Interpretarea tehnico-ştiintifică a urmelor

nterpretarea tehnico-ştiintifică a urmelor, operaţie complexă de logică şi de folosire a metodelor tehnico-ştiinţifice, desfăşurată în cîmpul infracţiunii, care poate determina semnificaţia unei formule, prin înlocuirea variantelor din care este alcătuită, cu date, în funcţie de un anumit domeniu ales. în procesul complex de cercetare a locului săvîrşirii infracţiunii, i.t.s.a u. este una din metodele ştiinţei criminalistice prin care organele de urmărire penală şi instanţele de judecată pot ajunge la aflarea adevărului. Ea permite să se răspundă în procesul cercetării, la următoarele întrebări: unde s-a comis fapta ? cînd s-a săvîrşit fapta ? cum a fost comisă ? şi cine a săvîrşit-o ? 1. Unde s-a comis fapta. Determinarea perimetrului locului săvîrşirii faptei este, în primul rînd, o problemă de interpretare tehnico-ştiinţifică a urmelor infracţiunii, în raport cu amplasarea lor în spaţiu cît şi a obiectelor ce aur legătură cu comiterea infracţiunii. 2. Cînd s-a săvîrşit fapta. La faţa locului se pot găsi urme prin examinarea cărora specialiştii pot furniza date cu privire la timpul scurs de la comiterea faptei. De exemplu, în cazul unui omor prin aplicarea ecuaţiei:

se poate stabili cu multă exactitate ora producerii decesului. 3. Cum a fost săvîrşită fapta penală. Un rol important în formularea răspunsului la această întrebare revine interpretării tehnico-ştiinţifice a mecanismului de formare a urmelor, de amplasare a obiectelor sau a altor mijloace folosite la comiterea faptei penale, a) Stabilirea drumului parcurs de infractor („Iter criminis”). Din punct de vedere criminalistic prin aceasta se înţelege drumul care are ca punct de plecare prima manifestare externă a subiectului de executare a rezoluţiei infracţionale, con-tinuînd cu restul acţiunilor pînă la punctul terminus prin care infractorul părăseşte locul faptei, b) Cum a acţionat făptuitorul. Practica demonstrează că la faţa locului se descoperă şi urmările faptei săvîrşite, care pot oferi date concludente despre modul în care a acţionat făptuitorul. Interpretarea trebuie să urmeze îndeaproape fazele succesive comiterii faptelor infracţionale ori parcurgîndu-se procesul invers, adică de la urmări la faptă. 4) Cine a comis fapta penală. ,,Citirea” urmelor infracţiunii trebuie să furnizeze organelor judiciare date cu privire atît la numărul autorilor şi al complicilor, cît şi la identitatea lor. a) Numărul autorilor şi complicilor. Toată demonstraţia făcută în procesul interpretării tehnico-ştiinţifice poate conduce în continuare la concluzia că fapta putea fi comisă de un singur autor sau „de mai mulţi autori sau complici. Gama de urme şi obiecte care pot fundamenta ştiinţific demonstraţia este foarte variată, în raport cu specificul fiecărei infracţiuni. Cele mai frecvente sînt totuşi urmele digitale, palmare, plantare şi de încălţăminte, b) Date despre identitatea făptuitorilor. Prin interpretarea urmelor şi obiectelor descoperite în procesul cercetării la faţa locului se pot obţine date care ajută la formarea cercului de suspecţi. Apoi prin examinarea comparativă a urmelor găsite la locul infracţiunii cu modelele de comparaţie prelevate de la persoanele bănuite se poate stabili făptuitorul.