emiterea

Impozit pe profit. Cazul penalităţilor neîncasate

de

S.C. ”R.” SA  a solicitat anularea deciziei nr.1554/5 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care a fost respinsă contestaţia privind suma de 803.147.421 lei, reprezentând impozit pe profit.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, întrucât facturile de penalităţi nu erau încasate, acestea nu puteau fi considerate venit, potrivit H.G.nr.974/1994 şi H.G.nr.402/2000; că, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii  contabilităţii nr.82/1991, la “veniturile excepţionale” se înregistrează penalităţile încasate, momentul încasării fiind cel ce constituie stabilirea venitului şi a impozitului aferent; emiterea facturilor în fapt, nu consitituie momentul de stabilire a impozitului pe profit, întrucât nu este venit până la data încasării.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.862 din 30 septembrie 2002, a admis acţiunea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a anulat decizia nr.1554/5 octombrie 2001, precum şi procesul verbal încheiat de Administraţia Financiară Sector 1, cu nr.341095/26 octombrie 1998, în privinţa obligării la plata sumei de 799.685.280 lei impozit pe profit.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza înscrisurilor de la dosar şi a raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, că, potrivit Legii nr.82/1991 şi a regulamentului de aplicare a legii stabilit prin H.G.nr.704/1993, “penalităţile sunt “creanţe incerte”, care se înregistrează în contabilitate în partidă simplă, în contul nr.8035 al penalităţilor neîncasate din Planul de Conturi-Debitori de amenzi şi penalităţi pretinse”;  că, autorităţile de control, au încadrat greşit penalităţile neîncasate în categoria veniturilor excepţionale, unde se înregistrează numai penalităţile care au fost încasate, astfel că reclamanta nu datorează suma de 799.685.280 lei, cu titlu de impozit pe profit.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi  Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti, susţinând, în esenţă, că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât a încadrat penalităţile neîncasate de către reclamantă în categoria celor prevăzute în contul nr.8035 destinat amenzilor şi penalităţilor pretinse de la debitori, nu în categoria veniturilor excepţionale, cum corect au procedat organele de control financiar.

Recursurile sunt fondate.

Din actele dosarului, necontestate, rezultă că, în perioada 1996 – 1998, reclamanta a emis către clienţii săi facturi de penalizări ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale, pe care nu le-a înregistrat în evidenţa sa contabilă ca venituri excepţionale, ci în contul nr.8035 destinat amenzilor şi penalităţilor  pretinse de la debitori, motivând că acestea nu au fost încasate şi, deci, nu datorează impozit pe profit pentru ele, potrivit pct. 100 lit.c din Regulamentul de aplicarea Legii nr.82/1991.

Or, potrivit Cap.II, art.5 alin.4 din O.G. nr.70/1994, contribuabilii trebuie să înregistreze în evidenţa contabilă, ca venituri, contravaloarea bunurilor mobile livrate, valoarea bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, valoarea prestărilor de servicii facturate şi câştigurilor, indiferent de sursă, din orice operaţii care duc la creşterea valorii activului, precum şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor venituri, în scopul reflectării corecte a impozitului pe profit.

Potrivit art.5 din H.G.nr.974/1994 pentru aprobarea instrucţiunilor privind metodologia de calcul şi formularistica corespunzătoare referitoare la impozitul pe profit, “la determinarea  profitului impozabil al unui an fiscal, contribuabilii vor lua în calcul totalitatea veniturilor încasate sau de încasat, indiferent de natura lor”; în venituri se include şi veniturile excepţionale, obţinute din operaţiuni de gestiune ( din despăgubiri şi penalităţi).

În aceeaşi ordine, sunt de observat şi dispoziţiile H.G.nr.704/1993 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a legii nr.82/1991, care stipulează că, pentru a da o imagine fidelă situaţiei financiare trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile, inclusiv principiul indepedenţei exerciţiului, care presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii unităţii patrimoniale, pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului.

