Orice executare silita poate fi contestata – ATENTIE la termenul de 15 zile ,Model

avocat contestatie la executare 2018
avocat contestatie la executare 2018

 

Creditorul se poate afla într-una dintre următoarele ipoteze: fie a iniţiat un litigiu împotriva debitorului, soluţionat favorabil, printr-o hotărâre susceptibilă să fie pusă în executare, adică prin titlu executoriu, fie poate începe executarea direct în baza actului din care s-a născut dreptul său având un regim special, fiind calificat de lege ca titlu executoriu, fără a fi nevoit să iniţieze, în prealabil, un titlu executoriu. Un exemplu la modă pentru ultima ipoteză îl reprezintă contractul de credit încheiat cu o instituţie bancară.

Ce aşteptări are un creditor în cadrul executării silite?

Creditorul va urmări, în cadrul executării silite, procedură derulată prin intermediul unui executor judecătoresc, să obţină forţarea debitorului la îndeplinirea obligaţiei. Spre exemplu, un creditor va demara executarea silită pentru recuperarea unei sume de bani datorate de debitorul său în baza unui contract de vânzare-cumpărare, sumă la care acesta din urmă a fost obligat de instanţa de judecată printr-o hotărâre ce reprezintă titlu executoriu (primul scenariul de mai sus). Pentru a obţine acest rezultat, cel mai adesea, executorul va apela la următoarele metode: poprirea sumelor de bani datorate de terţi debitorului său, urmărirea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului. Există două filtre a executărilor nelegale, situate în momente diferite în timp.

Autorizarea executării silite prin încuviinţare

Executorul judecătoresc se va adresa instanţei chiar la debutul procedurii execuţionale. Aceasta va verifica, în cadrul unui proces simplificat, fără citarea părţilor, dacă sunt îndeplinite premisele pentru iniţierea procedurii execuţionale. Sunt supuse cenzurii instanţei elemente precum: dacă hotărârea, prin natura sa, poate fi pusă în executare silită, spre exemplu, o hotărâre prin care se constată existenţa unei creanţe, fără ca debitorul să fie şi obligat la plata sa, nu poate fi pusă în executare silită etc. Dacă instanţa încuviinţează executarea silită constatând că cererea nu intră sub incidenţa niciuneia dintre situaţiile limitativ prevăzute de lege, ce pot determina respingerea acesteia, atunci executorul apelează la arsenalul propriu acestei etape. Din acest moment, în funcţie de forma de executare aleasă/aplicabilă, el va parcurge traseul prestabilit al actelor de executare specifice. Spre exemplu, în cazul popririi sumelor datorate de un terţ debitorului, executarea silită debutează printr-o adresă de poprire. Adresa va conţine un set de instrucţiuni pentru terţ, cu ce trebuie să facă şi, mai ales, să nu facă, astfel încât interesele creditorului să fie ocrotite, iar creanţa sa, satisfăcută.

Contestaţia la executare

Având în vedere caracterul limitat al investigaţiei realizate de instanţa de judecată cu ocazia încuviinţării procedurii execuţionale, legea a stabilit şi un al doilea examen al executării silite: contestaţia la executare. Vom analiza în continuare una dintre formele acesteia: contestaţia la executare propriu-zisă, ce poate privi, la rândul său, un singur act de executare sau întreaga procedură, excluzând astfel contestaţia la titlu şi contestaţia împotriva refuzului executorului de a îndeplini un act de executare.

Cine, când şi de ce?

Cel mai adesea, contestaţia la executare este utilizată de debitori. Aceştia vor pretinde instanţei să analizeze legalitatea unei executări silite. În ansamblul său, de la primul act, spre exemplu, somaţia, în cazul urmăririi silite imobiliare, şi până la ultimul, actul de adjudecare, pentru acelaşi tip de urmărire silită sau al unui singur act de executare, spre exemplu, al actului de adjudecare a unui bun imobil, vândut la licitaţie publică, în vederea stingerii creanţei creditorului.

Creditorul va formula contestaţie în 15 zile. Reperul va fi, în esenţă, data la care ia cunoştinţă de executarea silită/actul de executare. Sancţiunea nerespectării acestui termen este una drastică: contestaţia se va respinge ca tardiv formulată, fără ca instanţa să mai cenzureze nelegalitatea executării silite/actului de executare indiferent de gravitatea situaţiei.

 

MODEL Contestaţie la executare

Contestatie la executare silita (model)

Sediul materiei:

  • 711-719 C. proc. civ.
  • 148-151 C. proc. civ.
  • 192 C. proc. civ.
  • 194-195 C. proc. civ.

Instanţa …..

Domnule Preşedinte,

 Subsemnatul, (nume ….., prenume …..), cu domiciliul în ….., având codul numeric personal ….., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la numitul (nume ….., prenume …..), cu domiciliul în….., având următoarele date de contact, personal/reprezentat prin mandatar/prin reprezentant legal/prin reprezentant judiciar (nume ….., prenume …..)/reprezentat prin avocat (nume ….., prenume …..), cu sediul profesional în ….., având următoarele date de contact…..

sau

Subscris, (denumirea …..), cu sediul în ….., având codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul comerţului/numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice/contul bancar ….., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la numitul (nume ….., prenume …..), cu domiciliul în ….., având următoarele date de contact/prin reprezentant (nume ….., prenume …..)/prin consilier juridic (nume ….., prenume …..)/prin avocat (nume ….., prenume …..), cu sediul profesional în ….., având următoarele date de contact …..

în contradictoriu cu intimatul (nume ….., prenume …..), cu domiciliul în….., având codul numeric personal…..,

sau

în contradictoriu cu intimata (denumirea persoanei juridice …..), cu sediul în ….., având codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul comerţului/numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice/contul bancar, prin reprezentant (nume ….., prenume …..), formulăm

CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA EXECUTĂRII SILITE

ce face obiectul dosarului nr…., înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc…., efectuate la solicitarea intimatului creditor …., în baza titlului executoriu reprezentat de …. .

Solicităm anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare.

În fapt, arătăm că …. .

În drept, ne întemeiem cererea pe dispoziţiile art.711-719 C. proc. civ.

În dovedire, solicităm încuviinţarea probei cu înscrisuri/ probei testimoniale/ probei cu interogatoriul pârâtului/ probei cu expertiză judiciară în specialitatea …..

În cadrul probei cu înscrisuri, depunem următoarele înscrisuri ….., în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în …. exemplare.

În cadrul probei testimoniale,  indicăm în vederea audierii, în calitate de martori, pe numiţii ….., cu domiciliul în  ….., pentru dovedirea următoarelor împrejurări de fapt ….. şi solicităm citarea acestora.

În cadrul probei cu interogatoriu, solicităm citarea intimatului, persoană fizică, cu menţiunea personal la intergatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art.358 din C. proc. civ., pentru dovedirea faptelor personale vizând ….. .

În cadrul probei cu expertiză în specialitatea ……, solicităm încuviinţarea următoarelor obiective: ….. .

Solicităm judecarea cauzei, în lipsă, în conformitate cu art. 411 alin.(1) pct.2 din C. proc. civ.

În conformitate cu art.453 din C. proc. civ., solicităm instanţei să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Depunem prezenta cerere de chemare în judecată, în ….. exemplare.

Anexăm dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de ….. şi procura în original/copie legalizată/împuternicirea avocaţială/delegaţia de reprezentare/copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii de reprezentant/extras din registrul public/extras, în copie legalizată, din actul care atestă dreptul de reprezentare.

Data,                                                                  Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei

Taxa de timbru se va  calcula, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr.80/2013.

DESCARCA DE AICI IN WORD

 Contestatie la executare silita model 2018 avocat executare silita

Executat Silit De Banca? Executat Silit De Ifn? Executat Silit De Camatari sau persoane fizice sau juridice? ATENTIE LA ACTELE DE EXECUTARE SILITA!

Sunteti executat silit in 2018?Sau urmeaza sa fii executat silit de banca,firma de recuperari si ifn-uri?Iata procedura in 2018

Te paște executarea silită? Iată tot ce trebuie să știi despre procedura de recuperare a datoriilor nefiscale

 

Cum poate fi contestată executarea silită

În contextul realității juridice din România, pe fondul unei situații economice general precare, oamenii se confruntă, în mare parte, cu executări din partea băncilor, fapt pentru care contestația la executare este mijlocul specific legislativ, prin care un împrumutat se poate apăra în fața băncii. Distingem între titlurile executorii, ca fiind, pe de-o parte, hotărâri judecătorești, unde contestarea implică o procedură greoaie, și nu se poate modifica, printr-o contestatie, ceea ce s-a decis în mod definitiv. Însă, poate fi lamurită întinderea aplicării acelei hotarari judecătoresti, dacă creditorul este de rea credință și, profitând de un dispozitiv al hotărârii ce este neclar, execută silit, peste dreptul său. O altă varietate de tiltu executor este reprezentată de hotârari administrative, altele decât hotărârile judecătorești, unde, dacă sunt puse în executare (spre exemplu, un contract bancar), pot fi contestate invocându-se orice fel de apărări, echivalând, astfel, contestația la executare cu o veritabilă judecată în contradictoriu, cu privire la acel titlu, putându-se invoca orice fel de apărare. De reținut, în esență, că mijlocul specific este contestația la executare, ce trebuie formulată în termen de 15 zile de la primirea actelor de la executor, atunci când suntem nemultumți de actele încheiate de către acesta, sau până la 3 ani de zile, atunci când suntem în fața unui titlu executoriu ce urmează să îl atacăm, invocând apărări ce vizează încheierea unui contract, aspecte penale sau orice altă circumstanță ce ar putea să anuleze acel titlu.

Cum poate fi suspendată sau oprită executarea

Leguitorul, pentru conservarea drepturilor debitorului, a instituit o procedură specială, ce se numește suspendarea executării silite și, de dată mai recentă, restrângerea executării silite. În ceea ce privește suspendarea executării silite, trebuie să avem în  vedere că ea poate fi cerută, doar dacă există și o contestație la executare, în sensul că nu poți cere suspendarea, dacă nu ai o nemulțumire cu privire la procedura de executare silită. Se disting și aici două tipuri de suspendare a executarii silite, și anume, suspendarea provizorie și suspendarea de fond. Suspendarea provizorie se formulează pe cale de urgență, se judecă în câteva zile și dăinuie până când contestația la executare primește termen de judecată și părțile se înfatișează înaintea instanței de judecată, pentru a discuta în mod primordial suspendarea de fond a procedurii de executare silită. De menționat că suspenarea de fond dăinuie până la finalizarea litigiului. În schimb, restrângerea executării silite presupune obligarea creditorului la executarea silită doar a unui singur imobil sau excluderii de la executare a unui imobil, ținând cont de situația efectivă a fiecărui debitor, inclusiv dacă prin vânzarea unui bun mobil sau imobil ar fi suficientă stingerea creanței. Practic, se urmărește prin această procedură înlăturarea de la executarea simultană a mai multor bunuri, ce ar depăși valoarea creanței.

 Ce bunuri mobile şi imobile pot fi executate silit

Regula este că toate bunurile debitorului pot fi urmărite. Însă, putem întampina situații în care, având în vedere că bunul urmărit este în coproprietate ( spre exemplu, soț/soție), creditorul nu va putea să execute silit un bun imobil sau mobil, până nu îi va deschide partajul debitorului, iar instanța de executare va dispune partajarea acelor bunuri. De asemenea, nu pot fi executate, în cazul unui garant ipotecar, bunurile exterioare ipotecii instituite, pe când, în cazul unui imprumutat principal, se aplică regula executării tuturor bunurilor sale.

 Asupra căror venituri se poate face poprire

 În principal, toate veniturile periodice pot fi poprite pînă la ½, dacă există mai mult de 1 creditor urmăritor. Dacă avem un singur creditor, suma poprită poate fi de 1/3. Conturile de depozit pot fi executate integral, iar sumele de bani pe care o persoană le datorează debitorului, de asemenea, pot fi poprite și încasate integral. Avem, evident, și excepții, ce sunt instituite de către Codul de procedură civilă, și astfel, în rapot de art. 781, alin. 5, sumele care sunt destinate unei afectațiuni special prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție (spre exemplu, pensia alimentară sau alocația, ori ajutorul de stat pentru persoane handicapate), creditele nerembursabile ori finanțările primite de la instituții sau organizații naționale sau internaționale, pentru derularea unor programe ori proiecte. Pentru persoanele juridice, este important de cunoscut faptul că sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pentru o perioadă de 3 luni de zile, sunt și ele protejate, pentru a putea fi plătiți angajații

Recurs compensatoriu – Recuperare Sume De Bani Detinuti – 8 euro pe zi daune

Chiar si cei ce au fost eliberati din penitenciare dar in perioada 2012-2017 au fost incercerati in conditii improprii, au dreptul sa ceara despagubiri de la statul Roman si ele nu sunt mici ci se pot ridica la zeci de mii de euro.

Legea penala retroactiveaza, ori atata vreme cat cei care sunt inca inchisi in penitenciare, beneficieaza de aceasta lege si li se scad zilele de incarcerare, atunci cei ce au terminat de servit pedeapsa, atunci pot cere instantei sa li se respecte drepturile si sa fie despagubiti in bani de catre statul roman

Recuperare sume Omnia Turism srl in 2017

Zeci de români îşi cer banii înapoi de la Omnia Turism, după ce patronul s-a sinucis. Sediul firmei de turism este închis şi nimeni nu oferă vreun răspuns

 

Ce etape trebuie să urmeze turiştii păgubiţi pentru a obţine despăgubiri din asigurarea agenţiei pentru rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism?

1.       Turistul va notifica în scris agenţia să îi ramburseze suma achitată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la data încheierii/derulării pachetului de servicii turistice/ sau de la data repatrierii.

2.       Turistul va anunţa asiguratorul, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în legătură cu solicitarea adresată agenţiei privind rambursarea sumelor achitate şi/sau a cheltuielilor de repatriere, în termen de 5 (cinci) zile calendaristice de la data primirii confirmării de primire prevăzute la pct. 1 de mai sus.

3.       În cazul în care, în termen de 15 (cincisprezece) zile calendaristice de la data confirmării de primire a documentelor justificative de către agentia de turism, turistul nu a primit sumele solicitate de la agentie, are loc evenimentul asigurat.

4.       În termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data producerii evenimentului asigurat turistul are obligaţia de a transmite asigurătorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cererea de despăgubire însoţită de documentele justificative.

 

Documentele justificative constau în principal în:

a) contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice;

b) confirmările de primire precizate la pct. 1 şi 2 de mai sus;

c) fotocopiile de pe documentele de plată a avansului (chitanţe, ordine de plată etc.), în cazul cererilor de rambursare a sumelor achitate de turist;

d) fotocopiile de pe documentele de transport şi cazare, în cazul cererilor de rambursare a cheltuielilor de repatriere.

Despăgubirea acordată de asigurator reprezintă echivalentul sumei achitate de turist către agenţie, în limita sumei asigurate. Despăgubirea se va plăti de către asigurator în termen de 30 zile de la primirea documentelor justificative trimise de turist.

In primul rand nu se aplica directiva numarul   (UE) 2015/2302 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 25 noiembrie 2015 directiva ce arata foarte clar ca –  Statele membre ar trebui să se asigure că acei călători care achiziționează un pachet sunt pe deplin protejați în cazul insolvenței organizatorului. Statele membre în care sunt stabiliți organizatorii ar trebui să se asigure că aceștia oferă garanții privind rambursarea tuturor sumelor achitate de către sau în numele călătorilor și, în măsura în care pachetul include transportul călătorilor, privind repatrierea acestora în cazul insolvenței organizatorului. 

 

 

 

72.000 de dosare de executare silita-contestatie la executare impotriva COLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC SRL

51-60 din 72.370 rezultate
Pictogramă element
Judecătoria TIMIŞOARA – dosarul nr. 24848/325/2017
… TIMIŞOARA SZUGYICZKY FELICIA GHIZELA si CREDIT PLUS ( GULF ) LTD PRIN SCCOLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC SRL si Civil
Pagină Web
Judecătoria ORADEA – dosarul nr. 15567/271/2017
… creditorul urmăritor CREDIT EUROPE BANK (ROMANIA) SA, prin mandatar SCCOLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC SRL, împotriva debitoarei COSTA MONIKA, conform titlului executoriu reprezentat …
Pictogramă element
Judecătoria ROŞIORI DE VEDE – dosarul nr. 3554/292/2017
… BEJ GHILENCEA MARIAN VIOREL si CREDIT PLUS GULF LTD PRIN MANDATAR SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si TOMA IULIANA LOREDANA si Civil
Pagină Web
Judecătoria ORADEA – dosarul nr. 15474/271/2017
… PREMIUM BALAST PLUS SRL si 06/10/2017 08 … procesual ales la SC COLECTARERECUPERARE CREANTE CRC SRL, in contradictoriu … PREMIUM BALAST PLUS SRL, în temeiul titlului executoriu …
Pagină Web
Judecătoria ROŞIORI DE VEDE – dosarul nr. 3554/292/2017
… PRIN MANDATAR SC COLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si TOMA IULIANA LOREDANA … debitoare, în vederea recuperării sumei de 1454,11 lei … lichidarea integrală a creanţei, precum şi cheltuielile …
Pictogramă element
Judecătoria PIATRA-NEAMT – dosarul nr. 10867/279/2017
… EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MAREŞ IOAN si CREDIT PLUS (GULF) LTD PRIN SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si MUSTEAŢĂ IRINA VASILICA si Civil
Pagină Web
Judecătoria PIATRA-NEAMT – dosarul nr. 10867/279/2017
… EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MAREŞ IOAN si CREDIT PLUS (GULF) LTD PRIN SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si MUSTEAŢĂ IRINA VASILICA si 06/10/2017 9:00 Judecătoria PIATRA …
Pictogramă element
Judecătoria RÂMNICU VALCEA – dosarul nr. 10741/288/2017
… DOREL si CREDIT PLUS (GULF) LTD, PRIN AV. BALANESCU GABRIEL, LA SCCOLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC SRL si Civil
Pagină Web
Tribunalul GALAŢI – dosarul nr. 3689/233/2017
… GHEORGHIŢĂ si POPA ŞTEFAN si CREDIT EUROPE BANK N.V. – PRIN MANDATAR SCCOLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC SRL si Tribunalul GALAŢI 3689/233/2017 acţiune in constatarea …
Pagină Web
Judecătoria PIATRA-NEAMT – dosarul nr. 10798/279/2017
… EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MAREŞ IOAN si CREDIT PLUS (GULF) LTD PRIN SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si GRIGORAŞ ARTEMIZA MIHAELA (fostă Fechet) si 03/10/2017 9:00 …

Executat ,dosare – SC COLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC SRL

1-10 din 69.211 rezultate
Pagină Web
Judecătoria BUZĂU – dosarul nr. 13094/200/2017
… BEJ LUMPERDEAN FLORIN si CREDIT PLUS (GULF) CU SEDIUL ALES LA SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si Judecătoria BUZĂU 13094/200/2017 încuviinţare executare …
Pictogramă element
Judecătoria BUZĂU – dosarul nr. 13094/200/2017
… BEJ LUMPERDEAN FLORIN si CREDIT PLUS (GULF) CU SEDIUL ALES LA SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si Civil
Pictogramă element
Judecătoria BUZĂU – dosarul nr. 13092/200/2017
… BEJ LUMPERDEAN FLORIN si CREDIT PLUS (GULF) CU SEDIUL ALES LA SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si Civil
Pagină Web
Judecătoria BUZĂU – dosarul nr. 13092/200/2017
… BEJ LUMPERDEAN FLORIN si CREDIT PLUS (GULF) CU SEDIUL ALES LA SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si Judecătoria BUZĂU 13092/200/2017 încuviinţare executare …
Pagină Web
Judecătoria BUZĂU – dosarul nr. 13093/200/2017
… BEJ LUMPERDEAN FLORIN si CREDIT PLUS (GULF) CU SEDIUL ALES LA SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si Judecătoria BUZĂU 13093/200/2017 încuviinţare executare …
Pictogramă element
Judecătoria BUZĂU – dosarul nr. 13093/200/2017
… BEJ LUMPERDEAN FLORIN si CREDIT PLUS (GULF) CU SEDIUL ALES LA SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si Civil
Pictogramă element
Tribunalul MARAMUREŞ – dosarul nr. 6765/100/2012/a237
… cthub Tribunalul MARAMUREŞ CREDIT PLUS (GULF) LTD PRIN MANDATAR SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si ROVIGO SPRL si SERERO JEREMY si Faliment
Pagină Web
Judecătoria DRĂGĂŞANI – dosarul nr. 3014/223/2017
… JUDECĂTORESC COPACI VASILE DOREL si CREDIT PLUS LTD-CU DOM. ALES LA SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si Judecătoria DRĂGĂŞANI 3014/223/2017 încuviinţare executare …
Pagină Web
Judecătoria DRĂGĂŞANI – dosarul nr. 3017/223/2017
… JUDECĂTORESC COPACI VASILE DOREL si CREDIT PLUS LTD-CU DOM. ALES LA SCCOLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si Judecătoria DRĂGĂŞANI 3017/223/2017 încuviinţare executare …
Pictogramă element
Tribunalul MARAMUREŞ – dosarul nr. 6765/100/2012/a236
… ROVIGO SPRL – LICHIDATOR AL SC PRIMA ROM SRL si CREDIT PLUS (GULF) LTD PRIN MANDATAR SC COLECTARE RECUPERARE CREANŢE CRC SRL si Faliment

Mi-a cazut un pom pe masina sau casa.Ce fac?

Paza bună trece primejdia rea! Acest dicton ar trebui să fie suficient pentru a-i convinge pe români să-şi ia măsuri de precauţie când îşi cumpără o maşină. Asigurările auto te păzesc de orice eveniment nedorit, dar ce faci când nu ai CASCO?

Posesorii de autovehicule din marile oraşe au mai multe motive de îngrijorare atunci când se urcă la volan. Riscul de accidente, căderi de ţurţuri, vandalism ori distrugeri cauzate de vijelii este mult mai mare decât în localităţile din mediul rural. Astfel, costurile poliţelor de asigurare sunt mai ridicate, motiv pentru şoferi să renunţe la „a-şi păzi spatele”. Vestea proastă pentru ei este că vor fi puşi în situaţia de a plăti din propriul buzunar reparaţiile.

Repari pe cheltuiala ta şi recuperezi banii

Şi, totuşi, există o scăpare. Atunci când un copac situat pe domeniul public ţi-a strivit maşina poţi fi despăgubit pentru avariile cauzate, însă acest lucru presupune răbdare şi multe drumuri la instituţiile abilitate. În primul rând anunţi evenimentul la 112. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ori al Administraţiei Domeniului Public (ADP) se va deplasa pentru „eliberarea” maşinii şi preluarea materialului lemnos. Apoi mergi la ISU pentru a primi un proces-verbal de constatare a intervenţiei, în care se vor regăsi date referitoare la locul incidentului, persoana afectată şi o evaluare generală a pagubelor. Foarte importantă este vizita la biroul de accidente uşoare din cadrul Poliţiei Rutiere din localitatea (sectorul) de domiciliu. Aici vei primi o autorizaţie de reparaţii, care certifică faptul că maşina ta a fost avariată în urma unui eveniment meteo, pe care o vei prezenta când mergi la service. Mecanicii auto  vor face o evaluare exactă a pagubelor şi îţi vor întocmi un deviz de plată pentru remedierea avariilor. Sfatul nostru este să obţii trei păreri de la service-uri diferite, pentru că urmează să achiţi din propriul buzunar costul reparaţiilor.
Ca să îţi recuperezi banii, trebuie să chemi în judecată serviciul ADP din cadrul primăriei. Pentru a fi sigur de câştig fă câteva poze cu arborele căzut pe maşină şi întreabă la ADP dacă asociaţia de locatari a depus, înainte de eveniment, o cerere pentru toaletarea sau defrişarea copacului. Decizia definitivă a instanţei e executorie, iar banii îţi vor fi livraţi de instituţia responsabilă cu toaletarea arborilor de pe domeniul public.

Pasul 1

Anunţă evenimentul al 112! Un echipaj ISU ori ADP se va deplasa pentru ridicarea arborelui. Obţine de la ISU procesul-verbal de constatare a evenimentului în care a fost implicat autoturismul tău.
Pasul 2

Fă câteva poze cu maşina avariată şi întreabă vecinii, asociaţia sau re­prezentanţii ADP dacă arborele cu pricina a fost luat în evidenţă ca fiind şubred. Aceste detalii te vor ajuta în instanţă.Pasul 3

Mergi la biroul de accidente uşoare din cadrul Poliţiei Rutiere pentru a cere autorizaţia de reparaţie. Vei da o declaraţie, în baza căreia ţi se va întocmi un document absolut necesar atunci când mergi cu maşina la service-ul auto.
Pasul 4

Cere un deviz pentru lucrările de reparaţii de la cel puţin trei puncte service. Plăteşte pentru remedierea avariilor şi păstrează factura.
Pasul 5

Deschide proces la judecătorie pe numele serviciului ADP pentru recuperarea banilor cheltuiţi pentru repararea maşinii. Instanţa va decide cine e responsabil că nu a intervenit pentru îndepărtarea pericolului.Poţi cere îndepărtarea crengilor

Autorităţile locale desfăşoară acţiuni de toaletare a arborilor. Românii care observă că un copac e în pericol să cadă ori necesită cosmetizări trebuie să urmeze următorii paşi:

  • Sunaţi la serviciul ADP pentru a semnala problema. Reprezentanţii societăţii se adresează Direcţiei de Mediu din cadrul primăriei, autoritatea responsabilă cu eliberarea autorizaţiei de defrişare/toaletare.
  • După obţinerea avizului, angajaţii ADP îndepărtează crengile care au crescut necontrolat. În multe cazuri, ADP preferă să angajeze firme private pentru astfel de lucrări.
  • Nici un copac nu se toaletează sau taie fără aviz de la Direcţia de Mediu.
  • ADP are obligaţia să planteze, în compensare, trei arbori pentru fiecare copac uscat defrişat.

Banca Naţională a României (BNR) susţine că problematica cesiunii creditelor îi revine Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)

Imagini pentru cesiune credite

 

„Potrivit cadrului normativ actual, aspectele privind cesiunea creanţelor rezultate din contractele de credite pentru consumatori sunt reglementate de Ordonanţa de Urgenţă nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Autoritatea competentă cu asigurarea respectării prevederilor ordonanţei de urgenţă menţionate şi dispunerea de sancţiuni cores¬punzătoare, pentru neconformarea la aceasta, este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor”.
BNR adaugă: „Din punct de vedere legal, o interdicţie expresă în ceea ce priveşte vânzarea anumitor categorii de creanţe izvorâte din contractele de credit a fost consacrată doar începând cu anul 2009, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, act normativ care, la art. 2 alin.3, a limitat posibilitatea achiziţionării portofoliilor de credite performante numai la entităţile care pot desfăşura activitate de creditare cu titlu profesional. Textul a fost abrogat în data de 30.06.2016, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 (…).
Anterior intrării în vigoare a aces¬tei prevederi, instituţiile de credit au cesionat atât credite performante, cât şi neperformante, neexistând niciun alt impediment legal din perspectiva creanţelor respective, cu excepţia cesiunii creditelor ipotecare, potrivit dispoziţiilor art. 24 (în prezent abrogat) din Legea nr. 190/1990 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, care stipulează, în alin.1: «Creanţele ipotecare ce fac parte din portofoliul unei instituţii autorizate prin lege pot fi cesionate unei alte instituţii de acelaşi tip ori altor entităţi autorizate şi reglementate în acest sens prin legi speciale (…)”.
Începând cu martie 2016, ca urmare a abrogării art. 24 din Legea nr. 190/1999, prin Legea nr. 304/2015, regimul general al cesionării creditelor neperformante (încadrate în categoria pierdere) se aplică şi în cazul cesiunii creanţelor ipotecare, în condiţiile în care nu mai există nicio res¬tricţie legală cu privire la calitatea cesionarului, acestea putând fi achiziţionate inclusiv de entităţi care nu au calitatea de creditori pro¬fesionişti”.
OUG 52/2016 – legea care, potrivit BNR, reglementează cesiunea creditelor şi calitatea entităţilor ce pot achiziţiona creanţe – subliniază, la Capitolul X (Cesiunea):
„Art. 58 (2) Contractele de credit reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă şi creanţele rezultate din acestea pot fi cesionate numai către creditori, astfel cum sunt definiţi la art. 3 pct. 2, alţii decât creditorii nonfinanciari”.
Aceeaşi Ordonanţă arată, la articolul 3, alineatul 2: „creditor – persoana juridică, inclusiv sucursala instituţiei de credit şi a instituţiei financiare din străinătate, care acordă credite (…) pe teritoriul României (…)”.
OUG 52 are şi câteva derogări de la prevederea de mai sus, relevante fiind următoarele: ”
„(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), creanţele rezultate din contractele de credit pot fi cesionate şi către entităţi ce au drept obiect de activitate emiterea de instrumente financiare securitizate în baza unui portofoliu de creanţe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/2006 privind securitizarea creanţelor.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), creanţele rezultate din contractele de credit neperformante, pentru care creditorul a declarat scadenţa anticipată ori a iniţiat procedura executării silite a consumatorului, pot fi cesionate către entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.
(5) Contractele de credit, contractele de ipotecă, precum şi orice alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe”.
Totodată, la articolul 59 (2) din acelaşi text de lege se menţionează că cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanţei, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau, după caz, penal, în faţa autorităţilor publice.
Legea interzice, la articolul 60, cesionarea contractului de credit şi a accesoriilor, precum şi a creanţei către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România.
Problema cesionării creditelor fără restanţe nu este nouă, debitorii reclamând, în mai multe ocazii, faptul că băncile de la care s-au împrumutat au vândut creditele fără întârzieri la plată, unele chiar din primele zile după ce au fost contractate.
Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul BNR, ne-a spus, în anul 2015, că împrumuturile care nu prezintă întârzieri la plată nu pot fi vândute.

