Drept de abitaţie
drept de abitaţie, drept real principal de tip clasic, dezmembrământ al dreptului de proprietate, ce reprezintă o varietate a dreptului de uz având ca obiect o casă de locuit, întrucât este legat de persoana titularului, nu poate fi cedat (în principiu, nici închiriat) şi nici ipotecat altor persoane şi, ca atare, nu este susceptibil de executare silită imobiliară. De vreme ce el nu poate fi înstrăinat de către debitor, nu poate fi pus nici în vânzare la licitaţie publică de către creditorii titularului. De asemenea, dreptul de a. al soţului supravieţuitor, reglementat de Legea nr. 319/1994, este un drept strict personal, inalienabil şi insesizabil; în consecinţă, creditorii titularului dreptului nu pot să îl urmărească silit.
dreptul de abitaţie este un drept de uz ce are ca obiect o locuinţă, titularul dreptului de abitaţie având dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar împreună cu soţul şi copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum şi cu părinţii ori alte persoane aflate în întreţinere (art. 750 C.civ.).