Clauze abuzive in contracte de credit – Hotarari.“Prin Sentinta civila nr. 1696/20.09.2012 pronuntata de Judecatoria Fagaras a fost admisa in parte actiunea civila formulata de catre reclamantii C.M. si C.G., domiciliati in localitatea S. Sus – Zona Turistica, Jud. x, in contradictoriu cu parata SC V.R. SA, cu sediul in
Mun. Bucuresti, sector x, Sos. x, nr. x, et. x si x, si in consecinta au fost constatate ca fiind abuzive clauzele prevazute la punctul 3 lit. d din conditiile speciale ale conventiilor de credit nr. 0066096/25.08.2006 si nr. 0076491/15.11.2006 – forma initiala,a fost constatata ca fiind abuziva clauza prevazuta la punctul 5 lit. a din conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0076491/15.11.2006, a fost obligata parata sa restituie reclamantilor suma de 1719,26 euro, reprezentand prejudiciul cauzat reclamantilor, la care se va adauga dobanda legala aferenta, calculata de la data de 21.03.2011, a fost obligata parata sa emita noi grafice de rambursare pentru ambele conventii de credit, cu respectarea dobanzii contractuale stabilite prin actele aditionale nr. 1/01.02.2010 si au fost respinse restul pretentiilor.
De asemenea a fost obligata parata sa plateasca reclamantilor suma de 2201 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
La data de 25.08.2006, intre reclamantii C.M. si C.G., in calitate de imprumutati, si parata SC V.R. SA, in calitate de banca-imprumutatoare, s-a incheiat conventia de credit nr. 0066096/25.08.2006, avand ca obiect acordarea unui imprumut in cuantum de 16000 euro pentru o perioada de 120 de luni, cu dobanda anuala de 5,95 %, comision de risc de 0,1% in primele 12 luni ale contractului, comision de rezerva 1,85 % p.a lunar, imprumut garantat prin instituirea in favoarea bancii a unei ipoteci de gradul I asupra unui apartament proprietatea imprumutatilor, (filele 7- 14). Contractului i-a fost atasat un grafic de rambursare, in care partile au prevazut suma de plata lunara pe care imprumutatii erau obligati sa o achite catre banca, (filele 16 – 21).
In noiembrie 2006 le-a fost aprobata cresterea perioadei de rambursare a creditului la 300 luni, pentru ca apoi in septembrie 2007 prin actul aditional nr. 1/19.09.2007, sa se revina la perioada de rambursare de 120 luni, (filele 24- 25).
De asemenea, la data de 15.11.2006, intre aceleasi parti s-a incheiat conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006, avand ca obiect acordarea unui imprumut in cuantum de 8000 euro pentru o perioada de 300 de luni, cu dobanda anuala de 5,95 %, comision de risc de 0,1% pe toata durata conventiei, comision de rezerva 1,85 % p.a lunar la scadenta anuitatilor, calculat la soldul creditului, care se aplica pentru o perioada de maximum 24 de luni, dar cel mai tarziu pana la data de 31.12.2008, garantat prin instituirea in favoarea bancii a unei ipoteci de gradul II asupra apartamentului proprietatea imprumutatilor, (filele 51 – 60).
Pana in luna octombrie 2007, cele doua conventii s-au derulat conform celor convenite, insa, incepand cu data de 29.10.2007, pentru conventia de credit nr. 0066096/25.08.2006, banca a majorat rata dobanzilor, reclamantilor fiindu-le comunicate graficele de rambursare a creditelor cu dobanda de 7,45 %, (filele 29- 32). De asemenea, incepand cu data de 30.10.2007 a fost majorata rata dobanzii la 7,45 % si pentru conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006, (filele 67 – 70).
La data de 01.02.2010, au fost incheiate pentru ambele conventii acte aditionale, respectiv nr. 1/01.02.2010, prin care s-a micsorat rata dobanzii curente, la 5,825 % p.a, stabilindu-se si formula dupa care se calculeaza rata dobanzii curente, care poate sa varieze, atat in sens crescator, cat si in sens descrescator, ulterior datei de calcul la care se constata ca fluctuatia 3M Euribor este mai mare sau egala cu + 0,5 %, respectiv mai mica sau egala cu – 0,5 %, (filele 35- 37).
Potrivit raportului de expertiza contabila, (filele 232 – 243), incepand cu luna ianuarie 2009, sumele incasate in plus de catre parata ca urmare a majorarii dobanzii fata de dobanda stabilita la semnarea conventiilor, sunt: 635,29 euro pentru conventia de credit nr. 0066096/25.08.2006 si 403,92 euro pentru conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006.
Astfel, in anexele 1a si 2a ale raportului de expertiza, (filele 244 – 247), se prezinta explicit rata dobanzii curente – banca, dobanda aplicata si incasata de catre banca, indicii Euribor 3M, fluctuatie Euribor 3M, precum si recalculul dobanzii in functie de acesti indici, rezultand:
a) pentru conventia de credit nr. 0066096/25.08.2006:
pentru perioada septembrie 2006 – decembrie 2008, dobanda aplicata si incasata de catre banca este de 2404,13, iar dobanda recalculata este de 2404,10, insa pentru perioada ianuarie 2009 – mai 2012, dobanda aplicata si incasata de catre banca este de 2501,99, iar dobanda recalculata este de 1866,70, rezultand astfel o diferenta de 635,29 euro;
b) pentru conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006:
pentru perioada noiembrie 2006 – decembrie 2008, dobanda aplicata si incasata de catre banca este de 1121,95, iar dobanda recalculata este de 1121,95, insa pentru perioada ianuarie 2009 – mai 2012, suma incasata de catre banca este de 1686,48, iar suma recalculata este de 1282,56, astfel ca suma incasata in plus pentru aceasta perioada este de 403,92 euro.
In consecinta, suma incasata in plus de catre parata ca urmare a majorarii dobanzii fata de dobanda stabilita la semnarea conventiilor este de 1039,21 euro.
Fata de majorarea dobanzii si, implicit, a sumelor datorate, reclamantii au solicitat sa se constate ca art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale conventiilor de credit nr. 0066096/25.08.2006 si nr. 0076491/15.11.2006, asa cum au fost formulate la incheierea celor doua conventii, sunt clauze abuzive.
