In rem

in rem (expr. lat., „cu privire la faptă”) – expresie utilizată pentru a indica împrejurarea că o anumită dispoziţie legală se aplică în considerarea faptei comise, influenţând răspunderea penală a tuturor celor care au participat într-o calitate sau alta la comiterea ei.

in rem, expresie latină folosită pentru a desemna împrejurarea că efectele unor acte sau măsuri procesuale se referă numai la faptă. Începerea urmăririi penale este o activitate care se realizează i. r., pentru că toate condiţiile legale referitoare la declanşarea urmăririi sînt legate exclusiv de fapta penală. Astfel, potrivit art. 228, C.p.p., organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cînd a fost sesizat, în una din modalităţile prevăzute de lege (denunţ, plîngere, din oficiu), că s-a săvîrşit o infracţiune şi cînd din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii in mişcare a acţiunii penale; pentru începerea urmăririi penale nu se cere deci cunoaşterea făptuitorului sau o altă condiţie cu privire la persoană. Din caracterul indivizibil al acţiunii penale rezultă şi alte consecinţe care produc efecte i.r. (de exemplu, în cadrul instituţiei plîngerii prealabile). În acest sens, introducerea sau retragerea plîngerii prealabile determină punerea în mişcare sau stingerea acţiunii penale faţă de toţi participanţii, chiar dacă plîngerea prealabilă sau retragerea ei s-a făcut numai cu privire la unul dintre ei.