februarie

Vom avea o iarna blanda, cu multa zapada

de

Meteorologii au facut publica prognoza pentru lunile decembrie, ianuarie si februarie, care arata ca vom avea o iarna blanda cu multe ninsori.

Cele mai coborate temperaturi pot atinge -25°C in depresiunile din nordul si centrul tarii, unde va ninge mai mult decat in restul regiunilor, relateaza Jurnalul National.

In luna decembrie temperaturile maxime pot depasi 10°C in sud. Va ninge peste valorile medii in jumatatea nordica a tarii. Ninsorile pot fi asociate temporar cu intensificari ale vantului mai ales in zona montana. Se va produce polei, iar in noptile reci va fi ceata cu depunere de chiciura.

In ianuarie, temperaturile medii lunare vor depasi valorile medii climatologice in cea mai mare parte a tarii. Vor alterna intervale calde, cand temperaturile maxime vor fi mai mari de 10°C in sudul tarii, cu raciri accentuate in care temperaturile minime pot cobori sub -25°C, in depresiunile din nordul si centrul tarii. Temporar ninsorile vor fi asociate cu intensificari ale vantului mai ales in regiunile extracarpatice. Vor fi conditii de ceata cu depunere de chiciura.

Temperaturile medii din februarie vor fi apropiate de valorile normale ale acestei luni, exceptand regiunile estice unde se pot inregistra depasiri ale normelor climatologice. Cantitatile de precipitatii vor avea o tendinta spre excedent in vestul, centrul si nordul tarii, iar in rest vor fi in general normale.

Clasificare tarifară. Suplimenţi nutritivi.

de

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Codului Vamal al României în varianta aprobată prin Legea nr. 141/1997, publicată în M.Of. 180 din 01/08/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Această lege a fost abrogată de Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal al României, publicată în M.Of. nr. 350 din 19/04/2006.

Nomenclatura Combinată este inclusă în anexa I a Regulamentului (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun.  Ea a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1789/2003 al Comisiei din11 septembrie 2003.

Prin cererea înregistrată la 17 iulie 2007 la Curtea de Apel Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs împotriva sentinţei nr.1752/ 20 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând în contradictoriu cu intimata S.C. ME SRL (fostă S.A.), cu sediul în jud. Ilfov, modificarea sentinţei atacate, întrucât încadrarea corectă a produselor importate este cea stabilită de organele vamale de control şi menţinută prin decizia de soluţionare a contestaţiei, respectiv poziţia 2106, iar nu 3004.

S-a solicitat respingerea acţiunii intimatei-reclamante.

Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că produsele importate de reclamantă în perioada 7 februarie 2001 – 22 mai 2003, sunt medicamente şi ca atare încadrarea tarifară corectă este cea făcută de societate iar nu cea făcută de organele fiscale.

Sub aspectul încadrării mărfurilor în Tariful Vamal de import al României, recurenta a susţinut că se face conform Regulilor generale pentru interpretarea sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor prezentate în anexa la Legea nr.98/1996 pentru aderarea României la Convenţia Internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor şi în concordanţă cu Notele explicative ale sistemului armonizat, menţionate în art.72 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României. Acestea prevăd următoarele:

„Regulile generale şi notele explicative de interpretare a nomenclaturii mărfurilor prevăzute în Tariful vamal de import al României, sunt cele din Convenţia Internaţională a Sistemului armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, la care România este parte”.

S-a mai precizat că, potrivit Regulilor Generale pentru interpretarea sistemului armonizat din Anexa nr.1 la Legea nr.98/ 1996 pentru aderarea României la Convenţia Internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor: „Încadrarea mărfurilor în nomenclatura pentru clasificarea mărfurilor în tarifele vamale se face conform unor principii cu valoare generală. Astfel, de exemplu: – enunţul titlurilor secţiunilor, capitolelor sau subcapitolelor este considerat ca având numai o valoare indicativă, încadrarea mărfii considerându-se legal determinată atunci când este în concordanţă cu textul poziţiilor şi al notelor de secţiuni şi capitole şi atunci când nu sunt contrare termenilor utilizaţi în acele poziţii şi note”.

