Dreptul procesual civil

Art. 281. – (1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarari sau incheieri pot fi indreptate din oficiu sau la cerere.

depuneti personal o cerere la registratura instantei unde s-a judecat cauza dvs si cred ca se va rezolva

www.coltuc.ro

Decizia în privinţa firmei care va administra averea Fondului Proprietatea (FP) este la mâna comisiei de selecţie a managerului, condusă de Sebastian Vlădescu. Documentele oficiale care organizează procesul de selecţie elaborate de comisie îi permit lui Vlădescu să promoveze anumiţi candidaţi.

Criteriile menite să evalueze care dintre doritori se califică pentru ultima fază a procesului sunt incerte, iar reprezentanţii comisiei sunt conştienţi de acest lucru. Dacă prima şi a treia etapă de selecţie se bazează pe criterii obiective, cea intermediară constă dintr-un „dialog competitiv“, în urma căruia în cursă vor rămâne doi sau trei candidaţi.

Sebastian Vlădescu a recunoscut, ieri, într-o conferinţă de presă, că „acest proces presupune o doză de subiectivism din partea comisiei. Criteriile nu pot fi evaluate strict numeric“. El a afirmat că unul dintre elementele subiective este încrederea pe care trebuie să o câştige candidaţii. Altul este „calitatea respectivului potenţial manager de fond“, în special în contextul în care criza financiară internaţională a târât în faliment nume grele din domeniul bancar.
 
Vlădescu: sunt imparţial

Sebastian Vlădescu a condus şi comisia de privatizare a BCR. În urma procesului de selecţie desfăşurat acum trei ani, austriecii de la Erste Bank au obţinut peste 60% din acţiunile celei mai mari bănci româneşti. Aşadar, Vlădescu a mai avut ocazia să negocieze cu Erste Bank. Iar potrivit unor surse din piaţă, Regulamentul de organizare a licitaţiei pentru alegerea managerului de fond şi Caietul de sarcini, publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial, pregătesc accesul Erste şi la conducerea FP. Comisia cere firmelor interesate să fie înregistrate în România sau să înceapă constituirea unei filiale în ţara noastră. Singura înregistrată în România, dintre cele 28 de societăţi care s-au arătat interesate până în august să gestioneze activele FP, este BCR Asset Management, controlată de Erste.

Preşedintele comisiei de selecţie a negat însă posibilitatea ca participarea sa la negocierea cu Erste pentru privatizarea BCR să influenţeze decizia în favoarea austriecilor. „Nu am nicio preferinţă“ în privinţa candidaţilor, a subliniat Vlădescu, precizând că „Erste nu se califică, potrivit legislaţiei române“. Însă companiile pot participa la licitaţie şi în consorţii.

AGA va decide listarea pe Bursă

Documentele care pun la punct procesul alegerii unui manager al FP au fost publicate cu două luni întârziere după ce au fost aprobate de guvern, din cauza dificultăţilor de traducere din engleză în română şi a modificărilor cerute de CNVM şi de Ministerul Justiţiei.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/831594/Manager-pe-ochi-frumosi-la-Fondul-Proprietatea/

Proiectul de lege privind noul Cod de procedura civila a fost aprobat in sedinta de saptamana trecuta a Guvernului, potrivit unui comunicat emis de Executiv.

Cererea de chemare în judecată se depune la registratura instanţei fie personal, fie prin reprezentant sau prin poştă.
Cererea se înregistrează, apoi primeşte prin intermediul unei aplicaţii informatice un număr unic pe ţară şi devine dosar. Persoana care a formulat cererea devine reclamant. Persoana împotriva căreia s-a formulat cererea devine pârât.

Decăderea constituie o sancţiune care determină stingerea unui drept procedural ce nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.29
În conformitate cu dispoziţiile art. 103 Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei

Sancţiunea decăderii nu este numai expres prevăzută, ci poate apărea şi virtual, prin norme care fixează termenul, ca în cazul art. 38 alin. 1 Codul de procedură civilă.