Instanta retine, pentru ambele conventii de credit, ca potrivit Sectiunii 3, intitulata marginal „Dobanda curenta”, pct. 2, (filele 10 si 56) din Conditiile Generale ale Conventiei, „rata dobanzii curente este fixa sau variabila, exprimata in forma procentuala (ex. x%), valoarea sa fiind mentionata in Conditiile Speciale”.
Potrivit pct. 3 litera a) din Conditiile Speciale ale Conventiei (filele 7 si 52), rata dobanzii curente este fixa, de 5,95% pe an. Potrivit literei d) al aceluiasi punct, cu privire la care reclamantul a solicitat sa se constate ca reprezinta o clauza abuziva, „banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii. Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”.
Instanta retine ca, potrivit raportului dintre clauzele generale/speciale, clauzele prevazute la pct. 3 litera a) din Conditiile Speciale se aplica cu prioritate fata de prevederile de la pct. 2 din Sectiunea 3 a Conditiilor Generale, acestea din urma trimitand ele insele, pentru lamurirea clauzelor contractuale, la regulile speciale.
Astfel, daca V.R. SA poate acorda, potrivit regulilor generale, imprumuturi fie cu rata fixa, fie cu rata variabila, in cazul reclamantilor, partile au incheiat doua contracte cu rata dobanzii fixa, de 5, 95% pe an.
In contradictie insa cu cele mentionate mai sus, art. 3 litera d) din Conditiile Speciale prevede ca banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara. Instanta retine insa ca banca nu a inserat si interpretat aceasta clauza in contextul schimbarilor intervenite pe piata monetara, ci a nesocotit drepturile consumatorului, prin introducerea unei clauze abuzive.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului (ca o aplicatie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ. in vigoare la data incheierii contractului). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 litera d) din Conditiile Speciale in interesul sau, respectiv al dreptului pe care il are de a modifica unilateral rata dobanzii, fara informarea in mod transparent si complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea masura.
Un probatoriu cu privire la ultimul aspect nu a fost propus nici in fata instantei, in conditiile in care „schimbarile semnificative pe piata monetara” nu reprezinta elemente de notorietate – modificarea ratei dobanzii de la 5,95% la 7,45% pe an avand loc incepand cu data de 29.10.2007, pentru conventia de credit nr. 0066096/25.08.2006 si incepand cu data de 30.10.2007 pentru conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006, (filele 67 – 70).
Banca a sustinut in notificarea trimisa clientilor de la fila 42, ca a avut un motiv intemeiat pentru majorarea costurilor contractuale, fara insa sa precizeze acest motiv, sustinand ca poate majora rata dobanzii sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, chiar fara o notificare prealabila ,,daca exista o motivatie intemeiata”, iar in notificarea de la fila 66, a mentionat ca ,,este de notorietate faptul ca, urmare a cresterii costurilor de refinantare la nivel global, in ultimele 12 luni au survenit modificari semnificative inclusiv in ceea ce priveste costurile de refinantare ale bancilor din Europa, implicit ale bancilor din Romania. Aceasta situatia a determinat majorarea atat a costurilor bancare directe, (generate de cresterea continua a indicelui de referinta EURIBOR), cu aproximativ 1%, cat si a costurilor bancare indirecte”. Ulterior, in notificarea de la fila 46, parata mentioneaza ca rata dobanzii poate fi modificata unilateral ,,in cazul intervenirii unor schimbarile semnificative pe piata monetara”, fara ca aceasta clauza sa se refere limitativ la fluctuatiile indicelui de referinta Euribor, precizand ca in cazul reclamantilor, a majorat rata dobanzii curente ,,pentru a se alinia la costurile de refinantare percepute bancii pentru obtinerea fondurilor necesare in vederea desfasurarii activitatii de creditare”, argument generic, nesustinut nici in cursul procesului de nici o dovada.
De asemenea, pentru a justifica revizuirea ratei dobanzii, parata sustine ca numai incepand cu data semnarii actelor aditionale nr. 1/01.02.2010, partile au agreat modificarea art. 3 lit. d din conditiile speciale, conform carora ,,raportarea se face direct la indicele de referinta Euribor”, rata dobanzii urmand a suferi modificari ,,in cazurile in care valoarea indicelui de referinta va fluctua cu valori mai mari de 0,5 %, dupa un mod de calcul si raportat la datele mentionate in acelasi act”.
Reclamantii insa au depus la dosar grafice cu valoarea Euribor, necontestate de catre parata, din care rezulta ca au existat perioade de scadere semnificativa a nivelului Euribor, fara ca aceasta sa se reflecte in nivelul ratei dobanzii, fapt evidentiat si in raportul de expertiza cu anexe, raport care de asemenea nu a fost contestat de catre parata.
In acest sens, instanta nu poate retine apararile paratei intemeiate pe faptul ca modificarea unilaterala a contractului este in concordanta cu teza finala a literei a) din Anexa Legii nr. 193/2000. Potrivit textului invocat, in forma de la data incheierii contractului, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care „dau dreptul comerciantului de a modifica, in mod unilateral, clauzele contractuale, fara a avea un motiv specificat in contract si acceptat de consumator prin semnarea acestuia”. Astfel, legea are in vederea indicarea/specificarea expresa in contract a „motivului” in functie de care poate avea loc modificarea unilaterala a contractului, iar nu indicarea sa pur generica. Desi in Conditiile Generale, Banca a definit nu mai putin de 28 de termeni (sectiunea 1, denumita marginal „Definitii”), dintre care unii de notorietate (de ex, „Euro – EUR”) – nu a indicat ce se intelege prin „schimbari semnificative pe piata monetara”.
Astfel, instanta apreciaza ca aceasta sintagma din Conventia partilor nu se incadreaza in exigentele literei a) din Anexa, dat fiind ca modificarea dobanzii nu a fost raportata la un indicator precis, individualizat. Piata financiara evolueaza diferit in functie de indicele la care ne raportam, iar Banca va putea invoca de fiecare data ca s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale.