Recurenta a precizat că, intimata-reclamantă a încadrat mărfurile importate la poziţia 30.04, deşi în notele explicative ale Sistemului armonizat de denumire şi codificare se arată că la această poziţie nu se clasifică suplimentele alimentare conţinând vitamine sau săruri necesare conservării sănătăţii organismului şi neavând indicaţii referitoare la prevenirea sau tratarea unei maladii.

Recurenta a precizat că produsele importate trebuiau încadrate la poziţia 21.06, ceea ce organele de control au şi făcut întrucât, potrivit notelor explicative ale sistemului armonizat, sunt „preparate”, denumite adesea suplimente alimentare, pe bază de extract de plante, concentrate de fructe, miere, fructoză şi cu adaos de vitamine şi uneori mici cantităţi de compuşi de fier. Aceste preparate sunt adesea prezentate în ambalaje cu indicarea faptului că menţin starea generală şi starea de bine.

Sunt excluse preparatele similare care sunt destinate tratării bolilor sau afecţiunilor (poziţia 30.03 sau 30.04 – cum a încadrat intimata-reclamantă produsele).

Mai mult, recurenta a invocat Nota complementară I de la Capitolul 30 din Nomenclatura combinată pentru denumirea şi clasificarea mărfurilor, ratificată prin Legea nr.20/1993 privind Acordul European semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, în care se menţionează că, pentru a putea fi încadrate la poziţia 30.04, produsele importate trebuie să poarte indicaţii referitoare la tratarea unei boli sau afecţiuni.

Or, a subliniat recurenta, din analiza prospectelor produselor importate de reclamantă, a rezultat că acestea nu poartă menţiuni privind tratarea unei boli sau afecţiuni, neputând fi deci încadrate în această poziţie tarifară (30.04).

Deci, a menţionat recurenta, produsele importate de reclamantă în perioada supusă verificării organelor de control vamal, sunt produse alimentare, care potrivit regulii generale de interpretare I, notei complementare sus citate şi notelor explicative de la poziţiile 21.06 şi 30.04, se încadrează în codul tarifar 21.06.90.98 (aşa cum au făcut organele vamale de control şi organul de soluţionare a contestaţiilor).

Cât priveşte reţinerea de către instanţa de fond a clasificării ca medicamente, a produselor importate de reclamanta-intimată pe baza opiniei Agenţiei Naţionale a Medicamentului se face precizarea de recurentă că „existenţa unui certificat emis de către autoritatea naţională de sănătate pentru autorizarea punerii pe piaţă a unui produs ca medicament, nu poate fi acceptată ca un criteriu pentru clasificarea acelui produs la capitolul 30 al sistemului armonizat – potrivit recomandărilor comitetului sistemului armonizat de care România trebuie să ţină seama, potrivit Legii nr.98/1996.

De asemenea, a susţinut recurenta, că greşit instanţa de fond a făcut trimitere la art.695 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în condiţiile în care importurile în cauză s-au făcut în anii 2002 – 2003.

Cum instanţa de fond greşit a acceptat încadrarea tarifară făcută de intimata-reclamantă, societatea datorează dobânzile şi penalităţile de întârziere prevăzute de art.116 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculul acestora, precum şi diferenţele de drepturi de import, au fost calculate corect de expert, cu referire la încadrarea tarifară reţinută de organele fiscale.

Sentinţa a fost atacată cu recurs şi de Autoritatea Naţională a Vămilor, care a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca fiind corectă încadrarea tarifară ca „medicamente” a produselor importate în loc de suplimente alimentare, cum corect este, potrivit „nomenclaturii combinate pentru denumirea şi clasificarea mărfurilor ratificată prin Legea nr.20/1993 privind Acordul European ce a instituit o asociere între România pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 şi nota complementară I de la Capitolul 30.

