Întrebare: Cine e COLTUC MARIUS VICENTIU?
CMV este un avocat din Baroul Bucuresti care incearca din rasputeri sa multumeasca cat mai multi clienti si prieteni.
CMV După absolvirea facultăţii…
Î: Facultatea de…?
CMV Facultatea de Drept Bucuresti.Am tatonat un pic si magistratura.
Î: Între anii…?
CMV între anii 1999-2003
Î: Judecator… Era o profesie riscantă în acei ani?
CMV Nu vreau sa vorbesc despre acele vremuri.
Î: Este prezentul mai servil decât acum 25 ani?
CMV Da, este mult mai servil. Atunci, dupa perioade de multă suferinţă, inca eram atasati de valorile tradiţionale, de bine, de respect pentru viaţă. Și, deşi existau legi nedrepte care, de exemplu, sancţionau cu limite de închisoare exagerat de mari o faptă – precum furtul unor ştiuleţi de porumb sau alte infracţiuni minore – totuşi judecătorii, în marea lor majoritate, aproximau aceste pedepse cât să fie în limitele legii, să nu-şi atragă reproşuri şi reprimare din partea sistemului comunist, dar nu se deziceau de principiile morale. Cu regret observ ca unii dintre judecătorii de astăzi, ascunzându-se după inamovabilitate şi după independenta, dau pedepse excesive, în dispreţ faţă de drepturile individului si implicit, faţă de principiile de echitate si umanism.
Î: Deci un sistem de constrângere este mult mai eficient din punct de vedere moral decât un sistem democratic?
CMV Să nu confundăm noţiunile. Un sistem democratic adevărat naşte, ocroteşte, generează valori, insa o democraţie confundată cu anarhia, cu certitidine, nu. Din păcate astazi constatăm deseori ca sistemul judiciar, procedurile folosite si solutiile date, denota dispreţ pentru om, acest sistem functioneaza se pare dupa uzante prezente gresite ce denota inechitate si in loc sa conduca la progres duc la degenerare sociala si umana .
Î: Este libertatea o cauza a acestor dereglari ?gandesc că atunci când eşti liber să faci tot ceea ce vrei si optiunile pot fi gresite .
CMV Da, dacă nu ai valori bine definite în tine.
Î: A fost decizia dumneavoastra de a urma o carieră de avocat?
CMV Da a fost numai decizia mea
Î: Ce precede, în România,magistratura- avocatura ?Relaţia dintre cele 2? Care se situează din punct de vedere ierarhic pe un nivel mai înalt?
CMV Pe sistem american, magistratura este ultima treaptă profesională. Gândesc şi eu că aşa ar fi ordinea fireasca.Deci avocatura ar fi prima profesie juridical dupa pararea mea.
Î: Dar procuratura ?
CMV Procuratura şi avocatura înseamnă roluri oarecum similare. Procuratura înseamnă „avocat” al ordinii sociale, prin cel care veghează la respectarea legii, a normelor, iar avocatura înseamnă avocat al apărării, să răspunzi pentru un acuzat în faţa legii. Ma refer la materia penala.
Î: Treptele profesionale în sistemul judiciar român au o logica de ierarhizare ?
CMV Din păcate, există posibilitatea ca imediat după absolvirea unei facultăţi de drept să decizi ce carieră vei urma. Astfel se intampla sa ajunga judecatori tineri ce nu au formată o imagine clara despre viaţa individului, despre valoarea fiecărei zile, despre erorile care pot să fie cuprinse într-un sistem judiciar şi într-un sistem probator . Se trezesc că au în mână un instrument juridic cumplit, decizia judecătorească, pe care dacă o administrează în mod greşit pot duce la mari drame şi inechităţi sociale.
Î: Este opţiunea profesională de magistrat-judecator mai apetisantă decât cea de procuror sau avocat pentru un absolvent al facultatii de drept?
CMV Decide numai în funcţie de propria sa conştiinţă. Din păcate…deseori se decide în funcţie de posturile libere la data când el este chemat să opteze.
Î: Scoala romana de drept este apta a crea caractere şi a forma profesionisti ai dreptului ?
CMV Pe langa atributele scolii, fiecare student vine cu propria sa încărcătură genetică, cu amprenta mediului social, a mediu familial ce l-a format , şi, în funcţie de acestea va decide spre ce anume se orientează. Societatea nu are nici un alt criteriu prin care să poate să orienteze şi să determine cariera celor care ulterior sunt chemaţi a fi implicați într-o sferă sau alta din domeniul juridic.
