul fiind astfel retrimis catre Tribunalul Bucuresti.

La inceputul lunii decembrie 2008, presedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis in judecata, alaturi de alte 12 persoane, in dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare.

Drept penal

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie sustin ca privatizarea frauduloasa a ICA ar fi fost facuta in folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizata prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Drept penal

Dan Voiculescu, actionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu si Compania (Grivco) SA Bucuresti, membru al Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) si al Consiliului de Administratie (CA) al Institutului de Chimie Alimentara, membru al AGA si director general al SC Bioprod SA Bucuresti, este acuzat de ,,folosire, de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, a influentei si autoritatii date de aceasta calitate in scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite si spalare de bani, ambele in forma continuata„.

www.coltuc.ro

www.coltuc.ro/blog

avocat@coltuc.ro

Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii

de

Reclamanta S.C. „G.A.I.” SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, Garda Financiară, Secţia Arad, solicitând suspendarea executării procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad, în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, până la soluţionarea acţiunii ce formează obiectul dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi contencios administrativ a admis cererea reclamantei şi a suspendat executarea procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.035.357.730 lei cu titlul de obligaţii fiscale, până la soluţionarea dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă: lipsa competenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea cererii, faţă de prevederile H.G. nr. 1296/2001 privind actualizarea cuantumului sumelor prevăzute la art.5 alin.1 şi 2 din O.U.G. nr.13/2001; împrejurarea că recurenţii nu au fost citaţi în cauză şi că măsura suspendării executării procesului-verbal s-a luat fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr. 29/1990.

Recursul este fondat.

Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.

Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate şi la iminenţa unei pagube.

Astfel, prima instanţă nu face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte că, prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă.

Sub acest aspect este de observat că, simpla afirmaţie făcută în sensul că, prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă „iar iminenţa sa (a pagubei) rezultă direct din lege”, nu este de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Evident, în condiţiile date, în care nici din sentinţă şi nici din actele dosarului nu rezultă existenţa celor două cerinţe esenţiale, pentru incidenţa art.9 din Legea nr.29/1990, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică.

Faţă de cele expuse, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cererea reclamantei respinsă.