Recurenta a mai susţinut, ca de altfel şi prima recurentă, că poziţia tarifară 30.04,50 (cum a încadrat-o intimata-reclamantă) nu cuprinde suplimentele alimentare conţinând vitamine sau săruri minerale, care contribuie la sănătatea generală sau starea de bine, dar care nu au indicaţii referitoare la prevenirea sau tratarea unei maladii. Aceste produse, care sunt prezentate în mod obişnuit sub formă de lichide, dar şi sub formă de prafuri sau comprimate, se clasifică în general la poziţia 21.06 sau la capitolul 22.

Recurenta a menţionat că în raport de documentele aflate la dosar şi prevederile legale citate, potrivit caracteristicilor acestor mărfuri, deoarece nu tratează o maladie ci sunt destinate pentru a compensa o deficienţă de vitamine şi minerale, se reţin la încadrarea tarifară legală a produselor importate de intimata-reclamantă în perioada supusă verificării, la poziţia tarifară 21.06.

Intimata-reclamantă a susţinut în întâmpinare depusă că în mod corect produsele în discuţie au fost încadrate tarifar ca medicamente şi, în consecinţă, Decizia ANAF nr.76 din 31 mai 2006 şi procesul-verbal nr.57 din 2 februarie 2006 încadrat de DRAOVB au fost date cu încălcarea legii.

Din actele cauzei, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr.1752 din 20 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei S.C. ME SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională Vamală Bucureşti.

S-au anulat decizia ANAF nr.76/ 31 mai 2006 şi procesul-verbal de control nr.57/ 2 februarie 2006 încheiat de Direcţia Regională Vamală Bucureşti, constatând că societatea reclamantă a efectuat corect încadrarea tarifară vamală a produselor importate în codul tarifar 30.04.50.10 „alte medicamente care conţin vitamine, condiţionate de vânzarea cu amănuntul”, pentru perioada 7 februarie 2001 – 22 mai 2003, de import a acestor produse.

Pârâtele au fost obligate în solidar la 12.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a reţinut că produsele în discuţie au prospect şi conţin cele 4 categorii de informaţii prevăzute de Sistemul Armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor pentru a putea fi considerate „medicamente” şi încadrate la poziţia tarifară 30.04.50.10, privind o anumită maladie, concentraţia de substanţă sau substanţe active pe care le conţin, dozajul, precum şi modul de utilizare.

Sentinţa instanţei de fond este greşită, astfel încât recursurile declarate vor fi admise conform art.312 Cod procedură civilă, sentinţa va fi modificată, şi se va constata că actele administrativ-fiscale atacate în cauză (decizia ANAF nr.76/ 31.05.2006 şi procesul-verbal de control nr.57/ 2.02.2006 încheiat de Direcţia Regională Vamală Bucureşti) sunt acte corecte.

Este de necontestat că în perioada 7 februarie 2001 – 22 mai 2003, S.C. ME SRL a efectuat importuri de produse din categoria suplimentelor nutritive.

Acestea au fost încadrate prin declaraţiile vamale de import, la codul tarifar 30.04.50.10 „alte medicamente care conţin vitamine sau produse de la poziţia 2936 – condiţionate pentru vânzare cu amănuntul, poziţie cu o taxă vamală de 2% în anul 2001 şi exceptate de la plata taxelor vamale din anii 2002 şi 2003.

Prin procesul-verbal de control nr.57 din 2 februarie 2006, organele vamale au apreciat că încadrarea tarifară corectă este la codul tarifar nr.2106.90.98, respectiv produse alimentare nedenumite şi necuprinse în altă parte – suplimente alimentare.

Aşa fiind, organele de control vamal, au stabilit în sarcina societăţii diferenţe de drepturi de import cuvenite bugetului de stat, precum şi dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, în cuantum total de 3.064.676 RON.

Societatea a contestat aceste sume iar Direcţia Generală de Soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. a respins contestaţia. Actele administrativ fiscale sunt în realitate corecte, astfel încât nu se poate reţine o conduită abuzivă din partea organelor care le-au adoptat.