Excepţia de necompetenţă este mijlocul procesual prin care se invocă necompetenţa instanţei sesizate, în cursul judecăţii în fond ori într-o cale de atac.
Dacă necompetenţa se invocă după ce s-a pronunţat o hotărâre, mijlocul procesual prin care se invocă necompetenţa nu mai poate fi excepţia de necompetenţă, ci, după caz, apelul sau recursul.

Astfel, excepţia de necompetenţă absolută (pentru competenţa generală, materială sau teritorială exclusivă) poate fi invocată de oricare dintre părţi şi de procuror sau instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii.
Excepţia de necompetenţă relativă (pentru competenţa teritorială de drept comun şi alternativă) poate fi ridicată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare şi cel mai târziu la prima zi de înfăţişare; mai mult această excepţie trebuie invocată înaintea altor excepţii.
Excepţia de necompetenţă este o excepţie de procedură, absolută ori relativă, după caz, dilatorie căci tinde la amânarea soluţionării fondului dreptului dedus judecăţii. Când competenţa generală nu aparţine instanţelor de judecată, ci unui organ jurisdicţional, excepţia de necompetenţă este dirimantă (peremtorie), căci ceea ce se urmăreşte prin invocarea excepţiei este chiar respingerea cererii.
Procedura de soluţionare a excepţiei este aceeaşi indiferent de felul necompetenţei şi presupune în mod obligatoriu respectarea principiului contradictorialităţii.
Dacă excepţia este respinsă, instanţa se pronunţă prin încheiere interlocutorie, care poate fi atacată numai odată cu fondul, conform art. 158 alin. (2) Codul de procedură civilă.
Dacă excepţia este admisă, instanţa se declară necompetentă şi stabileşte cui revine competenţa de soluţionare a cauzei, pronunţându-se prin hotărâre.
Dacă instanţa constată că litigiul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, ci de competenţa unui organ al statului fără activitate jurisdicţională, ori de competenţa unui organ de jurisdicţie din alt stat, (când există un element de extraneitate), cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, respectiv ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Hotărârea de declinare a competenţei nu are doar efectul de a dezinvesti instanţa care a pronunţat-o, dar şi investeşte instanţa ori organul jurisdicţional, stabileşte competenţe, efecte care se produc la momentul în care rămâne irevocabilă.
Are putere de lucru judecat numai în ce priveşte instanţa care se dezinvesteşte. Poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, după cum dispune art. 158 alin. (3) Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 105 alin. (1) Codul de procedură civilă, actele îndeplinite de instanţe necompetente sunt lovite de nulitate, urmând a fi refăcute, cu excepţia probelor care, de principiu, rămân câştigate judecăţii.

Sediul materiei îl constituie art. 34-40 Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 37 Codul de procedură civilă strămutarea pricinii de la o instanţă la alta de acelaşi grad se poate cere:
– când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii instanţei;
– pentru motive de bănuială legitimă;
– pentru motive de siguranţă publică.

Motivele diferite atrag şi momente diferite până la care poate fi primită cererea de strămutare: în primul caz, înainte de începerea oricărei dezbateri, iar în celelalte cazuri, strămutarea se poate cere oricând (rezultă din art. 38 Codul de procedură civilă).
De asemenea, trebuie să distingem, căci, conform art. 39, în primul caz cererea se depune la instanţa imediat superioară iar în celelalte două cazuri, la instanţa supremă.
Art. 40 Codul de procedură civilă dispune că cererea se judecă în camera de consiliu după procedura anume reglementată în conţinutul său.
Dacă se admite cererea de strămutare, pricina se trimite spre judecare unei alte instanţe de acelaşi grad. Dacă se respinge cererea, instanţa iniţial sesizată este competentă să continue judecata.
Dacă această instanţă a efectuat acte de procedură ulterior strămutării, acestea sunt desfiinţate de drept, prin efectul admiterii cererii de strămutare (art. 40 alin. (5) Codul de procedură civilă).
În legătură cu faptul că hotărârea asupra strămutării nu este supusă nici unei căi de atac, după cum prevede art. 40 alin (4) Codul de procedură civilă, au fost exprimate opinii variate în literatură.