Mii de dosare pe contestatii la cnsc pe achizitii publice depuse in 2017

R AN NUME CONTESTATOR DENUMIRE AUTORITATE CONTRACTANTĂ NUMĂR COMPLET STATUS DOSAR NR. INREGISTRARE CONTESTATIE LA EMITENT DETALII
1752 2017 FICHTNER ENVIRONMENT SRL SC APA SERV SA Dosar initiat 134 Detalii
1751 2017 G.B. INDCO SRL Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu.Mures C5 Dosar initiat 1006 Detalii
1750 2017 METALCOLECT PROD SRL COMUNA BALANESTI C6 Dosar initiat 504 Detalii
1749 2017 RAMBOLL SOUTH EAST EUROPE SRL Compania Nationala de Cai Ferate \”CFR\” – SA C11 Dosar initiat 2199 Detalii
1748 2017 BIOSTEC CLINILAB SRL SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA\”DR. CONSTANTIN OPRIS\” BAIA MARE C11 Dosar initiat 616 Detalii
1747 2017 PANCOR CONSTRUCŢII SPECIALE SRL COMUNA VIILE SATU MARE (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VIILE SATU MARE) C8 Dosar initiat 1608 Detalii
1746 2017 FLAELY GRUP SRL PRIMARIA COMUNEI SIEU, BISTRITA NASAUD C4 Dosar initiat 126 Detalii
1745 2017 ANTREPRIZA DE REPARATII SI LUCRARI A R L CLUJ SA ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA MAGURA-RODNA C5 Dosar initiat 1/523 Detalii
1744 2017 HELIOS SERVICE SRL SERVICIUL DE AMBULANTA JUDETEAN VRANCEA C9 Dosar initiat 100 Detalii
1743 2017 CARIER SRL ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA AUSEU-VADU CRISULUI C1 Dosar initiat Detalii
1742 2017 MG MEDICAL ECOLINE SRL SPITAL ORASENESC TG LAPUS C1 Dosar initiat 2305 Detalii
1741 2017 MONTI CONSULT SRL COMUNA VALEA CHIOARULUI C6 Dosar initiat 426 Detalii
1740 2017 DRUMURI BIHOR SA ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA AUSEU-VADU CRISULUI C1 In asteptare dosar achiziție 2234 Detalii
1739 2017 STRABAG SRL PRIMARIA MUNICIPIULUI DEVA, HUNEDOARA C3 In asteptare dosar achiziție 269 Detalii
1738 2017 ALLIED GREEN CO SRL SPITALUL DE RECUPERARE BRADET, ARGES C8 In asteptare dosar achiziție 3708 Detalii
1737 2017 NET BRINEL SA MUNICIPIUL ONESTI C8 In asteptare dosar achiziție 118 Detalii
1736 2017 SC ASFALT DOBROGEA SRL COMUNA CORBU C10 In asteptare dosar achiziție 484 Detalii
1735 2017 MAGUREANU FOLCLOR SRL PRIMARIA ORASULUI VIDELE, TELEORMAN C4 Dosar initiat Detalii
1734 2017 LEVIATAN DESIGN SRL Banca Nationala a Romaniei C8 In asteptare dosar achiziție 1831 Detalii
1733 2017 SIVECO ROMANIA SA Ministerul Dezvoltarii Regionale , Administratiei Publice si Fondurilor Europene C1 In asteptare dosar achiziție 4082 Detalii
1732 2017 ROMCHIM SRL SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BISTRITA C8 In asteptare dosar achiziție 388 Detalii
1731 2017 AGRO TRANS NMI SRL COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. C9 In asteptare dosar achiziție 321 Detalii
1730 2017 IRIDEX GROUP CONSTRUCTII SRL COMUNA ROATA DE JOS (CONSILIUL LOCAL) C3 In asteptare dosar achiziție 1093 Detalii
1729 2017 ALFA – COM – GRUP SRL UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCURESTI C8 In asteptare dosar achiziție 35 Detalii
1728 2017 CA COLTUC MARIUS VICENTIU DIRECTIA DE SANATATE PUBLICA A MUNICIPIULUI BUCURESTI C2 Dosar initiat Detalii
1727 2017 ASTALDI SPA COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. C4 In asteptare dosar achiziție 798 Detalii
1726 2017 GEIGER TRANSILVANIA SRL Municipiul Iasi C6 Dosar initiat 4703 Detalii
1725 2017 CARIER SRL ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA ZONA BISTRA-BARCAU C2 In asteptare dosar achiziție Detalii
1724 2017 TOTAL GREEN SERV SRL SECTORUL 6 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI C9 In asteptare dosar achiziție Detalii
1723 2017 PEAK GUARD PROTECTION SRL SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI C6 In asteptare dosar achiziție 304 Detalii
1722 2017 STEAUA POLARĂ SRL PRIMARIA COMUNEI ALBESTI, CONSTANTA C4 In asteptare dosar achiziție 185 Detalii
1721 2017 VESTA INVESTMENT SRL ADMINISTRATIA STRAZILOR BUCURESTI C2 Dosar initiat 687 Detalii
1720 2017 TRANSCENDENCE SYSTEMS GROUP SRL SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI C10 In asteptare dosar achiziție 255 Detalii
1719 2017 TRAMECO SA COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. C1 Dosar in lucru 971 Detalii
1718 2017 ECO LOG CRISTAL SRL ADMINISTRATIA DOMENIULUI PUBLIC SI DEZVOLTARE URBANA SECTOR 6 C5 In asteptare dosar achiziție 27 Detalii
1717 2017 TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE C8 In asteptare dosar achiziție 7863 Detalii
1716 2017 LOUIS BERGER SRL SC APA SERV SA C2 In asteptare dosar achiziție 12237/PT/100/17 Detalii
1715 2017 TOTAL MAPINVENT S.R.L. COMUNA VINATORI NEAMT C8 In asteptare dosar achiziție 92 Detalii
1714 2017 BBSC SRL INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE C4 In asteptare dosar achiziție 9935 Detalii
1713 2017 LUCA PREST SRL Municipiul Cluj-Napoca C3 In asteptare dosar achiziție 272 Detalii
1712 2017 DUMEXIM SRL COMUNA TINCA C11 In asteptare dosar achiziție 1881 Detalii
1711 2017 AVA MEDICAL SERVICES SRL SPITAL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA ORADEA, BIHOR C5 Dosar initiat 60 Detalii
1710 2017 BCR LEASING IFN SA C.N.POSTA ROMANA S.A. C3 In asteptare dosar achiziție 68 Detalii
1709 2017 MEM PROJECT CONSTRUCT SRL CONSILIUL JUDETEAN HARGHITA C3 In asteptare dosar achiziție 2 Detalii
1708 2017 INTERDEVELOPMENT SRL SC APA SERV SA C2 In asteptare dosar achiziție 331 Detalii
1707 2017 CONSTAL INCO SRL PRIMARIA COMUNEI COMANA, GIURGIU C2 In asteptare dosar achiziție 313 Detalii
1706 2017 DF DRAGOȘ FEURDEAN SRL PRIMARIA DEDA C9 In asteptare dosar achiziție Detalii
1705 2017 LEX GUARD SECURITY SRL ADMINISTRATIA NATIONALA APELE ROMANE ADMINISTRATIA BAZINALA DE APA MURES C1 In asteptare dosar achiziție Detalii
1704 2017 LEX GUARD SECURITY SRL ADMINISTRATIA NATIONALA APELE ROMANE ADMINISTRATIA BAZINALA DE APA MURES C1 In asteptare dosar achiziție Detalii
1703 2017 ZIP ESCORT SRL AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA BUCURESTI C9 In asteptare dosar achiziție Detalii
rezultate 1-50 din 23021 Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 »

Timbru de mediu : Romanii care au dat statul in judecata pentru a-si recupera taxa auto vor primi banii in cateva saptamani, promite ministrul Finantelor.

Ministrul Finantelor indeamna sa dati in judecata pentru recuperarea timbrului de mediu

Timbru de mediu 2017 2018
Timbru de mediu 2017 2018

Se poate prescrie un credit neplatit din 2008?

In 2008 m-am intors din Italia si fostul sot a ramas acolo sa achite un credit de 10000 euro pe care eu eram titular si el co-platitor.

Dupa atatia ani am aflat ca m-a mintit si nu a platit nimic. Acel credit mai exista, a fost doar pasat de la o firma de recuperari la alta. se poate prescrie? Ce ar trebui sa fac?

 

Stimata doamna,

Codul Civil spune ca datoriile la un credit se pot anula (prescrie) daca firma creditoare (banca sau IFN-ul) nu incearca, timp de trei ani, sa recupereze datoriile de la client (debitor), prin executare silita.

Cu alte cuvinte, daca dumneavoastra nu ati primit, timp de trei ani, nicio notificare de executare silita de la banca sau de la o firma de recuperare creante, exista posibilitatea ca datoria sa se anuleze.

Banca si firmele de recuperare creante sunt obligate sa-si notifice clientii cu privire la declansarea procedurilor de executare silita.

Pe de alta parte, s-ar putea ca banca sa fi inceput procedura de executare silita, inainte de termenul de trei ani, dar dumneavoastra nu stiti, din diverse motive, precum schimbarea domiciliului, adresa gresita sau alte cauze.

In acest caz, creditul s-ar putea sa nu poata fi prescris. Mai mult, ati putea avea de platit si dobanzi pentru intarziere si alte costuri aferente executarii silite.

Va rog sa reveniti daca doriti informatii suplimentare sau aveti nevoie de ajutor pentru rezolvarea problemei.

Este vorba de prescriptia datoriei daca timp de trei ani nu s-a facut executarea silita?

AM LUAT UN CREDIT IN 2010, IAR DIN ANUL 2013 NU AM MAI PUTUT PLATI. AM AVUT POPRIRE PE CONT LA BANCI, DIN PARTEA UNUI EXECUTOR JUDECATORESC, FARA SA PRIMESC DOCUMENTUL DE EXECUTARE SILITA, FARA RETINERI DE SUME, DUPA CARE AM PRIMIT O COMUNICARE DE LA UN SRL DE RECUPERARE, DIN CARE REZULTA CA ACEST CREDIT A FOST CESIONAT DE CATRE BANCA LA SUSNUMITUL, CARE A SOLICITAT LA JUDECATORIE SI A OBTINUT INCUVIINTAREA EXECUTARII SILITE, OCAZIE CU CARE AM AFLAT DE LA O BANCA RECENT CA SA INSTITUIT DIN NOU POPRIRE PE CONTURILE MELE SI NU STIU CE VA URMA. NU AM PRIMIT INCA DOCUMENTELE EXECUTARII.

VA ROG UN RASPUNS, NU POATE FI VORBA DESPRE PRESCRIPTIE? OARE DIN CE MOTIV NU MI S-AU OPRIT SUME DE BANI DIN CONTUL MEU LA PRIMA EXECUTARE?
VA MULTUMESC.

 

Codul Civil spune ca datoriile la un credit se pot anula (prescrie) daca firma creditoare (banca sau IFN-ul) nu incearca, timp de trei ani, sa recupereze datoriile de la client (debitor), prin executare silita.

Cu alte cuvinte, daca dumneavoastra nu ati primit, timp de trei ani, nicio notificare de executare silita de la banca sau de la o firma de recuperare creante, iar acestea nu au initiat procedurile aferente executarii, exista posibilitatea ca datoria sa se anuleze.

Banca si firmele de recuperare creante sunt obligate sa-si notifice clientii cu privire la declansarea procedurilor de executare silita.

Pe de alta parte, s-ar putea ca banca sa fi inceput procedura de executare silita, inainte de termenul de trei ani, dar dumneavoastra nu stiti, din diverse motive, precum schimbarea domiciliului, adresa gresita sau alte cauze.

In acest caz, creditul s-ar putea sa nu poata fi prescris. Mai mult, ati putea avea de platit si dobanzi pentru intarziere si alte costuri aferente executarii silite.

De aceea, va sfatuiesc sa cereti bancii si firmei de recuperare creante toate documentele aferente datoriei dumneavoastra si sa luati legatura cu un avocat pentru a vedea daca nu a intervenit prescriptia.

Pot fi executata silit de o firma de recuperare neinregistrata la ANPC?

Intr-adevar, legea prevede ca doar firmele de recuperare creante inregistrate la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) mai pot sa-si desfasoare activitatea, din 1 ianuarie 2017.

Conform art. 128 din OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, “începând cu data de 1 ianuarie 2017 vor putea să desfăşoare activitatea de recuperare creanţe, entităţile înregistrate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.”

Legea mai prevede ca firmele de recuperare creante trebuie sa indeplineasca următoarele condiţii:

a) au sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau penal în faţa autorităţilor publice;

b) persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii au o bună reputaţie;

c) în cazul creditorilor nonfinanciari, personalul acestora dispune de cunoştinţe şi experienţa adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate, îndeplinind cerinţele prevăzute în anexa nr. 3;

d) în cazul entităţilor de recuperare creanţe, modul în care este remunerat şi motivat personalul nu trebuie să depindă exclusiv de realizarea unor obiective privind recuperarea creanţelor şi nici nu este raportat exclusiv la sumele recuperate.

La data de 24 martie 2017, in evidenta ANPC figurau un numar de 30 de firme de recuperare creante (vezi aici lista), printre care nu se regasea cea mentionata de dumneavoastra: Ultimo Investment Portfolio Luxemburg.

Firma Ultimo Portfolio Investment (Luxembourg) S.A. apare pe site-ul B2 Holding, ca susbsidiara a acestei companii din Norvegia, prezenta in Romania printr-o alta subsidiara, Debt Collection Agency SRL, care este inregistrata la ANPC.

Pro sau contra vaccinarii : Părinții ar putea fi pedepsiți cu închisoarea dacă refuză să-și vaccineze copiii

Imagini pentru vaccinarea obligatorie

 

Vaccinarea copiilor va fi responsabilitatea părinților, iar acordul acestora la vaccinare va fi prezumat. Astfel, un eventual refuz al vaccinării copiilor va trebui întocmit în scris. Practic, refuzul părinților la vaccinarea obligatorie a copiilor nu va putea fi sancționat în mod direct, reiese din actul publicat pe site-ul MS.

„Pentru vaccinările obligatorii, furnizorul de servicii medicale are obligația de a informa părinții sau, după caz, reprezentantul legal al copilului cu privire la calendarul național de vaccinare, consimțământul acestora pentru vaccinare fiind prezumat, cu excepția situației în care părinții sau, după caz, reprezentantul legal refuză, în scris, vaccinarea, este prevăzut în proiectul de act normativ. Totodată, este subliniat că MS va acoperi eventualele prejudicii suferite de persoane în urma vaccinărilor obligatorii.

Totuși, chiar dacă nu se prevede o sancțiune directă pentru părinții care vor refuza vaccinarea, se va putea vorbi de o sancțiune indirectă. Concret, la înscrierea copiilor într-o colectivitate de învățământ (adică, în principiu, la grădiniță sau la școală, la stat sau la privat), părinții vor trebui să prezinte o adeverință ce atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii, din rațiuni de siguranță pentru ceilalți copii.

„Pentru garantarea dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, la înscrierea acestora într-o colectivitate de invățământ se solicită prezentarea adeverinței care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii eliberată de medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare. Pentru identitate de rațiune, dacă nu frecventează o unitate de învățământ, admiterea copiilor într-o colectivitate din serviciile de zi se face în aceleași condiții”, prevede viitoarea Lege a vaccinării.

În lipsa documentului din care să reiasă efectuarea vaccinărilor obligatorii, părinții vor trebui să prezinte, în maximum 60 de zile, fie un calendar de recuperare a vaccinărilor obligatorii, fie o adeverință din care să rezulte contraindicațiile medicale pentru anumite vaccinări. Ambele documente vor putea fi obținute de la comisia teritorială de vaccinare.

În orice caz, chiar dacă se induce ideea unei sancționări indirecte a părinților, pentru refuzul de a-și vaccina copiii, consecințele directe nu sunt explicite. Cu alte cuvinte, propunerea legislativă prevede că vaccinările obligatorii trebuie efectuate pentru înscrierea copiilor în colectivitățile de învățământ, însă nu scrie negru pe alb că, dacă părinții refuză în continuare vaccinările obligatorii, copiii vor rămâne în afara școlii sau a grădiniței. În altă ordine de idei, unitățile de învățământ vor fi obligate să ceară adeverința privind vaccinările, însă nu vor exista sancțiuni pentru neîndeplinirea acestei prevederi sau dacă sunt acceptați copii nevaccinați.

Însă trebuie subliniat că, dacă un copil împlinește trei ani și părinții nu l-au dus la vaccinările obligatorii, comisiile teritoriale de vaccinare vor putea sesiza organele penale pentru eventuala constatare a faptei de rele tratamente aplicate minorului. În prezent, Codul penal stabilește pentru această faptă o pedeapsă cu închisoarea de la trei la șapte ani.

Sunt executat silit : Te Paște executarea silită? Iată tot ce trebuie să știi despre procedura

Imagini pentru sunt executat silit
Ce se întâmplă în situaţia în care un debitor nu îşi execută de bună voie obligaţia către creditorul său?
Ori de câte ori un debitor nu îşi execută de bună voie obligaţia către creditorul său (obligaţie concretizată într-un înscris de tipul celor mai sus arătate), creditorul are posibilitatea de a începe executarea silită împotriva debitorului, adresându-se în acest sens unui executor judecătoresc cu o cerere (însoţită de titlul executoriu în original sau în copie legalizată, taxe de timbru şi alte înscrisuri cerute de lege, dacă este cazul).
Trebuie reţinut faptul că creditorul, prin intermediul executorului judecătoresc, are la dispoziţie, pentru recuperarea creanţei, mai multe forme de executare care se vor derula simultan sau succesiv, până la realizarea integrală a dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare.

De asemenea, care sunt în concret formele de executare la care poate apela creditorul, prin intermediul executorului judecătoresc, pentru recuperarea creanţei prevăzute în titlul executoriu?
Există posibilitatea de a se apela la următoarele forme de executare silită: urmărirea asupra bunurilor mobile, urmărirea veniturilor imobilelor, precum şi urmărirea imobilelor proprietatea debitorului.

Ce presupune urmărirea bunurilor mobile ale debitorului?
Când ne referim la această formă de urmărire silită, cititorul va avea în vedere  poprirea sumelor de bani (dar şi titlurile de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale), precum şi valorificarea bunurilor mobile aflate în posesia debitorului sau deţinute de terţi (inclusiv sechestrarea autovehiculelor).
În schimb, urmărirea veniturilor imobilelor se referă la urmărirea fructelor şi veniturilor imobilelor (urmărirea fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, respectiv urmărirea veniturilor generale ale imobilelor).
În ceea ce priveşte urmărirea imobilelor proprietatea debitorului, această formă de urmărire silită nu ridică probleme întrucât are în vedere, aşa cum îi spune şi denumirea, valorificarea bunurilor imobile care sunt proprietatea debitorului.
În prezentul articol, fără pretenţia unei prezentări exhaustive, vom puncta câteva aspecte legate de urmărirea asupra bunurilor mobile, urmând ca, într-un viitor articol, să continuăm prezentarea noastră cu câteva aspecte legate de urmărirea veniturilor imobilelor şi urmărirea imobilelor proprietatea debitorului.

Urmărirea asupra bunurilor mobile

Poprirea
Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, pot fi poprite şi bunurile mobile corporale ale debitorului deţinute de un terţ în numele său.
În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât şi încasările viitoare, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 728 din Codul de procedură civilă, dacă este cazul.
Poprirea se poate înfiinţa şi asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează debitorului, dacă ambele creanţe sunt certe şi lichide.
Se va putea popri şi creanţa cu termen ori sub condiţie. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiţiei.

Poprirea se înfiinţează fără somaţie
, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane (terţului poprit), împreună cu încheierea de încuviinţare a executării sau un certificat privind soluţia pronunţată în dosar.
În adresa de înfiinţare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane (terţului poprit) interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i se va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Despre măsura luată va fi înştiinţat şi debitorul
, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia pronunţată în dosar, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.
Urmărirea bunurilor mobile ale debitorului
Pentru realizarea creanţelor sale, creditorul, prin intermediul executorului judecătoresc, va putea urmări atât bunurile mobile ale debitorului aflate în posesia acestuia, cât şi pe cele deţinute de alte persoane (de terţi).
Creditorul poate indica bunurile mobile asupra cărora ar voi să se facă executarea. Dacă executorul judecătoresc apreciază că prin valorificarea acestor bunuri nu se asigură realizarea drepturilor creditorului, el va urmări şi alte bunuri.

Care sunt bunurile considerate aparţinand debitorului şi care pot fi urmărite de către executorul judecătoresc?
Bunurile mobile aflate în locul care constituie domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul social sau punctul de lucru al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparţin debitorului.
În cazul în care se afirmă că unele bunuri aparţin altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, executorul va sechestra si bunurile respective, însă va face menţiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse.
Asa cum deja am arătat anterior, sechestrul se va putea aplica şi asupra bunurilor aparţinând debitorului, dar deţinute de un terţ, afară numai dacă acesta din urmă nu recunoaşte că bunurile aparţin debitorului urmărit. Dacă terţul recunoaşte că bunurile aparţin debitorului, este obligat să declare dacă le deţine în temeiul vreunui titlu şi să înmâneze executorului o copie certificată a acestuia, dacă este cazul.
În schimb, dacă terţul deţinător nu recunoaşte că bunurile aparţin debitorului, dar creditorul pretinde şi face dovada că bunurile respective sunt ale acestuia, instanţa de executare va putea, prin încheiere definitivă, dată cu citarea în termen scurt a părţilor, să îl autorizeze pe executor să continue aplicarea sechestrului.
În cadrul procedurii de urmărire a unui autovehicul, proprietatea debitorului, executorul judecătoresc poate dispune sechestrarea acelui bun, făcând menţiunea acestei măsuri şi pe certificatul de înmatriculare, precum şi pe cartea de identitate a autovehiculului respectiv.
Autovehiculul va fi sechestrat prin aplicarea de sigilii sau dat în depozitul unei persoane alese cu precădere de către creditor.
Organul de poliţie rutieră va putea opri în trafic autovehiculul sechestrat şi va proceda la ridicarea certificatului de înmatriculare, a cărţii de identitate, punând în vedere conducătorului autovehiculului că bunul este sechestrat şi să se prezinte într-un termen rezonabil la executorul judecătoresc.
Reţinem şi că autovehiculul supus sechestrului va putea fi folosit de către debitor până la valorificare, dacă acesta depune sau remite executorului judecătoresc o poliţă de asigurare negociabilă, la o sumă asigurată cel puţin egală cu valoarea de asigurare a autovehiculului.

Avocat Drept Muncii Bucuresti : Recuperarea pagubei produsa de salariat

Imagini pentru paguba salariat

 

Codul Muncii reglementeaza in art. 254 si conditiile in care angajatorul poate recupera prejudiciile cauzate de salariatul lui fara a fi nevoie sa apeleze  la instanta de judecata.

Astfel, legea impune urmatoarele conditii si pasi de urmat:

  • angajatorul sa constate ca salariatul sau a provocat o paguba
  • paguba trebuie sa fie produsa de salariat printr-o fapta ilicita, personala, savarsita in legatura cu munca sa, cu vinovatie.
  • angajatorul intocmeste o nota de de constatare si evaluare a pagubei;
  • angajatorul solicita salariatului prin nota de constatare recuperarea contravalorii pagubei, prin acordul partilor, intr-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicarii notei de constatare
  • contravaloarea pagubei nu poate fi mai mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Daca sunt indeplinite aceste conditii, partile pot conveni recuperarea prejudiciului, stabilind de comun acord intinderea  acestuia, durata si modul de achitare al acestuia.

Acordul incheiat pentru o suma mai mare decat cea stabilita de lege este nul.

Daca partile nu se inteleg sau valoarea prejudiciului este mai mare decat cuantumul stabilit de Codul muncii, angajatorul trebuie sa se adreseze instantei de judecata pentru a obtine o hotarare judecatoreasca excecutorie.

Nu este posibila incheierea unui eventual acord anticipat, ca o garantie a salariatului catre angajator, chiar in limita sumei a  5 salarii minime brute pe economie, ci un astfel de acord se poate incheia numai dupa ce se produce paguba

Carpatica Asigurari a intrat oficial in faliment.Ia se vedem daca se si plateste.18 mai 2017 data limita de depunere cereri de recuperare

18 mai 2017 data LIMITA de depunere cereri recuperare

Carpatica Asigurari a intrat oficial in faliment, dupa ce Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) a anuntat ca a luat act de ramanerea definitiva a hotararii privind deschiderea procedurii de faliment si ca va incepe efectuarea platilor catre creditorii de asigurari ai societatii.

FGA mentioneaza ca sentinta a fost emisa de Tribunalul Sibiu Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal si publicata in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 4791 din data de 9 martie.

„Potrivit legii, sunt intrunite conditiile pentru ca FGA sa poata demara efectuarea platilor catre creditorii de asigurari ai Carpatica Asig SA – in faliment – care au dosare aprobate la plata de catre Comisia Speciala a Fondului.

In vederea incasarii indemnizatiilor/despagubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanta de asigurari impotriva asiguratorului in faliment poate formula o cerere motivata in acest sens, adresata Fondului in termen de 90 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv pana la data de 8 iunie, sau de la data nasterii dreptului de creanta, atunci cand acesta s-a nascut ulterior, potrivit legii.

De asemenea, conform legii, FGA mai poate primi cereri de deschidere a dosarelor de dauna pana la data 18 mai”, se afirma in comunicat.

FGA precizeaza ca, pana joi, a primit de la potentialii creditori de asigurare ai Carpatica Asig 16.372 de cereri de plata, inclusiv cereri de plata pentru dosarele de dauna nou deschise de FGA, precum si 11.338 de cereri de deschidere dosare dauna. Fondul a preluat 27.270 dosare de dauna de la Carpatica Asig.

Nu mai pot plati creditul la banca . Banca mi-a cesionat creditul si m-a executa firma de recuperare

 

 

Primul pas pentru datornicul cu un credit ipotecar care vrea să apeleze la mecanismul dării în plată este să facă acea notificare pe care o prevede Legea nr. 77/2016: „În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei”, stabilește legea.

I

Nu e indicat să stabilim un termen foarte lung prin notificare

II

Ce facem dacă banca ignoră notificarea?

Dacă creditorul (bancă sau altă instituție financiară) nu se conformează prevederilor din Legea dării în plată, atunci datornicului nu-i mai rămâne decât să meargă în instanța de judecată, unde banca va fi citată și va trebui să se prezinte

Însă partea mai supărătoare a acestui refuz, cel puțin pentru buzunarul datornicului, este că din moment ce banca ignoră notificarea, atunci ignoră și suspendarea obligațiilor la care ne referam mai sus. Asta înseamnă că percepe plățile în continuare, merge înainte cu executarea silită sau cu alte acțiuni judiciare/extrajudiciare împotriva datornicului și a bunurilor sale etc.

Dacă banca nu aplică acest efect al notificării (suspendarea obligațiilor), atunci o soluție ar fi să DEPUNEM O ACTIUNE IN INSTANTA

Dacă suntem în faza de executare silită, aceasta ar trebui să fie suspendată, ca urmare a notificării respective, pentru că așa prevede legea. Dacă totuși executarea continuă, atunci este absolut necesar să facem o contestație la executare, în condițiile Codului de procedură civilă.

III
Cât ne poate costa o notificare și ce plătim, de fapt?

Legea nr. 77/2016 dispune că toate costurile acestei proceduri sunt suportate de către datornic. După cum spuneam mai sus, notificarea trebuie făcută fie la un notar, fie la un executor, fie cu ajutorul unui avocat. Legea a oferit datornicilor trei posibilități de a întocmi acest document, însă costurile pot să difere destul de mult de la un specialist la altul

Creanțele cesionate de bănci la recuperatori nu pot fi puse în executare!

Cesiunea creanţei rezultând din contractul de credit bancar a determinat naşterea a două raporturi juridice diferite între părţi, unul între bancă şi debitor, respectiv unul între creditorul cesionar şi debitor. Contractul de cesiune nu constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din dispoziţiile Codului civil vechi (în vigoare la data realizării cesiunii), astfel că, cesionarul trebuie să realizeze dreptul dobândit prin această operaţiune de achiziţionare de creanţe bancare neperformante printr-un demers procesual nou în contradictoriu cu debitorul cedat, în condiţiile în care banca cedentă a renunţat la toate atributele creanţei rezultate din contractul de credit.

Cesionarul este terţ faţă de contractul de credit. Adresându-se cesionarului, banca a renunţat la dreptul de a executa silit debitul în cauză. Intimata a dobândit un drept de creanţă împotriva recurenţilor în temeiul contractului de cesiune şi nu în temeiul contractului de credit încheiat de noi cu banca împrumutătoare.

Prin „dobândirea” creanţei de către cesionarul ce nu deţine calitatea de instituţie de credit cu obiect de activitate principal creditarea, caracterul intuitu personae al contractului de credit nu se transmite şi cesionarului neprofesionist în materie de creditare, iar contractul de cesiune nu reprezintă titlu executoriu.

Dreptul la executare silită acordat instituţiilor de credit prin art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 are un caracter intuitu personae, acordat tocmai în considerarea instituţiei bancare, raportat la particularităţile acestui tip de activitate, neputând fi transferat unei persoane care nu este instituţie de credit. Având în vedere caracterul derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun al O.U.G. nr. 99/2006, aceste dispoziţii se aplică doar activităţii bancare. Contractul de credit este titlu executoriu exclusiv în ce priveşte raporturile juridice dintre împrumutător şi împrumutat.
In plus, caracter intuitu personae are şi contractul de credit, banca încheind contractul numai cu persoana care îndeplineşte anumite calităţi legate de solvabilitate.

Din moment ce contractul de cesiune nu reprezintă un titlu executoriu, nici dreptul de creanţă al intimatei nu are un asemenea caracter, fiind necesară obţinerea unui titlu executoriu împotriva subsemnaţilor pentru satisfacerea acestei creanţe. Aşadar, cesionarul nu are la dispoziţie decât acţiunea în răspundere contractuală, iar executarea silită în atare condiţii nu poate fi primită.

 

 

credit banca , nu pot plati creditul , credit cesionat ,executat de firma de recuperare ,cesiune contract de credit,avocat coltuc,coltuc,coltuc avocat,contestatie la executare ,executat silit

EOS și Kruk perseverează în executări silite prescrise. La ce să fiți atenți ca să nu le cădeți victime!

Recuperatorii de creanțe EOS și Kruk perseverează și pornesc executări silie împotriva datornicilor la bănci, în baza unor contracte de cesiune, care nu constituie titluri executorii, și pentru creanțe demult prescrise. Recuperatorii au introdus noi acțiuni pentru datorii prescrise chiar și după sentințe care constatau acest lucru. Aceștia acționează prin suveici de firme: EOS KSI este mandatar al EOS Finance Gmbh care a preluat creanța de la EOS Finance IFN către care a cesionat BRD. Kruk România SRL este mandatar al Kruk SA care a preluat creanța de la SeCapital SARL către care a cesionat BCR.

Vă prezentăm mai jos două cazuri de executări silite demarate de recuperatorii de creanțe EOS și Kruk, ambele oprite în primă instanță de oamenii vizați.

EOS a încercat să execute o datorie prescrisă de trei ani!

Judecătoria Gherla s-a pronunțat în 1 martie asupra unei contestații la executare formulată de o persoană împotriva EOS KSI România și EOS Finance GMBH.  Soluția pe scurt: ”Admite exceptia prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita în baza contractului de credit nr. 3695369/04.04.2006, invocata de contestatorul I.A.I. Admite în parte contestatia la executare formulata de contestatorul I.A.I, în contradictoriu cu intimatul EOS FINANCE GMBH. Anuleaza toate actele de executare silita întocmite în dosarul executional nr. 312/2015 al B.E.J. Vasile Marian. Respinge, ca neîntemeiata, cererea de anulare a încheierii de învestire cu formula executorie nr. 588/2015 pronuntata de Judecatoria Gherla în dosar nr. 1815/235/2015. Respinge contestatia la executare formulata de contestatorul I.A.I, în contradictoriu cu intimatul EOS KSI ROMANIA S.R.L., ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. Obliga intimatul EOS FINANCE GMBH sa achite contestatorului I.A.I suma de 1.400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.”

Ce a invocat persoana în cauză prin avocata Iulia Trif (fostă Cătinean):

”In cursul anului 2008, fiind in imposibilitatea financiara de a mai suporta costurile ratelor lunare aferente contractului de credit contractat nr. 3695369/04.04.2006, subsemnatul am incetat sa mai efectuez timp de cateva luni succesive ratele scadente, ultima plata efectuata fiind achitata in data de 02.09.2008 potrivit fisei de extras de cont de la dosarul cauzei. Prevalandu-se de dispozitiile art. 6.9 din Conditiile Generale ale Contractului de Credit nr. 3695369/04.04.2006,   BRD Groupe Societe Generale SA a declarat scadent anticipat creditul contractat de catre subsemnatul in data de 06.07.2009. Acest aspect a fost confirmat de catre BRD Groupe Societe Generale, atat prin adresa nr. 6728/12.08.2015 comunicata in urma solicitarii subsemnatului , si rezulta de asemenea din cuprinsul Graficului de costuri totale.

In acest moment, 06.07.2009, s-a nascut dreptul de a cere executarea silita a creditului, in integralitatea sa, de la acest moment incepand sa curga termenul de prescriptie pentru orice persoana care invoca drepturi in legatura cu acest contract. Intrucat la momentul la care s-a nascut dreptul la cere executarea silita a creditului, 06.07.2009, ne aflam sub imperiul Decretului nr. 167 din 10 aprilie 1958, va invederam dispozitiile legale incidente in cauza, ale art. 6 potrivit carora: „Dreptul de a cere executarea silita in temeiul oricarui titlu executor se prescrie prin implinirea unui termen de 3 ani” si ale art. 7 potrivit caruia:„Prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de actiune sau dreptul de a cere executarea silita”.

Coroborand sistematic dispozitiile legale ante-mentionate cu starea de fapt incidenta in cauza, rezulta ca la data de 07.07.2015- data formularii cererii de executare silita inregistrata in dosar executional nr. 312/2015 de catre SC EOS KSI ROMANIA SRL in calitate de mandatar al EOS FINANCE GMBH – dreptul de a cere executarea silita era deja prescris, acest drept nascandu-se în data de 06.07.2009, deci in urma cu 6 ani, si stingandu-se  in data de 06.07.2012 atat in raport cu banca BRD cat si in raport cu orice succesor sau cesionar al creantei, pentru ambele parti curgand acelasi termen. Deci cererea de executare silita a fost introdusa depasindu-se cu mult termenul de 3 ani pus la dispozitie de catre reglementarile art. 6 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958 ( sub imperiul caruia a inceput sa curga termenul de prescriptie ). Ultima zi in care se putea solicita executarea silita a creantei, ar fi fost 06.07.2012, or cererea s-a facut in 07.07.2015.

Pentru aceste considerente, va solicit sa admiteti exceptia prescriptiei dreptului de a cerere executarea silita in baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 3695369/04.04.2006.”

Dublă executare de la Kruk: conturile și locuința!

Recuperatorul de creante Kruk România a fost invins la Judecătoria Cluj-Napoca, in timp ce acesta încerca vânzarea imobilului contestatorului, desi acest fapt nu e legal, potrivit avocatei celui vizat, Ioana Lăncrănjan (fostă Bâlc). Și de această dată, datoria era prescrisă.  

Soluția pe scurt: ”Admite exceptia prescriptiei dreptului de a solicita executarea silita, invocata de contestatoare. Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea C. M. în contradictoriu cu intimata SC KRUK SA –prin reprezentant legal SC KRUK ROMÂNIA SRL. Anuleaza toate actele de executare silita desfasurate în dos. executional nr. 3096/2014 ( la care este conexat dos. executional nr. 3097/2014) înregistrat la BEJ Ciumarnean Romeo Gabriel. Obliga intimata SC KRUK SA –prin reprezentant legal SC KRUK ROMÂNIA SRL sa plateasca contestatoarei suma de 7189 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea si motivele se depun la sediul Judecatoriei Cluj-Napoca.” Kruk nu a mai depus apel.

KRUK SA, prin reprezentant legal Kruk România SRL, a preluat creanța de la SeCapital SARL care preluase de la Banca Comerciala Romana o serie de credite neperformante, inclusiv doua credite ale contestatorului C.M. din speta de fata, contract de credit ce era grevat de ipoteca si o creanta rezultata dintr-un contract de credit de nevoi personale.

