Divortul si partajul
https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/4K7kEZQjKpe
Divortul este reglementat de legislatia noastra in Codul familiei (capitolul IV – art. 37-44), iar regulile procedurale speciale cu privire la desfacerea casatoriei se regasesc in Codul de procedura civila (art. 607-619).
Potrivit legislatiei romane, casatoria se poate desface prin divort, care poate fi de doua feluri: „standard” si o procedura simplificata de divort, care se aplica numai in anumite cazuri.
Divortul standard
Pentru a declansa actiunea de divort se depune o actiune la judecatoria in raza careia sotii au avut ultimul domiciliu comun sau, daca nici unul dintre soti nu mai locuieste acolo, la judecatoria aferenta domiciliului sotului impotriva caruia se porneste actiunea. Sotul care doreste divortul, adica reclamantul, depune o cerere la judecatorul delegat prin care arata motivele care afecteaza grav relatiile dintre soti, astfel incat o continuare a casatoriei nu mai este posibila.
Desfacerea casatoriei poate fi ceruta din culpa unuia dintre soti sau din culpa comuna, iar, daca ambele parti cer divortul, nu mai este necesar sa se motiveze cererea de incetare a casatoriei.
Aceste motive vor fi dovedite sau combatute in cadrul procesului de catre martorii fiecarui sot, care pot fi chiar si rude cu sotii. In cererea de divort se vor specifica numele copiilor minori rezultati din casatorie – daca exista -, anexandu-se si o copie dupa certificatul de nastere a acestora in scopul stabilirii pensiei de intretinere a minorilor, aspect asupra caruia instanta se pronunta obligatoriu. Tot pentru solutionarea acestei laturi a procesului sotii va trebui sa aduca dovada veniturilor. Exista si instante care nu mai cer aceste dovezi atunci cand partile cad de acord asupra cuantumului pensiei.
La desfacerea casatoriei sotii vor hotara daca acela dintre ei care in timpul mariajului a purtat numele de familie al celuilalt va mai purta numele si dupa divort, sau va reveni la numele avut anterior. Totusi, pentru motive intemeiate (de exemplu, daca sotul respectiv este cunoscut intr-un anumit domeniu sub numele dobandit in urma casatoriei), instanta poate incuviinta acest drept chiar in lipsa unei acord intre soti.
Procedura simplificata de divort, prin care acesta se poate obtine foarte usor, se poate aplica in conditiile in care:
Ambii soti sunt de acord cu divortul;
Pana la data cererii de divort a trecut cel putin 1 an de la incheierea casatoriei;
Nu exista copii minori rezultati din casatorie.
Cererea de divort va fi semnata de ambii soti. In timpul sedintei, presedintele instantei va verifica existenta consimtamantului sotilor si va fixa un termen de 2 luni pana la judecarea divortului in sedinta publica. La termenul de judecata instanta va verifica daca sotii staruie in desfacerea casatoriei pe baza acordului lor si, in caz afirmativ, va trece la judecarea cererii fara a mai administra probe cu privire la motivele de divort.
In acesta procedura, judecatorul hotareste desfacerea casatoriei fara a pronunta, insa, divortul din vina unuia sau a ambilor soti. Casatoria este desfacuta din ziua in care hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.
Partajul
Art. 36 din Codul familiei arata ca, la desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca. O solutie fericita ar fi ca sotii sa se puna de acord asupra modului de partajare a bunurilor dobandite in timpul casatoriei. Acest lucru se poate face fie in fata instantei, fie prin intocmirea unui act notarial.
Codul familiei introduce prezumtia ca orice bun dobandit in timpul casatoriei de oricare dintre soti devine comun; exista, insa, si bunuri proprii, aflate in proprietatea unuia din soti, dar acestea sunt stabilite de lege:
a) bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;
b) bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, in afara cazului in care dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;
c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia din soti;
d) bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;
e) indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
f) valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.
De pilda, daca unul din viitorii soti este proprietarul locuintei in care sotii vor locui impreuna iar, pe parcursul casniciei, sotul neproprietar face anumite investitii in cladirea respectiva (zugraveli, gresie, faianta, etc), sotul proprietar nu trebuie sa-si inchipuie ca in urma partajului risca sa „piarda” propria locuinta in favoarea celuilat. Locuinta respectiva este bun propriu, deoarece a fost dobandit inaintea casatoriei, sotul celalalt putand avea, cel mult, un drept asupra cheltuielilor facute cu imbunatatirile.
O alta problema la partaj este reprezentata de darurile de nunta. In general, s-a considerat ca darurile de nunta devin comune pentru ca sunt dobandite in timpul casatoriei. Insa, daca aceste daruri au valoare deosebita, constand in autoturisme, sume mari de bani, fara precizarea expresa ca darurile se fac ambilor soti, atunci bunurile vor fi proprii copilului parintilor donatori.
Partea cea mai disputata atunci cand se face partajul bunurilor comune este criteriul dupa care se realizeaza stabilirea bunurilor comune si impartirea acestora. In practica judiciara, cota-parte ce se cuvine fiecaruia dintre soti se stabileste in raport cu contributia sa la dobandirea si conservarea bunurilor comune. Este vorba despre dobandirea tuturor bunurilor comune, deoarece acestea se afla in proprietate devalmasa, adica nu se poate stabili o cota-parte asupra bunurilor si, cu atat mai putin, asupra unui anumit bun. In stabilirea aportului fiecarui sot se va lua in considerare si munca pe care femeia o depune in gospodarie si pentru cresterea copiilor.
Actiunea de partaj poate fi introdusa odata cu cererea de divort, dar si mai tarziu, deoarece este o actiune imprescriptibila, prin urmare nu are importanta cat timp a trecut de la divort pana la introducerea cererii de partaj.
Instanta competenta pentru stabilirea partajului este cea de divort, daca impartirea se face in cadrul procesului de divort; in caz contrar, partajul este guvernat de dreptul comun.