Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

E un moment istoric, Dosarul Mineriadei tocmai a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Are 413 de volume şi peste 100.000 de file.Ce pedepse credeti ca vor lua?

de

justitie procese

 

 

 

 

 

 

 

 

Dosarul Mineriadei a ajuns la propriu la sediul instanţei supreme. Dar a apărut o nouă problemă: are foarte multe volume şi în actualul sediu al Curţii nu este spaţiu suficient pentru depozitare. Şefa Înaltei Curţi, care ar vrea ca procesul să se judece cât de repede posibil, cere din nou Guvernului şi Primăriei un nou sediu, corespunzător. În 13-15 iunie 1990 a fost cea mai sângeroasă dintre mineriadele care au marcat anii 90. Pe 14 iunie, acum 27 de ani, minerii ajungeau la ora 4 în Bucureşti şi au urmat violenţe teribile nu doar în centrul Capitalei, ci şi în sediile partidelor istorice, redacţiile unor ziare, locuinţele unor personalităţi ale opoziţiei.

E un moment istoric, Dosarul Mineriadei tocmai a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Are 413 de volume şi peste 100.000 de file.

Instanţa supremă nu are spaţiu suficient ca să depoziteze toate volumele din acest caz. Problema e agravată şi de faptul că săptămâna trecută, DIICOT a trimis la Înalta Curte şi dosarul Romgaz, cu 1.144 de volume ce stau depozitate pe jos, pe nişte scări. Şefa instanţei supreme, judecătoarea Cristina Tarcea, spune că a cerut Guvernului şi primăriei ,de mai multe ori, un sediu corespunzător.

După 27 de ani, procurorii militari au finalizat ancheta în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie. Fostul preşedinte al României Ion Iliescu, fostul premier Petre Român, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul lider al minerilor Miron Cozma sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Bilanţul mineriadei a fost sângeros: 4 morţi, 3 răniţi, mii de persoane bătute şi arestate abuziv.

Şefa instanţei supreme a precizat că va lua toate măsurile necesare astfel încât procesul Mineriadei să se judece repede, în cel mult 1 an şi jumătate. Ar putea fi alocat un complet care să se ocupe numai de acest dosar, care să aibă termene zilnice sau săptămânale. CEDO a condamnat deja România pentru durata mare a anchetei în Dosarul Mineriadei.

 

Avocat Drept Penal – stabilirea pedepsei în baza legii noi în cazul pluralităţii de infracţiuni

de

Prin Încheierea de şedinţă din data de 10 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.624/245/2014, Tribunalul Iaşi – Secţia penală NCPP Fond – Contestaţii – Cameră preliminară, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 Cod penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal.“

Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la nivelul curţilor de apel şi al instanţelor de judecată arondate s-au conturat următoarele trei opinii, dintre care două majoritare:

În prima opinie majoritară exprimată s-a susţinut că în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie şi revocarea suspendării condiţionate a pedepsei anterioare, iar potrivit Codului penal actual, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite sub aspectul primului termen al recidivei, se ia în considerare pedeapsa stabilită conform art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv cumulul aritmetic.

În cea de a doua opinie majoritară exprimată s-a susţinut că în ipoteza în discuţie sunt incidente dispoziţiile art. 44 raportat la art. 39 din noul Cod penal, regimul sancţionator fiind cel prevăzut pentru pluralitatea intermediară.

În cea de a treia opinie s-a susţinut că la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit legii noi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care potrivit Codului penal din 1969 presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, deoarece starea de recidivă postcondamnatorie intrată în puterea lucrului judecat şi reflectată în pedeapsa definitiv aplicată nu poate fi înlăturată, ea nemaiputând fi pusă în discuţie.

Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

Dintre specialişti, colectivul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a comunicat următorul punct de vedere:

În ipoteza unei pluralităţi de infracţiuni, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal trebuie verificată chiar dacă niciuna dintre pedepsele aplicate sub legea veche pentru infracţiunile din structura pluralităţii nu întruneşte condiţiile pentru a fi redusă prin efectul intrării în vigoare a legii noi. În acest caz, ceea ce se verifică este încadrarea pedepsei rezultante (calculată pornind de la pedepsele individuale astfel cum au fost aplicate sub legea veche) în limitele prevăzute de legea nouă.

Problema de drept a cărei dezlegare se cere priveşte însă modul în care trebuie realizată această verificare. Mai exact, urmează a se decide dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal, condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal.