Intai, Kruk a incercat recuperarea creantei rezultate din creditul de nevoi personale prin poprirea conturilor debitorului C.M, insa in mod inutil, deoarece acesta nu realiza venituri in Romania. Cu toate acestea, contestatia a fost introdusa in instanta in termen 15 zile de la momentul instiintarii privind poprirea conturilor, unde contestatorul a aratat instantei, prin avocat Ioana Lăncrănjan, ca a intervenit prescriptia creantei si ca acesti recuperatori nu au dreptul sa execute clientul, in lipsa unui titlu executoriu, ori contractul de cesiune nu e titlu executoriu.

La putin timp, a venit cea de-a doua executare silita, direct imobiliara, fiind vizata singura locuință din România a contestatorului si a familiei sale. La acest moment, avocatul a stopat executarea silita pana la judecarea definitiva a contestatiei. Stoparea executarii este relativ simpla, explica avocatul, fiind vorba de plata unei cautiuni calculate de instanta de judecata. Executorul judecatoresc a conexat dosarele executionale: creanta rezultata din contractul de nevoi personale, a carei valoare era sub 10000 lei, si creanta rezultata din contractul de credit ce era grevat cu ipoteca, asta pentru a putea recupera imobiliar toată creanța dintr-o singura lovitura

Nereguli mari la vanzarea creditelor neperfomante de catre banci.Anaf intervine!

Ţara noastră a fost campioana Europei Centrale şi de Est la vânzarea portofoliilor de credite neperformante (NPL), cu tranzacţii la valoarea nominală de 3,5 miliarde euro în 2015 şi 2016, potrivit raportului anual realizat de Deloitte.
În fiecare dintre cei doi ani, sistemul nostru bancar a înregistrat un profit de 1 miliard de euro.
Studiul citat menţionează: „Europa Centrală şi de Est a beneficiat de un interes crescut al investitorilor şi de o activitate bancară mai intensă datorită îmbunătăţirii condiţiilor economice şi a creşterii provizioanelor în câteva ţări din regiune, ca urmare a exerciţiului de Evaluare a Calităţii Activelor (AQR). Cele mai multe tranzacţii încheiate au avut loc în România (37%), urmată de Ungaria (24%), Polonia (11%) şi Slovenia (9%)”.
În sistemul nostru bancar se vorbeşte despre demararea unui nou exerciţiu AQR (Asset Quality Review) încă de anul trecut. Sergiu Oprescu, preşedintele Comitetului Director al Asociaţiei Române a Bîncilor (ARB) a precizat, recent, că încă nu există o perspectivă de timp pentru când va fi derulat acest test de stres sau dacă va fi desfăşurat în acest an, menţionând: „Noi ne pregătim ca şi cum ar avea loc anul acesta, însă necesitatea lui scade în cazul în care se implementează IFRS 9”.
Sistemul bancar urmează să implementeze sistemul IFRS 9, care, în opinia domnului Oprescu, va afecta sistemul bancar, întrucât, spre deosebire de vechiul sistem – IFRS 39 -, va avea o abordare diferită prin faptul că obligă băncile să constituie rezerve privind riscul de creditare încă de la acordare.
Şeful ARB ne-a spus, în luna ianuarie, că 2016 a fost anul în care a continuat şi s-a accentuat partea de curăţare a bilanţurilor contabile, astfel încât neperformanţa din sistem a scăzut la circa 10%, la sfârşitul anului trecut.
Pentru curăţarea bilanţurilor, băncile au apelat la vânzarea portofoliilor de neperformante, dar şi la write off-uri.
Legat de externalizarea NPL-urilor, Sergiu Oprescu ne-a spus: „În primul rând trebuie spus că a avea un nivel cât mai scăzut al neperformanţei este un lucru pozitiv. Dacă ai un indicator ridicat de neperformanţă, comparativ cu celelalte ţări, atunci înseamnă că ai un volum mare de credite neperformante care îţi permite să faci curăţenie şi, prin astfel de tranzacţii, adică prin vânzare de portofolii de dimensiuni relativ mari. Din punct de vedere al interesului extern, înseamnă că avem dimensiunea portofoliilor cu care să putem atrage investitori instituţionali străini mari, care să fie interesaţi de aceste tranzacţii. Datorită gradului ridicat de NPL – pentru că noi am avut un nivel de neperformanţă de 23% în anul 2014 – România a putut să atragă genul acela de investitori. Vânzarea de portofolii neperformante este benefică sistemului bancar şi economiei pentru că băncile se pot concentra apoi pe creditare. O mare parte din timpul de funcţionare a băncilor, din eforturile lor de funcţionare, din concentrarea managementului, în perioadele în care sistemul are un nivel ridicat de neperformanţă, se duce pe adresarea acestor probleme. Dacă elimini acest neajuns, atunci eliberezi băncile şi le laşi să se redirecţioneze pe ceea ce fac ele în mod normal, respectiv pe creditare şi, de fapt, pe creşterea intermedierii financiare în societatea respectivă.
Primul lucru pe care l-au făcut băncile americane imediat după criză a fost vânzarea de portofolii neperformante şi, astfel, s-a ajuns la scăderea foarte rapidă a nivelului de neperformanţă pe care l-au înregis¬trat, tocmai pentru ca băncile să se poată concentra pe activitatea lor normală de creditare a economiei.
Neperformanţa trece prin câteva etape: o primă etapă este cea de formare, după care este faza de recunoaştere a creditelor neperfomante şi apoi urmează etapa de adresare a acestei probleme, unde nu există de fapt foarte multe metode. Avem metoda clasică de executare, care ţine foare mult de «adâncimea» pieţei garanţiilor materiale la creditele neperformante. Dacă nu ai o piaţă secundară imobiliară foarte bine pusă la punct şi foarte eficientă, atunci această «adâncime» nu este foarte mare. O altă metodă este write-off-ul – atunci când banca a pierdut orice altă formă de rezolvare a neperformanţei, nu a avut garanţii materiale asociate creditelor respective şi a pierdut orice altă formă de a se îndrepta împotriva debitorului în default. În momentul respectiv, nu face decât să recunoască definitiv pierderea, mergând, astfel, mai departe, şi nu îşi mai concentrează timpul şi energia pe acel dosar. Cea de-a treia formă este vânzarea de portofolii, astfel încât activitatea de recuperare de creanţe incerte se transmite unor companii specializate”.
În 2016, investitorii în portofolii de credite neperformante din anumite ţări europene au arătat un interes mai mare pentru portofoliile de credite retail ipotecare, iar această tendinţă va continua şi în 2017, subliniază analiştii Deloitte. Aceştia arată că portofoliile corporative tranzacţionate în Europa Centrală şi de Est au urcat până la valoarea de 4,8 miliarde de euro, în perioada 2015 – 2016, în timp ce portofoliile care includ împrumuturi imobiliare şi de consum au atins valoarea de 1,6 miliarde euro.
Radu Dumitrescu, Partener Deloitte România şi coordonator al ramurii dedicate serviciilor de fuziuni şi achiziţii şi serviciilor de reorganizare din cadrul departamentului de consultanţă financiară, a declarat: „În 2017, băncile româneşti vizează micşorarea ratei NPL de 10% înregistrată la sfârşitul anului 2016, astfel că vor ţinti reducerea diferenţei dintre nivelul actual şi media europeană de 5%. În acest context, mă aştept să văd patru, până la cinci tranzacţii cu credite neperformante în acest an, fiecare cu valori nominale de câteva sute de milioane de euro”.
* Deloitte: „Creditele neperformante corporative şi retail ipotecare vor rămâne în continuare vedetele tranzacţiilor în Europa Centrală şi de Est”
Creditele neperformante corporative şi retail ipotecare vor rămâne în continuare vedetele tranzacţiilor în Europa Centrala şi de Est, au precizat analiştii Deloitte, care spun că se aşteaptă ca tendinţa de creştere a tranzacţiilor cu credite neperformante retail ipotecare începută în 2016 să continue şi în 2017.
Studiul Deloitte mai arată: „Mediul macroeconomic a susţinut creşterea pieţei creditelor neperformante din regiune: produsul intern brut a crescut în toate cele douăsprezece ţări analizate, având un impact pozitiv indirect asupra capacităţii de plată a clienţilor persoane fizice, cât şi asupra clienţilor persoane juridice. De asemenea, piaţa imobiliară s-a îmbunătăţit şi ne aşteptăm ca această tendinţă să continue în următoarea perioadă, în timp ce în zona de reglementare există tendinţa de a înlătura obstacolele din procesul de vânzare a creditelor neperformante. Ultima directivă a Băncii Centrale Europene stipulează reguli de raportare cuprinzătoare în cazul băncilor care înregistrează în bilanţurile lor volume mari de credite neperformante”.
Potrivit raportului citat, vânzările portofoliilor de credite neperformante au crescut în 2016, comparativ cu 2014 şi 2015, în mare parte datorită creşterii interesului investitorilor din Europa Centrală şi de Est „şi a unei dis¬ponibilităţi crescute din partea băncilor de a renunţa la aceste portofolii”.
Deşi investitorii s-au arătat interesaţi de creditele ipotecare din retail, totuşi capacitatea de colectare a creanţelor rămâne o preocupare pentru mulţi dintre investitori, mai susţin sursele citate, care se aşteaptă ca, în acest an, tranzacţiile cu NPL să atingă un nivel stabil sau mai ridicat pe măsură ce investitorii se vor familiariza cu regiunea.
Studiul Deloitte concluzionează: „Rolul restructurării va creşte ca importanţă în perioada următoare, ajutând la reducerea creditelor neperformante. Rata NPL din regiune va fi afectată de capacitatea creditelor restructurate de a rămâne viabile pe termen lung sau de posibilitatea de a intra din nou în default”.
* Fiscul a iniţiat controale în rândul băncilor, una dintre neregulile sesizate fiind vânzarea pachetelor de NPL
Fiscul a iniţiat controale în rândul băncilor şi a identificat nereguli care au consecinţe grave, a anunţat, anul trecut, Ionuţ Mişa, fost director general la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, actual secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Un exemplu oferit de domnul Mişa este tocmai vânzarea pachetelor de credite de către instituţiile bancare.
Domnia sa ne-a explicat, la vremea respectivă: „Băncile constituie portofolii de credite, în care includ atât performante, cât şi neperformante şi pe care le vând la preţuri mult mai mici unor societăţi care se ocupă să recupereze sumele neachitate în anii următori vânzării. Există situaţii în care au fost vândute şi performante, aceste active fiind puse în acelaşi pachet cu neperformantele. Este indiscutabil că băncile au un interes pentru care vând împrumuturi fără restanţe. Este posibil ca băncile să-şi mute profiturile către altă zonă de fiscalitate. Acele profituri înregistrate din creditele performante trebuie înregis¬trate ca profituri în România, însă, fiind integrate în acele pachete de neperformante, profiturile sunt înregistrate în alte părţi, astfel încât băncile să îşi diminuează profitul şi să nu mai plătească taxele şi impozitele aferente. Există situaţii în care băncile sunt acţionari majoritari la societăţile afiliate, către care îşi vând creditele. Însă, sunt şi societăţi care nu sunt afiliate, dar acest lucru nu înseamnă că nu au legătură cu băncile. Pentru că sunt situaţii în care în companiile respective pot fi identificate ca acţionari alte companii, care să aibă, la rândul lor, acţionari majoritari – băncile. Ştim că există astfel de practici, dar nu avem acces la informaţii şi este foarte greu să ajungem la ele. Sperăm că acum, cu acordurile privind accesul la informaţii, să reuşim să demonstrăm aceste practici, pentru că ele există, chiar dacă la a treia – a patra verigă. Avem semnale că există astfel de practici şi la bănci, din diferite surse, inclusiv din media.
Au fost vândute pachete de credite de 100 de milioane de euro cu 5-7 milioane euro. Diferenţa de 95-93 milioane euro ar reprezenta cheltuială deductibilă. Au fost pierderi, ceea ce înseamnă că băncile şi-au diminuat profitul”.
Ionuţ Mişa ne-a mai spus că, dacă ANAF constată că o persoană juridică (indiferent dacă face sau nu parte din sistemul bancar) nu a declarat că societatea cu care colaborează îi este afiliată şi se constată că a vândut, de fapt, unui afiliat, atunci va fi întocmit un dosar al preţurilor de transfer şi tranzacţia va fi retractată, respectiv recalificată la preţul pieţei, fiind stabilit un impozit mai mare la plată sau diminuându-se pierderea.
Domnul Mişa ne-a mai declarat: „Dacă operaţiunea respectivă încalcă o normă legală care are consecinţe penale, dacă demonstrăm că a urmărit să se sustragă de la plata taxelor la buget şi constatăm că a dorit să facă evaziune, atunci sesizăm Parchetul. Avem situaţii în care am sesizat DIICOT asupra unor operaţiuni – este drept, nu în sistemul bancar – prin care se intenţiona sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor”.
Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), ne-a dar asigurări, în urmă cu doi ani, că împrumuturile performante nu pot fi vândute, în condiţiile în care clienţii s-au plâns în mod continuu că li s-au vândul creditele, la câteva zile după contractarea acestora.
Ionuţ Mişa ne-a precizat, anul trecut, că este „aberantă” situaţia în care, dacă o bancă acordă un credit care se dovedeşte a fi neperformant şi se dovedeşte că a fost acordat într-un circuit fraudulos, fără respectarea propriilor norme bancare şi uneori chiar cu încălcarea normelor BNR, provizioanele constituite (care, în general, sunt deductibile) continuă să fie deductibile. Domnia sa afirma că, dacă legislativ nu se fac paşi importanţi în acest sens, „atunci suntem expuşi total în faţa unor companii care beneficiază de o experienţă capitalistă mult mai mare decât a noastră, de firme de consultanţă şi de contabili foarte buni, care ştiu să speculeze legislaţia foarte bine, să realizeze artificii fiscale greu de identificat, ştiu să alcătuiască circuite financiare greu de stopat. Trebuie să ne pregătim dacă vrem să stopăm toate aceste lucruri şi să le contracarăm”.
ANAF îşi pregăteşte inspectorii la Institutul Bancar Român, dorind ca aceştia să fie specializaţi în domeniul bancar şi să fie cât mai aplicaţi în controalele pe care le desfăşoară.

Recuperare Timbru De Mediu Plus Dobanda Fiscala .Toti Banii Odata . Hotarare definitiva restituire timbru de mediu 2017

Informaţii dosar

Informaţii generale

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate

 

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) : 38673/3/2014
Data inregistrarii 05.01.2016
Data ultimei modificari: 24.12.2016
Sectie: Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: contestaţie act administrativ fiscal timbru mediu – dec. nr. 3092/11.06.2013
Stadiu procesual: Recurs

 

Părţi

Nume Calitate parte
ANGHEL DANUT ALEXANDRU CU DOM. ALES LA CA COLTUC MARIUS Recurent Reclamant
ADMINISTRAŢIA SECTOR 6 A FINANŢELOR PUBLICE REPREZ. DE DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI Intimat Pârât
ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU Intimat Chemat în garanţie

 

Şedinţe

27.10.2016
Ora estimata: 09:00
Complet: S8 Completul 4 recurs NCPC
Tip solutie: cu casare
Solutia pe scurt: Admite recursul declarat de reclamant. Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare admite cererea de chemare în judecată. Dispune anularea deciziei de calcul nr. 3092/11.06.2013 Obligă pârâta AFP Sector 6 să restituie reclamantului suma de 7210 lei încasată cu titlu de timbru de mediu,cu dobânda fiscală calculată de la data plăţii, respectiv 05.07.2013, până la data restituirii efective. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, cu privire la cererea de chemare în garanţie. Obligă intimata pârâtă AFP Sector 6 să plătească recurentului reclamant suma de 1000 (cu aplicarea art. 451 alin. 2 cod proc. civilă) lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi, 27.10.2016.
Document: Hotarâre  5028/2016  27.10.2016
14.04.2016
Ora estimata: 09:00
Complet: S8 Completul 4 recurs NCPC
Tip solutie: 244 c.pr.civ
Solutia pe scurt: În temeiul disp. art. 413 alin. 1 pct. 1 cod proc. civilă dispune suspendarea judecării prezentului dosar până la soluţionarea cauzei C 73-2015 Vicdantrans SRL aflată pe rolul CJUE. Cu recurs pe tot parcursul suspendării. Pronunţată în şedinţă publică
Document: Încheiere – Suspendare    14.04.2016

 

Căi atac

Dată declarare Parte declarantă Cale de atac
03/07/2015 ANGHEL DANUT ALEXANDRU CU DOM. ALES LA CA COLTUC MARIUS, Recurs
03/07/2015 Anghel Danut Alexandru, Recurs

Lista firmelor de recuperari creante inscrise Anpc 2017

Lista firme de recuperari inscrise anpc 2017
1.SC ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL
2 SC ASSET RECOVERY DEBTS SRL
3 SC B2 KAPITAL PORTFOLIO MANAGEMENT SRL
4 SC CEE COLLECT ROMANIA SRL
5 SC COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL
6 SC COLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC SRL
7 SC CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES SRL
8 SC CYCLE EUROPEAN SRL
9 SC DEBT COLLECTION AGENCY SRL
10 SC ENB PROPERTY SOLUTIONS SRL
11 SC EOS NEXT SERVICES SRL
12 SC EOS KSI ROMANIA SRL
13 SC FIRE CREDIT SRL
14 SC GETBACK RECOVERY SRL
15 SC IMPROVEMENT CREDIT COLLECTION SRL
16 SC INTEGRAL COLLECTION SRL
17 SC KIRIARCHOS NET SRL
18 SC KI DEBTSERVICE SRL
19 SC KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA
20 SC KRUK ROMANIA SRL
21 SC MBA FINANCE MANAGEMENT SRL
22 SC MEGA COLLECTION SRL
23 SC MELLON ROMANIA SA
24 SC OTP FACTORING SRL
25 SC RECOVERY SOLUTIONS SRL
26 SC TOP FACTORING SRL
27 SC TRANSILVANIA RECUPERARI CREANTE SRL
28 SC VM ASSET MANAGEMENT SRL

 

Stire oficiala : 140 de recuperatori de creanţe şi intermediari credite au notificat Protecţia Consumatorului

Până la 21 martie, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) trebuie să întocmească Registrul Unic, Normele metodologice şi pe cele procedurale şi de lucru pentru a putea desfăşura o activitate similară cu cea a BNR. Instituţia se va ocupa de autorizarea şi monitorizarea recuperatorilor de creanţe şi a brokerilor de credite, entităţi care nu se află sub supravegherea BNR. ANPC va colabora şi va putea cere informări inclusiv de la BNR.

Până la data de 31 decembrie, recuperatorii de creanţe din România şi brokerii de credite aveau obligaţia conform OUG 52/2016 care transpune în legislaţia românească Directiva 17 europeană/2014, să se înregistreze la ANPC

Dintre prevederile OUG 52, adoptată în luna septembrie a anului trecut, menţionăm interdicţia, între altele, de cesionare a contractului de credit şi a accesoriilor, a creanţei către o entitate care nu are sediul social, sucursală sau reprezentant în România, dar şi utilizarea de tehnici care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor, contactarea consumatorului la locul de muncă, precum şi comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20,00 – 9,00.

Aspecte precum reglementarea comisioanelor, comunicarea cu debitorii sau convertirea creditului sunt transpuse la nivel național din dispoziţiile Directivei nr. 2014/17/UE şi reglementează practicile naţionale. Potrivit acestora, este permisă conversia creditelor într-o altă valută de câte ori se constată o depreciere mai mare de 20%, iar rata creditului imobiliar trebuie să scadă cu minimum 10% în acest caz. OUG prevede clar ce fel de comisioane au voie băncile să perceapă şi în ce condiţii acestea pot sau nu să fie modificate în deplin acord şi cu semnătura clientului, pentru a preîntâmpina apariţia clauzelor abuzive în contractul de credit pentru achiziţia unui imobil. În cazul în care clientul nu este de accord cu noile condiţii cerute de bancă, banca este obligată să continue contractul în forma iniţială.

 

Primul dosar de recuperare timbru de mediu dupa adoptarea Eliminarii celor 102 taxe – 2017

Nr. unic (nr. format vechi) : 5575/3/2016
Data inregistrarii 11.07.2016
Data ultimei modificari: 23.12.2016
Sectie: Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: contestaţie act administrativ fiscal taxa de poluare – dec. nr. 510853/04.10.2013
Stadiu procesual: Recurs

Părţi
Nume Calitate parte
SCOLAREANU PETRE TRAIAN Recurent Reclamant
ADMINISTRAŢIA SECTOR 3 FINANŢELOR PUBLICE Intimat Pârât
DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAŢIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE Intimat Pârât

Şedinţe
10.01.2017
Ora estimata: 09:00
Complet: S8 Completul 6 recurs NCPC
Tip solutie: Dispune rejudecarea
Solutia pe scurt: Admite recursul. Casează sentinţa si rejudecând: Admite acţiunea. Anulează decizia nr. 510853/04.10.2013, emisă de pârâtă. Obligă pârâtă la plata către reclamant a sumei de 6713 lei, reprezentând contravaloare timbru de mediu, plus dobânda fiscală de la data plăţii până la data restituirii efective. Obligă pârâta la 350 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Obligă intimata-pârâtă la 100 lei cheltuieli de judecată către recurent. Definitivă.

Recuperatorii de creanțe nu mai pot lucra începând din 2017 dacă nu sunt înregistrați la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în caz contrar urmând să fie amendați cu până la 100.000 de lei

Pana acum nimeni nu a depus vreo cerere de inregistrare la ANPC

 

Deci,toate executarile acestor firme de recuperari creante sunt nule acum

 

Începând de anul acesta, activitatea de recuperare creanţe poate fi desfășurată doar de către entităţile înregistrate la ANPC. Prevederea se regăseşte în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea și completarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în vigoare din 30 septembrie 2016.

Concret, pentru a se înregistra, entităţile trebuie să transmită Autorităţii o cerere, însoţită de mai multe documente şi informaţii, stabilite prin intermediul unui act normativ elaborat de ANPC. În acest sens, Autoritatea a elaborat un Proiect de ordin privind documentaţia şi informaţiile necesare înregistrării precum și modalitatea şi termenele de raportare, pentru entitățile de recuperare creanțe, act ce are nevoie de publicarea în Monitorul Oficial pentru a se aplica.

Potrivit proiectului ANPC, entităţile de recuperare creanţe vor fi obligate să depună, alături de cerere, următoarele documente:

  • certificatul de înregistrare, în copie certificată;
  • certificat constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu datele societăţii, în copie certificată;
  • certificatul constatator emis conform art. 171 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, în copie certificată;
  • actul constitutiv, în copie certificată;
  • dovada că societatea comercială este operator de date cu caracter personal;
  • cazierul judiciar pentru persoanele responsabile cu administrarea și conducerea societății;
  • contractul colectiv de muncă, atunci când sunt îndeplinite condiţiile referitoare la numărul de angajaţi pentru încheierea acestuia, potrivit Codului Muncii;
  • o succintă descriere cu privire la activitatea/activitățile desfășurată/desfășurate – de exemplu: activități de recuperare creanțe și/sau obținerea drepturilor asupra unor debite scandente.

Dosarul cuprinzând documentele menţionate va putea fi trimis prin poştă sau depus direct la sediul Autorităţii din Bucureşti, sector 1, Bulevardul Aviatorilor, nr. 72.

În plus, există o serie de condiţii pe care aceste entităţi trebuie să le îndeplinească pentru a putea solicita înregistrarea, iar una dintre acestea stabileşte că plata salariilor angajaţilor nu trebuie să depindă în mod exclusiv de realizarea unor obiective privind recuperarea creanţelor şi nici să nu fie raportată exclusiv la sumele recuperate. În acest sens, administratorul entităţii trebuie să depună o declaraţie pe propria răspundere la ANPC.

În altă ordine de idei, solicitanţii sunt obligaţi:

  • să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/ sau penal în faţa autorităţilor;
  • persoanele din conducerea şi administrarea entităţii să se bucure de o bună reputaţie.

De altfel, odată depusă documentaţia completă, ANPC va avea la dispoziţie 30 de zile pentru a emite şi comunica solicitantului decizia cu privire la acceptarea sau respingerea cererii. În cazul unei respingeri, entitatea solicitantă are dreptul, conform OUG nr. 52/2016, de a depune o nouă cerere de înregistrare.

Recuperatorii vor raporta ANPC numărul de cazuri în derulare

De asemenea, recuperatorii de creanţe înregistraţi trebuie să transmită ANPC, odată cu cererea de înregistrare, o serie de informaţii. Potrivit proiectului de act normativ publicat pe site-ul instituţiei, este vorba despre:

  • numărul total de cazuri aflate în curs de derulare ca urmare a desfășurării activității de recuperare creanțe și/sau, după caz, ca urmare a obținerii drepturilor asupra unor debite scadente;
  • suma totală ce ar trebui recuperată ca urmare a obținerii drepturilor asupra unor debite scadente – cazuri în curs de derulare;
  • numărul de cazuri aflate în curs de derulare ca urmare a desfășurării activității de recuperare creanțe rezultate din contractele de credit încheiate cu consumatorii, persoane fizice, precum și numele creditorilor în numele cărora desfășoară aceste activități;
  • numărul de cazuri aflate în curs de derulare și suma ce ar trebui recuperată ca urmare a obținerii drepturilor asupra unor debite scadente ce rezultă din contractele de credit încheiate cu consumatorii, persoane fizice, precum și numele creditorilor de la care s-au obținut drepturile scadente.

După înregistrare, toate entităţile vor trebui să transmită, în perioada 1 ianuarie – 1 martie, raportări anuale cu numărul de cazuri din anul precedent şi sumele totale rezultate din recuperarea debitelor.

Pe lângă societăţile care obţin înregistrarea în condiţiile prezentate, OUG nr. 52/2016 stabileşte că activitatea de recuperare creanţe poate fi desfăşurată şi de creditori, adică acele persoane juridice, inclusiv sucursalele instituţiilor de credit şi ale instituţiilor financiare nebancare din străinătate, care desfăşoară activitate pe teritoriul României şi care acordă sau se angajează să acorde credite în exerciţiul activităţii sale comerciale ori profesionale.

Când poate radia ANPC înregistrarea unui recuperator de creanţe

Actul normativ citat anterior stabileşte şi situaţiile în care ANPC poate radia înregistrarea unei entităţi de recuperare creanţe. Concret, acest lucru se întâmplă dacă entitatea:

  • renunţă în mod explicit la înregistrare sau nu a desfăşurat activităţi de recuperare creanţe timp de şase luni;
  • a obţinut înregistrarea prin declaraţii false ori înşelătoare sau prin alte mijloace nelegitime;
  • nu mai îndeplineşte cerinţele în temeiul cărora a fost înregistrat;
  • încalcă în mod repetat prevederile legale.

 

Toate modificarile legislative in favoarea consumatorului in 2016

Pentru consumatori, anul 2016 a adus modificări foarte importante. Impactul cel mai mare îl au schimbările cu privire la credite, precum introducerea dării în plată sau posibilitatea convertirii în altă monedă a creditelor în valută. În același timp, o altă noutate despre care s-a vorbit mult în 2016 se referă la interzicerea completă a fumatului în spațiile publice închise. Noi am identificat, în total, 13 aspecte de care ar trebui să țină cont de-acum orice consumator

 

1. Noi reguli pentru creditele în valută

Persoanele care se împrumută în valută, printr-un credit garantat cu un imobil, pot cere oricând convertirea acestuia într-o altă monedă. Este interzisă majorarea sau introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife şi speze în perioada de derulare a acestor contracte de credit. Nu este acceptată nici introducerea de clauze care să permită creditorului să modifice unilateral contractul, fără a avea acceptul consumatorului, exprimat printr-un act adițional

 

 

2. S-a introdus darea în plată pentru credite

Persoanele fizice care nu mai pot plăti creditul ipotecar au posibilitatea să-l stingă prin cedarea către bancă a dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat, evitând situația de a rămâne datoare băncii creditoare chiar și după valorificarea bunului respectiv. Prevederea nu se aplică însă creditelor contractate prin programul „Prima casă”

 

 

3. Recuperatorii de datorii trebuie „să țină distanța”

Recuperatorii de creanțe nu mai pot contacta datornicii la locul de muncă al acestora și nici în intervalul orar 20:00 – 09:00. În plus, recuperatorilor le este interzis să folosească tehnici de hărțuire sau abuz, amenințări sau alte tehnici agresive și trebuie să atenționeze datornicii că au dreptul să conteste atât existența debitului, cât și cuantumul acesteia

 

 

 

4. Executarea silită se face din nou în baza acordului instanței

Executorii judecătoreşti nu mai au competenţa de a încuviinţa executarea silită, activitatea fiind atribuită din nou instanţelor de executare. Așadar, din februarie anul acesta, executorul judecătoresc trebuie să ceară instanţei să încuviinţeze executarea silită pentru a putea pune în aplicare un titlu executoriu

 

 

5. Modificări la garanțiile produselor

Garanțiile produselor, atât cele legale, cât și cele comerciale, se prelungesc automat cu perioada în care produsul respectiv a fost nefuncțional, adică timpul efectiv dintre semnalarea problemei către comerciant și aducerea produsului în starea normală de funcţionare sau predarea/notificarea de ridicare a produsului. Durata reparării sau înlocuirii produselor se stabilește de comun acord, dar nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice

 

 

6. Firmele care-și păcălesc clienții pot fi obligate să dea banii înapoi

Dacă un comerciant a fost sancționat de autorități pentru practici comerciale incorecte, acesta poate fi obligat și la restituirea către clienți a banilor cheltuiți de aceștia, ca o sancțiune complementară, pe lângă amenda contravențională. Iar dacă nu se conformează și nu dau banii înapoi, firmele riscă o amendă cuprinsă între 5.000 şi 50.000 de lei.

 

7. Fumatul, interzis complet în spaţiile publice închise

Din martie, fumatul este interzis complet în toate spaţiile publice închise, inclusiv în baruri, discoteci şi restaurante, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii (chiar şi cele în aer liber), în unităţile de învăţământ şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului. Persoanele juridice care nu se conformează pot fi sancționate gradual, la a treia abatere riscând chiar închiderea unității. În același timp, legea prevede amenzi și pentru persoanele fizice care fumează unde nu este permis.

 

 

8. Țigările cu arome dispar de pe piață

Țigările cu arome sau aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină, adică cele care au miros sau gust diferit de cel al tutunului, vor dispărea de pe piață în 2017. Deja a fost interzisă producerea acestora, dar încă se pot comercializa stocurile existente până în mai 2017.

 

 

 

9. Comunicarea în roaming a devenit mai ieftină

Din aprilie, românii care călătoresc în Uniunea Europeană pot vorbi în toate statele membre la aceleași costuri din țară, dar operatorii de telefonie pot adăuga o taxă suplimentară de maximum cinci eurocenți/minut pentru apelurile efectuate. Același tarif se aplică și pentru fiecare megabit de internet folosit. Apelurile primite nu pot fi taxate cu mai mult de 1,14 eurocenți/minut. În plus, din iunie 2017, tarifele de roaming în interiorul statelor membre ale Uniunii vor fi eliminate complet.

 

 

10. Faci reclamații cu privire la furnizarea gazelor și nu primești răspuns? Trebuie să fii despăgubit

Operatorul de gaze este obligat să răspundă la sesizările sau reclamațiile clienților cu privire la distribuția gazelor, începând din 1 octombrie. Dacă acesta nu se conformează, trebuie să plătească (la cerere) despăgubiri în bani pentru fiecare zi în care clientul nu primește răspuns

 

 

11. Facturile de căldură și gunoi, titluri executorii

S-a stabilit recent că facturile pentru apă, canalizare, căldură și gunoi trebuie achitate în cel mult 15 zile calendaristice de la emitere, nu în 15 zile lucrătoare de la primire, iar neplata acestora la timp poate duce mai ușor la o executare silită. Concret, facturile pentru serviciile menționate sunt considerate titluri executorii, așa că pentru recuperarea banilor nu mai este nevoie de acționarea consumatorilor în justiție

 

 

12. În curând, vei putea scoate bani de pe card din unele magazine

Începând de la 1 ianuarie, clienții care au card bancar și care fac o achiziție vor putea obține un avans de numerar de maximum 200 de lei de la anumite magazine care au terminale de plată (POS-uri)

 

13. Monitorul prețurilor este, în sfârșit, funcțional

Pe final de 2016 s-a lansat Monitorul Prețurilor, un site unde pot fi consultate și comparate prețurile alimentelor de bază vândute de marile magazine, însă deocamdată doar pentru București și județul Ilfov. Astfel, cumpărătorii pot găsi cele mai bune oferte direct din fața calculatorului sau a telefonului mobil

Ghidul juridic de vacanta in strainatate 2016-2017

Ghidul juridic de vacanta in strainatate 2016-2017

Dacă plănuiești să-ți petreci sărbătorile de iarnă pe alte meleaguri decât cele românești, ar fi bine să ai câteva informații necesare înainte să tragi ușa în urma ta. Spre exemplu, știai că în unele țări centura de siguranță trebuie purtată obligatoriu și de cei care stau pe locurile din spate, iar poliția ia foarte în serios respectarea acestei obligații? Sau că în altele se plătește o taxă pentru fiecare autostradă traversată și deținerea unor aparate antiradar este considerată infracțiune?

