În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din data de 15 iulie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma ”la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Excepţia a fost ridicată de Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A, într-un dosar al Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma ”la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, care au următorul cuprins:
– Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010:
”(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.”;
– Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994:
”(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, într-o speță similară, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma ”la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi nu în sine a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Pentru a analiza criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea trebuie să stabilească momentul la care se produce transferul dreptului de proprietate în ipoteza exproprierii reglementate de Legea nr. 255/2010.
Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.
Curtea observă că, deşi transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, în ipoteza în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite pe cale administrativă, aceasta urmează a beneficia de o despăgubire stabilită pe cale judiciară al cărei cuantum nu se raportează la data transferului dreptului de proprietate, ci la cea a realizării expertizei. În schimb, Legea nr. 33/1994, legea generală în materie de expropriere, prevede transferul dreptului de proprietate la data îndeplinirii obligaţiilor impuse expropriatorului prin hotărârea judecătorească de expropriere; de aceea, în acest din urmă caz este just ca expertiza judiciară să se realizeze într-un moment temporal cât mai apropiat de pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
Curtea constată că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015). Aplicarea tale quale în ipoteza determinării cuantumului despăgubirii prevăzute de Legea nr. 255/2010 a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma ”la data întocmirii raportului de expertiză”, generează o situaţie juridică ce se abate de la finalitatea anterior referită, în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. În consecinţă, despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este ”dreaptă” (nu are un caracter just), deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate.
Având în vedere că dispoziţiile legale criticate cuprind o soluţie legislativă similară cu cea constatată ca fiind neconstituţională, Curtea urmează să constate că cele statuate în Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 se aplică mutatis mutandis şi în cauza de faţă.
De asemenea, Curtea constată şi existenţa unei discriminări între tratamentul juridic aplicat persoanelor care au fost de acord cu cuantumul despăgubirii şi cele care nu au fost de acord cu aceasta în privinţa bunurilor imobile expropriate, întrucât, deşi sunt în aceeaşi situaţie juridică din punct de vedere al momentului realizării transferului dreptului de proprietate asupra imobilului, legiuitorul operează cu unităţi de măsură diferite între acestea, raportând cuantumul despăgubirilor fie la momentul realizării transferului dreptului, fie la cel al realizării expertizei judiciare. În aceste condiţii, pentru acelaşi imobil, cuantumul despăgubirii poate varia în mod substanţial în funcţie de aprecierea sau deprecierea valorii acestuia în timp. Rezultă aşadar o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 coroborate cu ale art. 44 alin. (2) teza întâi, sub aspectul garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate privată în mod egal de lege, indiferent de titular, şi alin. (3), sub aspectul modului de stabilire a despăgubirii.
În principal, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma ”la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.