Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate si Terorism (DIICOT) a solutionat de la infiintarea sa peste 64.500 de cauze, dintre care aproximativ 10.000 cu rechizitoriu, potrivit unui comunicat al acestei institutii remis vineri. 93 de cauze au fost solutionate prin acord de recunoastere a vinovatiei.
De asemenea, 30.831 de persoane au fost trimise in judecata. Numarul cetatenilor trimisi in judecata in stare de arest preventiv se ridica la 14.783. Valoarea masurilor asiguratorii este de 5.205.937.914 de lei.
DIICOT a confiscat 3,5 tone de heroina/cocaina, 5 tone de canabis/rezina de canabis, 500.000 de bucati de droguri sintetice (comprimate ecstasy, LSD si altele) si 4 tone de precursori.
Cu ocazia aniversarii a zece ani de la infiintarea DIICOT au fost inmânate plachete partenerilor si diplome procurorilor care lucreaza de zece ani in cadrul institutiei.
Pentru destructurarea grupurilor infractionale organizate transfrontaliere procurorii DIICOT au intensificat cooperarea judiciara internationala cu autoritatile judiciare straine si au desfasurat activitati in domeniul combaterii criminalitatii organizate si terorismului in colaborare cu autoritati din 55 de state.
DIICOT a fost infiintata in anul 2004, prin Legea nr. 508/2004, in scopul destructurarii grupurilor infractionale organizate, frontaliere si transfrontaliere. DIICOT este unica structura a Ministerului Public specializata in combaterea si investigarea infractiunilor de criminalitate organizata si terorism.