Pentru a evita situațiile neplăcute din vacanță, înainte de a pleca, ar trebui să te informezi cu privire la condițiile de zbor sau la regulile de circulație pe drumurile din străinătate, dar și cu privire la chestiuni ce țin de îngrijirile medicale de care ai putea avea nevoie. Ar trebui să știi, spre exemplu, că în unele state deținerea aparatelor antiradar reprezintă infracțiune, că taxele de drum diferă foarte mult de la o țară la alta sau că unele amenzi nu pot fi plătite cu cardul pentru anumite categorii de drum și asta poate duce la sechestrarea mașinii. În plus, este vital să îți notezi numerele de urgență și datele de contact de care te-ai putea folosi în țara străină.
Înainte de toate, cel mai important lucru este să le spui celor dragi ție unde anume vei pleca, iar aici ne referim la date cât mai concrete: în ce oraș, la ce hotel, în ce perioadă ai cazarea, când vei zbura și, eventual, chiar numele zborului. Informarea celor dragi este importantă în primul rând pentru aceștia, pentru ca, în cazul în care ți se întâmplă ceva, să dețină date cât mai concrete pe care să le poată furniza autorităților.

În orice caz, ar trebui să știi că toți cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătoreşte în siguranţă” a MAE-ului (poate fi descărcată gratuit din „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Interesează-te de condițiile de zbor dacă pleci cu avionul

Dacă te vei deplasa cu avionul, ar fi bine, înainte de a ajunge la aeroport, să mai verifici o dată condițiile de zbor pe care ți le impune compania cu care vei călători. Asigură-te că știi ce produse și ce cantități de lichide poți lua în bagajul de mână.

Iar dacă tot am menționat bagajul de mână, trebuie să mai știi și că unele companii de zbor au condiții mai limitate cu privire la bagajul de mână gratuit – compania Wizz Air, spre exemplu, îți oferă gratuit în prețul biletului un bagaj de mână relativ mic ca dimensiuni, pe când cei de la Ryan Air îți oferă posibilitatea de a lua după tine în cabină atât geanta personală, cât și un alt bagaj de mână.

Orice cadou pe care vrei să-l duci cuiva din străinătate, dacă este ambalat, ar sta mai bine în bagajul de cală, decât în cel de mână. De ce? Pentru că în bagajul de mână produsele nu trebuie să fie ambalate în hârtii de cadouri etc., iar cei de la control îți vor rupe cel mai probabil ambalajul ca să vadă conținutul. De asemenea, deși poate părea evident, nu ai voie să transporți petarde sau tot felul de artificii și pocnitori.

Cei care merg la schi și vor să-și aducă echipamentul personal trebuie să știe care sunt condițiile generale de transport ale companiei pentru astfel de obiecte. De cele mai multe ori transportul lor va presupune costuri suplimentare deloc de neglijat.

Notă: Cei care vor să călătorească în Franța cu avionul ar face bine să se informeze înainte cu privire la eventualele greve ale transportatorilor francezi și care le-ar putea nărui planurile de vacanță. Într-o notă ușor umoristică, ar trebui să știți că, în Franța, gravele de orice fel se întâmplă aproape săptămânal.

Ce trebuie să știi dacă pleci cu mașina

Drumul cu autoturismul, mai ales în condiții meteo îngreunate și dacă e vorba de distanțe foarte mari, îți solicită o conduită mult mai disciplinată la volan. Regulile conducerii preventive impun ca, în astfel de situații, să faci opriri dese pentru odihnă și să eviți să conduci noaptea, ca să nu mai spunem de adaptarea vitezei la condițiile de drum. Nu ar fi o mare tragedie dacă ar trebui să-ți amâni cu o zi, să spunem, sejurul la schi, dacă se anunță condiții meteorologice vitrege în ziua planificată pentru plecare.

Normele de circulație sunt – sau ar trebuie să fie – destul de cunoscute până la frontieră, dar odată ce treci granița României ar fi bine să îți amintești că ești sub incidența regulilor din statul străin în care te afli. Asta înseamnă să te documentezi înainte cu privire la anumite prevederi importante în materie de reguli de circulație, de acte necesare pe care trebuie să le ai asupra ta, de lucruri pe care poți sau nu poți să le transporți sau în ce cantități sunt admise.

Numeroase persoane s-au plâns în Forumul AvocatNet.ro de problemele cu legea pe care le-au întâmpinat pe drumurile din străinătate, iar lipsa de informare s-a dovedit a fi un aspect determinat aproape întotdeauna.

Iată o scurtă trecere în revistă a aspectelor importante pe care ar trebui să le iei în seamă dacă pleci cu mașina în:

Austria: va trebui să cumperi de la punctele de trecerea frontierei/benzinării/magazinele de difuzare a presei o vinietă, iar prețul acesteia pornește de la 8,70 de euro (8,90 euro de la 1 ianuarie 2017) pentru zece zile; vinieta se lipește în mod obligatoriu pe parbrizul mașinii, la loc vizibil, altfel amenda este de 120 de euro; aparatele antiradar sunt interzise; este obligatoriu să ai anvelope de iarnă și să circuli cu farurile aprinse în tot timpul deplasării; limitele maxime de viteză sunt: 50 km/h în localităţi, 100 km/h pe şoselele rapide şi pe drumurile naţionale, 130 km/h pe autostrăzi;

Bulgaria: vinieta poate fi achiziţionată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinării sau de la la poştă, iar prețul diferă în funcție de categoria de vehicul și de perioada de valabilitate (pentru șapte zile, spre exemplu, pentru un autovehicul din categoria Euro 0, I, II se plătesc 87 de leva, adică aproape 200 de lei); folosirea aparatelor antiradar este interzisă, iar anvelopele de iarnă sunt recomandate, în timp ce lanțurile pentru zăpadă sunt obligatorii în anumite condiții și pe unele tronsoane de drum; limitele de viteză sunt următoarele: 50 km/h în localităţi, 90 km/h în afara localităţilor, 140 km/h pe autostrăzi;

Elveția: la intrarea în Elveţia este posibilă verificarea stării autoturismului, astfel încât acesta să corespundă normelor tehnice conform reglementărilor legale elveţiene; vinieta costă aproximativ 40 de euro și poate fi cumpărată de la punctele de trecere a frontierei, fiind obligatorie lipirea ei pe parbrizul mașinii; este indicată folosirea cauciucurilor de iarnă, iar centura de siguranță este obligatorie pentru toate locurile din mașină (amenzile pentru cei care stau în spate și nu poartă centură sunt destul de mari); deținerea și folosirea aparatelor antiradar constituie infracțiune, iar limitele legale de viteză sunt următoarele: 50 km/h în localităţi, 80 km/h în afara localităţii, 120 km/h pe autostrăzi;

Franța: anvelopele de iarnă nu sunt obligatorii, iar toate autostrăzile din Franța sunt supuse unei taxe, variabilă în funcție de distanță și de regiune; aparatele antiradar sunt interzise, iar amenda se poate ridica până la 1.500 de euro; exact ca în Elveția, portul centurii de siguranță este obligatoriu pentru toate locurile din mașină; în localități, limita de viteză este de 50 de km/h, iar pe autostrăzi – de 130 km/h;

Germania: aparatele antiradar sunt interzise, precum și folosirea telefonului mobil la volan; parcarea este permisă numai în locurile speciale, contra-cost (tichetele se cumpără de la aparatele de taxare din parcări sau de la centrele de difuzare a presei); din rațiuni de protecția mediului, în anumite zone nu se poate circula decât dacă autovehiculul are placheta “Feinstaubplakette”; pentru a procura o astfel de plachetă, poți merge la oficiile de înmatriculare a vehiculelor, iar lipsa ei poate aduce amenzi de 40 de euro pentru fiecare zonă delimitată ecologic în care circuli fără ea (Berlinul este, spre exemplu, o zonă delimitată ecologic și unde se poate circula doar având o atare plachetă); în ceea ce privește limitele de viteză, acestea sunt: 50 km/h în localităţi, 70-100 km/h în afara localităţilor, 130 km/h pe autostrăzi;

Italia: accesul pe autostrăzi este permis doar dacă achiți taxele specifice, iar cartea verde este obligatorie; în plus, pe autostrăzi amenzile nu pot fi plătite cu cardul, iar neplata acestora poate atrage punerea sub sechestru a mașinii (costurile pentru recuperarea ei nu sunt deloc neglijabile); aparatele antiradar sunt interzise, iar limitele de viteză sunt mai variate ca în alte țări, după cum urmează: pe străzi urbane (centrul localităţilor) – 50 km/h, pe străzi urbane de periferie („circonvallazione” – centură) – 70 km/h, pe drumuri extraurbane (provinciale şi statale) – 90 km/h, pe drumuri extraurbane principale (cu caracteristici de autostradă) – 110 km/h, pe autostrăzi – 130 km/h;

Ungaria: accesul pe autostradă se face în baza unei viniete, care poate fi achiziţionată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinăriile din Ungaria, benzinării Mol din România sau online, iar prețul pentru o săptămână este de circa 10 euro; lanţurile pentru zăpadă sunt obligatorii în anumite condiţii, iar aparatura antiradar este complet interzisă; limitele de viteză sunt următoarele: 50 km/h în localităţi, 90 km/h în afara localităţilor, 110 km/h pe şoselele rapide,130 km/h pe autostrăzi;

Informații utile pentru urgențe

Ghidul MAE prevede, de asemenea, pentru fiecare dintre aceste țări, informații mai detaliate cu privire la soluțiile pe care le ai la dispoziție în cazul în care ai suferit un accident auto, rămâi fără actele de identitate și alte situații de urgență. În cazul în care ai nevoie de asistență, numerele de urgență pentru Austria, Bulgaria, Elveția, Franța, Germania, Italia, Ungaria se regăsesc în documentul anexat acestui articol. De asemenea, redacția AvocatNet.ro a realizat un material cu informațiile necesare atunci când ai un accident de mașină în străinătate și care poate fi consultat aici.

În privința îngrijirilor medicale, este recomandat să ai o asigurare medicală de călătorie, dar și să îți procuri cardul european de sănătate înainte să pleci din țară. Cardul este necesar pentru a putea plăti pentru îngrijiri medicale și pentru medicamente tot atât cât plătesc și cetățenii asigurați ai acelui stat străin.

Cât privește medicamentele, două aspecte importante trebuie reținute: în primul rând, multe dintre statele de mai sus fac controale serioase privind medicamentele pe care le avem asupra noastră la trecerea frontierei, ori la controlul bagajelor de mână (recomandarea celor de la MAE este ca medicamentele să se regăsească în ambalajele lor originale, nu scoase din foliile sau cutiile lor).

În al doilea rând, cei care au nevoie de medicamente trebuie să știe că, în toate aceste țări, antibioticele nu se eliberează fără rețetă. Pentru mai multe detalii despre posibilitatea de a lua medicamente în străinătate pe bază de rețetă de la medicul român, puteți consulta acest articol.

Important! În Uniunea Europeană și în Elveția numărul de urgență general este 112

Creditul se poate prescrie (sterge) daca nu s-a mai achitat nimic bancii timp de 3 ani?

Impotriva bancii .forum impotriva bancii

 

„Buna ziua, am citit undeva ca exista o lege in care se precizeaza ca in cazul in care nu s.a mai achitat nimic bancii timp de 3 ani, creditul se prescrie. Exista cumva o astfel de lege? Si daca da, ma puteti ajuta va rog cu informatii despre ea (numar, data)? Multumesc”

 

 

Stimata doamna,

Legea, mai exact Codul Civil, spune ca datoriile la un credit se pot anula (prescrie) daca firma creditoare (banca sau IFN-ul) nu incearca, timp de trei ani, sa recupereze datoriile de la client (debitor), prin executare silita.

Cu alte cuvinte, daca dumneavoastra nu ati primit, timp de trei ani, nicio notificare de executare silita de la banca sau de la o firma de recuperare creante, exista posibilitatea ca datoria sa se anuleze.

Ceea ce nu inseamna ca daca dumneavoastra nu ati platit bancii nimic timp de trei ani, puteti scapa de datorii.

Dimpotriva, veti avea de platit mai mult, din cauza dobanzilor pentru intarziere si alte costuri aferente executarii silite, daca banca a inceput procedura de executare silita, inainte de termenul de trei ani, dar dumneavoastra nu stiti, din diverse motive, precum schimbarea domiciliului, adresa gresita sau alte cauze.

Banca si firmele de recuperare creante sunt obligate sa-si notifice clientii cu privire la declansarea procedurilor de executare silita.

De aceea, sfatul meu este sa luati legatura cu banca pentru a vedea care este situatia creditului si a datoriilor, pentru a nu avea surprize neplacute.

Trebuie sa aveti in vedere si faptul ca, potrivit Codului de Procedura Civila, art. 405 indice 1 alin. (1), prescriptia dreptului de a cere executarea silita se intrerupe:

a) pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii, in orice alt mod, a datoriei;

b) pe durata depunerii cererii de executare, insotita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent;

c) pe durata trimiterii spre executare a titlului executoriu, in conditiile art. 453 alin. 2;

d) pe durata indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare;

e) pe durata depunerii cererii de reluare a executarii, in conditiile art. 371 indice 6 alin. 1;

f) in alte cazuri prevazute de lege.

Probleme cu banca? Scrie-ne aici si te ajutam!

Cand si cum se ia in considerare denuntul pentru reducerea pedepselor.Solutia practica

Cand si cum se ia in considerare denuntul pentru reducerea pedepselor.Solutia practica

 

Vom vorbi despre “celebrul” art.19 din Legea 682/2002 si mai ales sintagma “ identificarea şi tragerea la răspundere penală”

 

 

In 2016 practica la instante este destul de variata si se pune intrebarea : Care este momentul ab initio cand se poate considera denuntul viabil pentru reducerea pedepselor?

 

 

Unele instante iau in considerare denuntul numai care este finalizat cu o tragere la raspundere penale.

Altele au considerat ca denuntul poate fi luat in considerare doar daca este trecut in rechizitoriul prin care se sesizeaza instanta

Altele,din contra,considera ca un denunt trebuie sa isi produca efectele doar daca s-a inceput urmarirea si s-a format dosarul penal.

Si,in final, unele instante considera momentul in care un denunt produce efecte numai cand se pune in miscare actiunea penala potrivit art.309 CPP

 

 

Haideti sa vedem care este solutia corecta

 

 

Avem in vedere urmatoarele dispozitii

I

Art.2 din legea 682/2002

În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

  1. a)martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
  2. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;
  3. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză;

 

 

 

 

II

Art.19 din Legea 682/2002

Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

 

 

Analiza o voi incepe cu art.19 din Legea 682/2002

 

 

La o prima citire lapidara dat fiind cele 2 conditii “identificare si tragerea la raspunderea penala ,atunci denuntul s-ar lua in considerare cand instanta ramane in pronuntare si se judeca.

Apar 2 critici:

  1. Tragerea la raspundere in acesta interpretare ar fi momentul cand hotararea pronuntata de judecator ar deveni definitiva,si ar exista un moment intermediar care nu este luat in considerare – INTERPRETARE ILEGALA
  2. Ar insemna ca judecatorul unde se foloseste denuntul incalca legea intrucat judeca mai repede decat dosarul format in urma denuntului – INTERPRETARE ILEGALA

 

Atunci,care este intepretara corecta?

 

Revenim un pic la art.19

 

 

“Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”

 

Trebuie indeplinite 3 conditii cumulative:

 

1.Cel care denunta are calitatea martor in sensul legii 682/2002 ,cel care denunta nu are nicio calitate procesuala dar informatiile sale sunt determinate pentru aflarea adevarului sau este inculpat intr-o alta cauza

  1. Persoana de la punctul 1 a savarsit o infractiune grava

 

3.Inaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care au savarsit infractiuni grave

 

La punctul 3 gasim cuvantul “persoane”

Cand putem vorbi de tragerea la identificarea si tragerea la raspundere penala a persoanelor?

Momentul initial este art.309 CPP cand se pune in miscare actiunea penala si sunt probe impotriva unei persoane

Un al doilea moment este cand se trimite in judecata si se confirma actiunea penal

 

Concluzie

Un denunt produce efectele de reducere la jumatate a limitelor de pedeapsa numai daca in dosarul format in urma denuntului s-a pus in miscare actiunea penala potrivit art.309 CPC

Orice alt moment anterior sau ulterior incalca dispozitiile art.19 din Legea 682/2002

 

 

Avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

 

 

 

 

 

De sâmbătă, dacă nu-ți plătești facturile de căldură și gunoi, vei putea fi executat silit mai ușor

Măsura este inclusă în Legea nr. 225/2016 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 942 din 23 noiembrie 2016 și va intra în vigoare sâmbăta aceasta.

În esență, noile prevederi stabilesc că „factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu”, fiind vorba, printre altele, de serviciile de alimentare cu apă, cu căldură, de canalizare și de salubrizare. Astfel, persoanele care nu-și achită la timp facturile pentru aceste servicii vor putea fi executate silit fără să mai fie necesară acționarea lor în justiție.

Totuși, noutatea nu vizează toate cele patru categorii de servicii enumerate, ci doar furnizarea căldurii în sistem centralizat și salubrizarea. Asta pentru că, așa cum s-a stabilit încă din cursul anului 2015, prin modificări la Legea nr. 241/2006, facturile de apă și canalizare deja sunt titluri executorii.

Atenție! În altă ordine de idei, furtul de apă și de agent termic din sistemele publice de alimentare va deveni infracțiune și se va putea pedepsi conform Codului penal.

Perioada în care se pot plăti facturile va fi mai mică

Altă modificare semnificativă referitoare la facturile pentru apă, canalizare, căldură și gunoi va fi reducerea perioadei în care cetățenii pot achita aceste servicii. Astfel, facturile vor trebui plătite în cel mult 15 zile calendaristice de la emitere.

„Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii”, dispune Legea nr. 225/2016, cu precizarea că facturile trebuie emise cel târziu până la data 15 a lunii următoare celei în care s-au furnizat serviciile.

În momentul de față, plata facturilor trebuie făcută în maximum 15 zile lucrătoare de la primire, ceea ce înseamnă că putem vorbi de o dublă reducere a termenului de scadență: acesta se va calcula în zile calendaristice, nu în zile lucrătoare, și va curge efectiv de la data emiterii facturii, nu de la data primirii. (Data emiterii nu este neapărat și data primirii, dacă vorbim de o factură comunicată prin poștă.)

COMPARAȚIE
Actualul termen de scadență Viitorul termen de scadență
Factura este emisă în data de 13 octombrie 2016pentru luna septembrie 2016 și este primită de client în data de 14 octombrie 2016*. Astfel, termenul de scadență începe pe 14 octombrie 2016 și se încheie pe 3 noiembrie 2016. Rezultă că clientul are la dispoziție 21 de zile calendaristice**pentru a achita factura. Factura este emisă în data de 13 octombrie 2016 pentru luna septembrie 2016 și este primită de client în data de 14 octombrie 2016*. Astfel, termenul de scadență începe pe 13 octombrie 2016 și se încheie pe 27 octombrie 2016. Rezultă că clientul are la dispoziție, cel puțin teoretic, 15 zile calendaristice** pentru a achita factura, însă perioada se reduce cu numărul de zile necesar comunicării prin poștă (în acest exemplu, termenul efectiv de scadență este de 14 zile calendaristice).
* Notă: Am luat în calcul o durată de o zi între emitere și comunicare, necesară, cel puțin teoretic, pentru transmiterea facturii prin poștă.

** Notă: Termenul actual de scadență poate varia în funcție de numărul zilelor nelucrătoare, dar cel viitor va fi fix și, în funcție de data primirii facturii, va putea fi destul de strâns.

Dacă o factură nu este achitată în cel mult 30 de zile de la data scadenței (ultima zi a perioadei de plată), clientul în cauză este penalizat pentru întârziere, prevede Legea nr. 51/2006. Penalitățile se calculează începând cu prima zi după data scadenței și, în total, nu pot depăși valoarea facturii.

„Dacă sumele datorate, inclusiv penalitățile, nu au fost achitate după 45 de zile de la primirea facturii, operatorul poate întrerupe furnizarea/prestarea serviciului cu un preaviz de 5 zile lucrătoare și are dreptul să solicite recuperarea debitelor în instanță. Reluarea furnizării/prestării serviciului se face în termen de maximum 3 zile de la data efectuării plății; cheltuielile aferente suspendării, respectiv reluării furnizării/prestării serviciului se suportă de utilizator”, este detaliat în actul normativ.

Executarea silită se face în baza unui titlu executoriu

Titlul executoriu este documentul ce stă la baza unei executări silite, stabilește, actualmente, Codul de procedură civilă. Titlu executoriu este hotărârea executorie dată de instanța judecătorească, hotărârea cu executare provizorie, hotărârea definitivă, dar și alte hotărâri sau înscrisuri care, conform legii, pot fi puse în executare.

Executarea silită a unui titlu executoriu poate fi făcută, în principiu, doar de către un executor judecătoresc. În privința modalităților de executare, Codul face referire la urmărirea bunurilor mobile și imobile ale datornicului, predarea către creditor a bunurilor (prevăzute în titlul executoriu) deținute fără drept de datornic, dar și la alte măsuri legale.

Executarea silită începe numai la cererea creditorului, ce trebuie transmisă executorului judecătoresc. Apoi, acesta din urmă trebuie să solicite încuviințarea executării de către instanța de executare. Cu alte cuvinte, o executare silită nu poate să înceapă fără acordul unei instanțe judecătorești.

„Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării”, dispune actul normativ.

De precizat că, în anumite situații, o instanță poate respinge cererea de încuviințare a executării silite. De exemplu, dacă hotărârea sau înscrisul transmis instanței nu este, potrivit legii, un titlu executoriu sau dacă datoria nu este certă, lichidă și exigibilă.

Atentie Recuperatori de creante !

În ceea ce privește recuperările de creanțe, se interzice:

  • Cesionarea contractului de credit și a accesoriilor, precum și a creanței către o entitate care nu are sediul social, sucursală sau reprezentant în România;
  • Perceperea de comisioane, dobânzi și dobânzi penalizatoare, cu excepția dobânzilor penalizatoare legale;
  • Perceperea de costuri aferente activității de recuperare, cu excepția costurilor aferente procedurilor de executare silită;
  • Utilizarea de tehnici care să hărțuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanțelor;
  • Contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanțe, la locul de muncă al acestuia;
  • Contactarea, în legătură cu recuperarea creanțelor, a oricărei alte persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului;
  • Afișarea la ușa apartamentului/blocului a notificărilor/somațiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanțelor, cu excepția actelor de procedură afișate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanței de judecată;
  • Comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20:00 – 09:00.
  • În situația premergătoare declarării scadente a creditului sau a executării silite, consumatorul are dreptul să solicite creditorului vânzarea bunului imobil ipotecat direct de către consumator. Creditorul acordă acest drept pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. În această situație, executarea se poate declanșa doar după expirarea perioadei în care consumatorul are dreptul să vândă direct imobilul.

Contractele de credit în valută pot fi convertite în lei la cursul din ziua solicitării convertirii. Rambursările anticipate nu mai pot fi taxate suplimentar. Recuperatorii nu-i mai pot hărţui pe datornici


Contractele de credit în valută pot fi convertite în lei la cursul din ziua solicitării convertirii. Rambursările anticipate nu mai pot fi taxate suplimentar. Recuperatorii nu-i mai pot hărţui pe datornici
Conversie in lei avocat Coltuc

Guvernul a adoptat ieri o ordonanţă de urgenţă privind contractele de credit, noile reglementări urmând să intre în vigoare în zece zile. Acestea transpun în legislaţia internă o directivă a UE, numărul  2014/17 şi interzic, între altele, perceperea de comisioane de rambursare anticipată a creditului, majorarea comisioanelor pe timpul derulării contractului de credit, hărţuirea debitorului de către recuperatori sau contactarea consumatorului, la locul de muncă al acestuia, în cadrul procesului de recuperare creanţe.

De asemenea, consumatorul va avea dreptul să-şi convertească contractul, oricând pe parcursul derulării acestuia, în altă monedă (cea în care este retribuit sau cea din ţara de reşedinţă) decât cea în care a contractat creditul, la valoarea cursului de schimb al BNR din ziua solicitării.

Potrivit actului normativ citat, începând cu 1 ianuarie 2017 dezvoltatorii imobiliari care pot acorda credite doar dacă sunt înregistraţi la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Totodată, şi activitatea de recuperare de creanţe va putea fi desfăşurată doar de entităţile înregistrate de ANPC.

Ordonanţa se aplică tuturor contractelor de credit ce au ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ori ce sunt garantate cu bunuri imobile, respectiv contractelor de credit legate în vreun fel de bunuri imobile destinate consumatorilor (persoanele fizice).

Ordonanţa cuprinde prevederi referitoare la informarea corectă şi completă a consumatorilor care solicită credite imobiliare sau garantate cu ipotecă. Informarea se referă atât la publicitatea produselor bancare, cât şi la informarea precontractuală a consumatorilor.

Prevederile esenţiale:

·         Este interzis creditorilor ca, pe parcursul derulării contractului, să majoreze comisioanele, să introducă noi comisioane, să perceapă comisioane pentru depunerea de numerar (plata ratelor) sau retragerea sumelor creditate, să perceapă comision la rescadenţare sau reeşalonare, precum şi perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor (în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii).

·         Este interzisă modificarea în sens crescător a marjei de dobândă, sau, după caz, a ratei dobânzii fixe, iar în cazul acordării la solicitarea consumatorului de rescadenţări, reeşalonări, perioade de graţie, interzicerea introducerii sau majorării comisioanelor aplicabile sau introducerea unor elemente noi de cost.

·         Consumatorul are dreptul, în orice moment, să ramburseze integral sau parţial obligaţiile care îi revin în temeiul unui contract de credit înainte de încetarea acestuia.

·         Creditorul nu are dreptul să aplice penalizări, să perceapă compensaţie sau orice alte costuri de la consumator în cazul rambursării anticipate.

·         Creditorul are obligaţia de a veni în sprijinul consumatorilor atunci când aceştia au dificultăţi la rambursarea creditului.

·         În situaţiile de executare silită, se interzice perceperea dobânzilor şi a dobânzilor penalizatoare.

·         Este interzisă cesionarea contractului de credit şi a accesoriilor, precum şi a creanţei către o entitate care nu are sediul social, sucursală sau reprezentant în România.

·         Este interzisă: perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia dobânzilor penalizatoare legale; perceperea de costuri aferente activităţii de recuperare, cu excepţia costurilor aferente procedurilor de executare silită; utilizarea de tehnici care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor.

·         Este interzisă contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanţe, la locul de muncă al acestuia.

·         Este interzisă contactarea, în legătură cu recuperarea creanţelor, a oricărei alte persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului.

·         Este interzisă afişarea la uşa apartamentului/blocului a notificărilor/somaţiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanţelor, cu excepţia actelor de procedură afişate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanţei de judecată.

·         Este interzisă comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20:00 – 09:00.

·         Consumatorul are dreptul de a-şi converti contractul, oricând pe parcursul derulării acestuia, în altă monedă (cea în care este retribuit sau cea din ţara de reşedinţă) decât cea în care a contractat creditul, la valoarea cursului de schimb al BNR din ziua solicitării.

·         De asemenea, consumatorul are dreptul să aleagă dacă evaluarea este realizată de un evaluator angajat/ remunerat de creditor sau este realizată de un alt evaluator. În cazul în care consumatorul decide ca evaluarea să fie realizată de un evaluator ce nu este angajat/remunerat de creditor, consumatorul are dreptul să aleagă între un evaluator dintr-o listă propusă de creditor de cel puţin 15 evaluatori şi orice alt evaluator autorizat, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România.

 

Noile reguli RCA 2016 . Vezi ce modificari s-au facut la RCA

Pentru a accelera schimbarea cadrului legal al polițelor RCA, Executivul intenționează să aprobe noile reguli printr-un Proiect de ordonanță de urgență privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule. Acesta a fost lansat vineri în dezbatere publică, de către MFP, și, pentru a se aplica, are nevoie doar de aprobarea Guvernului și de publicarea în Monitorul Oficial, traseul legislativ fiind mult mai scurt decât în cazul unui proiect de lege. Mai exact, pentru aprobarea unei propuneri legislative este nevoie de dezbaterea și votul ambelor Camere parlamentare, de promulgarea prin decret prezidențial și de publicarea în Monitor.

În continuare, vă prezentăm cele mai importante noutăţi propuse prin intermediul proiectului publicat de MFP.

Perioada minimă a asigurării va scădea și va fi posibilă plata în rate

La fel ca în prezent, proprietarii de autoturisme ce trebuie înmatriculate vor fi obligaţi să încheie asigurarea RCA pentru a putea obţine despăgubiri în cazul producerii de accidente de circulaţie. Contractul RCA va putea fi încheiat, conform proiectului de ordonanță de urgență, pe o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de cum vrea proprietarul maşinii. În prezent, acesta se poate încheia anual sau semestrial.

Primele de asigurare vor putea fi plătite atât integral, cât şi în rate, în baza unui acord între asigurat şi asigurătorul RCA. „Contractul RCA produce efecte şi în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit între asigurat/ contractant/ utilizator şi asigurătorul RCA, dacă asigurătorul RCA nu şi-a exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA”, este explicat în propunerea de act normativ, fiind subliniat că, pentru ratele scadente şi neachitate, contractul RCA va constitui titlu executoriu.

În altă ordine de idei, proiectul inițiat de Guvern include și posibilitatea instituirii unuisistem național general de control al prețurilor.

Atenţie! Dacă proprietarii de maşini vor furniza asigurătorilor RCA informaţii false, prima de asigurare va putea fi recalculată şi modificată. Totuși, asigurații vor putea, în acest caz, să denunțe contractul RCA.

Dacă nu foloseşti maşina, vei putea suspenda asigurarea

La cererea asiguratului, contractul RCA va putea să fie suspendat fie atunci când este întrerupt dreptul de circulaţie al maşinii, fie atunci când aceasta nu este folosită efectiv.

„Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului; (…) procedura suspendării se stabileşte prin reglementări comune ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor şi A.S.F.”, scrie în proiectul ordonanței de urgență privind RCA. De reţinut este că asigurătorii RCA vor fi nevoiţi să plătească despăgubiri chiar şi în situaţia în care un risc asigurat se va produce în perioada de suspendare, urmând să recupereze banii de la persoana vinovată.

„Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere care ar putea să-i influenţeze opţiunea”, mai prevede actul amintit.

Important! În perioada în care mașina nu este folosită, asigurații vor fi obligați s-o țină într-un spațiu privat, nu pe domeniul public, altfel vor risca o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei.

Ce riscuri va acoperi asigurarea RCA

În urma unui accident auto, asigurătorii RCA vor trebui să despăgubească persoanele prejudiciate. Concret, fără a se depăşi limitele de răspundere contractuale (ce vor fi de maximum un milion de euro pentru daune materiale şi de maximum cinci milioane de euro pentru vătămări corporale şi decese), despăgubirile băneşti se vor acorda pentru:

  • vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
  • prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză;
  • prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate;
  • cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;
  • cheltuielile pentru transportarea vehiculului avariat al păgubitului, de la locul accidentului la centrul de constatare daune, la unitatea
    reparatoare aleasă pentru reparații, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa, iar asigurătorul nu asigură transportul.

Potrivit propunerii de act normativ, asiguraţii vor trebui să notifice accidentele auto în maximum cinci zile lucrătoare. Aceştia vor fi obligaţi să furnizeze asigurătorilor RCA informaţii despre cauzele şi împrejurările producerii accidentelor şi documentele necesare instrumentării cazurilor.

Bine de știut. Documentul aflat în dezbatere publică dispune că, pentru menținerea clasei de bonus/malus, în funcție de care poate să scadă sau să crească prețul poliței RCA, asigurații vor avea posibilitatea răscumpărării. Concret, proprietarii de mașini vor putea să suporte despăgubirile unui accident pentru a nu plăti mai mult la reînnoirea poliței.

Durerea păgubiților, luată în considerare la plata daunelor

Spre deosebire de regulile aplicabile în prezent, proiectul de act normativ al Executivului prevede luarea în considerare a durerii păgubiților la stabilirea despăgubirii, pe cale amiabilă, pentru vătămări corporale sau decese. Concret, la stabilirea despăgubirii se vor avea în vedere următoarele:

  • despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se evaluează pe baza punctajului obținut prin însumarea punctelor, comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală şi prevăzut în reglementările ASF;
  • evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate;
  • valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului;
  • despăgubirile se pot ajusta în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, pe bază de documente justificative;
  • punctajul pentru suferințele cauzate prin vătămarea integrității corporale ori a sănătății persoanelor include numai prejudiciile legate de durerile fizice; pentru prejudiciile legate de traumele psihice, persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora.

În prezent, în caz de vătămări corporale, se iau în calcul, printre altele, cheltuielile tratamentului medical, de spitalizare, de recuperare, dar și daunele morale. Pentru decese, se iau în considerare cheltuielile de înmormântare, cheltuielile cu transportul cadavrului, veniturile nerealizate şi alte cheltuieli efectuate de la data accidentului şi până la data morţii, precum şi daunele morale.

Se va introduce compensarea directă

O altă noutate adusă de proiectul ordonanței de urgență privind RCA este reprezentată de sistemul facultativ de compensare directă între asigurătorii RCA. Mai precis, păgubiţii vor putea să ceară plata daunelor fie asigurătorului persoanei vinovate, fie asigurătorului propriu.

