România şi-ar putea retrage trupele din Irak la 1 ianuarie, dacă până la începutul lunii decembrie nu se ia o decizie politică din partea guvernului irakian care să includă şi statul român, a declarat astăzi ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu.
„În principiu, pe 30 decembrie expiră mandatul Coaliţiei Multinaţionale din Irak. În opinia mea, dacă până la începutul lunii decembrie nu vom avea o decizie politică e greu de presupus că vom mai putea face în mod eficient activitatea pe care ne-am propus-o. Dacă nu vom avea o decizie politică până la 1 decembrie, la 1 ianuarie este posibil să ne retragem din Irak”, a spus Meleşcanu.
Potrivit lui Meleşcanu, la nivelul Ministerului Apărării se analizează toate scenariile care ar putea să apară, de la menţinerea trupelor în actuala structură, la schimbarea misiunilor sau a localizării. „În aşteptarea unei decizii a guvernului irakian, luăm în calcul toate variantele, înclusiv retragerea, dacă nu va fi o cerere expresă sau o rezoluţie a Adunării Generale care să ne dea mandatul necesar”, a completat Meleşcanu.
Meleşcanu a spus că evoluţiile posibile în Irak sunt determinate, în primul rând, de dezvoltările care au loc în această ţară. „Până la 31 decembrie urmează ca lucrurile să se clarifice. Guvernul irakian să facă o cerere pe care să ne-o adreseze şi nouă şi altora în legătură cu dorinţa de a continua sau nu cu prezenţa militarilor în Irak şi mai ales cu misiunile pe care forţele României şi ale altor state le vor avea. Nu ştiu care va fi soluţia până la urmă, pentru că cel mai greu este să prevezi viitorul”, a afirmat Meleşcanu.
Ministrul Apărării a adăugat că trupele în Irak vor avea alte misiuni decât cele de până acum. „Guvernul irakian va cere două lucruri: o reducere substanţială a prezenţei militare străine şi în al doilea rând o schimbare de fond a misiunilor pe care aceste forţe militare le vor avea în Irak, misiuni care fi concentrate pe sprijinirea, consilierea, asistenţa forţelor armate irakiene, a forţelor de securitate, sprijinirea eforturilor populaţiei civile pentru reconstrucţie, asigurarea terminării căilor de comunicaţie şi în niciun caz nu vor mai exista misiuni de patrulare care să asigure securitatea în Irak. Aşteptăm să vedem care va fi cererea guvernului irakian şi, din punctul nostru de vedere, suntem gata să analizăm implicaţiile pentru noi”, a mai declarat Teodor Melşcanu.
Într-un interviu pentru NewsIn, Meleşcanu a spus, recent, că pentru anul 2009 Ministerul Apărării are aprobată o schemă ce include aproximativ 500 de militari pentru Irak.