Întâmpinare la cererea de arbitrare
întâmpinare la cererea de arbitrare, act de procedură într-un litigiu arbitrai, prin care pârâtul răspunde pretenţiilor reclamantului, indică numele arbitrului pe care îl propune, invocă excepţiile privind cererea reclamantului şi arată mijloacele de probă propuse în apărare. î. trebuie formulată în termen de 30 de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare. Pârâtul va comunica reclamantului î. împreună cu actele însoţitoare şi, de asemenea, o va depune la Curtea de Arbitraj, ataşând dovada de comunicare. La cererea pârâtului, comunicarea î. către reclamant se poate face de către Secretariatul Curţii de Arbitraj, caz în care î., inclusiv actele însoţitoare, se depune în dublu exemplar. Necomunicarea sau nedepu-nerea î. nu înseamnă recunoaşterea pretenţiilor reclamantului. Dacă prin necomunicarea sau nedepu-nerea î. litigiul se amână, pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor cauzate prin amânare, î. va cuprinde: i) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în Registrul comerţului, numărul de telefon, contul bancar; ii) numele şi calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu, anexându-se dovada calităţii;