Într-o astfel de situaţie, asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate va recupera contravaloarea daunelor de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate. Totuşi, compensarea directă va putea fi folosită dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarelecondiţii:

  • accidentele auto se produc pe teritoriul României;
  • vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România;
  • prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
  • ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului;
  • prejudiciile exclud vătămările corporale.

Procedura de compensare directă se va stabili prin convenţii multilaterale încheiate între societăţile de asigurare. Iar condițiile compensării directe vor fi convenite în mod voluntar între asigurat și asigurător.

Asigurătorii RCA vor putea fi amendaţi cu sume de până la un milion de lei

Proprietarii care nu vor încheia asigurarea RCA vor putea fi amendaţi cu sume cuprinseîntre 1.000 şi 2.000 de lei, însă sancţiunile vor fi mult mai aspre pentru societăţi.

Concret, asigurătorii RCA vor putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 1.000.000 de lei pentru fapte precum neplata la termen a despăgubirilor datorate sau nerespectarea obligaţiilor impuse de legislație. Totuşi, va exista şi varianta sancţionării cuavertisment scris.

Totodată, Consiliul ASF va putea să aplice asigurătorilor RCA şi sancţiuni contravenţionale precum interzicerea activităţii pe piaţa RCA sau retragerea autorizaţiei de funcţionare.

Băncile Trebuie Să Invite Clienții La Renegocierea Contractelor Precizeaza Curtea Constitutionala – Clauze Abuzive Banci

Curtea Constituţională a decis, recent, că dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt constituţionale în raport cu criticile formulate de câteva bănci.

Potrivit art. 12, în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la Art. 8 (reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice) vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului (n.r. banca), solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

Alineatul 3 spune că asociaţiile pentru protecţia consumatorului îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conţin clauze abuzive pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, prin eliminarea clauzelor abuzive.

Articolul 13 precizează că instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. Instanţa va aplica şi amendă contravenţională (de la 200 la 1000 de lei).

Astfel, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Volksbank România – din Bucureşti (preluată în urma fuziunii prin absorbţie de Banca Transilvania – S.A. din Cluj-Napoca) în Dosarul nr. 11.332/117/2013 al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de ING Bank N.V. Amsterdam din Bucureşti – Sucursala Bucureşti, de Raiffeisen Bank – S.A. din Bucureşti şi de Banca Comercială Română – S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 3.541/2/2015, nr. 1.409/2/2015 şi nr. 3.405/2/CA/2015 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată de bănci, Curtea constată că acţiunea prevăzută la art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 este o acţiune în încetare ale cărei efecte se produc numai pentru viitor.

CCR mai precizează în motivare: „Acţiunea în încetare prevăzută de lege are, în principiu, un caracter sancţionator şi nu de indemnizare a consumatorilor şi are rolul de a descuraja agenţii economici de la adoptarea unor comportamente contrare legii. În cadrul acestor acţiuni, judecătorul procedează la examinarea in abstracto a clauzelor din contractele de adeziune, adică analizează dacă respectiva clauză este susceptibilă să cauzeze un dezechilibru economic semnificativ între consumator şi profesionist, în general, dezechilibru generat de raportul inegal de forţe şi care este de natură obiectivă, fiind apreciat de către judecător prin raportare la un echilibru ideal. Nu este esenţial ca efectul clauzei să fie pe cale să se producă sau să se fi produs. Cu alte cuvinte, în această ipoteză, nu este neapărat necesar ca o astfel de clauză să fi produs efecte asupra patrimoniului consumatorului. (…) Prin Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, Curtea Constituţională a statuat, în legătură cu prevederile art. 7 din Legea nr. 193/2000, că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, care a adoptat aceste măsuri ca urmare a constatării faptului că foarte multe dintre contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt contracte de adeziune, în care consumatorii nu au, în realitate, decât posibilitatea de a accepta sau nu semnarea unui contract (din cauze care ţin, în general, de poziţia pe piaţă a respectivilor profesionişti), fără o negociere a clauzelor contractuale care sunt impuse de către profesionişti. Legea nr. 193/2000 conţine în anexa sa şi o listă exemplificativă a clauzelor considerate ca fiind abuzive. Aşadar, profesioniştii au la dispoziţie un instrument legal care le oferă posibilitatea să îşi adapteze în timp util conduita în cazul în care propun bunuri şi servicii unor consumatori.

Curtea Constituţională reţine că, în prezent, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevede că instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, şi nu cele deja executate, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale”.

Băncile au precizat că legea încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi social, în sensul unei protecţii exagerate a consumatorilor.

CCR menţionează: „Curtea constată, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, că Directiva nr. 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găseşte pe o poziţie de inferioritate faţă de un profesionist în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de acesta, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora”.

În legătură cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, prevăzut de Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare: „Rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor. Dispoziţiile legale care prevăd dreptul instanţei judecătoreşti să dispună înlăturarea din toate contractele încheiate de profesionist a clauzelor abuzive sunt norme de procedură care sunt de imediată aplicare, fără a încălca exigenţele art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Aşadar, Curtea Constituţională constată că această competenţă conferită instanţei judecătoreşti învestite cu judecarea unei astfel de acţiuni nu vizează desfiinţarea unei clauze abuzive pentru trecut, ci numai pentru viitor, astfel încât prestaţiile deja efectuate în baza contractului nu pot fi desfiinţate. În realitate, profesionistul invocă faptul că, având deja încheiat un contract cu consumatorul, este obligat să îl modifice, în sensul eliminării pe viitor a clauzelor constatate ca fiind abuzive. Este evident că profesionistul nu mai poate beneficia pentru viitor de avantajele obţinute în baza clauzelor abuzive, dar această situaţie nu poate acredita ideea că hotărârea judecătorească adoptată în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 retroactivează. Pe de altă parte, dispoziţiile legale care prevăd dreptul instanţei de a obliga pe profesionist la modificarea clauzelor abuzive în toate contractele de adeziune în curs de executare sunt norme de procedură care sunt de aplicare imediată”.

CCR menţionează în motivare: „Sancţiunea obligării profesionistului să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare nu are natură contravenţională, ci are o natură civilă, fiind legată de un contract civil. Sancţiunea civilă intervine pentru săvârşirea, cu vinovăţie, a unei fapte ilicite şi, în subsidiar, pentru cauzarea de prejudicii (…), chiar dacă, potrivit legii, profesionistul nu este obligat la plata unor despăgubiri. Este adevărat că, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. 16, în cazul încălcării obligaţiei de a nu stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (cu privire la aplicarea pentru viitor a altor sancţiuni decât cele contravenţionale, a se vedea şi Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015), dar sancţiunea contravenţională intervine ca urmare a încălcării unei obligaţii stabilite printr-o normă de drept public”.

Potrivit CCR, nicăieri în lege nu este prevăzută o sancţiune împotriva profesionistului care, obligat de instanţă să elimine clauzele constatate ca fiind abuzive, nu s-a conformat hotărârii judecătoreşti, dar efectul acesteia este în sensul că profesionistul fie va negocia cu consumatorul şi le va modifica, fie va elimina pur şi simplu clauzele abuzive din contractele preformulate, urmând ca verificarea îndeplinirii hotărârii judecătoreşti să fie făcută ulterior de către autorităţile competente.

Potrivit motivării, băncile nu mai pot să încaseze pe viitor sumele de bani stabilite în baza clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, nepunându-se în discuţie, în cadrul acţiunii în încetare, restituirea sumelor de bani deja încasate.

Curtea constată că Legea fundamentală nu ocroteşte şi nu garantează dreptul de proprietate privată în legătură cu sumele rezultate din clauze abuzive, deci cu încălcarea legii: „Dimpotrivă, Constituţia obligă pe legiuitor să reglementeze căi/modalităţi de recuperare a sumelor astfel dobândite (cum ar fi acţiunea oblică/pauliană, confiscarea, acţiunea în anulare etc.). Cu atât mai mult, legiuitorul trebuie să reglementeze un cadru legislativ apt privind prevenirea intrării în patrimoniul creditorului a sumelor ce sunt susceptibile de a fi plătite în viitor în urma stipulării unor clauze abuzive”.

Curtea mai menţionează: „Clauzele abuzive sunt interzise în baza art. 4 din Legea nr. 193/2000, iar lista exemplificativă a acestora este cuprinsă în anexa la lege. În consecinţă, din momentul în care se constată caracterul lor abuziv de către instanţă, ele nu pot continua să producă efecte în privinţa contractelor de adeziune în curs de derulare, astfel cum susţin autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, ele trebuind să fie eliminate. De asemenea, profesionistul este obligat să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. De altfel, art. 6 din lege prevede că «Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua». De asemenea, art. 12 alin. (3) din lege prevede necesitatea modificării contractelor aflate în curs de executare, în urma hotărârii judecătoreşti, prin înlăturarea clauzelor abuzive.

În concluzie, pentru ca un contract în derulare să îşi mai poată produce efecte juridice după intervenţia hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, părţile la contract urmează să renegocieze condiţiile contractuale; profesionistului îi revine, ca o consecinţă logică, obligaţia de a invita consumatorul la această renegociere şi de a elimina clauzele abuzive din contract, astfel încât contractul în întregul său să respecte prevederile legale şi, implicit, drepturile consumatorului”.

Practic Curtea Constituțională consideră că modificările la Legea clauzelor abuzive nu acționează retroactiv și nu încalcă dreptul creditorilor la proprietate, se arată în motivarea deciziei Curții. Profesioniștii sunt obligați să invite clienții la renegocierea contractelor, în cazul în care instanțele constată că există clauze abuzive, spune CCR. Soluția este relevantă nu numai pentru cele câteva zeci de procese prin care Protecția Consumatorilor a cerut instanțelor să modifice portofolii întregi de contracte de credit ale băncilor pe motiv că sunt împănate de clauze nelegale, ci oferă și indicii despre cum ar putea judeca Curtea în cazul Legii dării în plată.

Aplicarea la contractele în derulare nu e retroactivă! Deci de aici vom putea desprinde concluzia pe viitor, ca si pentru legea darii in plata, CCR va considera ca aceasta nu retroactiveaza si astfel legea va fi intangibila.

Curtea spune că legea nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi.

“Așadar, Curtea Constituțională constată că această competență conferită instanței judecătorești învestite cu judecarea unei astfel de acțiuni nu vizează desființarea unei clauze abuzive pentru trecut, ci numai pentru viitor, astfel încât prestațiile deja efectuate în baza contractului nu pot fi desființate”.

Astfel, o decizie a instanței elimină efectele clauzei abuzive doar pentru viitor dar că, în cadrul aceleași acțiuni, nu poate fi vorba de returnarea sumelor încasate de la consumatori în baza clauzelor viciate. Acest lucru se întâmplă pentru că e vorba despre o acțiune în încetare, spune Curtea, în comparație cu acțiunea în anulare prin care debitorii și-au recuperat banii în procese individuale sau de grup. Această interpretare a Curții, anticipată de mai multe decizii ale Tribunalului București, arată că debitorii nu-și vor putea recupera banii decât eventual printr-un proces separat.

De ce este important sa denuntam clauzele abuzive din contracte?Cum se denunta? Doar in instanta de judecata!

In conditiile in care avem un banal comision de administrare, prin eliminarea lui din contract, este posibil ca rata sa scata cu 1/3 sau mai exact la o rata de 1000 de lei prin eliminarea comisionului, sa mai platim o rata de 660 de lei in loc de 1000 de lei

Timbrul de mediu a fost declarat ilegal, săptămâna trecută, de Curtea Europeană de Justiție.Ce trebuie să facă proprietarii de autoturisme

timbru de mediu budusan cjue
timbru de mediu budusan cjue

Etichete:
budusan cjue evitare timbru de mediu recuperare timbru de mediu timbru de mediu cjue proces castigat timbru de mediu

Timbrul de mediu a fost declarat ilegal, săptămâna trecută, de Curtea Europeană de Justiție. Ce trebuie să facă proprietarii de autoturisme
Pe data de 09 iunie CJUE a declarat ilegal timbrul de mediu

Ce inseamna din punct de vedere practic aceasta decizie?

Recuperarea timbrului de mediu pe calea unui proces în instanţa de judecată este posibilă!
Sediul materiei în ceea ce priveşte timbrul de mediu pentru autovehicule îl regăsim în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, ordonanţă ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 119/2013 şi care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013.

De asemenea, legat de sediul materiei, trebuie să avem în vedere şi HG nr. 88/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (denumite în continuare Norme metodologice), hotărâre ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 137/2013 şi care a intrat în vigoare la data de 14.03.2013.

Potrivit art. 4 din OUG nr. 9/2013, obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Faţă de reglementarea actuală – OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule –, actualmente, pe rolul instanţelor judecătoreşti există o multitudine de dosare având ca obiect restituirea timbrului de mediu, motivaţia unor astfel de cereri de chemare în judecată fiind aceea că prin aplicarea taxei privind timbrul de mediu se încalcă prevederile cuprinse în tratatele la care România este parte, acestea având prioritate faţă de dreptul intern după data aderării la UE (01.01.2007).

În astfel de cauze instanţele au avut de analizat compatibilitatea O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispoziţiile art. 110 T.F.U.E.. Mai precis, a trebuit analizată situaţia avută în vedere de art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013 în ceea ce priveşte autoturismele importate din alte state membre în vederea punerii lor în circulaţie în România.

În urma unei astfel de analize, instanţele româneşti au constatat că reglementarea actuală cuprinsă în OUG 9/2013 privind timbrul de mediu NU se află în consonanţă cu art. 110 T.F.U.E. în ceea ce priveşte autovehiculele second hand importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulaţie în România.

Dispoziţiile art. 110 T.F.U.E. prevăd următoarele: “(1) Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare;

(2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie”.

Scopul art. 110 T.F.U.E. este acela de a impiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 T.F.U.E. prin taxarea internă discriminatorie.

Faţă de cele mai sus arătate, se pune firesc întrebarea “Ce trebuie să înţeleagă proprietarul unui autoturism?”.

Proprietarul unui autoturism va înţelege că timbrul de mediu reglementat prin O.U.G. nr. 9/2013 contravine legislaţiei europene (art. 110 T.FU.E) în ceea ce priveşte autoturisimele de ocazie achiziţionate din alte state membre în vederea punerii acestora în circulaţie în România şi, pe cale de consecinţă, acţiunile intentate pentru recuperarea taxei respective au şanse ridicate a fi câştigate în instanţele de judecată din ţara noastră.
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
Email: avocat@coltuc.ro

Număr whatsapp 0745.150.894

Etichete:
budusan cjue evitare timbru de mediu recuperare timbru de mediu timbru de mediu cjue proces castigat timbru de mediu

Raspunsuri practice pe Legea Darii In Plata – Practic Darea in plata

*Care sunt actele necesare demarării procedurii dării în plată?*

Legea Darii In Plata

– Contractul de credit și eventualele acte adiționale, dacă există

– Contractul de ipotecă

– Corespondența purtată cu Bancă în perioada ulterioară transmiterii notificării (dacă există)

– Certificate de cazier judiciar

– Procesul-verbal de vânzare la licitație publică a bunului întocmit de executorul judecătoresc (se anexează și alte acte de executare din dosar, dacă este cazul).

*Se mai pot iniția negocieri cu Banca?*

Da. În conformitate cu art. 3 din Legea dării în plată, părțile contractului de credit pot ajunge la un acord. Astfel, este posiblă înaintarea unei notificări de negociere către bancă, această notificare având ca obiect, spre exemplu, soldul creditului.

*Ce reprezintă termenul de 30 de zile?*

Zilele libere sunt stabilite potrivit Codului de Procedură Civilă. Astfel, potrivit textului de lege menționat pentru a efectua calculul pe zile libere nu se are în vedere ziua în care acest termen a început să curgă (prima zi) și ziua în care acest termen se împlinește (ultima zi). Cu titlu de exemplu, un termen de 30 de zile care începe să curgă pe data de 05.05.2016 se va împlini la data de 05.06.2016 (întrucât luna mai are 31 de zile).

*Care sunt costurile pe care le presupune darea în plată?*

Costurile impuse de această procedură sunt următoarele: costurile notarului public, costurile reprezentând cheltuielile de judecată în procedura judiciară (dacă Banca va formula contestație – vorbim atât de costurile reprezentării în instanță, cât și de eventualele costuri reprezentate de reprezentarea Băncii, prin avocat, dacă va fi admisă contestația acesteia).
Acțiunea promovată în instanță, prin care consumatorul cere instanței constatarea stingerii obligațiilor sale și pronunțarea unei hotărâri prin care se constată transferul dreptului de proprietatea este scutită de la plata taxei de timbru judiciar.

*Dacă Banca va câștiga în mod definitive contestația formulată împotriva notificării prevăzută la art. 5, consumatorul trebuie să achite și ratele restante a căror plată a fost suspendată?*

Da. Practic suntem în prezența unei repuneri în situația anterioară, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 7 alin (5) din Legea dării în plată.

*Cum se va face efectiv darea în plată?*

În procedura simplă, prin semnarea actului privind transferul dreptului de proprietate și predarea cheilor apartamentului. În situația în care apar complicații, respective contestație în instanță, procedura este cea detaliată în ghidul practic pentru punerea în aplicare a Legii dării în plată.

*Cât timp mai poate consumatorul păstra posesia imobililui, dacă s-a procedat la darea în plată?*

Consumatorul poate stabili, în acord cu Banca, condițiile eliberării apartamentului care a devenit proprietatea Băncii. Mai exact, consumatorul poate solicita Băncii un termen rezonabil pentru eliberarea apartamentului.

*Dacă s-a îndeplinit procedura dării în plată, iar consumatorul nu se poate muta, care sunt riscurile pe care și le asumă?*

Riscurile asumate de către consumator privest obligarea acestuia de a elibera apartamentul, fiind posibiliă în acest caz și o acțiune în instanță de evacuare, urmând ca în acest caz costurile acțiunii să fie suportate de către consumator. Pentru a evita astfel de costuri, este recomandat să vă muteți într-un spațiu cu chirie.

*După îndeplinirea cu succes a procedurii dării în plată mai este posibilă declanșarea unui proces pentru recuperarea sumelor plătite nedatorat (clauze abuzive)?*

Da. Este posibilă declanșarea unui process ulterior acestui moment, întrucât sancțiune pentru inserarea de clauze abusive este nulitatea absolută, care operează retroactive. Deși nu mai suntem în prezența unui credit în derulare/în ființă, se poate solicita repunerea părților în situația anterioară prin restituirea sumelor plătite în mod nedatorat în temeiul clauzelor abuzive (comisioane, diferență de dobândă plătită nedatorat).

*Există un format prestabilit pentru notificarea ce urmează a fi înregistrată la sediul Băncii?*

Da.

*Cine poate beneficia de aplicarea legii?*

Împrumutații, codebitorii, garanții personali (fideiusorii) și garanții ipotecari ai debitorului principal. Pot beneficia cei care au credite în derulare, cât și cei care au fost executați silit, însă procedura de executare silită nu s-a finalizat (fie nu s-a licitat bunul, fie există încă poprire instituită asupra veniturilor consumatorului-împrumutatului).

*Dacă s-a achiziționat creditul prin intermediul unei societăți comerciale, însă s-a garantat cu imobilul cu destinația de locuință, poate fi aplicabilă legea dării în plată?*

Da, cu condiția ca garantul să fie el însuși consumator. Soluția rezultă din speța Tarcău de la CJUE.

*Creditul ipotecar garantat cu un teren poate fi supus legii?*

Da, dacă acest teren a fost achiziționat în scopul construirii, pe el, a unui imobil cu destinația de locuință. Potrivit art. 4 alin (1) lit. c) din legea dării în plată, pentru a se aplica procedura dării în plată creditului trebuie să fi fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imbil cu destinație de locuință.

*Care sunt, în concret, pașii ce trebuie urmați pentru a beneficia de procedura dării în plată?*

În principal, trebuie să înaintați Băniic notificarea prevăzută la art. 5 din lege. Banca are dreptul de a formula contestație împotriva acesteia, în termen de 10 zile de la data comunicării notificării. Prin contestație, banca poate contesta doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii, prevăzute la art. 4 alin (1) din lege. Contestația se adresează instanței de la domiciliul consumatorului. Împotriva hotărârii prin care prima instanță s-a pronunțat asupra contestației se poate face aple de partea interesată, în termen de 15 zile lucrătoare, de la comunicare. În termen de 10 zile de la data respingerii contestației în mod definitiv Banca trebuie să se prezinte la notar pentru a semna transferul dreptului de proprietate. Dacă Banca nu se conformează acestor obligații, consumatorul poate cere instanței de la domiciliul său să pronunțe o hotărâre prin care să constate stingerea obligațiilor născute din contractual de credit și să trasmită dreptul de proprietate către Bancă.
Această acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbre.
Împotriva aceste din urmă hotărâri se poate formula apel în termen de 7 zile de la comunicare. La momentul încheierii contractului translativ de proprietate sau la momentul pronunțrii hotărârii judecătoresști definitive prin cere s-a constatat transmiterea proprietății va fi stinsă orice datorie a debitorului, fără ca banca să poată solicita sume suplimentare.

*Se va aplica darea în plată în eventualitatea existenței unei cesiuni a creditului?*

Da. Legea privind darea în plată se va aplica inclusiv raporturilor juridice dintre consumatori și cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor (art. 1 din lege), urmând a fi notificate acestea, prin mandatarii lor (insituția de credit, Banca).

*Se aplică Legea dării în plată creditelor acordate prin programul Prima Casă?*

Nu.

*Cum se realizează darea în plată în situația în care consumatorul a fost supus executării silite, dar imobilul executat nu a fost încă vândut în urma licitației?*

Se va urmări procedura prevăzută de lege (notificare și acțiunea în instanță), întrucât aceasta are în vedere și imobilele supuse executării silite care continuă (în cazul dat nu s-a finalizat procedura de licitație a imobilului).

*Se poate aplica darea în plată în cazul în care creditul a fost luat în vederea realizării unei construcții care s-a mai efectuat?*

În această situație trebuie să avem în vedere obiectul creditului. Astfel, potrivit art. 4 alin (1) lit. c) din lege, aceasta se aplică și dacă creditul a fost contractat cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință. Dacă imobilul a cărei construcție nu s-a finalizat urma să aibă destinație de locuință, se poate aplica legea. În orice caz, dovada faptului că acesta nu ar fi avut destinația de locuință trebui făcută de către Bancă.

*Se aplică darea în plată pentru creditele luate în orice monedă?*

Da. Legea nu distinge sub acest aspect.

*Se aplică darea în plată și în cazul creditelor garantate cu terenuri sau numai cu locuințe?*

Una dintre condițiile de la art. 4 presupune faptul că respectivul credit să fie contractat de consumator cu scopul de achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indifferent de scopul cu care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.

*Ce se întâmplă cu cheltuielile de executare (taxe, onorariu executor) calculate de executorul judecătoresc dacă are loc darea în plată a bunului?*

Efectul dării în plată constă în stingerea în integralitate a creanței Băncii. În contextual în care se stinge creanța băncii, aceasta din urmă va formula o cerere de renunțare la executare, suportând toate cheltuielile ocazionate de punerea în executare a creanței. Există posibilitatea ca executorul să vă formulize acțiune în instanță împtriva dvs., situație în care veți arăta că această presupusă creanță s-a stins odată cu stingerea creanței creditorului. În cel mai rău caz, își va putea recuperea cheltuielile de la creditor, având în vedere că acesta a fost beneficiarul serviciilor sale.

*Cine suportă plata onorariului notarial, taxelor de intabulare și a impozitului din transferul proprietății imobiliare?*

Legea dării în plată stabilește că toate costurile notariale, și după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor. Pornind de la acest text, rezultă că onorariul notarului va fi suportat de către consumator. În privința taxelor de intabulare, întrucât textul nu distinge cu privire la acestea, se vor aplica regulile de drept comun, respectiv acestea se vor achita de către cumpărător, cazul de față Banca. În ceea ce privește impozitul din transferul proprietății imobiliare, întrucât Legea dării în plată nu face nicio mențiune, se va analiza aplicabilitatea dispoziției art. 111 din Noul Cod Fiscal. Aceste dispoziții legale stabilesc plata impozitului în sarcina contribuabilului, fără a se face vreo distinție între cumpărător sau vânzător. Calitatea de contribuabil o au persoanele fizice și juridice care realizează venituri și tranzacționează bunuri sau valori în raport de cere datorează conform
legii, impozite, taxe și contribuții. Or, în cazul de față, cel care efectuează darea în plată nu realizează un venit. Actul prin care are loc transferul dreptului de proprietate nu conține un preț al imobilului, sens în care, obligația notarului de a calcula și încasa impozitul prevăzut de dispozițiile art. 111 alin. 1, obligație prevăzută la art. 111 alin. 6, nu poate fi reținută. Chiar dacă, din Normele metodologice de aplicare a art. 111 din Codul Fiscal pare a rezulta că acest impzit se calculează și încasază de notar chiar și în cazul dării în plată, concluzia nu poate fi alta, întrucât un act normativ de forță juridică inferioară (normă metodologică) nu poate contrazice sau complete un act normativ de o forță juridică superioară (lege). Așadar, în ipoteza reglementată de legea dării în plată nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 111 din Noul Cod Fiscal, întrucât transferul dreptului de proprietate nu se face în schimbul unui preț, ci pentru a se stinge creanțele debitorului existente în evidența proprie a Băncii.

Modele Legea Darea in Plata – Notificare Dare In Plata,Notar Darea in Plata,Contestatie Darea in Plata.Cum se face Darea In Plata?

Model De Notificare Dare In Plata

 

Redactat de avocat COLTUC MARIUS VICENTIU – www.coltuc.ro,email:avocat@coltuc.ro,telefon/whatsapp 0745.150.894

ATENTIE : NOTIFICAREA ESTE CEL MAI BINE SA FIE TRIMISA PRIN AVOCAT

 

Model De Notificare Dare In Plata

 

 

Catre banca…………..

Petent: aici treceti numele si adresa dvs.

Obiect: Legea 77/2016 privind darea in plata- notificare

Data:………..

 

 

Subsemnatul ……………… avand domiciliul in ………………….. si creditul cu numarul………. Din …….. la banca …………….

SOLICIT

In baza art.4 si urm.din Legea 77/2016 privind darea in plata acceptarea notificarii .

 

De-asemenea va atasez si urmatoarele acte: contract de credit/ipoteca ,dovada ca imobilul dat in plata este locuinta(Dacă arăți că domiciliezi în imobilul respectiv, atunci lucrurile ar trebui să fie simple. În cazul în care imobilul este închiriat, atunci contractul de închiriere către o persoană fizică ce domiciliază în imobilul respectiv ar trebui, de asemenea, să fie suficient) si cazierul judiciar

 

Conditii de admisibilitate ale notificarii

Pentru stingerea creantei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie indeplinite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:
a) creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevazute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislatia speciala;
b) cuantumul sumei imprumutate, la momentul acordarii, nu depasea echivalentul in lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de catre Banca Nationala a Romaniei in ziua incheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achizitiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinatie de locuinta sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta;
d) consumatorul sa nu fi fost condamnat printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.
In situatia in care executarea obligatiilor asumate prin contractul de credit a fost garantata cu doua sau mai multe bunuri, in vederea aplicarii procedurii prevazute de prezenta lege debitorul va oferi in plata toate bunurile ipotecate in favoarea creditorului.

 

 

Apoi trebuie atasate acte pentru fiecare din cele 4 conditii si facute precizari.

 

 

Notificarea mai trebuie să includă și un interval orar și două zile diferite în care reprezentatul instituției de credit să se prezinte la notarul public propus de tine – nu mai puțin de 30 de zile – pentru a semna actul translativ de proprietate, care stinge practic datoria

Efectele suspensive de executare ale notificarii

De la depunerea notificării se suspendă executările silite și procedurile judiciare și extrajudiciare împotriva ta sau a averii tale, precum și împotriva codebitorilor, garanților personali și ipotecari. Codebitorii și fideiusorii sunt eliberați și ei de datorii, dacă procedura se încheie cu succes

 

ATENTIE!

In notificarea de plata trebuie facuta mentiunea : “Cu cel puțin 3 zile înainte de convocarea notarului, părțile transmit acestuia înscrisurile și informațiile necesare încheierii actului de dare în plată.”

 

Data                                                                                        Semnatura

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ghidul Pentru Consumatori Legea Darii In Plata

 

 

 

Creat de avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

#avocatcoltuc

Whatsapp 0745.150.894

Email: avocat@coltuc.ro

www.facebook.com/avocatcoltucoficial

 

 

 

Domeniul de aplicare

 

Contractele de credit (personale sau cu ipoteca) privind imobilele cu valoare de creditare de pana la 250.000 euro

Se aplica si Contractele de credit (personale sau cu ipoteca) privind imobilele ale IFN-urilor.

Creditele sa fie folosite pentru cumpararea de locuinte sau terenuri cu destinatia de locuinta.

Procedura se aplică inclusiv pentru contractele de credit în vigoare.

Nu se aplica la contractele PRIMA CASA

 

Pentru a închide creanța, debitorul trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să fie persoană fizică, iar creditul să fie luat de la o instituție de credit – aici intră băncile, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii acestor creanțe, deci firmele de recuperare creanțe -, iar bunul oferit în plată să fie ipotecat în favoarea băncii pentru creditul respectiv.

Dacă debitorul a garantat creditul cu două sau mai multe bunuri ipotecare, atunci va trebui să le dea pe toate băncii.

 

Conditii de aplicare

 

Debitorul declanșează procedura de dare în plată printr-o notificare transmisă creditorului, prin intermediul unui AVOCAT,notar sau executor, în care arată că vrea să stingă datoria prin predarea bunului ipotecat.

Debitorul declanșează procedura de dare în plată printr-o notificare transmisă creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, în care arată că vrea să stingă datoria prin predarea bunului ipotecat.

 

În această notificare trebuie să transmită detaliile privind bunul ipotecat și împrumutul și să stabilească două zile diferite în care banca trebuie să se prezinte la un notar public, ales și plătit de debitor(CEL CARE IA CREDITUL)

ESTE FOARTE IMPORTANT CA NOTIFICAREA SA FIE REDACTATA DE UN AVOCAT PENTRU CA, DACA NOTIFICAREA NU RESPECTA CONDITIILE LEGALE , BANCA POATE FACE CONTESTATIE.

 

Foarte important este asistarea dvs.la notar de un avocat specializat in litigii impotriva bancilor

Acolo se va încheia dreptul translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie față de creditor, inclusiv principalul, dobânzile și penalitățile care izvorăsc din contractul de credit.

Termenul stabilit pentru întâlnirea la notar nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar în această perioadă sunt sistate toate plățile către creditor, dar și procedurile judiciare sau extrajudiciare existente. Cu alte cuvinte, sunt suspendate toate executările silite care au la bază acel împrumut.

Cu cel puțin trei zile înainte de termenul evocat mai sus, părțile trebuie să transmită către notar informațiile și actele necesare actului de dare în plată.

 

Ce fac daca banca refuza sa vina la notar /banca refuza sa semneze/banca nu trimite actele

 

Banca are puține șanse să se opună în mod real acestei proceduri. Un articol prevede că poate face contestație în termen de 10 zile de la primirea notificării, dacă notificarea nu a fost făcută cu respectarea prezentei legi. Dacă actele sunt în regulă și procedura e respectată, banca nu are cum să nu accepte darea în plată.

Dacă banca refuză să se prezinte în fața notarului și să semneze actele, atunci debitorul se poate adresa judecătoriei, care în termen de 10 zile trebuie să dea o hotărâre. În alte șapte zile trebuie să vină decizia instanței de apel, un tribunal, în acest caz. În tot acest timp sunt suspendate plățile către creditor. Dacă decizia e favorabilă debitorului, atunci instanța va constata că s-a stins creanța. Dacă nu, atunci procedura este anulată.

În tot cazul, dacă se supune voluntar sau dacă este obligat de instanță, creditorul nu va mai putea cere sume suplimentare de la debitor după încheierea dării în plată.

 

 

P.S.In toate cazurile este extrem de important ca intreaga procedura sa fie efectuata de un avocat

Creat de avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

#avocatcoltuc

Whatsapp 0745.150.894

Email: avocat@coltuc.ro

 

Hotararea este redactata in singurul proces colectiv vs.Otp Si Anpc nu o pune in aplicare De ce?

Hotararea este redactata in singurul proces colectiv vs.Otp Si Anpc nu o pune in aplicare De ce?
Hotararea este redactata in singurul proces colectiv vs.Otp
Si Anpc nu o pune in aplicare
De ce?

Decizie in procesul ANPC-OTP Bank. Cum isi pot recupera clientii banii pentru clauzele abuzive si ce spune banca

 

In urma acestei decizii istorice, banca este obligata sa modifice acum toate contractele de credit care au clauze abuzive, asemanatoare celor contestate in instanta. Potrivit avocatilor, oamenii pot depune, pe baza acestei hotarari, plangeri de recuperare a eventualelor sume platite in urma clauzelor abuzive

 

 

 

 

 

 

 

Ghidul Pentru Consumatori Legea Darii In Plata

Ghidul Pentru Consumatori Legea Darii In Plata

 

 

 

Creat de avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

#avocatcoltuc

Whatsapp 0745.150.894

Email: avocat@coltuc.ro

 

 

Domeniul de aplicare

 

Contractele de credit (personale sau cu ipoteca) privind imobilele cu valoare de creditare de pana la 250.000 euro

Se aplica si Contractele de credit (personale sau cu ipoteca) privind imobilele ale IFN-urilor.

