Tuca Zbârcea & Asociatii, din nou in topul FT Law 50 anunta Casa de avocatura Coltuc

Tuca Zbârcea & Asociatii a ramas singura firma de avocatura independenta din România si Europa de Est inclusa în clasamentul întocmit în acest an de prestigioasa publicatie Financial Times – FT Law 50.

 

 

În cadrul celei de-a patra editii anuale a premiilor „FT Innovative Lawyers Awards” desfasurate la Londra, publicatia Financial Times a lansat cea de-a cincia editie a raportului „Financial Times Innovative Lawyers”, în prezenta a peste 400 de avocati si consilieri juridici din Europa.

Editia din acest an prezinta un raport inedit, fiind singurul clasament întocmit pe baza unei investigatii a modului inovator în care casele de avocatura au contracarat efectele crizei si au înteles sa colaboreze, deopotriva pe plan intern si extern.
Pentru al patrulea an consecutiv, România a fost reprezentata în elita juridica europeana alaturi de nume sonore precum Clifford Chance, Freshfields, Allen & Overy, Eversheds, DLA Piper, Linklaters, etc.

Tuca Zbârcea & Asociatii este singura firma de avocatura independenta  din Europa Continentala recunoscuta în primele 15 pozitii ale clasamentului, obtinând al patrulea punctaj general în cadrul clasamentului (233 puncte), dupa marile case de avocatura internationale – Clifford Chance (336), Allen & Overy (328) si Eversheds (284), conform celui mai recent raport al „Financial Times Innovative Lawyers”.