Deşi, atât organele administrativ-fiscale, cât şi intimata-reclamantă şi instanţa de fond fac referire la Regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, prezentate în anexa la Legea nr.98/1996, fac interpretări diferite. Interpretarea corectă în cauză este dată de organele administrativ fiscale.

Poziţia 30.04. în care reclamanta a încadrat tarifar produsele importate, potrivit Notelor explicative ale sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, precizează că la această poziţie nu se clasifică suplimentele alimentare, conţinând vitamine sau săruri minerale, destinate conservării sănătăţii organismului, dar neavând indicaţii referitoare la prevenirea sau tratarea unei maladii.

În aceste condiţii, în mod greşit instanţa de fond a categorisit aceste produse ca fiind medicamente, medicamentele fiind destinate a trata o maladie iar nu conservării sănătăţii organismului.

Sub acest aspect, sunt de invocat şi concluziile raportului de expertiză – fila 225 – care stabilesc că produsul „S” este „supliment alimentar cu vitamine, recomandat în perioada de creştere, sarcină, alăptare, persoanelor de vârsta a III-a”, deci nu pentru tratarea unor maladii. La fel şi „S forte”, folosit pentru creşterea performanţelor în caz de deficit de vitamine.

În acelaşi sens, este tratat produsul „P” fiind recomandat în cazul oboselii excesive la şcolari, pentru poftă de mâncare, etc. În acelaşi sens, este tratat şi „P forte”.

Tot pentru poftă de mâncare este indicat şi produsul „T”, care are şi efect antioxidant (împotriva radicalilor liberi), deci este pentru conservarea sănătăţii iar nu pentru tratarea unei maladii.

Cât priveşte produsul „MB6”, acesta este denumit de expert ca supliment mineral, deci nu este medicament pentru tratarea unei boli.

Aceste produse, în mod greşit au fost considerate de instanţa de fond ca „medicamente”, ele nefiind destinate a trata afecţiuni, maladii. Cât priveşte autorizaţia pentru punerea pe piaţă a acestor produse de către „Agenţia Naţională a medicamentului”, (numele instituţiei care a eliberat autorizaţia de punere pe piaţă a produselor nu are nici o legătură cu categorisirea produselor ca medicamente, produsele nefiind medicamente), nu determină categorisirea vitaminelor ca medicamente şi la intrarea lor în ţară organele vamale nu pot fi obligate a le încadra ca altceva decât ceea ce sunt – suplimente alimentare, vitamine.

Este stabilit ştiinţific că vitaminele sunt necesare pentru întreţinerea sănătăţii organismului uman, dar aceasta nu le transformă în medicamente, ele rămânând vitamine, suplimente alimentare.

Împrejurarea că după ce intimata-reclamantă a făcut obiecţiuni la expertiză, expertul şi-a schimbat opinia şi a afirmat că de fapt, produsele ar fi medicamente, este o dovadă de instabilitate a expertului în opinii, determinată de interesul economic al intimatei.

În cauză însă, pe lângă vitamine, aşa cum rezultă din Notele explicative ale Sistemului armonizat: la poziţia 21.06 se clasifică şi „preparatele”, denumite adesea „suplimente alimentare”, pe bază de extracte de plante, concentrate de fructe, miere, fructoză, etc. şi uneori mici cantităţi de compuşi de fier.

Aceste preparate sunt adesea prezentate în ambalaje cu indicarea faptului că menţin „starea generală şi starea de bine”. Sunt excluse preparatele similare care sunt destinate tratării bolilor sau afecţiunilor (30.03 sau 30.04).

Aşa cum rezultă din actele cauzei, produsele importate sunt vitamine, suplimente alimentare şi nu sunt destinate pentru tratarea unei boli sau afecţiuni, cu indicaţii precise, care se fac la medicamente.

Constatându-se că actele administrativ fiscale au făcut o încadrare corectă tarifară a produselor importate de intimată şi cum nu s-a făcut plata în termen a obligaţiilor către bugetul de stat, şi creanţele fiscale accesorii sunt justificate, recursurile au fost admise cu modificarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond şi respingerea în fond a acţiunii.