Creditele sa fie folosite pentru cumpararea de locuinte sau terenuri cu destinatia de locuinta.

Procedura se aplică inclusiv pentru contractele de credit în vigoare.

Nu se aplica la contractele PRIMA CASA

 

Pentru a închide creanța, debitorul trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să fie persoană fizică, iar creditul să fie luat de la o instituție de credit – aici intră băncile, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii acestor creanțe, deci firmele de recuperare creanțe -, iar bunul oferit în plată să fie ipotecat în favoarea băncii pentru creditul respectiv.

Dacă debitorul a garantat creditul cu două sau mai multe bunuri ipotecare, atunci va trebui să le dea pe toate băncii.

 

Conditii de aplicare

 

Debitorul declanșează procedura de dare în plată printr-o notificare transmisă creditorului, prin intermediul unui AVOCAT,notar sau executor, în care arată că vrea să stingă datoria prin predarea bunului ipotecat.

Debitorul declanșează procedura de dare în plată printr-o notificare transmisă creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, în care arată că vrea să stingă datoria prin predarea bunului ipotecat.

 

În această notificare trebuie să transmită detaliile privind bunul ipotecat și împrumutul și să stabilească două zile diferite în care banca trebuie să se prezinte la un notar public, ales și plătit de debitor(CEL CARE IA CREDITUL)

ESTE FOARTE IMPORTANT CA NOTIFICAREA SA FIE REDACTATA DE UN AVOCAT PENTRU CA, DACA NOTIFICAREA NU RESPECTA CONDITIILE LEGALE , BANCA POATE FACE CONTESTATIE.

 

Foarte important este asistarea dvs.la notar de un avocat specializat in litigii impotriva bancilor

Acolo se va încheia dreptul translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie față de creditor, inclusiv principalul, dobânzile și penalitățile care izvorăsc din contractul de credit.

Termenul stabilit pentru întâlnirea la notar nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar în această perioadă sunt sistate toate plățile către creditor, dar și procedurile judiciare sau extrajudiciare existente. Cu alte cuvinte, sunt suspendate toate executările silite care au la bază acel împrumut.

Cu cel puțin trei zile înainte de termenul evocat mai sus, părțile trebuie să transmită către notar informațiile și actele necesare actului de dare în plată.

 

Ce fac daca banca refuza sa vina la notar /banca refuza sa semneze/banca nu trimite actele

 

Banca are puține șanse să se opună în mod real acestei proceduri. Un articol prevede că poate face contestație în termen de 10 zile de la primirea notificării, dacă notificarea nu a fost făcută cu respectarea prezentei legi. Dacă actele sunt în regulă și procedura e respectată, banca nu are cum să nu accepte darea în plată.

Dacă banca refuză să se prezinte în fața notarului și să semneze actele, atunci debitorul se poate adresa judecătoriei, care în termen de 10 zile trebuie să dea o hotărâre. În alte șapte zile trebuie să vină decizia instanței de apel, un tribunal, în acest caz. În tot acest timp sunt suspendate plățile către creditor. Dacă decizia e favorabilă debitorului, atunci instanța va constata că s-a stins creanța. Dacă nu, atunci procedura este anulată.

În tot cazul, dacă se supune voluntar sau dacă este obligat de instanță, creditorul nu va mai putea cere sume suplimentare de la debitor după încheierea dării în plată.

 

 

P.S.In toate cazurile este extrem de important ca intreaga procedura sa fie efectuata de un avocat

Creat de avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

#avocatcoltuc

Whatsapp 0745.150.894

Email: avocat@coltuc.ro

 

Adio executari de firmele de recuperari creante

Ieri,Iccj a luat o decizie extrem de importanta impotriva firmelor de recuperare

DACA SUNTETI EXECUTAT SILIT SAU URMEAZA SA FITI EXECUTAT SILIT

Adio executari de firmele de recuperari creante

Puteti ataca incheierea de incuviintare a executarii silte si desfiinta executarea prin instanta precizeaza avocat Coltuc pentru Stirile Protv
Daca aveti un proces de contestatie la executare in fond sau vreti sa depuneti contestatie la executare puteti desfiinta executarea
Puteti sa ne scrieti pentru mai multe informatii pe avocat@coltuc.ro
‪#‎recuperare‬
‪#‎avocatcoltuc‬
‪#‎iccj‬

 

Google vs. Avocat

Seara trecuta am avut o discutie foarte interesanta cu un client. Un tanar. Generatia Colectiv. Mi-a facut o extraordinara placere atat persoana, cat si gandirea. Si, prin el, cred ca Romania are o sansa in viitor. Voi scrie astazi un articol diferit. Poate va iesi un editorial, ca tot este la moda, sau poate altceva. Dar vom vorbi de ce este bine sa mergi la avocat, atunci cand ai probleme de natura juridica.
Romanii sunt, prin esenta, saraci, dar si buni la toate. Saracia i-a invatat sa fie buni la toate. Google ii ajuta, bine sau rau, nu conteaza, ca oricum romanul nu are de unde sa stie daca informatia data este 100% corecta. Romanii isi fac singuri remediile pentru raceli, boli, isi fac singuri injectia, repara chiuvete, monteaza cazi, lustre, parchet, regleaza geamuri, chiar daca nu au nicio pregatire in asta! Romanii toti sunt extrem de descurcareti si au solutii – ori improvizeaza – orice. Lita de la panoul electric, priza, teava de gaz, tencuieli sau reparatii, umpleri sau reglari de centrale termice, ba chiar isi fac singuri casa. De la zero! Cat de greu este sa faci betoane, nu?! Invata de pe youtube sau google. Insa, crezand ca fac ceva ieftin, ieftin dureaza. De multe ori costurile „refacerii” sunt inzecite, alteori insutite. Nu vorbesc de riscurile pierderii de vieti, bunuri sau alte nenorociri ce se pot evita, cu un cost oarecare. Sigur, totul costa, nu este nimic gratis. Nici painea. Nici biletul de transport. Nici chiar iubirea, in zilele noastre. Dar, invatand sa folosim specialisti, putem castiga mai mult. Amatorii costa insutit mai mult decat specialistii. Este dovedit. Prin urmare, de ce trebuie sa angajam un avocat?
1. Cine este avocatul?
Avocatul este, in primul rand, un om obisnuit. Un om care a invatat mai mult despre un domeniu nobil – drepturile si obligatiile cetateanului, decat oricare altcineva.
Apoi, ca si medicul, ca si instalatorul ori tamplarul, ca si ceasornicarul ori preotul – este un specialist.
El vinde cuvinte si acte. 
Este amuzant sa spui ca face bani din vorbe, nu? Dar in spatele oricarei discutii veti afla sinteza legislativa complexa a cazului dvs – ce e posibil si ce nu, cum s-ar rezolva sau ce sanse sunt. Estimarile si solutiile lui tin de rutina unei meserii de toceala. Ceea ce google nu va face niciodata. Nici youtube. Pentru ca, in spatele cuvintelor lui se afla ani de studiu si de experienta. Zeci sau sute de oameni cu care vorbeste intr-un an. Povestile lor de viata sunt toate transpuse in studii variate.
Avocatul este – sau trebuie sa fie – o biblioteca ambulanta de legi si norme, pe care sa le stie si sa ti le explice atunci cand vii la el. Cand il intrebi „ce este de facut” iti cauta cea mai potrivita solutie, in toata stiinta lui. Este precum ai da un search pe google despre cum sa montezi un stergator la parbriz. Ai avea in cateva secunde raspunsul la intrebare. Raspunsul sigur, personalizat nevoilor tale. Ai avea o idee despre durata, costuri, etape, implicatii. Un peisaj de ansamblu, o „oferta” nepretuita, pe care nu ti-o poate da nimeni altcineva.
2. Cu ce se ocupa avocatul si cum ne poate ajuta?
Poti sa-l cauti atunci cand ai nevoie de acte sau dreptate. Ori atunci cand ai nevoie de aparare.Ori cand vrei sa ii auzi parerea despre o problema juridica care iti nelinisteste somnul.
Insa, il poti cauta oricand ai nevoie de cineva care:
  • Sa iti recupereze creantele de la debitori, contracte de imprumut, etc. Aici stie ce cale de recuperare este cea mai potrivita, cea mai scurta. Cea mai sigura. Dar mai stie sa se adapteze la orice particularitate a cazului tau.
  • Ai nevoie sa iti faci o firma. El stie cel mai bine ce acte iti trebuie, ce cod CAEN este necesar activitatii tale, ce regim de impozitare ai de ales, stie sa-ti intocmeasca dosarul astfel incat sa nu pierzi timpul pe drumurile intortocheate ale birocratiei romanesti, stie cat te costa, cat dureaza.
  • Vrei sa divortezi, sa stabilesti incredintarea copiilor tai sau pensia alimentara, ori cand vrei sa iti faci partajul dupa divort.
  • Ai nevoie de asistenta la negocieri de contracte de imprumut, de credit, ori de munca.
  • Esti chemat la cercetare disciplinara la serviciu 
  • Vrei sa emiti somatii, notificari sau scrisori ori proceduri prealabile actelor de a caror rezolvare nu esti multumit
  • Vrei sa semnezi un act, contract, acord ori intelegere si ai nevoie de atestare juridica a datei, continutului si identitatii semnatarilor
  • Vrei sa inchei o tranzactie judiciara
  • Esti implicat intr-un proces sau vrei sa demarezi un proces
  • Vrei sa iti redacteze o actiune, intampinare ori un apel sau recurs
  • Vrei sa te asiguri ca ceea ce semnezi corespunde juridic nevoilor si puterilor tale si nu exista clauze ascunse, ori pe care nu le intelegi
  • Vrei sa iti stii drepturile si obligatiile intr-o anume situatie
  • Vrei sa preintampini orice sansa de risc

Practic, oricand ai de a face cu o problema juridica, poti apela la un avocat. Chiar daca nu iti permiti unul de la A-Z, macar trebuie sa iti aloci resursele pentru o informare completa si corecta. 

 
In toata saracia, este recomandat macar sa iti asiguri redactarea actiunii ori intampinarii sau a cailor de atac (apel/recurs) de catre un avocat. Ori o consultanta juridica.
Printr-o minima cheltuiala – comparativ cu anvengura sau costurile unui dosar complex – isi maximizezi sansele ori iti minimalizezi riscurile, daca hartia ta vorbeste limba judecatii. Stim cu totii ca dosarele se judeca de judecatori – de aceea este foarte important ca actiunea ori intampinarea, ori apelul sau recursul dvs sa vorbeasca pe limba lor! Din pacate nu exista vreun serviciu Google care sa „traduca” limba juzilor, altul decat avocatii.
Preturile unei consultatii (de 1 ora) variaza intre 100 lei si cateva sute de Euro, dar poti intreba costurile atunci cand doresti sa iti faci programarea si poti refuza politicos intalnirea, daca sumele nu sunt pentru posibilitatile tale. Si poti cauta in alta parte, pe altcineva, insa, pretul mic, sau foarte mic nu inseamna intotdeauna servicii pricepute, precum nici pretul mare, ori foarte mare, nu echivaleaza, neaparat, cu servicii de excelenta. Am intalnit, in meseria mea, deopotriva, avocati foarte bine pregatiti si rutinati, cu suflet si pasiune la 100 lei/ora, dar si avocati nepregatiti, mandri de ei si vanituosi pentru simplul fapt ca activau intr-o casa de renume si percepeau 280 euro/ora.
Pretul unei redactari de actiune variaza si el, cu tarife plecand de la 300 lei, in functie de complexitatea spetei. Maximul e diferit si face diferenta. Cu cat este mai complex dosarul – pretentiile sunt ridicate, partile sunt multe sau implica statul, instanta este de rang inalt, istoricul este amplu, actiunea implica calcule sau anexe, dosarul este stufos, etc, cu atat volumul de munca creste, prin urmare si costul unei asemenea redactari. Dar, opinez ca orice boala am avea, nu se trateaza cu ceaiuri de 5 lei.
De asemenea, pretul creste daca timpul preseaza. Orice lasati pe ultimele 1-7 zile duce la un cost suplimentar, datorat urgentei. Chestiunea cu urgenta trebuie inteleasa din perspectiva planning-ului fiecaruia. Orice om are o lista de infaptuit, intr-un anumit termen. Ceea ce survine peste aceasta lista, duce la presiune, timp suplimentar, deci costuri. Nu amanati! 
3. Ce trebuie sa facem cand mergem la avocat?
Cand mergeti la biserica – luati lumanari, la doctor – cardul de sanatate sau fisele medicale, la mecanic – duceti masina, dar la avocat? La avocat mergeti cu toate actele in discutie, de la a-z, in copii xerox. Copia o lasati avocatului, daca va cere. Nu lasati niciodata originale, dar sa le aveti intodeauna la dvs, pentru confruntarea cu copiile. Asigurati-va ca stiti bine povestea, daca mergeti pentru altcineva.
 
Aveti in seama ca daca nu va pregatiti copiile, pentru xeroxarea documentelor dvs veti putea datora bani. Sa nu uitam ca totul costa. Avocatul nu va poate face xerox-urile gratuit – hartia, tonnerul, curentul, chiar si aparatura, totul costa. Si tariful nu este cel din targ, cu 0,15 bani/foaie! Avocatul nu are firma de xerox, deci costurile lui sunt cel putin duble.
Sunt avocati – ori case de avocatura – care va taxeaza suplimentar pentru fiecare telefon, email, fax ori corespondenta emisa in cazul dvs., ori alte costuri tehnice. Nu va fie rusine sa intrebati daca exista asemenea tarife si cat costa. Ce limita de conversatii lunare aveti si cat estimeaza ca vor costa toate aceste servicii secundare. De regula aceste servicii sunt incluse in onorariul final de dosar. Alteori pot fi separate ori conditionate. Intrebati!
Daca aveti procesul deja deschis va recomand sa va duceti cu o copie completa din dosarul instantei – mai putin xeroxati citatiile sau actele de procedura precum sunt dovezile de comunicare de acte ale instantei. Celor ce nu au bani de xerox complet, de la a-z, macar sa xeroxeze actiunea, intampinarea, raspunsul la intampinare si toate incheierile de sedinta. Daca vor mai fi acte de prezentat, avocatul va spune ce nevoi sunt.
Cu cat avocatul dvs este mai cunoscut – sau vizibil pe internet, ori TV – ori cu cat are mai multe diplome pe pereti, cu atat costul lui creste, intrucat toate acestea l-au costat si pe el, timp si bani, alocati studiilor, renumelui sau specializarii. Insa, trebuie sa tineti seama de toate aceste detalii atunci cand alegeti! 
 
4. Ce mai trebuie sa stim? 
  • In primul rand, asigurati-va ca avocatul ales de dvs este specializat pe problema dvs.

Atunci cand sunati si va faceti o programare, descrieti pe scurt problema dvs – sunt x, vreau sa am o discutie pe executare silita, am primit o somatie de la un executor… 

Dupa descrierea scurta a problemei, intrebati avocatul daca este specializat pe acest domeniu. Avocatii, de regula, sunt general-specializati, insa aplecarea frecventa catre anume domenii, atat prin rutina, cat si prin experienta dobandita, il face mai cunoscator in anumite genuri de probleme.
  • Nu solicitati consultatii juridice prin telefon!

Oricat ati fi de inghesuit financiar, nu fortati limita! Nu cereti sfaturi prin telefon unui avocat! Nu incepeti cu „sunt Y, v-am gasit telefonul pe internet, am si eu o intrebare!” Nu se cade si veti fi surprins, fie de refuz, fie de raspunsul evaziv de genul „va pot programa la discutii”. Nu o luati in nume rau! Avocatul nu are voie, prin Statut, sa asigure consulatii juridice prin telefon, ori gratuite!

  • Nu sunati seara, dupa orele 18.00 sau in weekend, ori sarbatorile legale!

Oricat ar fi de urgenta, importanta ori deosebita problema dvs, respectati orele de munca! Nimeni nu poate face nimic pentru dvs dupa ce pleaca de la birou, cand este liber ori in sarbatorile nationale! Cel mult dati un sms cu problema dvs pe scurt si rugati sa fiti contactat, ori scrieti un mail si va va raspunde!

 
Regula aceasta nu este decat una de bun-simt, caci si noi, la randul nostru, nu ne-am dori sa fim deranjati de la job, in afara acestuia, nu? Tuturor ne place sa beneficiem de timpul liber, detasati de orice problema de serviciu, corect?
  • Cand aveti fixata o intalnire – NU INTARZIATI sau NU VENITI MAI DEVREME. 

La avocat nu este ca la doctor – mergeti la ora 15.00 si intrati la 17.35. Orele lui sunt stabilite initial – clientul se programeaza din timp cu 1 ora sau 1.30, ori mai mult. Cand vi s-a stabilit ora, sa fiti siguri ca ora aceea este fixata in cuie. Orice intarziere a dvs ii da avocatului agenda peste cap.

Daca ajungeti mai devreme, nu-i nimic! La avocatii care se respecta, veti avea cu siguranta un loc de asteptare.
  • Daca intarziati ori nu puteti veni SUNATI CU MINIM 3 ORE INAINTE

Este bine sa ne respectam! Nu doar ca il respectati pe avocat, anuntand, dar respectati si pe ceilalti cetateni care vin dupa sau inainte de dvs. Ori dati sansa, altora, sa ajunga la intalnire in locul dvs, daca nu mai puteti ajunge. Avocatul este un „bun al societatii”, de serviciile sale trebuie sa beneficieze, la alegere, oricare dintre noi. Lipsa dvs, neanuntata, poate echivala cu refuzul dat unui alt cetatean, care, desi era intr-o cauza disperata ori urgenta, nu a putut fi programat peste dvs. in ziua respectiva.

  • Avocatul este direct interesat sa va castige dosarul, pentru palmaresul lui!

Nu uitati ca dosarul dvs, pentru avocat, este o provocare! El pleaca la drum cu ideea absoluta de a castiga batalia! Niciodata nu veti intalni un avocat care sa vrea sa piarda vreo lupta! Si pe premisa asta sa ganditi ca, atunci cand plecati la drum, este cel mai putin probabil om dintre oameni, care sa vrea sa va „infunde”. 

  • Plangeti, daca simtiti. Descatusati-va emotiile fara jena.
Daca ati ajuns la un avocat bun, veti simti nevoia sa va descarcati emotiile, daca sunteti o fire sensibila. Un avocat bun are mereu pe masa o cutie de servetele. Preventiv. Nu va sfiiti sa dati frau liber emotiei. In fata mea au plans, deopotriva, si femei si barbati. Nu este slabiciune, este descarcare! In plus, ganditi-va ca avocatul, ca rol in Statutul sau, este confidentul cel mai de taina. Daca aveti incredere, plangeti! Fericiti cei ce vor rade la urma!
  • Nu mintiti! Nu omiteti adevarurile care nu va plac!

Astazi sau maine, avocatul tot va afla adevarul dvs.! De la voi, sau de la altii, il va afla! Nu cred ca va doriti sa stricati o relatie profesionala pentru omisiunea de a spune lucrurilor pe nume! Cand va afla adevarul, va asigur ca nu va mai avea incredere in dvs si nici nu va mai putea fi la fel de sincer. Ori se va retrage! Nu uitati ca e om! In plus, stiind adevarul dvs, va sti cum sa evite lucrurile!

  • Nu intarziati cu platile. Nu ramaneti dator!

Avocatul traieste din serviciile dvs. Cu asta isi plateste sediul, impozitele, creditele sau isi creste familia. Este unica lui sursa de venit. Daca ii veti ramane dator sau il veti ocoli cu platile, fiti sigur ca va sista orice ajutor, imediat si fara vreo notificare sau explicatie. Ba chiar va pune in executare silita intelegerea. Nu cu rautate, ci pentru acoperirea ei. E o regula de bun simt. Toti am face la fel.

  • Aveti incredere in el! Nu il dezonorati, nu il amenintati!

Daca l-ati ales, este bun. Sau era la momentul alegerii dvs. Pe parcurs, daca credeti ca va inseala increderea, daca il banuiti de orice, spuneti-i! Spuneti-i ca nu il mai doriti sa va apere si ca doriti incetarea contractului! Alegerile omului pot cunoaste schimbari. Poate nu exista „simbioza”, ori atractie, ori comunicare. Sau rezultat?! Nu amenintati – amenintarea contra avocatului constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea. Si credeti-ma ca o va face! E meseria lui! Incheiati lucrurile la fel de frumos cum le-ati inceput.

  • Nu il trageti raspunzator de rezultat.

Castigati sau pierdeti, oricand ar fi, numai judecatorul iti da solutia, nu avocatul. Daca stii ca s-a straduit, ca a fost prezent la termene, ca a scris si ca a facut ce s-a putut, nu il blama pe avocat!Nu el face judecata!

  • Sunteti multumit, recomadati-l!

Avocatul nu are voie, prin lege, sa isi faca reclama. Daca credeti ca este bun, daca il apreciati ori daca sunteti multumit, recomandati-l! Scrieti pe forum-uri numele lui. Acesta este unicul fel in care l-ati putea recompensa, dar, totodata, ati ajuta si alti cetateni la nevoie sau in cumpana, cu un avocat bun. Bine, mai merg si ghivecele de flori ori buchetele, la doamne, ori ceva bautura, la domni, dar pentru un avocat bun, o recomandare este mai mult decat o mie de cuvinte de apreciere.

Si noi, romanii, trebuie sa invatam ca amatorii costa mai mult, la final, decat orice alt , chiar si neindemanatic, specialist. 

Norme de aplicare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a elaborat şi supus dezbaterii pu­bli­ce proiectul normelor meto­do­logice de aplicare a prevederilor legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, propu­nând o serie de criterii pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, astfel încât persoana datoare să fie protejată, asigu­rându-i-se sumele minime necesare asigurării educaţiei copilului sau medicamentelor de care are nevoie vârstnicul aflat în întreţinere.

insolventa

Nu au fost omise nici cheltuielile minime legate de func­ţionarea şi întreţinerea unui vehicul indispensabil şi nici ce­rinţele minimale ale unei locuinţe convenabile.

Astfel, normele propuse de ANPC numesc, printre reperele după care se va ghida administratorul procedurii de in­solvenţă, „valoarea coşului minim lunar de consum, stabilit în baza informaţiilor primite de la organismele competente, precum Institutul Naţional de Statistică şi/sau Institutul pentru Calitatea Vieţii; particularităţi de ordin financiar, structura pieţei forţei de muncă pe regiuni; c) valoarea minimă a cheltuielilor profesionale şi/sau de şcolarizare; preţul utilităţilor, al alimen­telor şi produselor de bază; componenţa şi structura familiei debitorului, prin includerea în aceasta a persoanelor aflate în întreţinerea debitorului, a persoanelor cărora debitorul le prestează întreţinere şi a persoanelor care convieţuiesc cu debitorul sau care contribuie la prestarea întreţinerii”.

În evaluarea sumelor mini­me de care are nevoie debitorul se va ţine cont şi de existenţa sau inexistenţa unor situaţii speciale de sănătate, integritate fizică, a unor dizabilităţi psihice sau fizice, în cazul debitorului ori persoanelor cărora le prestează întreţinere sau în cazul persoanei cu care convieţuieşte.

Alte criterii pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil privesc „cheltuielile minime legate de funcţionarea şi întreţinerea unui vehicul indispensabil, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 3 pct. 2 lit. c) din Lege, dar şi la disponibilitatea şi costurile folosirii sistemului de transport public sau a unui mijloc de transport alternativ şi a costurilor asociate”, precum şi „cheltuielile minime determinate de creşterea, îngrijirea şi educarea copilului aflat în întreţinerea debitorului sau cu privire la care debitorul prestează întreţinere, prin raportare la diferitele stadii de dezvoltare ale acestuia”.

Vor fi luate în calcul şi cerinţele minimale ale unei locuinţe conve­nabile, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; orice alte elemente pe care Comisia de insolvenţă la nivel central le consideră relevante pentru determinarea criteriilor pentru stabilirea valorii cheltuielilor pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil.

Ideal este ca debitorului să-i rămână o diferenţă în urma valorificării bunurilor

În vederea maximizării gradului de recuperare a creanţelor şi a gradului de valorificare a activelor, lichidatorul sau, după caz, admi­nistratorul procedurii, va depune „toate diligenţele pentru a obţine o valoare cât mai mare a bunurilor valorificate, inclusiv în situaţia în care valoarea bunurilor ce urmează a fi valorificate depăşeşte cuantumul creanţelor”, se arată în normele metodologice.

Potrivit acestora, „valorificarea bunurilor se face la un nivel cât mai apropiat de valoarea de piaţă. Prin valorificarea bunurilor, lichidatorul sau administratorul procedurii urmăreşte să nu se acopere doar valoarea creanţelor creditorilor, ci, după caz, să rămână o diferenţă debitorului”.

Ce urmeaza”DUPA” castigarea definitiva a unui dosar de ANPC

Ce se intampla daca ANPC castiga irevocabil un proces impotriva bancilor?

A se vedea si procesul castigat de ANPC vs.OTP

OTP Bank ar putea da de mari probleme din pricina procesului cu ANPC

Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză ANPC în procesul împotriva OTP Bank, în care dobânzile erau stabilite unilateral de către bancă. În urma acestei decizii istorice, banca este obligată să modifice acum toate contractele de credit care au clauze abuzive, asemănătoare celor contestate în instanţă.

După cum au declarat reprezentanţii OTP Bank „procesul a fost demarat inițial pentru cei aproximativ 400 de clienţi care au refuzat semnarea actelor adiţionale întocmite în baza OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Instanţa a extins pe parcurs procesul pentru 8.000 de clienţi, dar în cazul a 7.600 dintre aceştia, au fost eliminate deja respectivele clauze încă din anul 2010, atunci când au fost implementate prevederile OUG 50/2010, prin eliminarea dreptului băncii de a modifica unilateral nivelul dobȃnzii. Iar dintre cei 400 clienţi care au refuzat semnarea actelor adiţionale întocmite în baza OUG 50/2010, în prezent mai discutam despre 240”.

8.000 de clienţi îşi pot primi înapoi banii încasaţi abuziv de bancă

OTP precizeză că, „modalitatea de eliminare a clauzelor abuzive este un aspect netranşat în mod evident prin hotărȃrea judecatorească, ci mai degrabă o procedură formală, atȃt timp cȃt prevederile acestora nu au produs efecte în cazul clienților care nu au acceptat aplicarea OUG 50/2010 sau au fost eliminate din contractele implementate ca urmare a aplicării OUG 50/2010, încă din anul 2010.

Ȋn plus, dorim să amintim faptul că prin aplicarea OUG50/ 2010, toate contractele OTP Bank Romȃnia sunt conforme cu toate prevederile legale, însă clienţii au avut posibilitatea refuzului de aplicare a ordonanţei dată prin Legea 288/2010 de aplicare a OUG 50/2010”.

Reprezentanţii ANPC susţin însă că banca trebuie să vină cu oferte în care respectivele clauze abuzive să fie excluse pentru clienţii care nu au semnat actele adiţionale. Pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit de bancă în baza clauzelor abuzive din contracte, fiecare client trebuie să se adreseze instanţei având hotărârea judecătorească definitivă, o cerere şi o înştiinţare dată de ANPC.

După aceasă cerere, instanţa va numi expertul care va face evaluarea sumelor pe care banca le datorează clienţilor. În baza expertizei pentru fiecare dosar, instanţa va emite o altă hotărâre judecătorească în baza căreia banca va restitui sumele aferente acestui proces câştigat de ANPC. După cum explică Paul Anghel toate aceste proceduri nu se vor întinde pe mai mult de opt luni de zile, iar de restituirea sumelor încasate abuziv pot beneficia toţi cei 8000 de clienţi care au avut contracte cu clauze abuzive cu condiţia să depună solicitarea în instanţă.

Doua hotarari castigate definitiv pe timbru de mediu in 2016

Recuperare/evitare – timbru-de-mediu

 

 

Nr. unic (nr. format vechi) : 3909/108/2014
Data inregistrarii 24.11.2014
Data ultimei modificari: 06.10.2015
Sectie: Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: contestaţie act administrativ fiscal – 5050 restituire timbru mediu 14954/2014
Stadiu procesual: Recurs

Părţi
Nume Calitate parte
DALINA TRANS SRL Recurent RECLAMANT
ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARAD Intimat PÂRÂT
DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA Intimat PÂRÂT

Şedinţe
08.09.2015
Ora estimata: 09:00
Complet: RCA1
Tip solutie: Termen preschimbat
Solutia pe scurt:
Document:

23.06.2015
Ora estimata: 9:00
Complet: RCA1T
Tip solutie: cu casare
Solutia pe scurt: Admite recursul formulat de recurenta reclamantă S.C. Dalina Trans S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2262/30.09.2014, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3909/108/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad Casează sentinţa civilă nr. 2262/30.09.2014, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3909/108/2014 şi, rejudecând cauza: – admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. Dalina Trans S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara; – dispune anularea Deciziei nr. 1533/554/17.06.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, – dispune obligarea pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad la restituirea către reclamantă a timbrului de mediu în cuantum total de 6639 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 229/19239751 din 24.04.2014, precum şi şi la plata dobânzii legale în materie fiscală aferente sumei de 6639 lei, calculate conform prevederilor art. 124 alin. 2) şi art. 120 alin. 7) Cod procedură fiscală, de la data achitării taxei, 24.04.2014 şi până la data restituirii efective; – dispune obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanţă. Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 23.06.2015.
Document: Hotarâre 4758/2015 23.06.2015
si

Nr. unic (nr. format vechi) : 8833/105/2014
Data inregistrarii 17.12.2014
Data ultimei modificari: 24.10.2015
Sectie: Sectia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: alte cereri TIMBRU DE MEDIU – Opel T98/kombi/fd11/ASTRA-G-CARAVAN
Stadiu procesual: Fond

Părţi
Nume Calitate parte
ANGHEL MARIUS ALEXANDRU Reclamant
ANGHEL MARIUS ALEXANDRU LA CAB.AV. COLTUC MARIUS Reclamant
AJFP PRAHOVA – SERVICIUL FISCAL ORĂŞENESC BĂICOI PRIN DGRFP PL. Pârât
ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU Chemat în garanţie

Şedinţe
29.09.2015
Ora estimata: 9:00
Complet: 7 FOND
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de chemata în garanţie Administraţia fondului pentru mediu Bucureşti. Admite acţiunea formulată de reclamantul ANGHEL MARIUS ALEXANDRU, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul fiscal orăşenesc Băicoi. Anulează Decizia de calcul nr. 23954/ 25.03.2013 emisă de A.F.P.O. Băicoi. Obliga pârâtul sa restituie reclamantului suma de 4.625 lei, reprezentând timbrul de mediu, precum si dobânda fiscala aferentă acestei sume începând cu data plaţii, 04.04.2013, si pana la data restituirii efective a acesteia. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Serviciul fiscal orăşenesc Băicoi, în contradictoriu cu chemata în garanţie Administraţia fondului pentru mediu Bucureşti. Obligă chemata în garanţie să achite pârâtului de suma de 4.625 lei, reprezentând timbrul de mediu, precum si dobânda fiscala aferentă acestei sume începând cu data plaţii, 04.04.2013, si pana la data restituirii efective a acesteia, cât şi suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Document: Hotarâre 1778/2015 29.09.2015

Pas cu pas(ghidul) Darea in plata banca sau Dau casa si scap de rata

Practic, toate persoanele fizice din România cu un credit garantat cu o ipotecă vor putea cere băncii să preia bunul gajat pentru a stinge total creanța. Legea nu face distincție între tipurile de ipoteci imobiliare, astfel că se aplică atât în cazul caselor și apartamentelor, cât și în cel al terenurilor, intra sau extravilane, precum și al clădirilor comerciale.

