Încuviinţarea dovezilor

încuviinţarea dovezilor, act procedural premergător şi, totodată, necesar administrării oricărei probe, concretizând aprobarea dată de instanţă celui ce propune dovezile pe care îşi întemeiază pretenţiile sau apărările, de a înfăţişa acele dovezi spre a fi administrate în contradictoriu cu partea adversă. Dată fiind importanţa î.d., legea cere ca instanţa să dea o încheiere de admitere sau de respingere, care trebuie să fie motivată şi să cuprindă menţionarea faptelor ce urmează a fi dovedite, precum şi precizarea mijloacelor de probă încuviinţate, în cazul în care s-a făcut opunere la probă, încheierea trebuie să arate temeiurile în virtutea cărora proba solicitată a fost admisă sau, dimpotrivă, respinsă, deoarece o atare încheiere face corp comun cu hotărârea ce se va da în cauză şi este supusă, împreună cu aceasta, controlului judiciar; încheierea respectivă are caracter interlocu-toriu, iar instanţa nu poate reveni ulterior asupra ei.

Legea dispune că atunci când î.d. a căror administrare necesită cheltuieli (cum este, de exemplu, o expertiză), în termen de cinci zile de la încuviinţare partea este obligată, sub sancţiunea decăderii, să depună suma fixată de instanţă; în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, acest termen poate fi prelungit până la 15 zile. Depunerea sumei se poate face însă şi ulterior, dar numai dacă această împrejurare nu ar determina amânarea judecăţii. Ori de câte ori proba se ordonă de instanţă din oficiu, cheltuielile se avansează de partea în folosul căreia se administrează acea probă.