Identificarea dactilografului

identificarea dactilografului, stabilirea persoanei care a dactilografiat un act ce face obiectul procesului judiciar. I.d. se realizează pe baza a două categorii de caracteristici: lexical-gramaticale şi dactilografice. Cele din prima grupă se referă la limbajul folosit, la particularităţile stilistice, la respectarea regulilor ortografice şi de punctuaţie. Secundele privesc, în primul rînd, aspectele topografice : modul de dispunere a scrisului în pagină, plasarea titlului, a datei, a antetului şi a numărului de înregistrare, dimensiunea spaţiului alb din stînga textului, din partea de sus şi de jos a acestuia, existenţa alineatelor şi mărimea lor, felul de terminare a rîndurilor şi de despărţire a cuvintelor, modul de numerotare şi de terminare a paginii, (folosirea vreunui semn, plasamentul său), felul de subliniere a unor idei, cuvinte, intensitatea de lovire a tastelor şi cadenţa dactilografierii (la maşinile de scris), modul de scriere a expresiilor cifrice, îndeosebi a celor cu fracţii, intervalul la care se scriu semnele grafice în cazul folosirii ghilimelelor, parantezelor, linioarelor etc: Se urmăresc, totodată, eventualele greşeli de dactilografiere şi, bineînţeles, natura acestora (lipsa spaţiului între cuvinte, erori de litere, omiterea majusculei sau a altui semn grafic ş.a.).

Modul de corectare a greşelilor de dactilografiere (ştergerea cu guma, răzuire cu lama, suprapunerea semnului corespunzător peste cel eronat printr-o apăsare mai puternică pe tastă, ştergerea cu x-uri) constituie un alt indiciu individualizator, de natură să contribuie la identificare. De mare însemnătate sînt probele dactilografice ce se administrează de la persoana ori persoanele bănuite că au scris la maşină actul în litigiu. Procurarea unor acte anterioare, dactilografiate de aceeaşi persoană este foarte utilă. Asemenea probe permit să se facă aprecieri asupra nivelului deprinderilor de dactilografiere şi a particularităţilor acestora. Probele experimentale vor cuprinde un text oarecare, precum şi textul actului în litigiu. Posibilităţile de identificare depind în mare măsură de volumul textului în litigiu, fiind direct proporţionale cu acesta.