Debitorii ar putea fi tentați să renunțe la bunul ipotecat atunci când valoarea garanției este mai mică decât valoarea creditului, ceea ce bancherii numesc loan-to-value cu raport supraunitar. Mulți dintre acești debitori au luat credite în valută, evenual în franci elvețieni, în perioada 2007-2008, când piața imobiliară era la apogeu. Altfel, dacă garanțiile sunt suficiente, debitorul poate încerca să vândă bunul ipotecat pe cont propriu și să achite creditul din această sumă, chiar să mai rămână cu ceva după. Pentru a închide creanța, debitorul trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să fie persoană fizică, iar creditul să fie luat de la o instituție de credit – aici intră băncile, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii acestor creanțe, deci firmele de recuperare creanțe -, iar bunul oferit în plată să fie ipotecat în favoarea băncii pentru creditul respectiv. Dacă debitorul a garantat creditul cu două sau mai multe bunuri ipotecare, atunci va trebui să le dea pe toate băncii. Debitorul declanșează procedura de dare în plată printr-o notificare transmisă creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, în care arată că vrea să stingă datoria prin predarea bunului ipotecat. Din acest moment se stinge dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților ipotecari sau personali, care sunt eliberați astfel de obligații. În această notificare trebuie să transmită detaliile privind bunul ipotecat și împrumutul și să stabilească două zile diferite în care banca trebuie să se prezinte la un notar public, ales și plătit de debitor. Acolo se va încheia dreptul translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie față de creditor, inclusiv principalul, dobânzile și penalitățile care izvorăsc din contractul de credit. Termenul stabilit pentru întâlnirea la notar nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar în această perioadă sunt sistate toate plățile către creditor, dar și procedurile judiciare sau extrajudiciare existente. Cu alte cuvinte, sunt suspendate toate executările silite care au la bază acel împrumut. Cu cel puțin trei zile înainte de termenul evocat mai sus, părțile trebuie să transmită către notar informațiile și actele necesare actului de dare în plată. Creditorul are puține șanse să se opună în mod real acestei proceduri. Un articol prevede că poate face contestație în termen de 10 zile de la primirea notificării, dacă notificarea nu a fost făcută cu respectarea prezentei legi. Dacă actele sunt în regulă și procedura e respectată, banca nu are cum să nu accepte darea în plată. Dacă banca refuză să se prezinte în fața notarului și să semneze actele, atunci debitorul se poate adresa judecătoriei, care în termen de 10 zile trebuie să dea o hotărâre. În alte șapte zile trebuie să vină decizia instanței de apel, un tribunal, în acest caz. În tot acest timp sunt suspendate plățile către creditor. Dacă decizia e favorabilă debitorului, atunci instanța va constata că s-a stins creanța. Dacă nu, atunci procedura este anulată. În tot cazul, dacă se supune voluntar sau dacă este obligat de instanță, creditorul nu va mai putea cere sume suplimentare de la debitor după încheierea dării în plată. Procedura se aplică inclusiv pentru contractele de credit în vigoare, ceea ce i-a determinat pe bancheri să reclame că încalcă Directiva 17 din 2014 a Uniunii Europene, care reglementează o procedură similară, dar posibilă doar pentru contractele încheiate începând cu martie 2016.

Cum funcționează legea privind darea în plată. O notificare trimisă băncii te scapă de datoriile catre banca.Conditii.

Cum funcționează legea privind darea în plată.Pentru a închide creanța, debitorul trebuie să îndeplinească câteva condiții: să fie persoană fizică, iar creditul să fie luat de la o instituție de credit – aici intră băncile, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii acestor creanțe, deci firmele de recuperare creanțe -, iar bunul oferit în plată să fie ipotecat în favoarea băncii pentru creditul respectiv.

Dacă debitorul a garantat creditul cu două sau mai multe bunuri ipotecare, atunci va trebui să le dea pe toate băncii.

Debitorul declanșează procedura de dare în plată printr-o notificare transmisă creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, a unui avocat sau a unui notar public, în care arată că vrea să stingă datoria prin predarea bunului ipotecat.

Din acest moment se stinge dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților ipotecari sau personali, care sunt eliberați astfel de obligații.

În această notificare trebuie să transmită detaliile privind bunul ipotecat și împrumutul și să stabilească două zile diferite în care banca trebuie să se prezinte la un notar public, ales și plătit de debitor. Acolo se va încheia dreptul translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie față de creditor, inclusiv principalul, dobânzile și penalitățile care izvorăsc din contractul de credit.

Termenul stabilit pentru întâlnirea la notar nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar în această perioadă sunt sistate toate plățile către creditor, dar și procedurile judiciare sau extrajudiciare existente. Cu alte cuvinte, sunt suspendate toate executările silite care au la bază acel împrumut.

Cu cel puțin trei zile înainte de termenul evocat mai sus, părțile trebuie să transmită către notar informațiile și actele necesare actului de dare în plată.

Creditorul are puține șanse să se opună în mod real acestei proceduri. Un articol prevede că poate face contestație în termen de 10 zile de la primirea notificării, dacă notificarea n-a fost făcută cu respectarea prezentei legi. Dacă actele sunt în regulă și procedura e respectată, banca n-are cum să nu accepte darea în plată.

Dacă banca refuză să se prezinte în fața notarului și să semneze actele, atunci debitorul se poate adresa judecătoriei, care în termen de 10 zile trebuie să dea o hotărâre. În alte șapte zile trebuie să vină decizia instanței de apel, un tribunal, în acest caz. În tot acest timp sunt suspendate plățile către creditor. Dacă decizia e favorabilă debitorului, atunci instanța va constata că s-a stins creanța. Dacă nu, atunci procedura este anulată.

În tot cazul, dacă se supune voluntar sau dacă este obligat de instanță, creditorul nu va mai putea cere sume suplimentare de la debitor după încheierea dării în plată.

Procedura se aplică inclusiv pentru contractele de credit în vigoare, ceea ce i-a determinat pe bancheri să reclame că încalcă Directiva 17 din 2014 a Uniunii Europene, care reglementează o procedură similară, dar posibilă doar pentru contractele încheiate începând cu martie 2016.

 

Cum funcționează legea privind darea în plată

BANCILE vor trimite zilnic conturile la FISC.Soft pilot PatrimVen

BANCILE vor trimite zilnic conturile la FISC

Daca pana acum Fiscul accesa mai greu informatiile referitoare la
detinatorii de conturi, pt ca bancile aveau aceasta obligatie bilunar ,
iar daca nu le transmiteau amenda era foarte mica, in curand bancile pot
fi amendate zilnic pt nedepunerea acestor informatii, ceea ce nu si vor
mai putea permite.

In plus, la nivelul Municipiului Bucuresti este creat un soft pilot
PatrimVen ce functioneaza ca o baza de date cu informatii privind:
patrimoniul, veniturile, angajatorul si conturile bancare ale tuturor
bucurestenilor, motiv pt care, fiscul va fi la un clik distanta de a pune
poprire pt sumele datorate la bugetele locale sau bugetul de stat.

Incepand cu 1 ianuarie 2016 odata cu schimbarea Codului de procedura
Fiscala la art 61 , in ceea ce priveste comunicarea de catre banci a
informatiilor referitoare la conturile bancare exista obligatia ca
institutiile de credit sa comunice organului fiscal, ZILNIC, urmatoarele:

-lista titularilor persone fizice, juridice, sau orice entitati fara
personalitate juridica ce deschid sau inchid conturi, dar si datele de
identificare a persoanelor ce detin dreptul de semnatura pe conturile
deschise la acestea

– lista persoanelor care inchiriaza casete de valori (nou introdusa)

Si o noutate absoluta este obligaţia transmiterii de informaţii si catre
ANAF concomitent… şi pe acelaşi format… a informatiilor ce se trimit
către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor,
potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi
combatere a finanţării terorismului.
Fiscul nu are, inca, o baza de date functionala in toata tara prin care sa depisteze cate case, terenuri si masini detine fiecare roman. Din acest motiv, impozitarea, executarea silita sau urmarirea prejudiciilor sunt foarte dificile. Desi exista un sistem informatic din 2013, primariile, care au informatiile, nu vor sa coopereze. O explicatie ar fi ca aplicatia ar pune ordine si in acordarea de ajutoare sociale – parghia financiara favorita a primarilor in alegeri.

In acest moment, daca cineva are case si terenuri in mai multe orase sau comune poate evita impozitarea suplimentara, dar si popririle, sechestrele sau masurile pentru recuperarea prejudiciilor in dosare penale.

De exemplu, potrivit Codului Fiscal, impozitul pe proprietati imobiliare creste cu 65% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua si cu 300% pentru a treia si urmatoarele. In lipsa unei baze de date functionale la nivel de tara care sa furnizeze online informatiile, practic, Fiscul se bazeaza pe declaratia pe propria raspundere, fara sa o poata confrunta cu situatia reala. De asemenea, pentru recuperarea banilor la buget din datorii sau prejudicii, urmarirea bunurilor poate dura luni de zile, perioada in care proprietarul le poate instraina sau in care valoarea lor scade.

Datele privind proprietatile se afla in scriptele fiecarei primarii. Pentru a afla unde si ce are in patrimoniu o persoana, fiscul trebuie sa trimita cereri celor cateva mii de autoritati locale din Romania. Inregistrarea proprietatilor s-a facut, istoric, in functie de localitatea in care erau construite, fara sa existe o situatie a patrimoniului personal care sa poate sa fi verificata dupa codul numeric personal, de exemplu.

Sistemul exista, dar nu e folosit

Sistemul informatic privind patrimoniul si veniturile, PatrimVen, a fost definitivat de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) in iunie 2013, insa nu este functional nici acum pentru ca primariile nu furnizeaza datele. Conform reprezentantilor ANAF accesarea sistemului este foarte simpla, autoritatile locale neputand sa invoce niciun motiv de ordin tehnic. Modelul-cadru al protocolului de cooperare dintre primarii si ANAF a fost creat in decembrie 2012 prin ordinue comune al ministrilor de Finante si de Interne.

Din 3.180 de primarii, nici macar 15 nu trimit date la Fisc

“Cu toate ca, pana in prezent, peste 1.690 au semnat protocolul de cooperare, mai putin de 15 primarii au trimis date despre patrimoniu”, arata reprezentantii ANAF. In Romania sunt 3.180 de primarii.

“Trebuie implementata cat mai urgent, asa cum am solicitat in repetate randuri Ministerului Dezvoltarii, aplicatia PatrimVen, o baza nationala cu bunurile imobile si mobile la care fiscul sa aiba acces. Am facut protocoale cu sute de primarii si, cand sa operationalizam, nu s-a mai putut din diverse motive. Daca am avea aplicatia, s-ar putea vedea toate bunurile unei persoane. Este nevoie de o modificare legislativa pentru ca solicitarea de informatii catre primarii este anevoioasa. Ne trebuie temei legal pentru a obliga primariile sa se conecteze la aceasta baza de date”, a declarat, recent, intr-un interviu pentru Capital, seful fiscului, Gelu Stefan Diaconu.

Doar primariile de sector din Bucuresti au inceput sa colaboreze cu ANAF in iulie 2013, in faza pilot a proiectului. Primariile din Capitala sustin ca furnizeaza date ANAF. “In urma incheierii Protocolului nr. 97748/01.07.2013 intre Direcția Venituri Buget Local Sector 2 și ANAF, au fost solicitate drepturi de acces la PatrimVen pentru angajați nostrii care utilizeaza curent informațiile furnizate de acest sistem. Protocolul dintre DVBL si ANAF functioneaza corespunzator, “ spune directorul executive din cadrul primariei Sector 2 Bucuresti, Cristian Atanasie Dutu. Si oficialii primariei sectorului 1 arata ca “serviciul PatrimVen este functional. Directia Generala de Taxe si Impozite Locale Sector 1 furnizeaza Agentiei Nationale de Administrare Fiscala date privind patrimoniul, conform protocolului de cooperare. Informatiile catre ANAF sunt transmise pana in data de 15 a fiecarei luni pentru luna precedenta”.

Se feresc primarii de controlul ajutoarelor sociale?

PatrimVen are doua module: administrare fiscala si asistenta sociala. Prin urmare, PatrimVen ar trebui sa le furnizeze si primariilor toate informatiile referitoare la veniturile si patrimoniul unei persoane care solicita ajutor social. Asa s-ar putea explica lipsa de interes a primarilor de a coopera cu ANAF, fiind de notorietate ca ajutoarele sociale sunt o parghie financiara foarte frecvent folosita pentru motivarea alegatorilor.

Ce informatii ar trebuie sa schimbe intre ele primariile si ANAF?

Primariile ar trebui sa trimita ANAF date despre:

Patrimoniul persoanelor fizice si juridice (bunuri imobile si bunuri mobile) si rolul nominal unic,
Creantele datorate de contribuabili (persoane fizice si juridice) bugetului general al unitatii/subdiviziunii teritorial administrative.

La randul sau, ANAF ar trebui sa le trimita primariilor date despre:

Detinerea de conturi bancare
Obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, care au domiciliul fiscal pe raza teritoriala a unitatii/subdiviziunii administrativ teritoriale
Veniturile din salarii si aferente salariilor, precum si cele din venituri din alte surse obtinute de contribuabili persoane fizice care au domiciliul fiscal pe raza teritoriala a unitatii/subdiviziunii administrative, denumirea si codul unic de identificare a angajatorului.

avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

Un dosar penal pe zi , 17.11.2015.Percheziţii de amploare în Bucureşti şi 11 judeţe. Prejudiciu de 54 de milioane de euro

Marţi, 17 noiembrie, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, efectuează 59 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti și a judeţelor Argeş, Brăila, Cluj, Constanţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea, Vrancea şi Tulcea.

Perchezițiile se efectuează la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum și la domiciliile şi locuinţele unor persoane fizice bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

La acţiune participă și polițiști ai Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – I.G.P.R, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliţie ale județelor Argeş, Brăila, Cluj, Constanţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea, Vrancea şi Tulcea.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi fals în declaraţii în formă continuată, comise în legatura cu activitatea de reciclare a deşeurilor de ambalaje reglementată de Directiva 94/62/CE/1998 a Parlamentului European şi a Consiliului.

Potrivit Directivei statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru a preveni producerea deşeurilor de ambalaje, să stabilească sisteme de returnare, colectare şi recuperare a deşeurilor şi să elaboreze sisteme de informaţii (baze de date) privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje care să permită monitorizarea punerii în aplicare a obiectivelor acesteia.

În urma cerecetărilor, s-a stabilit că, în perioada 2012-2014, reprezentanţii operatorilor licenţiaţi și reprezentanţii unor societăţi cu care acești operatori licenţiaţi ar fi încheiat contracte de prestări servicii, ar fi evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive, care ar fi denaturat realitatea îndeplinirii acestor obligaţii.

Înregistrarea și declararea acestor operațiuni ar fi facilitat operatorilor licenţiaţi obţinererea vizei anuale necesare funcționării acestora și ar fi condus la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

De asemenea, s-a stabilit că ar fi fost evidențiate operațiuni fictive de reciclare a aproximativ 120.000 de tone de deșeuri de ambalaje, pentru care obligațiile fiscale sunt de peste 54.000.000 de euro.

Restituirea eşalonată a taxei auto în 5 ani contravine CEDO. Notă la sentinţa nr. 4092/2015

ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIŢA
SECŢIA CIVILĂ
Dosar nr. 1481/190/2015

SENTINŢA CIVILĂ NR. 4092/2015
Şedinţa publică din data de 29 mai 2015
Completul compus din:
PREŞEDINTE: B. M. A., judecător
GREFIER: M. M. N.

Pe rol fiind pronunţarea hotărârii judecătoreşti în cauza civilă privind contestaţia la executare formulată de contestatoarea ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD, în contradictoriu cu intimatul […].
Cauza a fost reţinută în pronunţare, la data de 14 mai 2015, pe contestaţia la executare formulată şi pe cererea de suspendare a executării silite, încheierea de şedinţă de la acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Deliberând, constată că:

Prin contestaţia la executare înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, contestatoarea ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD, în contradictoriu cu intimatul […], a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea somaţiei de plată din 5 februarie 2015, a încheierii nr. 51/2015/1 din 3 februarie 2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare şi calculul dobânzilor şi a încheierii din data de 3 februarie 2015 privind admiterea cererii de executare şi încuviinţarea executării silite, emise de SCPEJ Stolnean Romeo Marius şi Stolnean Oana în dosarul execuţional nr. 51/2015, ca fiind neîntemeiate şi nelegale; suspendarea executării silite, fără plata cauţiunii, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 447/04.04.2013 pronunţată de Tribunalul BN în dosarul nr. 3780/112/2012 având ca obiect contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de către […] şi a fost obligată pârâta A.J.F.P. BN să-i restituie acesteia suma de 3.313 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobânda legală calculată de la data plăţii taxei şi până la restituirea efectivă, precum şi suma de 439,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

La data de 12 februarie 2015, s-a înregistrat, din partea SCPEJ STOLNEAN, somaţia emisă la 5 februarie 2015, încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare şi calculul dobânzilor, încheierea privind admiterea cererii de executare silită, împreună cu sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu, prin care somează contestatoarea să achite suma totală de 5.459,68 lei în favoarea creditorului.

Contestatoarea învederează instanţei că executarea silită a fost începută împotriva sa fără să se constate refuzul executării de bunăvoie a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, astfel fiind încălcate prevederile procedurii de restituire a sumelor reglementată de Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal. De asemenea, fiind încălcate prevederile în materia restituirii sumelor reprezentând taxa pe poluare, respectiv Ordinul nr. 85/2012 pentru aprobarea procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile. Astfel, în opinia contestatoarei, nu s-a urmat procedura instituită de lege, executarea silită declanşată la cererea creditorului […] fiind nelegală şi temeinică, considerând că există intenţia acestuia de a obţine un beneficiu nemeritat.

De asemenea, contestatoarea arată că nu a fost respectat termenul de ”graţie” de 6 luni, termen în care exista obligaţia să se facă demersurile necesare pentru a se îndeplini obligaţia de plată, termenul curgând de la data la care debitorul a primit somaţia de plată. Doar după curgerea acestui termen, putându-se solicita executarea silită.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 8-18).

Prin notele de şedinţă depuse în data de 18 martie 2015, contestatoarea susţine că, în speţă, au fost încălcate recomandările Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti stabilite prin Hotărârea nr. 74/05.12.2014, prin care s-a reglementat conduita generală în cazul procedurilor de executare vizând debitorii instituţii publice şi a acordat prioritate Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 24-31).

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că, prin dispoziţiile art. XV din OUG nr. 8/2014, invocate de contestatoare, Guvernul României instituie o măsură abuzivă de suspendare a tuturor procedurilor de executare silită îndreptate împotriva sa, precum şi o măsură de eşalonare pe o perioadă de 5 ani a restituirilor la care a fost obligat prin aceste hotărâri definitive.

Intimatul susţine că, prin aceste dispoziţii, se încalcă dreptul de acces la organele de executare silită al justiţiabililor care au obţinut hotărâri de condamnare a Statului român la restituirea sumelor respective.
Consideră intimatul că instanţele naţionale nu ar trebui să facă aplicarea dispoziţiilor OUG emisă de Guvernul României – parte în procesele civile privind taxele de poluare, ci să aplice dispoziţiile art. 110 din TFUE şi, implicit, dispoziţiile hotărârilor CJUE, în considerarea cărora Statul român este obligat să restituie sumele încasate cu încălcarea acestor dispoziţii din dreptul european.

De asemenea, intimatul susţine că a respectat procedura prevăzută de lege, sens în care a înregistrat la sediul instituţiei debitoare o cerere de restituire cu nr. 34244/06.08.2014 prin care s-a solicitat punerea în executare a dispoziţiilor cuprinse în sentinţa civilă nr. 447/2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi abia după 6 luni, în care nu a primit niciun răspuns, s-a adresat executorului judecătoresc pentru realizarea pe calea executării silite a drepturilor sale.

Totodată, termenul de graţie de 6 luni se acordă de către instanţă doar debitorilor care fac dovada lipsei disponibilităţilor băneşti şi a faptului că au efectuat toate demersurile legale pentru obţinerea fondurilor necesare plăţii creanţei.

În drept, a invocat prev. art. 139 alin. 1 C. proc. civ., jurisprudenţa CEDO şi jurisprudenţa naţională din cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 39-47).

Prin notele scrise depuse în data de 13 mai 2015, intimatul solicită respingerea cererii de suspendare a executării silit, ca neîntemeiată, având în vedere că petenta nu invocă niciun motiv temeinic în susţinerea cererii sale.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Litigiul din prezenta cauza priveşte exigibilitatea creanţei din titlul executoriu constituit din sentinţa civilă nr. 447/2013 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, irevocabilă la data de 4 aprilie 2013[eroare materială! – corect, este data de 9 mai 2014 – s.n., A.P.], prin respingerea recursului formulat de contestatoarea ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ a FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA NĂSĂUD împotriva sentinţei anterior menţionate.

Prin titlul executoriu amintit, contestatoarea a fost obligată la plata către intimatul […] a sumei de 3.313 de lei cu titlu de taxă de poluare, a dobânzii legale calculată de la data plăţii taxei şi până la restituirea efectivă, precum şi a sumei de 439,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

Intimatul […] a solicitat executorilor judecătoreşti STOLNEAN ROMEO MARIUS şi STOLNEAN OANA să pună în executare titlul executoriu menţionat, executorul judecătoresc formând dosarul execuţional nr. 51/2015 urmare a încuviinţării executării silite prin încheiere civilă nr. 8068/2014 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, dosar în care a trimis contestatoarei încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare şi calculul dobânzilor (f. 11), încheierea privind admiterea cererii de executare silită (f. 9-10), împreună cu sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu (f. 12-18).

Contestatorul aduce principalul argument în ce priveşte lipsa de exigibilitate a creanţei, invocând art. XV din OUG nr. 8/2014, prin care s-a acordat un termen suspensiv de plată în favoarea debitorului ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ a FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD, stabilindu-se că plata sumei prevăzute în titlul executoriu din cauză se va realiza în cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora, cererile de restituire a contribuabililor se soluţionează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administraţia Fondului de Mediu.

Intimatul invocă în apărare contrarietatea dintre art. 6 alin. 1 CEDO şi art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţie şi dispoziţiile art. XV din OUG nr. 8/2014, solicitând aplicarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

Pentru a înţelege mai bine situaţia de fapt, trebuie menţionat întregul mecanism cu privire la taxa de poluare pe care intimatul încearcă să o recupereze în baza titlului executoriu.

În data de 4 mai 2011, intimatul a achitat taxa de poluare în cuantum de 3.313 de lei la contestatorul AJFP Bistriţa-Năsăud, suma de bani intrând la Fondul pentru Mediu.

Prin hotărârea pronunţată în anul 2011, CJCE în cauza C-402/09, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr. 50/2008 cu dreptul comunitar, Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât celor care se aplică produselor naţionale similare, această interdicţie vizând garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne faţă de concurenţa dintre produsele care se află deja pe piaţa internă şi produsele de import.

Prin hotărârea CJCE în cauza C-402/09, cauza Tatu, Curtea a precizat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Practic, prin hotărârea CJCE în cauza C-402/09, cauza Tatu, taxa de poluare instituită prin OG nr. 50/2008 a fost declarată contrară dreptului Uniunii, aspect reţinut în sentinţa civilă nr. 477/2014, pronunţată la data de 4 aprilie 2013.

Astfel, deşi intimatul a plătit în anul 2011 o taxă de poluare declarată contrară dreptului Uniunii Europene prin hotărârile Curţii pronunţate în anul 2011 în cauzele C-402/09, Tatu şi C-263/10, Nisipeanu, după mai bine de doi ani de la data plăţii taxei de poluare contrare dreptului Uniunii, şi după mai bine de doi ani de la hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, intimatul a reuşit să obţină un titlu executoriu împotriva contestatorului ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA NĂSĂUD şi a Administraţiei Fondului pentru Mediu, pentru a-şi recupera suma de bani plătită în anul 2011.

După ce petentul a reuşit să obţină un titlu executoriu pentru a-şi recupera suma plătită cu titlu de taxă poluare, intră în vigoare OUG nr. 8/2014, prin care suma plătită cu trei ani înainte, pentru care a obţinut restituirea, i se eşalonează pe o perioadă de cinci ani.

Practic, deşi o sentinţă civilă irevocabilă trebuie executată de îndată, statul român a acordat un termen de plată debitorului instituţie de stat, în fapt intimatul urmând să-şi recupereze integral suma achitată pentru o taxă contrară dreptului Uniunii Europene, legislaţie cu caracter obligatoriu ce prevalează legislaţiei româneşti potrivit art. 148 alin. 2 din Constituţia României, după 8 (opt) ani de la momentul la care a plătit-o. [s.n. – A.P.]

În ce priveşte dreptul Statului român de a amâna şi eşalona obligaţia stabilită de o sentinţă civilă irevocabilă, instanţa reţine aplicabile, în prezentul dosar, considerentele din cauzele CEDO Felicia Mihăieş și Adrian Gavril Senteş împotriva României. [s.n. – A.P.]

Pentru a nu fi încălcat art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului, măsura amânării şi eşalonării unui titlu executoriu trebuie să aibă un caracter temporar şi să existe o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (eşalonarea pe cinci ani a restituirii contravalorii taxei de poluare) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat). [s.n. – A.P.]

Bineînţeles că, aşa cum precizează şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Felicia Mihăieş și Adrian Gavril Senteş împotriva României, statele trebuie să fie primele care să se pronunţe cu privire la existenţa unei probleme de interes general şi dispun de o anumită marjă de apreciere, ca şi în alte domenii în care se extind garanţiile Convenţiei. În mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile şi veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice şi sociale. Prin aceeaşi decizie, Curtea precizează că este ţinută să respecte modul în care statul a proiectat imperativele „interesului public” cu excepţia cazului în care decizia statului este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă.

În mod implicit, Curtea a precizat că în situaţia în care decizia statului, de a eşalona executarea obligaţiilor stabilite de sentinţe civile irevocabile, este lipsită în mod evident de o bază rezonabilă, încalcă legislaţia Uniunii în ce priveşte art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului.
Pentru a stabili dacă decizia statului manifestată prin art. XV din OUG nr. 8/2014 are o bază rezonabilă, trebuie analizate motivele ce au condus la luarea acestei decizii, menţionate în preambulul actului normativ.

Potrivit preambulului OUG nr. 8/2014, eşalonarea pe cinci ani a restituirii contravalorii taxei de poluare stabilită prin sentinţe judecătoreşti irevocabile devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015 se impune întrucât:
1. executarea hotărârilor judecătoreşti are o influenţă negativă asupra bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu;
2. executarea hotărârilor judecătoreşti are o influenţă negativă asupra bugetului general consolidat;
3. executarea hotărârilor judecătoreşti conduce la imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi implicit la nerespectarea angajamentelor interne asumate de Administraţia Fondului pentru Mediu şi neîndeplinirea obligaţiilor, în domeniul protecţiei mediului, pe care România le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit notei de documentare aferentă OUG nr. 8/2014, în anul 2012, la Fondul pentru Mediu s-au încasat 608 milioane lei şi s-au achitat pentru hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea taxei de poluare suma de 360 de milioane lei, în anul 2013, la Fondul pentru Mediu s-au încasat 732 milioane lei şi s-au achitat pentru hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea taxei de poluare suma de 500 de milioane lei.

Din informaţiile menţionate în nota de fundamentare, instanţa reţine că în anii 2012 şi 2013, bugetul Fondului pentru Mediu a reuşit să acopere obligaţiile de plătit dispuse prin hotărârile judecătoreşti referitoare la restituirea taxei de poluare, obligaţiile stabilite prin aceste hotărâri judecătoreşti neinfluenţând în niciun fel bugetului general consolidat. [s.n. – A.P.]

Pentru a înţelege dimensiunea valorii obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti obiect al art. XV din OUG nr. 8/2014, instanţa reţine că la momentul la care s-a dispus eşalonarea restanţelor salariale pentru magistraţi prin OUG nr. 71/2009, decizie a statului român în concordanţă cu dreptul european, aşa cum s-a stabilit de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, România a trebuit să facă faţă unei grave crize economice şi financiare. La acel moment, restanţele salariale cuvenite magistraţilor reprezentau 12.891 milioane de lei, respectiv 2,2% din PIB-ul României, spre deosebire de valoarea taxelor de poluare ce ar fost achitată în 2013 urmare a hotărârilor judecătoreşti de 500 de milioane de lei, sumă de aproximativ 24 de ori faţă de suma raportată la care, în anul 2009, CEDO a hotărât că putea conduce la înrăutăţirea situaţiei sociale.

În prezent, spre deosebire de anul 2009, România nu mai trece printr-o gravă criză economică, aspect evident din faptul că au fost reîntregite salariile bugetare diminuate la intrarea României în criză prin Legea nr. 118/2010, mai mult, drepturile bugetarilor ce fuseseră eşalonate pe anul 2016 sunt achitate în anul 2015, potrivit cu art. 35 din OUG nr. 83/2014 în patru tranşe, respectiv tranşele aferente celui de al treilea şi al patrulea an de eşalonare, tranşe de 25% fiecare din drepturile salariale ale bugetarilor.

Făcând un calcul matematic, reiese că prin OUG nr. 83/2014 statul român dispune plătirea în anul 2015 a 50% din restanţele bugetarilor aferente celui de al treilea şi al patrulea an de eşalonare, respectiv un minim de 6.945,5 milioane de lei (potrivit cauzei CEDO Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, în 2009 doar drepturile salariale ale magistraţilor de restituit erau de 12.691 milioane de lei).

Deşi prin OUG nr. 83/2014 statul român dispune plata în anul 2015 a minim 6.945,5 milioane lei, sumă ce trebuia achitate în anul 2016 (potrivit eşalonării considerate de Curte conforme cu dreptul Uniunii), prin OUG nr. 8/2014 dispune eşalonarea unei sume de 500 milioane lei, sumă de aproximativ doisprezece ori mai mică. [s.n. – A.P.]

Totodată, la momentul la care statul român a dispus reîntregirea salariilor bugetarilor în anul 2012, CJUE deja se pronunţase din anul 2011 în cauza C-402/09, Tatu, astfel că previzibilitatea obţinerii restituirii taxei de poluare prin hotărâri judecătoreşti era existentă din anul 2011, iar decizia de reîntregire a salariile bugetarilor a fost luată în cunoştinţă de cauză cu privire la neconformitatea taxei de poluare cu dreptul european.

Instanţa reţine că art. XV din OUG nr. 8/29014 este contrar art. 6.1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului şi potrivit art. 148 alin. 2 din Constituţie, ţinând cont că dreptul comunitar prevalează asupra dreptului intern, va înlătura de la soluţionarea prezentei cauze dispoziţiile art. XV din OUG nr. 8/2014.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa reţine în esenţă, aşa cum anterior a precizat, următoarele:
1. Ingerinţa statului român în dreptul la proprietate al persoanelor care au titluri executorii privind taxa de poluare este lipsită de o bază rezonabilă, pe de o parte, atât în anul 2012, cât şi 2013, bugetul Fondului pentru Mediu a reuşit să facă faţă restituirii titlurilor executorii privind taxele de poluare pe acei ani, pe de altă parte, în acelaşi an în care statul român eşalonează pe 5 ani valoarea taxelor de poluare de 500 de milioane de lei, dispune achitarea în 2015 a unei sume de aproximativ doisprezece ori mai mare prin OUG nr. 83/2014. [s.n. – A.P.]

2. Spre deosebire de anul 2009-2010, când România trecea printr-o criză accentuată economică şi financiară, în anul 2014, data adoptării OUG nr. 8/2014, România nu se mai confruntă cu o asemenea problemă, aspect evident tocmai prin reîntregirea salariilor bugetarilor încă din anul 2012. [s.n. – A.P.]

3. Prin măsurile dispuse prin art. XV din OUG nr. 8/2014, persoanele ce urmau să li se restituie taxele de poluare sunt determinate să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, respectiv restituirea integrală după aproximativ unsprezece ani a unei taxe încasate ilegal de către statul român şi totodată dezechilibrul bugetului Fondului de Mediu ar fi suportat doar de o categorie de cetăţeni, respectiv doar de către cei care au achitat taxa de poluare ilegală conform jurisprudenţei CJUE şi a instanţelor româneşti.[s.n. – A.P.]

4. Restituirea contravalorii taxelor de poluare nu creează deficit bugetului general consolidat, Fondul pentru Mediu putând singur achita aceste sume. [s.n. – A.P.]

5. Spre deosebire de situaţia din 2010, când restanţele magistraţilor câştigate în instanţă reprezentau 2,2% din PIB, sumele pentru restituirea taxelor de poluare reprezintă o cotă de 0.09% din PIB, cotă ce nu reprezintă o amploare neaşteptată ce ar putea genera o perturbare gravă pentru a justifica ingerinţa statului în dreptul la proprietate al cetăţenilor. [s.n. – A.P.]

6. Câştigarea în instanţă a dreptului de a li se restitui taxele de poluare a devenit previzibilă încă din anul 2011 (data pronunţării CJUE în cauza C-402/09, Tatu), astfel că, până în anul 2014, Statul român a avut suficient timp pentru a lua măsuri necesare executării acestor hotărâri judecătoreşti, sistemul bugetar al statului, prin lipsa de fonduri, nu îl poate scuti de obligaţia sa, ca în baza Convenţiei să garanteze fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive într-o perioadă de timp rezonabilă. [s.n. – A.P.]

Pentru toate aceste motive, instanţa reţine că art. XV din OUG nr. 8/2014 este contrar art. 6.1 din Convenţie, executarea unei hotărâri, indiferent de instanţa care a pronunţat-o, trebuind a fi considerată parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenţie.[s.n. – A.P.]

Potrivit cauzelor CEDO Di Pede împotriva Italiei, Zappia împotriva Italiei, Hornsby împotriva Greciei, în ipoteza în care autorităţile sunt obligate să acţioneze în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti şi manifestă abstenţiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, în condiţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţie, obligaţia statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat. [s.n. – A.P.]

Prin restituirea integrală unui cetăţean a unei sume încasate ca taxă ilegală după aproximativ unsprezece ani de la plătirea taxei se afectează dreptul fundamental al persoanei la proprietate, creanţa asupra statului fiind un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. [s.n. – A.P.]

Susţinerile contestatorului în ce priveşte nerespectarea procedurii prevăzute de OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea sumelor de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, OMFP nr. 85/2012 pentru aprobarea restituirii sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, în sensul formulării unei cereri de restituire adresate organului fiscal care va efectua restituirea în 45 de zile de la data depunerii cererii nu pot fi primite întrucât:
– ordinele menţionate nu prevăd forma cererii sub sancţiunea validităţii, somaţia emisă de executorul judecătoresc reprezentând o adevărată cerere de restituire a sumei în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile; [s.n. – A.P.]