În rezolvarea acestei probleme trebuie pornit de la raţiunea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal. Această raţiune este aceea de a asigura respectarea principiului legalităţii pedepsei, principiu care presupune ca pedeapsa să aibă o bază legală nu doar în momentul pronunţării ei, ci şi pe durata executării. Cu alte cuvinte, în urma aplicării dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, condamnatul nu trebuie să rămână în executarea unei pedepse mai mari decât maximul care i s-ar putea aplica dacă ar comite faptele sau dacă pedepsele ar fi fost aplicate sub legea nouă.

Pentru a ajunge la această finalitate nu se poate face abstracţie de forma de pluralitate în care se găsesc infracţiunile reţinute în speţă. Astfel, dacă sub legea veche faptele întruneau condiţiile unei recidive, iar sub legea nouă aceleaşi fapte întrunesc doar condiţiile pluralităţii intermediare, urmează să avem în vedere maximul pedepsei care se poate aplica potrivit legii noi în situaţia unei pluralităţi intermediare în structura căreia se regăsesc cele două pedepse.

În consecinţă, maximul aplicabil nu va fi dat în speţă de totalul aritmetic al celor două pedepse (cum s-ar fi întâmplat dacă faptele ar fi fost în stare de recidivă şi sub legea nouă), ci de pedeapsa mai grea la care se adaugă 1/3 din cealaltă, potrivit dispoziţiilor art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal. În consecinţă, pedeapsa aplicată urmează a fi redusă la această limită.

A menţine în executare pedeapsa aplicată sub legea veche în baza cumulului aritmetic ar însemna executarea în continuare, sub legea nouă, a unei pedepse ce conţine o parte care nu ar mai fi putut fi pronunţată sub imperiul acestei legi, ceea ce contravine principiului legalităţii.

În practica judiciară, unele instanţe, în mod eronat, au refuzat aplicarea art. 6 din Codul penal în ipoteze de genul celei analizate mai sus, cu motivarea că o pedeapsă rezultantă obţinută prin cumul aritmetic rămâne aplicabilă în continuare şi sub imperiul legii noi, indiferent de forma de pluralitate (recidivă sau pluralitate intermediară), în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009privind Codul penal.

Această soluţie are la bază o eroare în interpretarea dispoziţiilor legale menţionate. Într-adevăr, prevederea din art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal are un domeniu de aplicabilitate clar stabilit şi limitat la ipoteza în care, la data intrării în vigoare a noului Cod penal, suspendarea condiţionată aplicată sub legea veche era încă în fiinţă. Această concluzie se desprinde fără echivoc din simpla lectură a textelor.

Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal. Evident, nu se poate menţine decât ceea ce există la momentul respectiv. La rândul său, alin. (2) alart. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prevede că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Prin urmare, doar în cazul suspendărilor condiţionate ce erau în fiinţă la momentul intrării în vigoare a noului Cod penal tratamentul prevăzut în caz de revocare a suspendării va fi cumulul aritmetic.

Aşadar, trebuie admis că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu îşi regăsesc în niciun fel aplicare în cazul suspendărilor condiţionate care au fost revocate prin hotărâre definitivă sub legea veche.

Nu poate fi primit nici argumentul bazat pe o inegalitate de tratament între cel căruia i s-a revocat suspendarea condiţionată sub legea veche şi care poate beneficia de dispoziţiile art. 6 din Codul penal, aşa cum s-a arătat mai sus, şi cel căruia i s-ar revoca suspendarea în condiţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, căruia i s-ar aplica cumulul aritmetic.

În realitate, în acest din urmă caz legiuitorul a ales să menţină beneficiul unei modalităţi de individualizare care nu mai există în legea nouă şi care este mai favorabilă în conţinut decât oricare din modalităţile prevăzute în aceasta (nu presupune măsuri de supraveghere şi nici obligaţii, cu excepţia celor civile). În schimb, în măsura în care condamnatul nesocoteşte beneficiul acordat, ajungându-se la revocare, legiuitorul a decis să supună această revocare regimului mai sever prevăzut de legea veche. Este dincolo de orice îndoială nu doar că alegerea este justificată, dar şi că raţiunea ei nu are nimic de a face cu suspendările condiţionate care au existat cândva şi au fost revocate anterior intrării în vigoare a legii noi.

Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului raportor a fost în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal actual, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa stabilită conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009privind Codul penal, respectiv cumulul aritmetic.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia penală în Dosarul nr. 8.624/245/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralităţi de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, iar, potrivit noului Cod penal condiţiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal“.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuează în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat laart. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară.