Banca a invocat si dispozitiile literei a) alin. 2 din Lista Anexa la Legea nr. 193/2000, in vigoare, din care ar rezulta, in interpretarea sa, ca regulile interdictiei modificarii unilaterale a contractului nu s-ar aplica furnizorilor de servicii financiare.
In primul rand, mentionam ca prevederile respective nu erau in vigoare la data incheierii celor doua conventii, 25.08.2006 si 15.11.2006, ci au fost introduse in Legea nr. 193/2000 prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor (ce a transpus prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii). Cum nulitatea lipseste actul juridic de efectele contrare normelor in vigoare la data incheierii sale, Banca nu ar putea invoca acele dispozitii pentru a – si justifica propriile actiuni.
In al doilea rand, interpretand legea prin perspectiva directivei, rezulta, din interpretarea sistematica a literei a), ca alin. 2 nu constituie o dispozitie derogatorie de la alin. 1, dat fiind ca legea mentine in sarcina furnizorului de servicii financiare obligatia de a „isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii”, in conditiile unei „motivatii intemeiate” si implicit de a o subsuma indeplinirii celorlalte conditii. In plus, aliniatul 2 mentioneaza in teza finala libertatea consumatorului de a rezilia imediat contractul, insa, partile nu au prevazut in contract o asemenea posibilitate si nici Banca nu 1-a notificat pe consumator in consecinta. Banca nu poate invoca o dispozitie contractuala numai in privinta drepturilor pe care i le-ar recunoaste, fara a – si indeplini in mod corespunzator propriile obligatii, legale sau contractuale.
Clauzele contractuale („rezervarea dreptului”) si definirea termenilor („motivatiile intemeiate”) trebuie formulate intr-un astfel de mod incat sa ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterala a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3 litera d) ii ofera Bancii dreptul exclusiv si discretionar de a modifica dobanda, iar clauza analizata este ab initio abuziva, intrucat exclude, prin modul in care este formulata, posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde.
Faptul ca art. 3 litera d) nu ar fi fost negociat direct cu reclamantii-consumatori nu constituie, prin el insusi, un motiv de nulitate a clauzei si de apreciere a ei ca fiind abuziva. Legea prevede o asemenea sanctiune numai in cazul in care consumatorul este vatamat in derularea raporturilor comerciale. Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
In ceea ce priveste dezechilibrul semnificativ dintre parti, instanta retine ca, pe langa scaderea semnificativa a nivelului Euribor, care nu s-a reflectat in favoarea consumatorului in nivelul ratei dobanzii, nu rezulta din niciun inscris aflat la dosar ca Banca si-ar fi asumat in egala masura un minim risc decurgand din evolutia pietei monetare. In conditiile in care Banca interpreteaza clauzele contractuale in sensul ca orice schimbare a imprejurarilor care au stat la baza incheierii contractului se reflecta in nivelul dobanzii, ea il lipseste pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii si este contrara cerintelor bunei-credinte.
In consecinta, instanta urmeaza sa constate ca art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale Conventiilor de credit nr. 0066096/25.08.2006 si nr. 0076491/15.11.2006, in forma existenta la data incheierii conventiilor, sunt clauze ce incalca drepturile consumatorului care a intrat in raporturi contractuale cu parata V.R. SA in cadrul unui contract de imprumut cu dobanda fixa — ca modalitate raspandita de acordare a creditelor.
Prin urmare, instanta o va obliga pe parata sa restituie reclamantilor suma de 1039,21 euro, suma incasata in plus de catre parata ca urmare a majorarii dobanzii fata de dobanda stabilita la semnarea conventiilor.
De asemenea, in temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanta retine ca dispozitiile art. 3 lit. d din Conditiile Speciale nu vor mai produce efecte asupra consumatorului.
Instanta constata ca prevederile art. 3 lit. d din cele doua conventii de credit au fost de fapt modificate prin acordul partilor la data de 01.02.2012, prin semnarea actelor aditionale nr. 1/01.02.2010, prin care s-a stabilit si formula dupa care se calculeaza rata dobanzii curente, care poate sa varieze, atat in sens crescator, cat si in sens descrescator, ulterior datei de calcul la care se constata ca fluctuatia 3M Euribor este mai mare sau egala cu + 0,5 %, respectiv mai mica sau egala cu – 0,5 %, (filele 35- 37).
In consecinta, in temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, avand in vedere solicitarea reclamantilor cu privire la derularea in continuare a contractelor cu prevederile art. 3 lit. d in forma modificata, instanta va obliga parata sa emita noi grafice de rambursare pentru ambele conventii de credit, cu respectarea dobanzii contractuale stabilite prin actele aditionale nr. 1/01.02.2010.
Reclamantii solicita de asemenea sa se constate ca fiind abuziva, clauza prevazuta la punctul 5 lit. a din conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0076491/15.11.2006, potrivit careia comisionul de risc este de 0,1%, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei, suma reprezentand comisionul de risc, platita sau care urmeaza sa fie platita lunar de imprumutati, pana la sfarsitul perioadei de rambursare a creditului, fiind trecuta in planul de rambursare, (filele 61 – 65).
Instanta retine ca in Sectiunea 3 din Conditiile Generale la pct. 5 este mentionat ,,comisionul de risc”, astfel: ,,Pentru punerea la dispozitie a creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar pe perioada creditului; modul de calcul si scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile speciale”, fara insa ca acesta sa fie definit in Sectiunea 1 – intitulata ,,Definitii”.
Dupa cum am precizat anterior, prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000 stabilesc ca va fi considerata abuziva acea clauza contractuala „care nu a fost negociata direct cu consumatorul daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”, iar potrivit alin. 2, „o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”. De asemenea, dispozitiile din alin.3 prevad ca „daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens”.