– deşi au trecut mai mult de 45 de zile de la data primirii somaţiei, organele fiscale nu au restituit sumele solicitate, sens în care chiar prin propria conduită demonstrează inutilitatea adresării cererii de restituire; [s.n. – A.P.]

– chiar prin adoptarea art. XV din OUG nr. 8/2014, statul român a dovedit că nu are intenţia de a executa titlurile executorii decât în maniera eşalonării pe cinci ani, ori cât timp instanţa a reţinut că art. XV din OUG nr. 8/2014 este contrar dreptului european, soluţia intimatului de a apela la un executor judecătoresc este legitimă, în alt mod fiind pus în imposibilitatea de a-şi realiza integral creanţa stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că legitimitatea apelării la executorul judecătoresc justifică şi suportarea de către contestator a cheltuielilor de executare, cărora nu li s-a adus vreo altă critică, în afară de criticile privind nerespectarea ordinelor anterior menţionate; [s.n. – A.P.]

– eşalonarea prin OUG nr. 8/2014 a plaţii taxei de poluare pe parcursul a cinci ani reprezintă o neexecutare de bunăvoie de către contestator a obligaţiei stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, susţinerea contestatorului privind lipsa unui refuz nejustificat fiind nesusţinută de elementele probatorii de la dosar. [s.n. – A.P.]

În ce priveşte aplicarea în cauză a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, respectiv art. 1 alin. 2 (interzicerea achitării din sume destinate pentru cheltuielile de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale pentru care au fost înfiinţate instituţiile şi autorităţile publice) şi art. 2 (acordarea unui termen de graţie de 6 luni, termen în care instituţiile şi autorităţile publice au obligaţia să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată), instanţa reţine că nu s-a dovedit că executarea din cauză priveşte sume din cele prevăzute la art. 1 alin. 2 sau că nu s-ar dispune de sume necesare pentru achitarea creanţei şi că astfel ar fi necesară efectuarea de demersuri pentru obţinerea de fonduri de la buget, astfel că instanţa va înlătura susţinerile contestatorului privind aplicabilitatea în cauză a OG nr. 22/2002, respectiv art. 1 alin. 2 şi art. 2.

Instanţa reţine că intimatul are o creanţă certă lichidă şi exigibilă în sensul oferit de art. 662 Cod procedură civilă, s-a încuviinţat de o instanţă judecătorească executarea silită potrivit cu art. 632, 634, 665 Cod procedură civilă (fila 10), debitorul a fost înştiinţat cu privire la declanşarea executării silite potrivit cu art. 666 Cod procedură civilă şi i s-a comunicat încheierea de încuviinţare a executării silite şi o copie după titlul executoriu, i s-a comunicat o somaţie potrivit cu art. 667 Cod procedură civilă, punându-i-se în vedere să se conformeze în termen de o zi titlului executoriu, au fost stabilite cheltuielile de executare conform cu art. 669 alin. 3 Cod procedură civilă, art. 39 din Legea nr. 188/2000, Ordinului ministrului de justiţie nr. 2550/C/2006.

În ce priveşte solicitarea de anulare a încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită, instanţa reţine că în afara criticii aduse prin menţionarea aplicării în cauză a OUG nr. 8/2014, critică deja înlăturată de instanţă, nu s-au adus alte critici şi în consecinţă va menţine încheierea de încuviinţare a executării silite.

În ce priveşte contestarea onorariului avocaţial inclus în cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc, în cuantum de 400 de lei, instanţa reţine că raportat la circumstanţele cauzei, respectiv trecerea unui termen de patru ani de la data plăţii taxei ilegale, justifică apelarea intimatului la cunoştinţele unui avocat, condiţii în care intimatul s-a judecat o perioadă de doi ani pentru obţinerea titlului executoriu. Raportat la valoarea pricinii, executarea silită a sumei de 3.313 de lei, dobânda legală calculată la această sumă începând cu data plăţii taxei, 439,30 de lei cheltuieli de executare, onorariul avocaţial, nu este nepotrivit de mic sau de mare.

Cât timp s-au respectat în cadrul dosarului execuţional nr. 51/2015 dispoziţiile legale din materia executării silite, instanţa va respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA NĂSĂUD.

În ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, instanţa reţine că nu a fost precizat de către contestator vreun motiv temeinic pentru a se dispune această măsură, astfel că raportat la prevederile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, în lipsa indicării motivelor temeinice pentru dispunerea suspendării executării silite, instanţa va respinge cererea de suspendarea a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA NĂSĂUD […], în contradictoriu cu intimatul […], având ca obiect contestaţie la executare.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulate de contestator.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la judecătoria Bistriţa.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 mai 2015.

NOTĂ:

Continuăm să prezentăm o altă hotărâre interesantă în materia restituirii taxelor auto, de data aceasta, o hotărâre pronunţată de Judecătoria Bistriţa, prin care instanţa respinge o contestaţie formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud împotrva măsurilor de executare silită pentru recuperarea unei sume reprezentând taxa auto, dobânda aferentă şi cheltuielile de judecată pe care organul fiscal a fost obligat – printr-o hotărâre a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, devenită definitivă la data de 9 mai 2014 – să le restituie contribuabilului din speţa analizată.

Rigoarea ne obligă să nu trecem cu vederea confuzia pe care instanţa o face, la un moment dat, între dreptul european al drepturilor omului (drepturi garantate de Convenţia europeană) şi dreptul “comunitar” (mai exact, actualul drept unional/al Uniunii Europene), însă este de apreciat maniera în care instanţa îşi motivează soluţia, după ce face o analiză temeinică şi detaliată, inclusiv cu privire la contextul economic existent în momentul prelevării taxei auto, a stabilirii incompatibilităţii taxei cu dreptul UE, respectiv momentul adoptării OUG nr. 8/2014 prin care se instituie măsura restituirii eşalonate/în tranşe a sumelor reprezentând taxe auto, dobânda aferentă şi cheltuielile de judecată stabilite în hotărâri judecătoreşti, instanţa procedând, totodată, la o analiză comparativă cu alte prevederi legale prin care se instituie măsuri similare de restituie eşalonată a unor sume reprezentând drepturi cuvenite magistraţilor etc.

Din starea de fapt prezentată mai sus, reţinem că un contribuabil a solicitat organului fiscal punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti (definitivă la data de 9 mai 2014) a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi restituirea integrală a taxei auto, a dobânzii aferente, respectiv cheltuielile de judecată, solicitare faţă de care organul fiscal a rămas în pasivitate, motiv pentru care s-a procedat la executarea silită în vederea recuperării acestor sume, organul fiscal formulând totuşi contestaţia la executare ce a făcut obiectul dosarului de mai sus.

O primă constatare importantă pe care o face instanţa, în speţă, se referă la faptul că, deşi o sentinţă civilă definitivă trebuie executată de îndată, în speţă, Statul român (prin Guvernul său) a acordat un termen de plată debitorului instituţie de stat (instituţie a aceluiaşi stat – SIC!), în fapt intimatul-contribuabil urmând să-şi recupereze integral suma achitată pentru o taxă contrară dreptului UE – legislaţie cu caracter obligatoriu ce prevalează legislaţiei româneşti potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României –, după 8 ani de la momentul la care a plătit-o (taxa pe poluare a fost achitată la data de 4 mai 2011, conform minutei sentinţei nr. 447/2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud!).

De asemenea, în ce priveşte dreptul Statului român de a amâna şi eşalona obligaţia stabilită de o sentinţă civilă definitivă, instanţa reţine aplicabile în prezentul dosar considerentele Hotărârii CEDO pronunţată în cauza Felicia Mihăieş c. României, respectiv cauza Adrian Gavril Senteş c. României, arătându-se totodată că, pentru a nu fi încălcat art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului, măsura amânării şi eşalonării unui titlu executoriu trebuie să aibă un caracter temporar şi să existe o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (eşalonarea pe 5 ani a restituirii contravalorii taxei de poluare) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat).

O altă constatare importantă priveşte informaţiile menţionate în nota de fundamentare a adoptării OUG nr. 8/2014, instanţa reţinând că, în anii 2012 şi 2013, bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu a reuşit să acopere obligaţiile de plătit dispuse prin hotărârile judecătoreşti referitoare la restituirea taxei de poluare, obligaţiile stabilite prin aceste hotărâri judecătoreşti neinfluenţând în nici un fel bugetului general consolidat.

Urmând acelaşi raţionament, reţinem că instanţa înlătură de la aplicare dispoziţiile OUG nr. 8/2014, iar pentru a ajunge la această soluţie, instanţa subliniază următoarele:
– ingerinţa Statului român în dreptul la proprietate al persoanelor care au titluri executorii privind taxa de poluare este lipsită de o bază rezonabilă, pe de o parte, atât în anul 2012, cât şi 2013, bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu a reuşit să facă faţă restituirii titlurilor executorii privind taxele de poluare pe acei ani, pe de altă parte, în acelaşi an în care Statul român eşalonează pe 5 ani valoarea taxelor de poluare de 500 de milioane de lei, dispune achitarea în 2015 a unei sume de aproximativ doisprezece ori mai mare prin OUG nr. 83/2014.

– spre deosebire de anul 2009-2010, când România trecea printr-o criză accentuată economică şi financiară, în anul 2014, data adoptări OUG nr. 8/2014, România nu se mai confruntă cu o asemenea problemă, aspect evident tocmai prin reîntregirea salariilor bugetarilor încă din anul 2012.

– prin măsurile dispuse prin art. XV din OUG nr. 8/2014, persoanele ce urmau să li se restituie taxele de poluare sunt determinate să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, respectiv restituirea integrală după aproximativ unsprezece ani a unei taxe încasate ilegal de către statul român şi totodată dezechilibrul bugetului Fondului de Mediu ar fi suportat doar de o categorie de cetăţeni, respectiv doar de către cei care au achitat taxa de poluare ilegală conform jurisprudenţei CJUE şi a instanţelor româneşti.

– restituirea contravalorii taxelor de poluare nu creează deficit bugetului general consolidat, Administraţia Fondului pentru Mediu putând singură achita aceste sume.

– spre deosebire de situaţia din 2010, când restanţele magistraţilor câştigate în instanţă reprezentau 2,2% din PIB, sumele pentru restituirea taxelor de poluare reprezintă o cotă de 0.09% din PIB, cotă ce nu reprezintă o amploare neaşteptată ce ar putea genera o perturbare gravă pentru a justifica ingerinţa statului în dreptul la proprietate al cetăţenilor.

– câştigarea în instanţă a dreptului de a li se restitui taxele de poluare a devenit previzibilă încă din anul 2011 (data pronunţării CJUE în cauza C-402/09, Tatu), astfel că, până în anul 2014, Statul român a avut suficient timp pentru a lua măsuri necesare executării acestor hotărâri judecătoreşti, sistemul bugetar al statului, prin lipsa de fonduri, nu îl poate scuti de obligaţia sa, ca în baza Convenţiei să garanteze fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive într-o perioadă de timp rezonabilă.

Pentru toate cele anterior expuse, instanţa reţine că art. XV din OUG nr. 8/2014 este contrar art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană, executarea unei hotărâri, indiferent de instanţa care a pronunţat-o, trebuind a fi considerată parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenţie.

În acelaşi context se mai subliniază că, potrivit celor statuate de CEDO în cauza Di Pede împotriva Italiei, Zappia împotriva Italiei, Hornsby împotriva Greciei, în ipoteza în care autorităţile sunt obligate să acţioneze în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti şi manifestă abstenţiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, în condiţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană, obligaţia statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat.

Mai mult, reţine instanţa că, prin restituirea integrală unui cetăţean a unei sume, încasată ca taxă ilegală, după aproximativ unsprezece ani de la data plăţii taxei, se afectează dreptul fundamental al persoanei la proprietate, creanţa asupra statului fiind un ”bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană.

În fine, poate cel mai important pasaj din sentinţa prezentată mai sus priveşte susţinerile contestatorului organ fiscal, înlăturate de către instanţă pentru motivele pe care le vom expune mai jos.

Astfel, susţinerile contestatorului în ce priveşte nerespectarea procedurii prevăzute de OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea sumelor de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, OMFP nr. 85/2012 pentru aprobarea restituirii sumelor prevăzute la art. 7, art. 9 şi art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, în sensul formulării unei cereri de restituire adresate organului fiscal care va efectua restituirea în 45 de zile de la data depunerii cererii, nu au putut fi primite de către instanţă întrucât:
– ordinele menţionate nu prevăd forma cererii sub sancţiunea validităţii, somaţia emisă de executorul judecătoresc reprezentând o adevărată cerere de restituire a sumei în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile;

– deşi au trecut mai mult de 45 de zile de la data primirii somaţiei, organele fiscale nu au restituit sumele solicitate, sens în care chiar prin propria conduită demonstrează inutilitatea adresării cererii de restituire;

– chiar prin adoptarea art. XV din OUG nr. 8/2014, statul român a dovedit că nu are intenţia de a executa titlurile executorii decât în maniera eşalonării pe cinci ani, or, cât timp instanţa a reţinut că art. XV din OUG nr. 8/2014 este contrar dreptului european, soluţia intimatului de a apela la un executor judecătoresc este legitimă, în alt mod fiind pus în imposibilitatea de a-şi realiza integral creanţa stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că legitimitatea apelării la executorul judecătoresc justifică şi suportarea de către contestator a cheltuielilor de executare, cărora nu li s-a adus vreo altă critică, în afară de criticile privind nerespectarea ordinelor anterior menţionate.

– eşalonarea prin OUG nr. 8/2014 a plaţii taxei de poluare pe parcursul a cinci ani reprezintă o neexecutare de bunăvoie de către contestator a obligaţiei stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, susţinerea contestatorului privind lipsa unui refuz nejustificat fiind nesusţinută de elementele probatorii de la dosar.

Conchizând, ne exprimăm convingerea că această sentinţă va rămâne definitivă, pentru că soluţia este una corectă şi sperăm că o astfel de optică se va cristaliza şi la nivelul altor instanţe[1] din ţară.

Practica unitara si in procesele de evitare/recuperare timbru de mediu in 2015

Solutia pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de chemata în garanţie Administraţia fondului pentru mediu Bucureşti. Admite acţiunea formulată de reclamantul ANGHEL MARIUS ALEXANDRU, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul fiscal orăşenesc Băicoi. Anulează Decizia de calcul nr. 23954/ 25.03.2013 emisă de A.F.P.O. Băicoi. Obliga pârâtul sa restituie reclamantului suma de 4.625 lei, reprezentând timbrul de mediu, precum si dobânda fiscala aferentă acestei sume începând cu data plaţii, 04.04.2013, si pana la data restituirii efective a acesteia. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Serviciul fiscal orăşenesc Băicoi, în contradictoriu cu chemata în garanţie Administraţia fondului pentru mediu Bucureşti. Obligă chemata în garanţie să achite pârâtului de suma de 4.625 lei, reprezentând timbrul de mediu, precum si dobânda fiscala aferentă acestei sume începând cu data plaţii, 04.04.2013, si pana la data restituirii efective a acesteia, cât şi suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Document: Hotarâre  1778/2015  29.09.2015

DOSAR 8833/105/2014

Solutia pe scurt: Admite recursul formulat de recurenta reclamantă S.C. Dalina Trans S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2262/30.09.2014, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3909/108/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad Casează sentinţa civilă nr. 2262/30.09.2014, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3909/108/2014 şi, rejudecând cauza: – admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. Dalina Trans S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara; – dispune anularea Deciziei nr. 1533/554/17.06.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, – dispune obligarea pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad la restituirea către reclamantă a timbrului de mediu în cuantum total de 6639 lei, achitată prin ordinul de plată nr. 229/19239751 din 24.04.2014, precum şi şi la plata dobânzii legale în materie fiscală aferente sumei de 6639 lei, calculate conform prevederilor art. 124 alin. 2) şi art. 120 alin. 7) Cod procedură fiscală, de la data achitării taxei, 24.04.2014 şi până la data restituirii efective; – dispune obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanţă. Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 23.06.2015.
Document: Hotarâre  4758/2015  23.06.2015

DOSAR 3909/108/2014

Toate dosarele se pot verifica pe portal at just at ro

Un dosar penal pe zi – 19.10.2015 .Dosare penale cu evaziune fiscala de peste doua milioane de lei – inaintate Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova

La sfârșitul săptămânii trecute, ofițerii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cerectările în două dosare penale care au ca obiect evaziunea fiscală.

Astfel, într-unul dintre ele, o femeie de 33 de ani din orașul Vălenii de Munte ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 2.000.000 de lei. Concret, persoana cercetată, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din aceeași localitate, într-o perioadă de trei ani, ar fi evidențiat în documentele contabile, operațiuni fictive prin care ar fi diminuat baza impozabilă, prin aceasta sustrăgându-se de la plata taxelor și a impozitelor datorate pentru veniturile realizate de agentul economic. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu propunere de sesizare a instanței de judecată, pentru recuperarea prejudiciului fiind instituite sechestre asupra patrimoniului persoanei bănuite.
Tot la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a fost înaintată o altă cauză, în care ar fi implicate trei persoane. Astfel, în urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2014, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Ploiești, ar fi înregistrat, în contabilitatea societății comerciale pe care o administra, facturi fiscale fictive, întocmite de alte două persoane. Prin această modalitate, reprezentantul agentului economic respectiv s-ar fi sustras de la plata taxelor și impozitelor, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de peste 181.600 de lei. Pentru recuperarea prejudiciului, polițiștii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor celor trei bănuiți.

Recuperarea timbrului de mediu pe calea unui proces în instanţa de judecată .Dosar admis septembrie 2015

Recuperarea timbrului de mediu pe calea unui proces în instanţa de judecată .Dosar admis septembrie 2015

Recuperarea timbrului de mediu pe calea unui proces în instanţa de judecată .Dosar admis septembrie 2015
Recuperarea timbrului de mediu pe calea unui proces în instanţa de judecată .Dosar admis septembrie 2015

Si timbrul de mediu este illegal conform legislatiei UE.

Sediul materiei în ceea ce priveşte timbrul de mediu pentru autovehicule îl regăsim în Ordonanţa de urgenţă a Guvernuluinr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, ordonanţă ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 119/2013 şi care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013.

De asemenea, legat de sediul materiei, trebuie să avem în vedere şi HG nr. 88/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (denumite în continuare Norme metodologice), hotărâre ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 137/2013 şi care a intrat în vigoare la data de 14.03.2013.

Potrivit art. 4 din OUG nr. 9/2013, obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

  1. a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

  1. b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

  1. c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

  1. d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

CE AU CONSTATAT INSTANŢELE ROMÂNEŞTI CU PRIVIRE LA OUG 9/2013?

Faţă de reglementarea actuală – OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule –, actualmente, pe rolul instanţelor judecătoreşti există o multitudine de dosare având ca obiect restituirea timbrului de mediu, motivaţia unor astfel de cereri de chemare în judecată fiind aceea că prin aplicarea taxei privind timbrul de mediu se încalcă prevederile cuprinse în tratatele la care România este parte, acestea având prioritate faţă de dreptul intern după data aderării la UE (01.01.2007).

În astfel de cauze instanţele au avut de analizat compatibilitatea O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispoziţiile art. 110 T.F.U.E.. Mai precis, a trebuit analizată situaţia avută în vedere de art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013 în ceea ce priveşteautoturismele importate din alte state membre în vederea punerii lor în circulaţie în România.

În urma unei astfel de analize, instanţele româneşti au constatat că reglementarea actuală cuprinsă în OUG 9/2013privind timbrul de mediu NU se află în consonanţă cu art. 110 T.F.U.E. în ceea ce priveşte autovehiculele second hand importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulaţie în România.

Dispoziţiile art. 110 T.F.U.E. prevăd următoarele: “(1) Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare;

(2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie”.

Scopul art. 110 T.F.U.E. este acela de a impiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 T.F.U.E. prin taxarea internă discriminatorie.

Cum tratatul interzice taxele vamale la import şi la export, precum şi taxele cu efect echivalent, aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conţinut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever faţă de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele aflate în raport de concurenţă cu produsele indigene. Art. 110 T.F.U.E. are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, această normă impunând o “neutralitate totală a fiscalităţii interne în ceea ce priveşte produsele naţionale şi cele importate.”

Astfel cum s-a arătat anterior în analiza domeniului de incidenţă al art. 110 T.F.U.E, normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second hand naţionale, corelativ descurajând importul de vehicule second hand similare.

Cu toate acestea, practica judiciară a constatat că acelaşi efect favorizant faţă de produsele naţionale îl prezintă şi dispoziţiile OUG 9/2013 privind timbrul de mediu, cel puţin în raport de autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.

Cu alte cuvinte, prin O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare în esenţă cvasiidentică cu dispoziţiile Legii nr. 9/2012 (lege aflată în vigoare până la abrogarea acestui act normativ de către O.U.G. nr. 9/2013).

Portal  > Tribunalul PRAHOVA  > Informaţii dosar

Nr. unic (nr. format vechi) : 8833/105/2014

Data inregistrarii       17.12.2014

Data ultimei modificari:       30.09.2015

Sectie:            Sectia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal

Materie:          Contencios administrativ şi fiscal

Obiect:            alte cereri TIMBRU DE MEDIU – Opel T98/kombi/fd11/ASTRA-G-CARAVAN

Stadiu procesual:     Fond

Şedinţe

29.09.2015

Ora estimata: 9:00

Complet: 7 FOND

Tip solutie: Admite cererea

Solutia pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de chemata în garanţie Administraţia fondului pentru mediu Bucureşti. Admite acţiunea formulată de reclamantul ANGHEL MARIUS ALEXANDRU, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul fiscal orăşenesc Băicoi. Anulează Decizia de calcul nr. 23954/ 25.03.2013 emisă de A.F.P.O. Băicoi. Obliga pârâtul sa restituie reclamantului suma de 4.625 lei, reprezentând timbrul de mediu, precum si dobânda fiscala aferentă acestei sume începând cu data plaţii, 04.04.2013, si pana la data restituirii efective a acesteia. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Serviciul fiscal orăşenesc Băicoi, în contradictoriu cu chemata în garanţie Administraţia fondului pentru mediu Bucureşti. Obligă chemata în garanţie să achite pârâtului de suma de 4.625 lei, reprezentând timbrul de mediu, precum si dobânda fiscala aferentă acestei sume începând cu data plaţii, 04.04.2013, si pana la data restituirii efective a acesteia, cât şi suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Document: Hotarâre  1778/2015  29.09.2015

11.06.2015

Ora estimata: 11:00

Complet: 7 FOND

Tip solutie: Amână cauza

Solutia pe scurt: Acordă termen la data de 29.09.2015 pentru a se depune precizări şi notă de timbraj

Document: Încheiere de şedinţă    11.06.2015

avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

Situatia proceselor cu bancile pe clauZe abuzive in 2015

Statistic toate procesele pot fi vazute aici

http://portal.just.ro/SitePages/cautare.aspx?k=actiune%20in%20constatare%20clauze%20abuzive&r=sitename%3D%22ARMBdmRvc2FyY2hsX3Zkb3NhcmNobAhzaXRlbmFtZQEBXgEk%22&v1=-mjmpdosardata

SUNT 4457 DE DOSARE IMPOTRIVA BANCILOR IN 2015

 

1.    VOLKSBANK ROMANIA SA

In cazul contractelor de credit incheiate de catre imprumutati cu Volksbank, clauzele contractuale abuzive cel mai des intalnite sunt cele care revad dreptul bancii de a percepe comisionul de risc/comision de administrare. Acesta este ilegal si abuziv perceput de catre banca, instanta urmand a sanctiona cu nulitatea absoluta aceste clauze. De asemenea, imprumutatii obtin restituirea comisionului platit catre Banca de la data incheierii contractului de credit pana in prezent, iar pentru viitor acestia sunt exonerati de plata, intrucat e eliminata din contract clauza contractuala aferenta.
Instantele impun in sarcina bancii ob,ligatia de a reface graficele de rambursare. Inca o clauza abuziva intalnita in aproape toate dosarele in care imprumutatii actioneaza in instanta impotriva bancii este clauza care prevede posibilitatea acesteia de a revizui rata dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii.

 2.    ALPHA BANK ROMANIA SA

Cele mai multe dintre actiunile civile  demarate impotriva Alpha Bank Romania SA au ca obiect constatarea nulitatii absolute si a caracterului abuziv al clauzelor contractuale care cuprind urmatoarele prevederi:

·    Clauza (art. 5.1) referitoare la dobanda revizuibila periodic de catre banca, in functie de conditiile dominante ale pietei sau a modificarilor circumstantelor in care aceasta a fost initial stabilita, precum si in raport de politicile de creditare ale Bancii.
·    Clauza (Art. 5.3) referitoare la comisionul de administrare, calculat in procent din soldul crediutului, avand ca scop acoperirea cheltuielilor bancii pentru administrarea si monitorizarea Facilitatii.
·    Clauza (Art. 5.8) referitoare la comisionul de risc care se aplica lunar, la soldul creditului ramas de rambursat si care este inclus in rata lunara. Banca isi rezerva de asemenea dreptul de a modifica cuantumul acestui comision in cazul in care ca urmare a efectuarii propriei analize in baza normelor interne, banca apreciaza ca imprumutatul se incadreaza intr-o alta clasa de risc decat cea avuta in vedere la semnarea contractului.

 3.    PIRAEUS BANK ROMANIA

Contractele de credit incheiate de catre imprumutati cu Piraeus Bank Romania contin de asemenea clauze abuzive, cele mai multe referitoare la marja bancii care are caracter variabil si posibilitatea modificarii  dobanzii de catre banca, conform deciziei acesteia. In unele contracte se mentioneaza ca dobanda este variabila in functie de evolutia pietei financiar bancare si/sau a costului finantarii si gestionarii creditului. Exista actiuni admise de catre instantele de judecata avand ca obiect declararea nulitatii absolute a clauzei contractuale care prevede obligatia imprumutatului de achitare a unui commision unic  de acordare in cuantum de  1 % din soldul creditului. De asemenea, au existat pe rolul instantei si cereri de chemare in judecata avand ca obiect declararea clauzei care prevede perceperea comisionului de reesalonare/restructurare credit ca fiind abuziva si ilegala, motiv pentru care Piraeus bank a fost obligata la restituirea acestuia si exonerarea pe viitor de la plata lui.

 4.    RAIFFEISEN BANK SA

In ceea ce priveste banca Raiffersen Bank SA, instanta admite actiunile in sensul anularii clauzelor contractuale referitoare la posibilitatea bancii de a modifica oricand  in functie de evolutia pietei financiare a dobanzii, spetelor si comisioanelor pentru serviciile prestate, in functie de costurile bancii si de evolutia ratelor de dobanda pe piata financiar bancara, clauze cuprinse la capitolul “dobanzi, comisioane si spete” din conditiile generale ale contractului de credit. Contractele standard incheiate de catre Raiffeisen cu consumatorii contin de cele mai multe ori comisioane de administrare. In situatiile in care se admit actiunile impotriva Raiffeisen, daca contractile contin clauze abuzive, Bancile sunt obligate de catre instanta la recalcularea dobanzii retroactive, de la data incheierii contractului de credit, in functie de valoarea indicelui de referinta aferent fiecarei monede in care s-a facut imprumutul. De asemenea, banca e obligata sa actualizeze dobanda perceputa conform evolutiei indicelui de referinta Libor in cazul in care creditul este luat in CHF.

 5.    BANCA COMERCIALA ROMANA

Referitor la contractele de credit incheiate de catre consumatori cu BCR, unele dintre acestea contin clauze contractuale care impun in sarcina imprumutatului plata unui comision de administrare sau comision de urmarire riscuri, precum si plata unui comision de acordare.

 6.    BANCA ROMANEASCA S.A Sediu Social: Str. Dinu Vintila nr. 11, etaj 4, 5, 6 si 7, sector 2, Bucuresti.

In contractele de credit incheiate cu Banca sus mentionata, constituie clauze abuzive urmatoarele:
–    Comision de administrare a creditului, calculat asupra sumei creditului contractat care se achita din credit la data efectuarii primei utilizari din credit (art. 6 lit. b)
–    Comision de monitorizare credit: 0,2000% flat calculat asupra sumei aprobate a creditului, care se achita lunar impreuna cu rata de credit  (art. 6 lit.d)
Practica judiciara favorabila – 31670/300/2012 – e in curs de solutionare recursul. In fond s-a constatat caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor contractuale si s-a dispus in consecinta restituirea sumelor achitate cu acest temei.

 7.    OTP BANK ROMANIA S.A Sediu Social: Strada Buzeşti, nr. 66-68, sector 1, 011017 Bucureşti

In contractele de credit incheiate cu Banca sus-mentionata, constituie clauze abuzive urmatoarele:

–    La data incheierii prezentului contract, dobanda curenta este de 5,7%. Dobanda se stabileste in forma procentuala de rata anuala de dobanda. Dobanda este variabila in conformitate cu politica Bancii. Dobanda poate fi modificata in mod unilateral de catre banca, luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta fara a exista consimtamantul imprumutatului (art. 8.1).
–    In cazul in care, ca urmare a modificarii nivelului de dobanda de catre Banca, Imprumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat si dobanzile aferente in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificarii modificarii dobanzii, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobanda.
–    Pentru creditul acordat, banca percepe urmatoarele taxe si comisioane: a) comision de acordare in cuantum de 2.00% din suma initiala. Comisionul de acordare se retine in valuta creditului de catre Banca din creditul acordat la momentul in care creditul este pus la dispozitia imprumutatului si se calculeaza la valoarea creditului. (art.9.1)
Practica judiciara favorabila – obliga parata la stabilirea marjei fixe a bancii cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii variabile, atat in sensul majorarii cat si in sensul reducerii acesteia, cat si la stabilirea elementelor care intra in formula de calcul a dobanzii variabile si valoarea acestora. Obligarea intimatei sa recalculeze dobanda perceputa in temeiul contractului dupa urmatoarelea formula: marja fixa + indicele de referinta. Obligarea acesteia sa plateasca echivalentul sumelor de bani percepute in plus cu titlu de dobanda plus cheltuielile de judecata. (14 din 18 admise pe Bucuresti).

 8.    UNICREDIT TIRIAC BANK SA  Sediu Social: Bd. Expozitiei Nr.1F, Sect 1, Bucuresti,

La nivelul Mun. Bucuresti, cu precadere in sect. 1 Bucuresti (sediul central al Bancii), actiunile in constatarea clauzelor abuzive sunt relativ reduse ca numar in comparatie cu celelalte banci. De asemenea, putinele cereri de chemare in judecata impotriva Unicredit Tiriac Bank la nivelul Mun. Bucuresti sunt respinse de catre instanta ca fiind neintemeiate.

 9.    ING BANK Sediu Social Cladirea Crystal Tower, Bulevardul Iancu de Hunedoara 48, Sect.1 Bucuresti

La nivelul Municipiului Bucuresti, se regasesc de asemenea putine procese inregistrate avand ca obiect clauzele abuzive inserate in contractele de credit.

 10.    CREDIT EUROPE BANK NV prin mandat Sc Credit Europe Ipotecar IFN SA –Sediu social Bucuresti, Sector 6, b-dul Timisoara, nr. 26Z, Anchor Plaza, corp C, etaj 7

Desi in principal practica judiciara a fost nefavorabila consumatorilor care au chemat in judecata la instantele din Bucuresti Credit Europe Bank, se intrevad si solutii de admitere pronuntate de judecatori (dosar nr.22427/303/2012 – castigat in fond la Judecatoria Sector 3 si ramas irevocabil in fata Tribunalului Bucuresti).
Clauzele abuzive inserate in astfel de contracte, sunt urmatoarele:

–    Pentru plata cu intarziere a oricaror sume ce decurg din prezentul contract, imprumutatul se obliga sa plateasca dobanda majorata creditorului, in cuantum de 10% p.a, peste dobanda curenta stabilita conform contractului.(art. 4.4)
–    Comisionul de administrare lunar (art. 5.1 lit. c)
–    Creditorul va putea sa revizuiasca cuantumul comisioanelor pe parcursul derularii creditului in functie de politica sa de creditare, acestea urmand a fi aduse la cunostinta imprumutatului.

–    Imprumutatul/codebitorul renunta la beneficiul termenului. In consecinta, CEI isi rezerva dreptul de a declara scadent creditul inainte de termen in vederea recuperarii datoriilor imprumutatului fata de CEI, in cazul neindeplinirii oricaror obligatii a imprumutatului fata de creditor, la termenele si in conditiile prevazute in prezentul contract. CEI poate cere imprumutatului conform intregului contract intreaga suma datorata debitandu-i toate conturile pentru recuperarea creantelor sale si va proceda la executarea garantiilor. (art. 8.14)
–    Neindeplinirea obligatiilor contractuale ale imprumutatului/codebitorului fata de creditor, la termenele si in conditiile contractului conbstituie cazuri de culpa. La aparitia oricarui caz de culpa, creditorul va declara toate obligatiile ce decurg din contract scadente si exigibile, trecand la executarea silita (art. 8.15).

11.    BANCA TRANSILVANIA SA Sediul Social: Cluj-Napoca, str. Gh. Baritiu, nr. 8, jud. Cluj

Impotriva bancii sus mentionate nu au existat numeroase cereri de chemare in judecata avand ca obiect constatarea caracterului abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor inserate in contractul de credit.