Firmele pot deduce TVA chiar daca factura nu indeplineste toate conditiile de forma

Dreptul de deducere a TVA trebuie respectat chiar si in situatia in care documentele justificative nu indeplinesc toate conditiile de forma, dupa cum a stabilit recent Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) intr-un litigiu dintre o firma si ANAF. In plus, instanta a mai hotarat ca deductibilitatea TVA nu poate fi conditionata de existenta altor documente justificative, cu exceptia facturii fiscale.

Conform Codului fiscal, dreptul de deducere ia nastere la momentul exigibilitatii taxei.

Orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul anumitor operatiuni (de exemplu:operatiuni taxabile, operatiuni rezultate din activitati economice pentru care locul livrarii/prestarii se considera ca fiind in strainatate, daca taxa ar fi deductibila, in cazul in care aceste operatiuni ar fi fost realizate in Romania, precum si operatiuni scutite de taxa).