Încadrarea mărfurilor în Tariful vamal de import al României. Importuri succesive de produse componente ale aceluiaşi utilaj. Încadrare la poziţii tarifare diferite. Nelegalitate.

de

Notă: Instanţa a avut în vedere prevederile Codului vamal, adoptat prin Legea nr. 141/1997, ale cărui prevederi au fost ulterior abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, publicată în M.Of. nr. 350 din 19/04/2006.

Prin acţiunea formulată la data de 10 mai 2007, reclamanta S.C. C S.A.  a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând anularea actelor constatatoare  nr. 42 şi 43/23 februarie 2001 şi a anexelor acestora nr. 26 şi 27/23 februarie 2001 întocmite de Biroul Vamal Miercurea Ciuc, precum şi a deciziei nr. 112/27 aprilie 2007 prin care au fost respinse contestaţiile privind suma totală de 71391 lei reprezentând taxe vamale, TVA şi majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a primit licenţă de import pentru importul unei linii de derulare – un utilaj complex cu mai multe subansamble – care se încadrează la poziţia 84.65.10.90 din Tariful vamal de import al României, beneficiind de toate facilităţile oferite pentru stimularea investiţiilor

Societatea a contestat încadrarea tarifară ulterioară a importurilor sale – transportul utilajului având loc în mai multe tranşe – la alte coduri tarifare, efectuată de organele vamale prin actele constatatoare contestate.

Prin sentinţa nr. 72/7 august 2007 Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei nr. 112/27 aprilie 2007 şi a actelor constatatoare  nr. 42 şi 43/23 februarie 2001.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că  piesele importate  de reclamantă în luna decembrie 1997 sunt un tot unitar cu cele importate în cursul anului 1998, întreg utilajul încadrându-se în titulatura de „maşini –unelte pentru prelucrarea lemnului care pot efectua diferite tipuri de operaţii, fără manevrarea manuală a piesei între operaţii şi fără schimbarea uneltelor între operaţii”, poziţia de încadrare în Tariful vamal de import al României fiind 84.65.10.90.

În acest sens, instanţa a constatat că şi organele vamale au recunoscut destinaţia finală a pieselor componente, respectiv cea a compunerii unui utilaj, astfel că în mod greşit au fost clasificate diferit prin actele constatatoare încheiate la 23 februarie 2001.

Împotriva sentinţei pârâtele au declarat recurs, arătând că nu este relevantă afirmaţia societăţii potrivit căreia mărfurile în cauză sunt subansamble ale unui tot unitar, deoarece mărfurile importate în luna decembrie 1997 nefiind părţi componente ale utilajului decât împreună cu piesele care urmau a fi importate în 1998, a fost necesară reanalizarea încadrării vamale.

De altfel, au precizat pârâtele, produsele livrate cu fiecare din cele 4 eşaloane au fost  prezentate separat la vămuire şi pentru fiecare  tranşă a fost depusă câte o declaraţie vamală de import definitiv, fără ca societatea să solicite şi să obţină aprobarea pentru depunerea unei singure declaraţii vamale de import la data prezentării ultimului eşalon şi pentru clasificarea tuturor mărfurilor văzute ca elemente componente principale ale unei linii tehnologice, la acelaşi cod tarifar.

Recursurile sunt nefondate.

Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că reclamanta a obţinut certificatul nr. 249/19 februarie 1997 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru care i-a fost eliberată licenţa de import nr. 109901/21 martie 1997, utilajul importat fiind încadrat la poziţia tarifară 84.65.10.90.

Susţinerea pârâtelor în sensul că fiecare piesă componentă importată în decembrie 1997 trebuie să primească o clasificare diferită decât cea a liniei tehnologice în ansamblu nu are temei legal, destinaţia pieselor care au făcut obiectul celor 4 importuri succesive fiind cea a compunerii unui utilaj complex, prevăzut în licenţa de import, care se încadrează distinct la poziţia 84.65.10.90 din Tariful vamal de import al României.