Instanta retine ca in speta cele doua conventii de imprumut sunt de fapt ,,contracte preformulate”, si ca in cauza parata nu a facut dovada faptului ca prevederile contractuale contestate ar fi fost negociate. De altfel, chiar daca, potrivit sustinerilor paratei, respectiva clauza priveste obiectul principal al contractului, comisionul de risc facand parte din pret, se observa ca aceasta nu este definita intr-un mod inteligibil pentru consumator, si in lipsa unor criterii obiective de stabilire a riscului care ar urma sa fie acoperit prin comisionul perceput, consumatorul este nevoit sa adere la conditiile prestabilite de comerciant, fara a avea posibilitatea sa exercite o influenta asupra continutului acestora. Tocmai de aceea, in Legea nr.193/2000, la art. 4, au fost adaugate ulterior prevederile alin. 6, potrivit carora ,,evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”.
Referitor la dezechilibrul semnificativ, contrar bunei – credinte, dintre drepturile Bancii si obligatiile reclamantilor, pe care l-a creat clauza inserata la pct. 5 lit. a, instanta retine ca, din moment ce creditul acordat reclamantilor a fost garantat ipotecar, un eventual risc al Bancii ar putea fi acoperit de ipoteca ce a fost constituita asupra apartamentului proprietatea imprumutatilor.
Ulterior insa, se constata, din graficele de rambursare, (filele 89 – 93), ca dupa implementarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, ,,comisionul de risc” a fost inlocuit cu ,,comision administrare credit”, fara ca la dosar sa fie depus vreun act aditional, in temeiul caruia sa fi avut loc inlocuirea, act acceptat de catre reclamanti, (dupa cum rezulta si din raspunsurile reclamantilor la interogatoriu – fila 210), contrar prevederilor art. 93 al. 1 lit. e pct. 2 din OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, potrivit carora, „fara a prejudicia prevederile privind modificarea dobanzii, pe parcursul derularii contractului: se interzice introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost mentionate in contract”.
In consecinta, instanta urmeaza sa constate ca prevederile pct. 5 lit. a din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr. 0076491/15.11.2006, constituie o clauza abuziva, ce incalca drepturile consumatorilor, care, in temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000 nu vor mai produce efecte asupra acestora, contractul putandu-se derula in continuare, potrivit vointei reclamantilor.
Din raportul de expertiza contabila intocmit in cauza, (filele 237- 238), rezulta ca dupa data de 29.06.2012, relativ la conventia de credit nr. 0066096/25.08.2006, parata nu a mai calculat si nu a mai incasat comisionul de risc, iar relativ la conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006, comisionul de risc incasat de catre banca este in suma de 128,31 euro.
Ca urmare a constatarii caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc din conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006, instanta va admite si cererea reclamantilor referitoare la obligarea paratei la restituirea sumelor incasate in contul comisionului de risc incepand cu data de 29.06.2012, astfel ca, va obliga parata sa restituie reclamantilor suma de 128,31 euro.
Referitor la cererea reclamantilor de obligare a paratei la plata sumelor incasate prin prelungirea nejustificata a perioadelor de mentinere a comisionului de rezerva peste perioada contractuala sau legala, prin conventiile de credit nr. 0066096/25.08.2006 si nr. 0076491/15.11.2006, cu dobanda aferenta, instanta o va respinge, pentru urmatoarele considerente:
In Conditiile Generale ale Conventiilor, la Sectiunea 3, punctul 11, este definit comisionul de rezerva, ,,datorat ca urmare a obligatiei bancii de a constitui rezerva minima obligatorie la BNR,(….), valoarea sa fiind mentionata in conditiile speciale”, iar la pct.5 lit. f din Conditiile Speciale ale conventiei de credit nr. 0066096/25.08.2006, se mentioneaza ca valoarea acestuia este de 1,85 % p.a, fiind calculat si ,,datorat lunar, la scadenta anuitatilor”.
De asemenea, la pct.5 lit. f din Conditiile Speciale ale conventiei de credit nr. 0076491/15.11.2006, se mentioneaza ca valoarea comisionului de rezerva este de 1,85 % p.a, fiind datorat lunar, la scadenta anuitatilor, aplicandu-se ,,pentru o perioada de maximum 24 de luni, incepand cu data utilizarii creditului, dar cel mai tarziu pana la data de 31.12.2008”.
Potrivit raportului de expertiza contabila, (fila 237), pentru conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006, dupa data de 31.12.2008, parata nu a mai calculat si incasat comisionul de rezerva, iar relativ la conventia de credit nr. 0066096/25.08.2006, dupa decembrie 2008, s-a perceput si incasat comision de rezerva pana in luna mai 2009, in valoare de 104, 38 euro.
Astfel, instanta retine ca relativ la conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006, au fost respectate prevederile contractuale, in sensul ca nu a mai fost perceput respectivul comision dupa data de 31.12.2008, iar privitor la conventia de credit nr. 0066096/25.08.2006, desi la incheierea conventiei s-a stabilit ca acest comision este datorat lunar, banca nu l-a mai perceput decat pana in luna mai 2009, neexistand la dosar vreun act aditional acceptat de ambele parti, prin care sa se stabileasca obligatia de plata a comisionului de rezerva pentru o perioada limitata de timp. De fapt, prin adresa trimisa de catre parata reclamantilor, (fila 43), acestia sunt instiintati cu privire la decizia paratei de a elimina comisionul de rezerva pentru conventia de credit nr. 0066096/25.08.2006, incepand cu luna iunie 2009, obligandu-se de asemenea, ca eventualele sumele percepute dupa data de 31.12.2008, in contul comisionului de rezerva pentru conventia de credit nr. 0076491/15.11.2006, sa fie restituite.
In consecinta, intrucat nu s-a constatat incalcarea de catre banca a respectivelor prevederi contractuale, in dauna reclamantilor, nici a altor prevederi legale incidente, instanta va respinge cererea acestora, formulata sub acest aspect.
In legatura cu cererea reclamantilor de obligare a paratei la plata prejudiciului cauzat ca urmare a neconsiderarii sumelor incasate in plus ca si plati facute in avans in contul conventiei nr. 0076491/15.11.2006, instanta retine urmatoarele:
Avand in vedere cele retinute mai sus, suma incasate in plus de catre parata ca urmare a majorarii dobanzii si mentinerii comisionului de risc incepand cu data de 29.06.2012, este in cuantum de 1167,55 euro, iar potrivit raportului de expertiza, prejudiciul cauzat reclamantilor ca urmare a neconsiderarii sumei respective ca si plata in avans in contul conventiei nr. 0076491/15.11.2006, este de 551,74 euro, (filele 239 – 241).