În Monitorul Oficial nr. 272 din 23 aprilie 2015 a fost publicată Decizia nr. 5 din 16 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

de

Curtea de Apel Bucureşti — Secţia a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 37.758/3/2013, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în legătură cu chestiunea de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013,cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă, anterior împlinirii termenelor instituite de acest din urmă text de lege, poate fi sesizată instanţa de judecată cu o cerere de soluţionare pe fond a notificării nerezolvate de entitatea deţinătoare sau această cerere este prematură.

De asemenea, s-a solicitat interpretarea dispoziţiilor art. 1.528 din Codul civil coroborate cu art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se aprecia dacă este sau nu prematură cererea persoanei îndreptăţite adresată instanţei ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ, de obligare a unităţii deţinătoare să soluţioneze notificarea la împlinirea termenelor.

Ulterior, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a aceleiaşi instanţe a solicitat, prin Încheierea din 2 decembrie 2014, dată în Dosarul nr. 30.602/3/2013, pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească, în aplicarea dispoziţiilor art. 4,art. 33—35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dacă termenele noi instituite prin aceste dispoziţii legale sunt deopotrivă incidente şi în ipoteza în care persoana notificatoare sesizează organul judiciar cu o acţiune directă, vizând soluţionarea pe fond a notificării, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dar anterior expirării termenelor prevăzute de dispoziţiile menţionate, respectiv dacă promovarea unei asemenea acţiuni poate fi temporar paralizată prin neexpirarea termenelor prevăzute de lege, prin respingerea ei ca prematură sau, dimpotrivă, neîmplinirea termenului din faza administrativă nu poate constitui un impediment pentru instanţa de judecată de a da o soluţie pe fondul cererii vizând acordarea măsurilor reparatorii.

Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Opinia majoritară conturată prin soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti a fost în sensul că acest gen de acţiuni promovate înainte de împlinirea termenelor instituite de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt premature.

Într-o opinie minoritară, s-a apreciat că astfel de acţiuni nu pot fi considerate premature, întrucât dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot anula persoanelor care au formulat notificări drepturile prevăzute şi născute sub imperiul legii vechi, iar, pe de altă parte, scopul adoptării Legii nr. 165/2013 a fost tocmai urgentarea finalizării procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis admiterea sesizărilor formulate de Curtea de Apel Bucureşti — Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 37.758/3/2013 şi Curtea de Apel Bucureşti — Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 30.602/3/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu art. 4, art. 33—35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, este prematură cererea de chemare în judecată privind soluţionarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deţinătoare, cerere introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.528 din Codul civil coroborate cu dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este prematură cererea persoanei îndreptăţite adresată instanţei ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ de obligare a unităţii deţinătoare să soluţioneze notificarea la împlinirea termenelor respective.

ÎCCJ judecă pe 25 mai recursul formulat de Avocatul Poporului privind ridicarea mașinilor

de

Conform sursei citate, examinarea jurisprudenței la nivel național a relevat că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește legalitatea hotărârilor consiliilor locale având ca obiect reglementarea procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.

Astfel, potrivit unei orientări jurisprudențiale majoritare, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate, întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere.

Opinia instanțelor judecătorești a fost în sensul că hotărârile consiliilor locale având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar au fost adoptate cu depășirea competenței ce revine consiliilor locale.

Într-o altă orientare de jurisprudență, instanțele de judecată au avut o abordare diferită, apreciind că posibilitatea reglementării procedurii ridicării vehiculelor staționate neregulamentar prin acte administrative cu caracter normativ emise de autoritățile publice locale rezultă din interpretarea unor dispoziții din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 și ținând seama de faptul că regulamentul în cazul specific al ridicării vehiculelor staționate neregulamentar poate fi adoptat și prin alte acte normative decât prin hotărâre de guvern.

„Apreciem că hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar depășesc competența ce revine consiliilor locale în această materie, fiind contrare prevederilor actelor normative cu forță juridică superioară”, se susține în recursul formulat de AP.

Potrivit sursei citate, Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții cu privire la procedura în care se execută măsura ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar. În aceste condiții, la nivelul autorităților administrației publice locale, au fost adoptate o serie de acte cu caracter normativ prin care s-a reglementat în detaliu procedura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

de

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa judecătorească unică şi supremă din România ce are rolul de a sigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

1) Are personalitate juridică, iar sediul ei este în capitala ţării. Preşedintele I.C.C.J. are calitatea de ordonator principal de credite. Cheltuielile necesare funcţionării se finanţează din bugetul de stat.

2) I.C.C.J. se compune din: preşedinte, un vicepreşedinte, patru preşedinţi de secţii şi judecători; este organizată în patru secţii (Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială, Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Completul de 9 judecători şi Secţiile Unite, fiecare având competenţă proprie. I.C.C.J. cuprinde în structură Cancelaria, direcţii, servicii şi birouri, cu personalul stabilit prin statul de funcţii.

3) Competenţa I.C.C.J. Secţiile I.C.C.J. judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; de asemenea, soluţionează şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel. în raport cu competenţa fiecăreia, Secţiile I.C.C.J. soluţionează:  a) cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în codurile de procedură; b) conflictele de competenţă, în cazurile prevăzute de lege;  c) orice alte cereri prevăzute de lege.  Secţia penală a I.C.C.J. judecă: a) în primă instanţă, procesele şi cererile date prin lege în competenţa de primă instanţă a I.C.C.J.; b) recursurile, în condiţiile prevăzute de lege. Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; de asemenea, judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară. I.C.C.J. se constituie în Secţii Unite pentru: a) judecarea recursurilor în interesul legii; b) soluţionarea, în condiţiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei I.C.C.J.; c) sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Dacă o secţie a I.C.C.J. consideră că este necesar să revină asupra propriei jurisprudenţe, întrerupe judecata şi sesizează Secţiile Unite, care judecă cu citarea părţilor din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. După ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei, judecata continuă.

4) Conducerea I.C.CJ. se exercită de preşedinte, vicepreşedinte şi colegiul de conducere. a) Preşedintele reprezintă I.C.C.J. în relaţiile interne şi internaţionale. b) Preşedintele, vicepreşedintele şi 9 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secţii, constituie Colegiul de conducere al I.C.C.J. Când se dezbat probleme economico-financiare şi administrative, la şedinţele Colegiului de conducere participă managerul economic al I.C.C.J., care are vot consultativ. La şedinţele colegiilor de conducere pot participa şi preşedinţii de secţii. Hotărârile Colegiului de conducere se adoptă cu votul majorităţii membrilor săi.

5)Adunarea generală a judecătorilor I.C.C.J. se întruneşte pentru: a) aprobarea raportului anual de activitate, care se dă publicităţii; b) aprobarea bugetului I.C.C.J., cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice; c) alegerea celor doi membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.

6) Completele de judecată se compun din trei judecători ai aceleiaşi secţii. Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, desemnaţi de către preşedintele sau vicepreşedintele I.C.C.J. Completul de 9 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele I.C.C.J., iar în lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un preşedinte de secţie sau de un judecător desemnat în acest scop de preşedintele ori vicepreşedintele I.C.C.J. Dacă I.C.C.J. judecă în Secţii Unite, la judecată trebuie să ia parte cel puţin două treimi din numărul judecătorilor în funcţie. Decizia poate fi luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenţi.

Avocat clauze abuzive banci – Victorii zdrobitoare ale clientilor impotriva Volksbank

de

Avocat-clauze-abuzive-banci – Victorii zdrobitoare ale clientilor impotriva Volksbank

I.C.C.J. a pronuntat, in doua zile consecutive, patru solutii favorabile consumatorilor. Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursurile formulate de Volksbank impotriva hotararilor pronuntate in favoarea clientilor, in Dosarele 6032/99/2011, 9206/99/2011, 3960/99/2011 si 9212/99/2011.

 

 

Aceste solutii constante sunt laudabile, avand in vedere hotararea accidentala si surprinzatoare a I.C.C.J. din noiembrie 2012 care a transat litigiul in favoarea bancii. In acest fel, se contureaza o jurisprudenta si la nivelul ICCJ in favoarea consumatorilor, cu observarea legii si cu aplicarea corecta a acesteia, constatandu-se nulitatea clauzelor abuzive, cele mai importante fiind cele referitoare la comisionul de risc si cele referitoare la modificarea arbitrara a dobanzii.

Pe de alta parte, se indreapta, astfel, greseala de interpretare a articolului 4 alin. (6) din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte incheiate intre consumatori si comercianti, pe care am putut-o intalni in cateva hotarari (marginale si discordante cu practica unitara in domeniu) ale instantelor de la varful sistemului nostru judiciar.

Textul din Legea 193/2000 nu opreste nicidecum instanta sa verifice caracterul abuziv al clauzelor privind conditiile de modificare a dobanzii sau costurile serviciilor auxiliare creditului. Acest lucru este stabilit, in prezent, cu autoritate de lucru judecat in toate cele 4 (patru) hotarari enuntate, precum si in alte 16 (saisprezece) pronuntate in ultimele saptamani de sectia a II-a Civila a ICCJ.

Ca o consecinta a constatarii caracterului abuziv al clauzelor aratate anterior, instanta de la varful sistemului nostru judiciar a constatat nulitatea acestora si a obligat Volksbank la rambursarea catre consumatori a sumelor platite cu titlu nedatorat in temeiul acestor clauze.

Reamintim faptul ca pe rolul instantelor judecatoresti au fost inregistrate numeroase cereri de chemare in judecata, fie individuale, fie colective, prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al urmatoarelor clauze din conventiile de credit: clauzele care permit bancii modificarea ratei dobanzii in mod arbitrar, dobanzi ascunse, clauze care prevad comisioane fara nicio contraprestatie a bancii, exprimate in procente neraportate la o unitate de timp, clauze prin care banca impune alegerea societatii de asigurari, clauze care permit bancii sa declare creditul scadent anticipat din orice motive, chiar fara intarziere la plata ratei.

Gheorghe Piperea, initiatorul unui numar considerabil de procese colective indreptate impotriva bancilor, declara: Felicit toti consumatorii si toti avocatii care au castigat impotriva bancilor in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie, mai ales pentru ca au avut curajul si rabdarea necesare.

Prin respingerea recursurilor formulate de Volksbank nu s-a facut altceva decat sa se consolideze pozitia favorabila in care se afla consumatorii inca din a doua jumatate a anului 2012, cand s-a castigat in marea majoritate a proceselor contra bancilor, fiind inlaturate cazurile rare in care s-a decis in sens contrar intereselor consumatorilor.

sursa infolegal

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul avocatei Alice Drăghici, care solicita suspendarea verificării averii sale de către Agenţia Naţională de Integritate, hotărârea fiind irevocabilă

de

  „În dosarul 6961/2/2008 privind cererea de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de înştiintarea de declanşare, din oficiu, a verificării averii, potrivit Legii 144/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, la termenul din data de 1 octombrie

 

2009, recursul recurentei-reclamante Alice Elena Draghici ca fiind nefondat. Hotărârea este irevocabilă”, informează ANI, la solicitarea NewsIn.

Alice Drăghici, fost membru al Consiliului Naţional de Integritate din partea Partidului Conservator, a cerut în instanţă anularea procedurii de verificare a averii sale. În luna mai a acestui an, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea avocatei împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, decizia nefiind însă definitivă. 

ANI s-a sesizat din oficiu, în octombrie 2008, după ce Alice Drăghici nu şi-a depus declaraţiile de avere şi de interese în termenul prevăzut de lege. După ce s-a constatat că declaraţiile de avere şi de interese nu au fost depuse în termenul legal, ANI a dispus aplicarea unei amenzi de 500 de lei şi a declanşat din oficiu procedura de verificare a averii. În calitate de membru al CNI, Drăghici trebuia să depună declaraţia de avere la Senat, iar acest for urma să o transmită Agenţiei de Integritate, însă avocata ar fi depus documentul direct la ANI, cu o întârziere de două luni.

 

realitatea

Ioana Maria Vlas află, astăzi, dacă se va întoarce la închisoare sau nu.

de

Curtea de Apel a condamnat-o pe Vlas, în iunie, 2008, la 10 ani de închisoare pentru înşelăciune şi abuz în serviciu, plus îngrădirea unor drepturi timp de alţi cinci ani. Totodată, instanţa a constatat faptul că

 

 infracţiunea de fals pentru care a fost acuzat fostul administrator al SOV Invest s-a prescris.

Ioana Maria Vlas a petrecut deja cinci ani în arest preventiv şi a fost eliberată în aprilie anul trecut. Aceasta mai este judecată într-un alt dosar care priveşte prăbuşirea Fondului Naţional de Acumulare.

Sursa: Realitatea TV

Recursul împotriva eliberării lui Şerban, Pitcovici şi Popoviciu se judecă luni

de

Cornel Şerban, fostul şef DGIPI, Petru Pitcovici, de la DGA, şi omul de afaceri Gabriel Popoviciu nu au primit mandate de arestare preventivă, în noaptea de miercuri spre joi, de la Curtea de Apel Bucureşti. Procurorii au declarat recurs.

Potrivit unui comunicat al DNA de pe 25 martie, procurorii anticorupţie au luat măsura reţinerii pe termen de 24 de ore a lui Ioan Alecu, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, Gabriel Popoviciu, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, Cornel Şerban, directorul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de favorizare a infractorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase şi Petru Pitcovici, şeful Diviziei Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MAI, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului.

Sursa: NewsIn