În acest sens, instanţa de fond a interpretat judicios dispoziţiile art. 1 şi 2 lit. b) din Anexa 1 a Legii nr. 98/1996 care prevăd că fiecare menţiune la o materie în amestec sau asociată cu alte materii are o clasificare determinată.

Astfel fiind, importurile efectuate de reclamantă au fost  corect încadrate iniţial la poziţia tarifară 84.65.10.90 pentru care se achitaseră taxele vamale şi taxa pe valoarea adăugată aferente acestei poziţii, împrejurare în raport de care s-a dispus în mod corect anularea actelor constatatoare prin care se stabilise că societatea nu poate beneficia de facilităţi vamale.

Recursurile au fost respinse.

Drepturi reglementate prin O.G. nr.105/1999.Persoanele beneficiare

de

Prin sentinţa civilă nr.436/2001,  Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamantul C.P.P. împotriva Casei Judeţene de Pensii Maramureş prin care a solicitat anularea hotărârii nr.2999/10.07.2001 a Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999.

Curtea de apel, a reţinut în esenţă, că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1  din  Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999, aprobate prin Legea nr.189/2000.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul susţinând în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, ignorând că noţiunea de strămutat este similară cu cea de refugiat,  iar din probele administrate a rezultat că el a fost nevoit să se refgieze la data de 1 februarie 1944 din localitatea de domiciliu Rădăuţi, judeţul Suceava ca urmare a intrării trupelor socvietice pe teritoriul României.

Recursul este nefondat.

La 1 februarie 1944, reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu (oraşul Rădăuţi) judeţul Suceava şi s-a stabilit pentru o perioadă în oraşul Corabia judeţul Romaneşti, refugiindu-se ca urmare a evenientelor legate de intrarea şi înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război modial.

Potrivit prevederilor art.1 lit.c) din Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.189/2000, beneficiciază de drepturile acordate prin această ordonanţă persoana, cetăţean român, care în perioada arătată a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Potrivit art.2 din Normele de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Dar, acest refugiu trebuie să se  fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu ca urmare  a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoroiul României a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localităţile de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul, prin Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Indemnizaţie

de

Reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov, să se dispună anularea Deciziei nr.1589 emisă de pârâtă la 5 noiembrie 2001, decizie prin care i-a fost respinsă cererea de a fi încadrat şi a-i acorda calitatea şi drepturile de beneficiar  al Legii nr.189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ a respins acţiunea, prin sentinţa nr.181 din 25 februarie 2002, reţinând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

De prevederile art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000, beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, şi anume la lit. „c” – „a fost  strămutată în altă  localitate decât cea de domiciliu”, cazul care priveşte recursul de faţă.

Prin normele de aplicare a O.G. nr.105/1999 aprobate de Hotărârea Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002, în art.2 s-a precizat că prin persoană care a  fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

Reclamantul este născut la 13 septembrie 1931 în localitatea Turtucaia, iar urmare  tratatului bilateral din 7 septembrie 1940 încheiat între România şi Bulgaria, părinţii acestuia şi reclamantul care era minor, au fost strămutaţi obligatoriu în România.

Se constată, deci, că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr.189/2000, având calitatea de persoană strămutată, considerente pentru care s-a admis recursul, a fost casată sentinţa şi, în fond, s-a admis acţiunea şi s-a anulat Decizia nr.1589/2001 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000 şi să îi acorde drepturile corespunzătoare.

Cerere de revizuire a deciziei prin care s-a respins recursul ca nefondat. Inadmisibilitate

de

Prin decizia pronunţată la data de 6 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ a respins recursul formulat de recurentul–reclamant împotriva sentinţei civile nr. 436 pronunţată la data de 28 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această soluţie, Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a reţinut, în esenţă, că sentinţa recurată este legală şi temeinică, instanţa respingând în mod legal şi temeinic acţiunea, doarece recurentul–reclamant nu a făcut dovada că a părăsit localitatea de domiciliu, oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava, ca urmare a strămutării/refugierii din cauza persecuţiilor din motive etnice, ci, eventual, din cauza evenimentelor legate de înaintarea frontului pe teritoriul României, astfel că nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare.

