Practica instantelor romanesti in materia clauzelor abuzive – AVOCAT BANCA

Practica instantelor romanesti in materia clauzelor abuzive – AVOCAT BANCA.Potrivit prevederilor art. 267 TFUE, Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor si cu privire la validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii.


Judecatoria Deva, incheierea din 23.02.2011, dosar nr. 808/221/2010

Pe rol fiind actiunea petentului Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Arad – Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Hunedoara in contradictoriu cu intimata SC B.C.R. SA, avand ca obiect aplicare sanctiune contraventionala; cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenienta C.E.M., avand ca obiect constatare clauze abuzive.

Instanta pune in discutie cererea formulata de intimata SC B.C.R. SA privind sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene, pentru a raspunde la urmatoarele intrebari:

Notiunile de obiect al contractului si de raport calitate-pret, astfel cum sunt acestea mentionate in Directiva 93/13, includ, in domeniul contractelor de credit cu consumatorii, elementele care formeaza DAE [n.red. dobanda anuala efectiva] perceputa de institutia bancara ca si contraprestatie pentru acordarea creditului?
Din moment ce Legea nr. 193/2000 cuprinde o prevedere care transpune dispozitiile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, instantele nationale mai au posibilitatea sa procedeze la analiza presupusului caracter abuziv al unor clauze din contractele de credit care se refera la determinarea elementelor componente ale DAE?

Avocat M.R., pentru intimata SC B.C.R. SA, arata ca isi sustine cererea asa cum a fost formulata in scris si insista si cu privire la suspendarea judecatii pana la pronuntarea Curtii.

Avocat F.O., pentru intervenienta, solicita respingerea cererii de sesizare a Curtii si a cererii de suspendare. Instanta pune in vedere avocatilor partilor ca s-a acordat cuvantul doar cu privire la cererea de sesizare a Curtii, urmand ca dupa ce instanta se va pronunta pe acest aspect sa se puna in discutie, eventual, si cererea de suspendare.

Avocat F.O. arata ca se impune respingerea cererii de sesizare a Curtii, avand in vedere ca, prin Ordonanta din 16 noiembrie 2010, data in cauza C-76/101, Curtea si-a expus deja pozitia.

Avocat M.R., in replica, arata ca nu s-a clarificat problema daca, tinand cont de prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, care exclud clauzele referitoare la obiectul si pretul contractului, de la controlul caracterului abuziv, instantele nationale au sau nu competenta de a analiza astfel de clauze.

Avocat F.O. arata ca din considerentele Ordonantei din 16 noiembrie 2010, data in cauza C-76/10, rezulta implicit raspunsul la intrebarile intimatei.

Instanta, analizand cererea intimatei SC B.C.R. SA privind sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene, constata urmatoarele:

Potrivit prevederilor art. 267 TFUE, in partea relevanta in prezenta procedura, Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor si cu privire la validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii.

In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta instanta poate, in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta ii este necesara pentru a pronunta o hotarare, sa ceara Curtii sa se pronunte cu privire la aceasta chestiune; in cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fata unei instante nationale ale carei decizii nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern, aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea.

Obiectul prezentei actiuni vizeaza pretinsul caracter abuziv al clauzei inserate la pct. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1112/F/23.05.2007, in baza careia s-a modificat dobanda de la 10,5% pe an, la 11,4% pe an.

 

 

 

 

 

Practica instantelor romanesti in materia clauzelor abuzive – AVOCAT BANCA