În sistemul nostru actual de drept, regula este dată de faptul că în materia litigiilor de muncă, competenţa aparţine instanţelor judecătoreşti. Această reglementare cu valoare de principiu rezultă în special din art. 126 din Constituţie care instituie realizarea justiţiei prin intermediul instanţelor şi stabileşte structura sistemului judiciar şi din art. 281-291 din Codul Muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003,39 care stabileşte în art. 284 regulile de competenţă materială şi teritorială în materie: competenţa generală a instanţelor şi competenţa teritorială după domiciliul, reşedinţa ori sediul (după caz) reclamantului.

În anumite profesii funcţionează organe jurisdicţionale cu competenţă de instanţe disciplinare.
În acest sens amintim:
– Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă disciplinară pentru magistraţi, după cum dispune Constituţia în art. 133- 134, dar şi legea organică în materie, Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în art. 44-50 cât şi, Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, republicată, care în art. 94-101 dispune asupra instituţiei răspunderii magistraţilor.
– Comisia de disciplină a baroului, care potrivit art. 72 din Legea nr. 51/199543 republicată şi modificată, judecă abaterile disciplinare, iar hotărârile acesteia pot fi atacate la Comisia Centrală de Disciplină a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, în conformitate cu procedura de judecată stabilită prin Statutul profesiei de avocat.
– Consiliul de disciplină prevăzut în art. 40 din Legea nr. 36/199544, care judecă acţiunea disciplinară, conform procedurii stabilite prin regulament, în cazul abaterilor disciplinare ale notarilor publici.
Activitatea consiliului poate fi atacată în instanţă.  Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti,
judecă acţiunea disciplinară pentru abaterile disciplinare ale executorilor judecătoreşti, în conformitate cu art. 45 din Legea nr. 188/2000.
Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definită şi poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă.
– Comisia de disciplină, respectiv Comisia superioară de disciplină care funcţionează la nivelul fiecărui colegiu teritorial, respectiv la nivelul Colegiului Medicilor din România, şi care judecă plângerile formulate împotriva medicilor, având ca obiect abateri disciplinare. Actele normative în materia acţiunii disciplinare a medicilor sunt: Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea
şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România şi Legea nr. 308/2004  privind executarea profesiei de medic dentist precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală pasivă).

După ce a fost sesizată, instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.
În cursul procesului, drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise, ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii procesuale, fie activă, fie pasivă.
Transmisiunea calităţii procesuale poate fi legală sau convenţională.
Transmisiunea legală intervine în cazul persoanelor fizice prin intermediul moştenirii (moştenitorii care acceptă moştenirea preiau poziţia procesuală pe care o avea defunctul, exceptându-se cazurile nepermise de lege), iar în cazul persoanei juridice, prin intermediul reorganizării sau transformării persoanei juridice care este parte în proces.
Transmisiunea convenţională intervine în cazul cesiunii de creanţă, vânzării sau donării bunului litigios, preluării datoriei cu consimţământul creditorului.
Din punctul de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale, transmisiunea poate fi: universală, cu titlu universal, sau cu titlu particular.
În cazul transmisiunii universale sau cu titlu universal, drepturile şi obligaţiile care constituie o fracţiune din universalitate trec de la un subiect de drept la altul.
În cazul transmisiunii cu titlu particular drepturile şi obligaţiile se transmit de la un subiect la altul, numai cu privire la anumite bunuri determinate.
Subiectul care dobândeşte calitatea procesuală ca efect al transmisiunii preia procesul în starea în care se găseşte în acel moment, iar actele procedurale îndeplinite de autorul său îi sunt opozabile.
Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie.
Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremtorie, ce poate fi invocată de partea interesată, procuror şi instanţă din oficiu în orice fază procesuală.
Dacă se constată lipsa calităţii procesuale, instanţa, va respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă sau fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Calitatea de parte în raportul procesual civil conferă acesteia, ca subiect de drept procesual, o serie de drepturi procesuale şi impune o serie de obligaţii procesuale.