Instanta retine ca prin inserarea clauzelor abuzive in conventiile de credit si prin interpretarea si aplicarea acestora in interesul bancii, concretizate prin perceperea in plus a unor sume, in contul conventiilor de credit, se cauzeaza un prejudiciu reclamantilor.
Potrivit art. 970 C.civ., in vigoare la data semnarii conventiilor, conventiile trebuie executate cu buna – credinta, fapt de altfel recunoscut si de catre parata prin raspunsul la interogatoriu, (fila 186), iar nerespectarea acestui principiu poate fi sanctionat, prin plata de catre parata a unor daune, care pentru reclamanti au un caracter reparator.
In acelasi sens, potrivit art. 10 lit. d din OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, consumatorii au dreptul de a fi despagubiti pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale.
Pentru aceste considerente, instanta va admite cererea reclamantilor si va obliga parata sa plateasca acestora si suma de 551,74 euro, reprezentand prejudiciul cauzat reclamantilor ca urmare a neconsiderarii sumelor percepute in plus de catre banca ca si plata in avans in contul conventiei nr. 0076491/15.11.2006.
In consecinta, suma totala pe care parata va fi obligata sa o plateasca reclamantilor este in valoare de 1719,26 euro, (1039,21 +128,31 + 551,74 euro).
Potrivit art. 1084 C. civ. in vigoare la data incheierii conventiilor, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in general atat pierderea suferita cat si beneficiul nerealizat, iar conform art. 1088 alin. 1 si 2 C.civ, la obligatiile care au ca obiect o suma de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, in afara de exceptiile expres prevazute, cuvenindu-se creditorului fara ca acesta sa fie tinut sa justifice vreo paguba, nefiind debite decat din ziua cererii de chemare in judecata, afara de cazurile cand potrivit legii dobanda curge de drept.
In conformitate cu aceste dispozitii legale, instanta o va obliga pe parata sa plateasca reclamantilor si dobanda legala aferenta sumei de 1719,26 euro, care va fi calculata de la data de 21.03.2011.
Referitor la cererea reclamantilor de obligare a paratei la plata unor penalitati in conformitate cu dispozitiile pct. 4 lit. a din cele doua conventii de credit, instanta o va respinge pentru urmatoarele considerente:
Prevederile pct. 4 lit. a din Conditiile Speciale ale conventiilor de credit stabilesc obligatia de plata a unui ,,comision de penalizare” de ,,2% flat, dar cel putin 10 euro, calculat la valoarea sumelor datorate si neplatite la scadentele mentionate la punctul 6 rambursare”, platibil in maxim 5 zile de la data scadentei”.
Analizand aceste prevederi contractuale, se observa ca acest comision de penalizare este stabilit in sarcina consumatorului, respectiv a imprumutatilor, pentru neachitarea la scadenta a sumelor datorate, respectivele clauze contractuale necreand nici un fel de obligatii in sarcina bancii.
In consecinta, aceasta cerere a reclamantilor urmeaza sa fie respinsa ca neintemeiata.
In legatura cu inadmisibilitatea actiunii reclamantilor, raportat la caracterul abuziv al clauzelor indicate, invocata de catre parata, pe care instanta a calificat-o ca si o aparare de fond, instanta o va inlatura, intrucat chiar daca reclamantii nu solicita prin prezenta actiune si anularea clauzelor care ar urma sa fie constate ca abuzive, ei solicita obligarea paratei la restituirea prestatiilor efectuate in temeiul acestor clauze, clauze care de altfel, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 nu ,,vor mai produce efecte” asupra acestora, potrivit respectivelor dispozitii legale, ca o consecinta directa a constatarii caracterului lor abuziv, nemaifiind astfel necesara anularea acestora.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., retinand culpa procesuala a paratei, instanta o va obliga sa plateasca reclamantilor suma de 2201 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand: 992 lei – onorariu avocat, conform chitantei de la fila 304 si 1209 lei – cost expertiza tehnica judiciara, conform notei de evaluare de la fila 230. Instanta respinge cererea reclamantilor de obligare a paratei la plata cheltuielilor efectuate cu ocazia concilierii directe, apreciind ca aceste cheltuieli, de altfel nedovedite, nu pot fi incluse in cheltuielile ocazionate de prezentul proces.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta parata SC V.R. SA, solicitand admiterea recursului si pe cale de consecinta respingerea actiunii formulate, iar in subsidiar, daca va fi mentinuta hotararea instantei de fond, cenzurarea cheltuielilor de judecata la care a fost obligata, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului parata recurenta a aratat ca in ceea ce priveste cheltuielile de judecata acestea sunt exagerat de mari raportat la valoarea pricinii, in acestea intrand doar onorariul avocatial si costul raportului de expertiza.
Mai arata recurenta ca in mod gresit prima instanta a admis actiunea reclamantilor considerand ca fiind abuzive clauzele prevazute la punctele 3 si 5 din conventiile de credit, cu toate ca toate clauzele invocate de reclamanti au fost negociate, fiind in concordanta cu buna-credinta si nefiind de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Chiar si daca s-ar aprecia ca o clauza nu a fost negociata – intrucat dispozitiile legale instituie o prezumtie in cazul contractelor de adeziune – doar acest fapt nu conduce la concluzia ca respectiva clauza este abuziva, asa cum a statuat recent si Curtea de Apel Bucuresti.
Contractul de credit incheiat intre recurenta si imprumutati este impartit in doua sectiuni, cea a conditiilor speciale si cea a conditiilor generale, in corpul aceluiasi contract, cu precizarea ca primele clauze contractuale vizeaza pretul creditului, respectiv dobanda anuala si spezele contractuale, tipul de comision perceput si cuantumul acestuia.
