PRM a pierdut definitiv procesul prin care a cerut suspendarea hotărârii privind uninominalul. Este bine sau este rau?

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul PRM împotriva sentinţei instanţei anterioare de a respinge suspendarea Hotărârii de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale, PRM încercând astfel să amâne alegerile pe baza votului uninominal. Decizia de astăzi a instanţei este definitivă.

PRM a susţinut, în motivele de recurs, că prima instanţă, respectiv Curtea de Apel, ar fi ignorat probele depuse de partid privind probarea existenţei unui prejudiciu material şi perturbarea gravă a funcţionării unor autorităţi şi servicii publice implicate in procesul de organizare a desfăşurării alegerilor, pagube ce ar fi aduse de Hotărârea de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale.

De asemenea, PRM a arătat, în motivele de recurs, că delimitările pentru trei circumscripţii şi pentru circumscripţia din afara graniţelor s-ar fi făcut în lipsa unei hotărâri a comisiei parlamentare, contrar legii. În plus, PRM susţine că şi în celelalte colegii ar fi fost încălcate în repetate rânduri hotărârile Comisiei Parlamentare.

Curtea de Apel Bucureşti a respins pe 25 septembrie solicitarea PRM de suspendare a Hotărârii de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale, deoarece partidul nu a făcut dovada unui „prejudiciu material viitor şi previzibil” şi nu a arătat motivele pentru care HG 802/2008 nu ar fi legală, motivează instanţa.

Premierul Tăriceanu a precizat că, dacă judecătorii ar fi dat câştig de cauză PRM, Guvernul era pregătit cu un pachet legislativ care urma să fie adoptat imediat, miniştrii fiind „ţinuţi în aşteptare” pentru organizarea unei şedinţe de Guvern extraordinare.