În Codul de procedură civilă nu există o secţiune aparte care să reglementeze drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţilor, ci asemenea reglementări există disparat în structura Codului: cu titlu de exemplu vom enumera articole din cadrul primelor două titluri ale primei cărţi, în care sunt stipulate prevederi ce conferă părţilor drepturi procesuale: art. 57 Codul de procedură civilă, art. 65 Codul de procedură civilă, art. 67 Codul de procedură civilă

Drepturile procesuale cel mai des amintite în doctrină sunt:
– dreptul părţii de a adresa cereri instanţei de judecată;
– dreptul de a participa la judecată; în structura căruia se cuprinde dreptul de citare cât şi dreptul de a participa la dezbateri;
– dreptul de apărare care presupune folosirea tuturor mijloacelor procesuale şi procedurale necesare, în maniera stabilită de lege;
– dreptul de a conduce procesul personal ori prin mandatar ori chiar beneficiind de asistenţă judiciară conform art. 74 şi urm. Codul de procedură civilă, în anumite condiţii;
– dreptul de a recuza judecători, procurori, grefieri, experţi;
– dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecată, în cazul în care partea va câştiga procesul;
– dreptul de dispoziţie asupra procesului, care se exercită numai personal de către parte sau prin mandatar, în baza unei procuri speciale (inclusiv pentru situaţia reprezentării prin avocat).
Din această succintă enumerare a drepturilor procesuale rezultă şi faptul că unele dintre aceste drepturi se ridică la rangul de principii fundamentale ale procesului civil, asemenea drepturi subscriindu-se principiului dreptului la apărare, principiului egalităţii părţilor, principiului disponibilităţii, principiilor publicităţii şi oralităţii.
Indiferent însă de natura dreptului procesual pe care legea îl conferă părţii, aceasta trebuie să îl exercite cu bună-credinţă, supunându-se întocmai prevederilor art. 723 Codul de procedură civilă, aşa încât exerciţiul oricărui drept să nu conducă la săvârşirea unui abuz de drept.
Cum este şi firesc, exercitarea unor drepturi procesuale este indisolubil legată de îndeplinirea unor obligaţii, îndatoriri procesuale şi procedurale din partea subiectului acelui raport de drept procesual.
Doctrina a statuat fără echivoc obligaţia părţii de a exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în care au fost recomandate de lege. De altfel faptul că în art. 723 alin. (2) Codul de procedură civilă prevede şi o sancţiune în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii întăreşte ideea importanţei ce o are în economia procesului civil.
Şi în ceea ce priveşte sediul materiei pentru obligaţiile procesuale ale părţilor se menţine faptul că ele sunt stipulate în mod disparat în Codul de procedură civilă, cu titlu de exemplu amintim: art. 129 alin. (1) Codul de procedură civilă, art. 114¹ Codul de procedură civilă, art. 136 Codul de procedură civilă, art. 146 Codul de procedură civilă, art. 153 Codul de procedură civilă, art. 155¹ Codul de procedură civilă.
De asemenea, reţinem din doctrină34 ca principale obligaţii procesuale ce revin părţii în procesul civil:
– obligaţia de a îndeplini actele de procedură respectând întocmirea prevederilor art. 129 Codul de procedură civilă ;
– obligaţia de a proba cererile şi apărările;
– obligaţia de a depune copii certificate de pe înscrisurile invocate ca mijloace materiale de probă;
– obligaţia de a suporta cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 274 – 277 Codul de procedură civilă .
Îndeplinirea obligaţiilor procesuale este prevăzută de legea procesuală sub diverse sancţiuni precum cea a nulităţii, perimării, decăderii, răspunderii pentru paguba pricinuită.