Conditiile in care atare speze sunt percepute sunt reglementate in cuprinsul Conditiilor speciale din contract, iar clauza de referire trimite la definitia spezelor si la clauza contractuala din Conditiile generale, ce reglementeaza vocatia recurentei de a primi in schimbul activitatii desfasurate respectivul pret.
Obligatia de a nu stabili clauze abuzive este reglementata de art. 1 si explicata in art. 4 al L. nr. 193/2000, texte in conformitate cu care se va cerceta caracterul abuziv al clauzelor contractuale.
Clauzele a caror anulare se solicita sunt incluse in Conditiile speciale ale contractului de credit.
Daca, in privinta conditiilor generale ale contractului de credit, se poate presupune ca acestea constituie un contract de adeziune, in ce priveste Conditiile speciale, acestea reprezinta partea componenta a contractului de credit care este negociata de partile contractante si agreata in functie de interesele si situatia economica a fiecaruia dintre consumatori.
In conventiile de credit supuse analizei in prezentul dosar, Conditiile generale sunt parte a aceluiasi instrumentum ca si Conditiile speciale, fiind remise clientilor la momentul contractarii si, totodata, sunt aduse la cunostinta publicului in faza precontractuala.
Clauza privind modalitatea e revizuire a dobanzii nu este clauza abuziva in intelesul art. 4 din L. nr. 193/2000.
Mai mult decat atat, banca, din proprie initiativa si in contextul alinierii contractelor la noul cadru legislativ in materia creditelor de consum, a modificat deja prevederile art. 3 lit. d din Conventia de credit, prin act aditional, in care se precizeaza in mod expres ca rata dobanzii curente este raportata / se calculeaza in functie de indicele Euribor la 3 luni.
Determinarea unilaterala a cuantumului dobanzii este permisa de prevederile L. nr. 193/2000.
Clauza cuprinsa in art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale conventiilor de credit analizate, reglementand posibilitatea Bancii de a ajusta rata dobanzii in functie de variatiile semnificative de pe piata monetara, nu indeplineste niciuna dintre conditiile cumulative prevazute de legea nr. 193/2000. Mai mult, dispozitiile cuprinse in Anexa legii nr. 193/2000 permit in mod expres modificarea unilaterala a ratei dobanzii pentru produsele financiare.
Instanta de fond, inlaturand din Contractele de credit analizate clauza prevazuta la art. 3 lit. d, referitoare la revizuirea ratei dobanzii, a schimbat dobanda contractuala din variabila in fixa. O astfel de interventie a instantei asupra elementelor esentiale ale contractului (i.e. pretul acestuia) este nepermisa, ea incalcand in mod flagrant principiul libertatii de vointa a partilor si principiul fortei obligatorii a contractului, dar si prevederile art. 13 din L. nr. 193/2000, care prevede solutiile pe care instanta le poate da atunci cand constata existenta clauzelor abuzive in contract, respectiv modificarea clauzelor contractuale, in masura in care contractul ramane in fiinta sau desfiintarea acelui contract, dupa caz.
Clauza reglementata la art. 3 lit. d din Conditiile speciale a fost negociata. Avand in vedere ca imprumutatii au semnat conventia de credit si au stabilit, impreuna cu reprezentantul Bancii Conditiile speciale aferente acestui contract, nu se poate considera ca aceste clauze au fost negociate, fiind obligatorii pentru parti.
Aceasta clauza nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. Deoarece prevederile acestei clauze stabilesc posibilitatea Bancii de a modifica rata dobanzii numai in cazul aparitiei unor situatii semnificative pe piata monetara, Banca fiind, de asemenea, obligata sa informeze consumatorul, conform art. 7 alin. 2 lit. c din Conditiile generale, nu se poate retine existenta vreunui abuz caracterizat de insasi existenta clauzei.
Determinarea ratei dobanzii in functie de schimbarile semnificative ale pietei nu este contrara bunei credinte. Orice eventual dezechilibru identificat pe piata monetara nu poate fi cauzat de lipsa bunei credinte, ci de evolutia pietei financiare.
Clauza contractuala ce reglementeaza dreptul Bancii de a percepe comisionul de risc nu este o clauza abuziva in intelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Consacrarea contractuala a comisionul de risc reprezinta o clauza eminamente particularizata si negociata in functie de situatia economica a fiecaruia dintre consumatori, cu atat mai mult cu cat in sarcina Bancii incumba obligatia legala prevazuta de art. 16 din Regulamentul nr. 18/17.09.2009 al BNR de a trasa politici de creditare care sa includa conditiile de eligibilitate ce trebuie indeplinite de persoanele care doresc sa intre in relatii de afaceri cu Banca.
Clauza reglementata la art. 5 lit. a din Conditiile speciale ale Conventiei de credit a fost negociata.
Conditiile speciale din Conventia de credit prezinta toate caracteristicile unui contract cu forta obligatorie intre parti, incheiat in urma exprimarii libere a vointei din partea ambilor co-contractanti.
Aceasta clauza nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, ea reprezentand exclusiv un cost de administrare a creditului. Acoperirea unui cost nu poate fi considerata ca generand un dezechilibru intre drepturile partilor, ea fiind, din contra, un instrument de stabilire a echilibrului contractual.
Ca si alte comisioane, comisionul de risc este un element al pretului Bancii. Riscul bancar este un element de care Banca este obligata sa tina cont si sa incerce sa il acopere. Acoperirea riscurilor se face prin intermediul societatilor de asigurare, insa costurile aferente acestora trebuie suportate de beneficiarul final, respectiv de client. Prin acest mecanism costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importanta a pretului contractului.
Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, banca percepe un comision de risc, care se regaseste in pretul creditului. Administrarea riscului este esentiala in contractele de credit, astfel ca acest efort suplimentar depus de creditor se regaseste intr-un cost transparent asumat de consumator sub forma comisionului de risc.
Acest comision de risc este un element al pretului creditului. Tocmai de aceea, prin preluarea dispozitiilor art. 4 al. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, legiuitorul roman a reglementat, la randul sau, excluderea clauzelor privind pretul contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 al. 6, potrivit caruia: ”evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”.