Ea se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Astfel, art. 322 din C. proc. civ. prevede că sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Regula prevăzută de art. 322 este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii.

Rezultă că nu pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile pronunţate de instanţele de recurs, prin care recursul a fost respins fără a se evoca fondul, menţinându-se situaţia de fapt stabilită de instanţa a cărei hotărâre a fost recurată.

În consecinţă, decizia Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei nr. 436 din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj ca nefondat, nu poate constitui obiect al unei cereri de revizuire. În consecinţă, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii

de

Reclamanta S.C. „G.A.I.” SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, Garda Financiară, Secţia Arad, solicitând suspendarea executării procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad, în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, până la soluţionarea acţiunii ce formează obiectul dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi contencios administrativ a admis cererea reclamantei şi a suspendat executarea procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.035.357.730 lei cu titlul de obligaţii fiscale, până la soluţionarea dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă: lipsa competenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea cererii, faţă de prevederile H.G. nr. 1296/2001 privind actualizarea cuantumului sumelor prevăzute la art.5 alin.1 şi 2 din O.U.G. nr.13/2001; împrejurarea că recurenţii nu au fost citaţi în cauză şi că măsura suspendării executării procesului-verbal s-a luat fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr. 29/1990.

Recursul este fondat.

Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.

Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate şi la iminenţa unei pagube.

Astfel, prima instanţă nu face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte că, prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă.

Sub acest aspect este de observat că, simpla afirmaţie făcută în sensul că, prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă „iar iminenţa sa (a pagubei) rezultă direct din lege”, nu este de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Evident, în condiţiile date, în care nici din sentinţă şi nici din actele dosarului nu rezultă existenţa celor două cerinţe esenţiale, pentru incidenţa art.9 din Legea nr.29/1990, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică.

Faţă de cele expuse, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cererea reclamantei respinsă.

Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni. Achitare

de

Inculpata G.M. a fost condamnata de Judecatoria Cimpulung Moldovenesc la 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.208, art.209 lit.e, cu aplicarea art.74 si art.76 C.pen., retinandu-se urmatoarele: in anul 1994, sotul partii vatamate a contractat un imprumut de la BANKCOOP Vatra Dornei, avandu-I ca girant pe sotul inculpatei si din cauza ca sotul partii vatamate nu a restituit imprumutul datorat, banca creditoare a recuperat suma de 200.000 lei de la girant. In cursul lunii februarie 1997, inculpatul i-a solicitat sotului partii vatamate sa-i restituie suma, dar acesta a refuzat.

In ziua de 18 februarie 1997, inculpata s-a intalnit cu partea vatamata la frizeria din com. Neagra Sarului, solicitindu-i din nou suma mentionata, insa partea vatamata a refuzat. Cand partea vatamata s-a dus la Banca de Credit pentru a ridica banii ce i se cuveneau din livrarea unei cantitati de lapte la achizitie, inculpata a mers in urma ei si i-a luat suma de 104.000 lei incasata de la banca, in contul datoriei de 200.000 lei.

Prin decizia penala nr.84 din 9 februarie 1998, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondat, recursul inculpatei care a declarat recurs impotriva deciziei, sustinand ca nu este vinovata si ca fapta sa nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

Investita cu solutionarea recursului, Curtea de Apel Suceava, Sectia penala, a casat decizia instantei de apel si sentinta instantei de fond si in temeiul art. 11 pct.2 lit.a, raportat la. art. 10 lit.b din C.pr.pen. si art. 18 C.pen., a achitat pe inculpata, fapta neprezentand gradul de pericol social al unei infractiuni.

In motivarea solutiei, instanta de recurs a retinut ca potrivit art. 18 C.pen., nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, ca in speta, inculpatul a luat de la partea vatamata suma de 104.000 lei in contul unei datorii de 200.000 lei pe care partea vatamata si sotul ei refuzau sa o restituie.

Curtea de Apel, decizia nr.323 din 6 iulie 1998