Lege nr. 193/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 723 din 24/10/2008

 Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu urmatoarele modificari si completari:

1. Dupa articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2¹, cu urmatorul cuprins:
„Art. 2¹. – (1) Prezenta ordonanta de urgenta este aplicabila si in cazul cererilor formulate de persoane fizice care nu au domiciliul sau resedinta obisnuita pe teritoriul Romaniei ori al altui stat membru al Uniunii Europene, in masura in care intre Romania si statul al carui cetatean este solicitantul sau pe al carui teritoriu isi are domiciliul exista o legatura conventionala care contine dispozitii referitoare la accesul international la justitie.
(2) Pentru statele cu care Romania nu are legaturi conventionale, accesul international la justitie poate fi acordat in baza curtoaziei internationale, sub rezerva principiului reciprocitatii.”

2. Articolul 7 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 7. – Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, in oricare dintre formele prevazute la art. 6, fara a putea depasi, in total, in cursul unei perioade de un an, suma maxima echivalenta cu 12 salarii minime brute pe tara la nivelul anului in care a fost formulata cererea de acordare.”

3. Dupa articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8¹, cu urmatorul cuprins:
„Art. 81. – Ajutorul public judiciar se acorda, potrivit prezentei ordonante de urgenta, independent de starea materiala a solicitantului, daca prin lege speciala se prevede dreptul la asistenta judiciara sau dreptul la asistenta juridica gratuita, ca masura de protectie, in considerarea unor situatii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut si altele asemenea. In acest caz, ajutorul public judiciar se acorda fara indeplinirea criteriilor prevazute la art. 8, dar numai pentru apararea sau recunoasterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate in legatura cu situatia speciala care a justificat recunoasterea, prin lege, a dreptului la asistenta judiciara sau la asistenta juridica gratuita.”

4. Dupa articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10¹, cu urmatorul cuprins:
„Art. 10¹. – Prezentul capitol nu aduce atingere prevederilor instrumentelor comunitare sau tratatelor internationale incheiate cu statele nemembre ale Uniunii Europene, care contin prevederi referitoare la angajamentele asumate de Romania privind accesul international la justitie in materie civila, obligatoriu, total si gratuit.”

5. La articolul 22, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) Sumele reprezentand onorariile avocatului, expertului, traducatorului, interpretului, executorului judecatoresc sau mediatorului se platesc in cont bancar, prin virament sau in numerar, prin compartimentele economice ale tribunalelor.”

6. La articolul 27, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 27. – (1) Dupa indeplinirea atributiilor pe care legea si statutul le prevad in sarcina executorului judecatoresc, instanta va stabili, la cererea executorului judecatoresc, onorariul definitiv, in functie de complexitatea cauzei si de volumul activitatii desfasurate, in limitele onorariilor stabilite potrivit legii.”

7. La articolul 38 alineatul (3), litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„c) stabileste, prin protocol sau prin ordin, potrivit legii, valoarea sau, dupa caz, limitele onorariilor pentru acordarea asistentei de catre avocat si, respectiv, pentru executorul judecatoresc;”.

8. La articolul 50 alineatul (1), partea introductiva si litera a) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 50. – (1) Pentru ducerea la indeplinire, in calitate de autoritate centrala, a unor obligatii rezultate din prezenta ordonanta de urgenta sau asumate in cadrul cooperarii judiciare internationale, prin instrumentele internationale la care Romania este parte, Ministerul Justitiei poate incheia, potrivit legii, conventii de colaborare cu:
a) avocati, pentru furnizarea unor servicii de consultanta, asistenta si/sau reprezentare, dupa caz;”.

9. Dupa articolul 50 se introduc doua noi articole, articolele 50¹ si 50², cu urmatorul cuprins:
„Art. 50¹. – Sumele reprezentand limitele de venit prevazute la art. 8 alin. (1) si (2) se pot actualiza prin hotarare a Guvernului.
Art. 50². – In situatia in care, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, beneficiarul ajutorului public dobandeste bunuri sau drepturi de creanta a caror valoare, respectiv cuantum, depaseste de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat sa restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevazuta la cap. III din prezenta ordonanta de urgenta.”

Art. II. – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, se va republica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.