Aşadar, potrivit acestor acte normative, penalităţile neîncasate, pentru care s-au emis facturi, constituie un venit care trebuia înregistrat şi impozitat, deoarece, prin emiterea facturilor, societatea a iniţiat o operaţiune economică şi financiară, pe care trebuia să o reflecte în evidenţa contabilă ca venit  şi, pe cale de consecinţă, să stabilească şi să achite obligaţiile fiscale; obligaţia rezidă şi în faptul că la clienţi facturile emise se înregistrează în mod corespunzător pe cheltuieli deductibile, prin care se diminuează masa impozabilă.

Faţă de cele menţionate, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, iar recursurile fondate, astfel că au fost admise, s-a casat sentinţa şi, pe fond, s-a respins acţiunea.

Hotărâre judecătorească. Motivarea soluţiei instanţei de fond. Lipsa dezbaterilor

de

Reclamantul BV a chemat în judecată Prefectura judeţului Galaţi, solicitînd instanţei anularea adresei nr.1500 din 4 noiembrie 1999 emisă şi comunicată de pârâtă, precum şi emiterea unei noi adrese de obligare a primarului la anularea actelor ilegale adoptate de Primărie şi primar, dar şi la întocmirea procesului-verbal de constatare şi emitere a actului de sesizare a organului competent.

Reclamantul a arătat că a solicitat Prefecturii judeţului Galaţi, luarea de măsuri, pentru corectarea unor nelegalităţi săvârşite de unii lucrători din Primărie şi chiar de primar.

Curtea de Apel Galaţi a respins plângerea petentului, reţinând că motivele invocate se referă la modul cum au fost rezolvate solicitările acestuia cu referire la dispoziţiile de aplicare a Legii nr.112/1995  şi a Normelor date prin H.G.nr.11/1997, ceea ce excede controlului instituit prin dispoziţiile legale enunţate.

Considerând această sentinţă netemeinică şi nelegală, reclamantul BV a declarat prezentul recurs, prin care a susţinut că:

– instanţa nu a fost legal constituită la data pronunţării, întrucât anterior acestei date s-a formulat şi depus o cerere de recuzare a judecătorului unic;

– încheierea de soluţionare la 23 noiembrie 2001 a cererii de recuzare s-a pronunţat fără a se da curs contestării taxei de timbru şi excepţiei de neconstituţionalitate invocate în dosarul de recuzare nr.1657/ C+C/2001;

– instanţa şi-a încălcat nu numai obligaţiile ce-i reveneau prin art.129 C. proc. civ., dar nu şi-a respectat nici obligaţia motivării în fapt şi în drept a soluţiei în condiţiile impuse prin art.261 C. proc. civ.;

– instanţa nu şi-a îndeplinit atribuţiile de control judecătoresc ce     i-au fost atribuite prin Legea nr.29/1990. Astfel, instanţa nu s-a pronunţat şi nu a analizat cele solicitate prin acţiunea  introductivă de instanţă, considerând că cele solicitate nici nu ar fi de competenţa sa.

Recursul este fondat.

Prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate, în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea. Lipsa motivării conduce la imposibilitatea instanţei de recurs de a-şi exercita obligaţia ce-i revine de a verifica temeinicia şi legalitatea hotărârii  atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege ( art.306 C. proc. civ.).

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2001 reclamantul a solicitat în apărare o serie de probe noi, precum:

– solicitarea de la pârâtă a documentaţiei privind întocmirea şi emiterea adreselor nr.1500/4 noiembrie 1999 şi nr.1596/22 noiembrie 1999;

– solicitarea de la Primăria municipiului Galaţi a întregii documentaţii de întocmire şi emitere a adreselor nr.24370/26 august 1998 şi 35205/11 octombrie 1999;

– luarea unui interogatoriu pârâtei.

Cauza a fost soluţionată însă fără să fi avut loc dezbateri, conform art.128 din C. proc. civ.

Cât priveşte dezbaterile din 12 noiembrie 2001, acestea au fost asupra probatoriilor şi a altor cereri formulate de reclamant, dar nu asupra fondului cauzei, instanţa respingând acţiunea ca nefondată.

Recursul a fost admis, sentinţa casată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi.