Închiderea dezbaterilor
închiderea dezbaterilor, momentul final al activităţii judiciare, când, după terminarea discuţiilor contradictorii în cadrul şedinţei de judecată, preşedintele completului, considerând că pricina este lămurită, declară dezbaterile închise, în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii. î.d. va fi declarată numai după ce în şedinţa de judecată, în cadrul dezbaterilor contradictorii, au fost rezolvate excepţiile ridicate, s-au administrat dovezile încuviinţate şi s-a dat cuvântul părţilor, în ordinea stabilită de lege, pentru a pune concluzii asupra fondului cauzei.