Recurenta invoca aplicabilitatea art. 4 al. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, ca o consecinta a principiului efectului direct al dreptului european, principiu consacrat de jurisprudenta CJUE si aceasta ca urmare a transpunerii ambigue a acestei directive in dreptul national prin Leg. 193/2000. Subliniaza, inca o data, ca nu se poate aprecia caracterul abuziv al unei clauze cum e cea referitoare la comisionul de risc, deoarece un astfel de comision reprezinta parte din pret.
Comisionul de risc nu este echivalent al garantiei reale imobiliare – ipoteca. Aceste doua notiuni nu se pot confunda, sunt distincte, comisionul de risc fiind perceput pentru acoperirea si a altor riscuri decat riscul de neplata, si anume riscul de neexecutare a garantei, riscul de urmarire a garantei, riscul de depreciere/pieire a garantiei, de neincasare a valorii asigurarii si orice alte riscuri care exista in legatura cu un credit acordat.
Contractul – conventia de credit – incheiat intre parti nu are caracter aleatoriu pentru nici una din parti, iar asumarea riscului de catre banca a unui castig sau pierderi contravine chiar esentei unui astfel de contract de imprumut, care este un contract comutativ, in care ambele parti cunosc la data incheierii conventiei intinderea obligatiilor sale, chiar daca obligatia imprumutatului este una cu executare succesiva. Prevederea perceperii la comisionul de risc este clara si fara echivoc si a fost insusita de consumatori ca urmare a semnarii conventiilor devenind astfel lege intre partile contractante potrivit art. 969 Cod civil si comisionul de risc a fost avut in vedere de subscrisa la data acordarii creditelor, constituind un element determinat la formarea vointei de a contracta.
Recurenta mai arata ca a fost modificata conventia de credit in concordanta cu prevederile OUG 50/2010 si ale Leg. 288/2010. Chiar daca reclamantii, notificati fiind, nu au semnat actul aditional, acesta se considera acceptat tacit, fata de dispozitiile art. 95 din OUG 50/2010. Reclamantii nu au notificat banca in baza Legii 288/2010, asa incat prevederile actului aditional de implementare a OUG 50/2010 isi produce in continuare efectele, in conformitate cu termenii in care a fost formulat.
Deoarece atat banca, cat si consumatorii au posibilitatea de a denunta unilateral Actul Aditional incheiat in baza dispozitiilor anterioare ale OUG 50/2010, instanta trebuie sa constate ca intentia legiuitorului a fost aceea de a mentine in vigoare numai acel act care concorda vointei libere exprimate a partilor, fie ca el este Conventia de credit initiala, fie ca este aceeasi Conventie modificata prin Actul Aditional. In consecinta, daca reclamantii nu sunt de acord cu implementarea OUG 50/2010, nu au deschisa calea unei actiuni in instanta, ci trebuie sa urmeze procedura prevazuta de Leg. 288/2010.
In drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 si 9 C. pr. civ, art. 312 C. pr. civ., art. 992, 993, 1092 si 1169 Cod civil.
Intimatii, legal citati, nu au formulat intampinare dar au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin reprezentantul conventional.
Instanta retine ca recursul a fost legal timbrat.
Examinand sentinta atacata in raport cu actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 C. pr. civ., tribunalul a constatat ca recursul este neintemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Astfel in ceea ce priveste motivul de recurs invocat de parata recurenta, respectiv cel privitor la stabilirea de catre instanta de fond a cheltuielile de judecata care in opinia recurentei sunt exagerat de mari raportat la valoarea pricinii,nu este intemeiat avand in vedere ca recurenta a fost obligata la plata sumei de 2.201 lei, din care onorariu aparator a fost de 992 lei, iar costul expertizei tehnice a fost de 1.209 lei.
Prima instanta in mod corect a stabilit cheltuielile de judecata avand in vedere numarul mare de termene care au fost necesare pentru solutionarea cauzei,un onorariu de 992 lei fiind unul modic.
Contractul de credit bancar incheiat intre recurenta si intimati intra sub incidenta Legii nr. 193/2000, intrucat imprumutatul are calitatea de consumator, iar banca de comerciant.
Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori reprezinta actul normativ care transpune si implementeaza Directiva 93/13/CEE.
Legea amintita, prin art. 1 al. 3, interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Cu privire la incidenta acestui act normativ, instanta, avand in vedere obiectul contractului de credit nr. 0153816/17.06.2008 retine ca aceasta lege este pe deplin aplicabila, alaturi de dispozitiile generale privind protectia consumatorilor, cuprinse in OG 21/1992.
La aceeasi concluzie se ajunge si daca se are in vedere jurisprudenta CJCE desprinsa, in special, din cauza C-484/2008 – Caja de Madrid si din Ordonanta Curtii ( Camera a opta) din 16.11.2010 ( cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulate de Krajsky sud v Presove – Republica Slovaca) – cauza C-76/2010. In aceasta Ordonanta, CJCE a stabilit ca instanta nationala este obligata sa aprecieze, din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv in cazul in care consumatorul se abtine sa invoce caracterul abuziv al acestei clauze, fie pentru ca nu isi cunoaste drepturile, fie pentru ca este descurajat sa le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o actiune in justitie.
Art. 4 din Leg. 193/2000 defineste clauza abuziva ca fiind o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul, daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. In lumina dispozitiilor al. 2 din art. 4, o clauza este abuziva daca nu a fost negociata cu consumatorul si daca este inclusa intr-un contract de adeziune ( contract preformulat, in care consumatorul nu poate interveni).
Cu privire la dovada negocierii clauzei, art. 4 al. 3 teza finala instituie in sarcina comerciantului aceasta obligatie, respectiv, in speta de fata, in sarcina Bancii. Banca nu a facut dovada ca ar fi negociat clauza supusa discutiei asa incat aceasta apare ca abuziva.
In cuprinsul art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale Conventiei de credit este specificat faptul ca „Banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua structura a ratei dobanzii; rata dobanzii astfel modificata se aplica de la data comunicarii”.
