Impozitul minim ar putea fi eliminat astazi

Surse avizate au spus ca în sedinta de astazi a Executivului se va aproba OUG care va elimina birul.
Marko: Impozitul minim trebuie sa fie anulat începând cu 1 octombrie.

 

 

În sedinta de astazi a Guvernului se va aproba Ordonanta de Urgenta care va anula impozitul minim, astfel încât mâine sa fie trimisa legea la Monitorul Oficial, pentru ca la 1 octombrie sa intre în vigoare, ne-au declarat surse avizate la dezbateri. ”Mai mult ca sigur, în sedinta de astazi a Guvernului se va adopta ordonanta care va elimina odata impozitul minim. Se pare ca în sfârsit se respecta promisiunile, cum ca la 1 octombrie impozitul minim va disparea. Astfel, mâine va fi trimisa legea la Monitorul Oficial pentru ca joi 1 octombrie sa intre în vigoare. Acest bir va fi înlocuit cu impozitul de 3% pentru firme, care nici acesta nu este foarte bun, dar este mult mai bun decât impozitul minim”, au declarat pentru Curierul National, sursele avizate.
Totodata, presedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, ieri, într-o conferinta de presa, ca impozitul minim trebuie sa fie anulat începând cu data de 1 octombrie. “Am promis, ne-am angajat ca din 1 octombrie sa radiem impozitul minim, impozitul forfetar pentru întreprinderi si trebuie sa respectam aceasta promisiune. Începând cu 1 octombrie trebuie sa anulam impozitul forfetar”, a afirmat Marko.

Promisiunile au curs lant

Guvernul îsi mentine decizia de a elimina impozitul minim, începând cu luna octombrie, a declarat, saptamâna trecuta, premierul Emil Boc. În plus, deputatul PDL Petru Calian, membru în Comisia de Buget-Finante a Camerei Deputatilor, a declarat, duminica, într-o conferinta de presa, ca actul normativ privind anularea impozitului minim va fi finalizat pâna la 15 octombrie.
În luna august, Sebastian Vladescu, la acea data ministru al Finantelor, a declarat ca Guvernul va elimina la 1 octombrie impozitul minim, care de la începutul anului viitor va fi înlocuit cu impozitul forfetar. Eliminarea impozitului minim în aceasta toamna a fost anuntata înca din luna iulie de premierul Emil Boc, care nu a oferit însa o data exacta.

Sursa: Curierul National

Impozitul minim va fi înlocuit cu cel forfetar

Prim-ministrul Emil Boc a subliniat miercuri (22 septembrie 2010) ca l-a mandatat pe ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, sa înlocuiasca actuala formula a impozitului minim pentru firme cu un impozit forfetar,

 

 aplicabil doar în domeniile expuse la evaziune fiscala.

‘Ministrul Finantelor are mandat pentru a elimina actuala formula si de a regândi impozitul minim în sensul reorientarii lui spre un impozit cu adevarat forfetar, restrâns doar la acele domenii unde evaziunea fiscala nu poate fi combatuta’, a spus Boc.
Referitor la proiectul Legii salarizarii unitare, el a mentionat ca textul va fi finalizat pâna la 1 octombrie, urmând sa fie adoptat fie prin asumarea raspunderii Guvernului în fata Parlamentului, fie prin procedura de adoptare de urgenta de catre Legislativ.

‘Proiectul Legii salarizarii unitare este în dezbatere publica si urmeaza sa fie finalizat pâna la 1 octombrie. Nu am luat o decizie înca în Guvern si în coalitie, dar avem la dispozitie cele doua proceduri: procedura de urgenta în Parlament sau procedura asumarii raspunderii. Vom lua o decizie dupa ce voi consulta coalitia care sustine Guvernul’, a spus Boc.

Sursa: Financiarul

Restaurantele nu datoreaza impozit minim pe perioada suspendarii anunta Casa de avocatura Coltuc

O societate comerciala, cu obiect de activitate “restaurant” care a fost infiintata in august 2009 si nu a avut activitate in 2009 si nici in 2010, trebuie sa plateasca impozit minim. Restaurantele au obligatia platii

impozitului minim conform art 18 din Codul fiscal. In situatia in care nu a realizat venturi in 2009 si nu va realiza venituri nici in 2010 – acesta va declara si plati impozit minim anual la nivelul primei transe de venituri – respectiv suma de 2.200 lei /an, respectiv 550 lei/trimestru.

Se poate insa proceda la suspendarea activitatii societatii la Registrul Comertului – solicitand inactivitatea temporara, si, in acest caz, pe perioada suspendarii nu va datora impozit minim, conform pct. 115 din normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal:

”115. Prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal nu se aplica societatilor in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului, conform prevederilor art. 237 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. In situatia in care contribuabilii intra in inactivitate temporara in cursul anului, prevederile art. 18 alin. (2) se aplica pentru perioada cuprinsa intre inceputul anului si data cand societatea inregistreaza la oficiul registrului comertului cererea de inscriere de mentiuni. Daca perioada de inactivitate temporara inceteaza in cursul anului, contribuabilii aplica prevederile art. 18 alin. (2) de la data incetarii inactivitatii temporare, corespunzator cu perioada din an ramasa pana la 31 decembrie.”

Conform prevederilor sus mentionate – nu se va datora impozit minim de la data cand societatea solicita la Registrul Comertului aceasta suspendare prin inregistrarea cererii de inscriere de mentiuni. Pentru perioada din an cuprinsa de la 1 ian 2010 – data inregistrarii cererii la registrului comertului – societatea va avea obligatia platii impozitului minim proportional cu perioada pentru care aceasta nu a avut activitatea suspendata. Presupunand astfel ca, societatea va depune cererea de inregistrarea mentiuni la Registrul Comertului la data de 15 mai 2010 – atunci aceasta este obligata la plata impozitului minim pentru perioada 1 ianuarie – 15 mai 2010, respectiv trim. I 2010 – suma de 550 lei si pentru trim.II 2010 – va datora doar suma de 272 lei ( perioada 1 aprilie – 15 mai 2010,  pentru 45 zile, calculat prin impartirea impozitului minim trimestrial de 550 lei la nr.de zile din trim. II (91 zile) si inmultit cu nr. de zile pentru care societatea nu a avut activitatea susendata, 45 zile).

Pentru asigurarea surselor de finantare pentru plata impozitului minim, societatea poate fi imprumutata de asociati.

Impozitul forfetar va fi introdus in 2011

Masura urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2010, apoi de la 1 aprilie 2010. Intre timp, insa, oficialii din Guvern s-au razgandit, sustinand ca  FMI nu-i lasa sa renunte la impozitul minim.

Barurile, restaurantele, taximetristii, micii hotelieri, frizerii si coafezele sau atelierele de reparatii si spalatoriile scapa anul acesta de “amenintarea” impozitului forfetar mult-discutat in ultimele doua luni, Guvernul intentionand sa continue pana in 2011 aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri introdus la 1 mai 2009, afirma surse oficiale.

Sursa: Financiarul