Instanta constata ca aceste prevederi contractuale constituie o clauza abuziva, astfel cum este aceasta definita de Legea nr. 193/2000. Astfel, potrivit articolului 4 din aceasta lege constituie o clauza abuziva acea clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. In Anexa la lege sunt enumerate acele prevederi contractuale care sunt considerate clauze abuzive, la lit. a) fiind stipulate acele dispozitii contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica in mod unilateral clauzele contractuale, fara a avea un motiv specificat in contract si acceptat de consumator prin semnarea acestuia.
In speta sunt intrunite conditiile legale ca aceasta clauza sa fie declarata abuziva, intrucat reclamantii au calitatea de consumatori, in sensul definit de lege, iar banca de comerciant, contractul incheiat fiind unul standard.
In momentul in care a fost incheiat acest contract, consumatorul a actionat de pe o pozitie inegala in raport cu banca, iar contractul incheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de catre imprumutator, fara a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze.
Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, intregul act juridic fiindu-i impus in forma respectiva de catre banca. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, bancii ii revenea obligatia de a dovedi ca a negociat in mod direct aceasta clauza cu imprumutatul, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.
Aceasta clauza, care da dreptul imprumutatorului de a modifica unilateral dobanda, nu este raportata la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind mentionat generic drept “schimbari semnificative pe piata monetara”.
Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala cu „schimbarea semnificativa pe piata monetara” invocata de Banca.
Prin neindividualizarea in nici un mod a elementelor care permit bancii modificarea unilaterala a dobanzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa dea bancii acest drept, lasand practic la libera sa apreciere majorarea dobanzii, aceasta clauza incalca prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa il prejudicieze pe consumator.
Prin majorarea in acest fel a dobanzii s-a creat un dezechilibru semnificativ in ceea ce il priveste pe consumator, intrucat dobanda a crescut fara ca acesta sa aiba posibilitatea sa verifice baza reala a acestei cresteri, oferind Bancii dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta urmand a fi doar instiintat.
In consecinta, pentru considerentele aratate, se constata caracterul abuziv al clauzei cuprinse in art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr. 0136936/07.12.2007, prima instanta in mod corect dispunand anularea acestei clauze.
Caracterul abuziv este insa determinat si de dezechilibrul semnificativ pe care l-a creat clauza inserata in art. 5 lit. a, intre drepturile Bancii si obligatiile reclamantului, atata vreme cat creditul acordat reclamantului a fost garantat ipotecar, ceea ce inseamna ca, un eventual risc al Bancii ar putea fi acoperit de ipoteca ce a fost constituita
Desi clauza mentionata priveste obiectul principal al contractului (comisionul de risc facand parte din pret) si, desi in aparenta, aceasta a fost redactata in mod clar, instanta constata ca, de fapt, fata de lipsa unor criterii obiective de stabilire a riscului acoperit prin acest comision, in esenta, clauza nu este definita intr-un mod inteligibil pentru consumator, fiind incalcate, in acest mod, dispozitiile art. 4 al. 6 din Leg. 193/2000, limbajul folosit nefiind unul usor inteligibil.
CJCE reaminteste in cauzele C-240/98-C-244/98, C-243/08, C-484/08 ca, in privinta posibilitatii instantei nationale de a aprecia, din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze, sistemul de protectie pus in opera de Directiva 93/13/CEE se intemeiaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie de inferioritate in comparatie cu comerciantul in ceea ce priveste atat puterea sa de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il face sa adere la conditii prestabilite de comerciant, fara a avea posibilitatea sa exercite o influenta asupra continutului acestora
Tocmai deoarece consumatorul-reclamant se afla in aceasta pozitie de inferioritate, el trebuia informat in mod explicit si intr-un limbaj inteligibil asupra semnificatiei comisionului de risc. O persoana neavizata, nu poate intelege rolul acestui comision si motivele care au condus la prevederea sa in contract.
Explicarea comisionului de risc a fost facuta de parata-intimata doar prin intampinare, dar nu este de natura sa complineasca omisiunea de a defini acest comision prin conventie
De altfel, dupa cum rezulta din graficul de rambursare, comisionul de risc nu mai exista, aceasta deoarece a fost inlocuit cu un alt comision, cel de administrare. Intimata nu a depus la dosar un act aditional, acceptat de reclamant, prin care sa se fi produs inlocuirea, fiind discutabila posibilitatea de inlocuire a comisionului de risc cu cel de administrare, fata de dispozitiile art. 9 ind. 3 al. 1 lit. e pct. 2 din OG 21/1992, potrivit carora, „fara a prejudicia prevederile privind modificarea dobanzii, pe parcursul derularii contractului: se interzice introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost mentionate in contract”.
Prin urmare, in mod corect prima instanta a constatat nulitatea absoluta a clauzei prevazute in art. 5 lit. a din Conditiile speciale ale conventiei de credit.
Consecinta fireasca a constatarii caracterului abuziv al clauzei referitoare la stabilirea dobanzii si a comisionul de risc o reprezinta restituirea sumelor incasate cu titlu de majorare de dobanda si comision de risc,precum si ca urmare a faptului ca parata nu a considerat sumele incasate in plus ca si plati facute in avans.
Fata de cele aratate, instanta, in baza art. 312 al. 1 C. pr. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta parata SC V.R. SA, in contradictoriu cu intimatii reclamanti C.G. si C.M., impotriva Sentintei civile nr. 1696/20.09.2012, pronuntata de Judecatoria Fagaras, pe care o va mentine. Avand in vedere dispozitiile art. 274 C. pr. civ., fiind in culpa procesuala, instanta va obliga recurenta parata SC V.R. SA, sa plateasca intimatilor reclamanti C.G. si C.M., suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand onorariu avocat conform chitantei depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta parata SC V.R. SA, cu sediul in Bucuresti, Soseaua x, nr. x, et. x si x, sector x, in contradictoriu cu intimatii reclamanti C.G. si C.M., ambii cu domiciliul in S Sus-Zona Turistica, jud. Brasov, impotriva Sentintei civile nr. 1696/20.09.2012, pronuntata de Judecatoria Fagaras, pe care o mentine.
Obliga recurenta parata SC V.R. SA, sa plateasca intimatilor reclamanti C.G. si C.M., suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din data de 15.02.2013.”