CMV Alegând profesia de avocat, aţi simţit că aţi decăzut de la statutul de magistrat?
M.V.: Sub nicio formă, din punct de vedere profesional.
I: Vă simţiţi mai responsabilă faţă de societate sau fata de o persoană anume fiind avocat, mai responsabila decat erati in calitate de magistrat, sau invers?
CMV Ca avocat, am deseori sentimentul inutilităţii. Va dau un exemplu, finalitatea unui proces penal inseamna deseori cuantificarea unei pedepse. Se defineste prin norma ca scopul pedepsei nu este unul de reprimare cât acela de a asigura reintegrarea individului în societate. Cu toate acestea, nu de putine ori observ că rolul avocatului apărării nu mai există, pentru ca servilismul judecătorilor fata de un tratament sanctionator represiv si abuziv este predominant şi atunci avocatul apărării nu-şi mai are nici un rost.In civil totul se reduce la bani.Poti sa castigi 10 procese si apoi sa pierzi unul pentru ca si clientul respectiv sa fie pierdut.Nu este firesc asa.De multe ori nu avocatul decide…
I: Se pare ca dumneavoastra lasati sa se inteleaga ca magistratul judeca uneori din punctul de vedere al unui sistem care funcţionează pe propriile lui coordonate şi nu are nevoie de niciun fel de perturbare exterioară .
CMV Da , imi asum acest punct de vedere. Am sentimentul deseori că judecătorii înainte de toate sunt servili propriilor conştiinţe. Ceva de genul ca nu cumva sa existe riscul sa supere pe cineva dintr-un pseudo- sistem care este doar în inchipuire si nu serveste nimanui , un servilism catre acuzare si reprimare .
I: Credeti in reformarea acestui sistem pe baze noi , orientat catre mentalitati si valori constructive ?
CMV DA Aştept să se ridice toţi tinerii care mai cred în valorile individuale şi democratice să continue rolul avocatului apărării pentru că, aşa cum spuneam, n-a însemnat nimic schimbarea vremurilor politice, câtă vreme mentalităţile sunt mai vechi decât au fost odinioară, pe vremea comunismului . Se pare ca nevoile sociale, nevoile economice, nevoia unui salariu, au transformat nişte judecători odinioară drepţi, verticali, oneşti in slujbasi umili, servili unor politici conjuncturale – ce determina politici penale înţelese greşit.desigur , ma refer la un numar mic de judecatori . regretabil ca ei insa exista . Inca mai cred ca politica penală ar trebui sa fie una guvernata de principiul adevărului şi al ocrotirii valorilor umane , aşa încât, dacă există o a doua şansă, aceea trebuie acordată. Dacă un individ este atât de decăzut şi de compromis moral, el într-adevăr îşi merită soarta şi atunci reprimarea îşi are rostul. Dar o reprimare gratuită, fără justificare , este cel mai mare abuz social, este o crimă mai mare decât crimele săvârşite de cei care sunt chemaţi spre a fi judecaţi. Aşadar, dacă iniţial am optat pentru avocatură din ascultare şi din dragoste smerita faţă de părintele meu, în prezent gandesc deseori sa renunţ la avocatura tocmai pentru că nu-i mai văd utilitatea. Mă văd înfrântă de mentalităţi ostile şi străine, vad aceasta profesie vaduvita de valori precum dreptatea, adevărul, umanismul.Recunosc , incercam un ultim demers: un proiect care sa priveasca o miscare de innoire pe macrosistem . Vom incerca sa aducem alaturi tineri magistrati, tineri avocati , mentori din varste care poarta stigmatul responsabilitatii si al valorii tocmai pentru a le fi modele acestor tineri . Astfel poate vom incerca sa schimbam cele ce se cuvine a le schimba si sa punem in lumina toate cele ce se cuvine a fi cunoscute , innobilate si luate ca exemplu pozitiv .
I : Oricât de corect ar fi judecătorul, din moment ce i- se pune în faţă un dosar de 2000 de file, cu conversaţii telefonice , alte probe la dosar, are o alta alternativa ?
CMV Daca doreste cu adevarat , are deplină competenta să aprecieze seriozitatea si legalitatea acuzaţiilor.
I : O şcoală de drept, o facultate de drept, poate să sculpteze aceste caractere care să fie îndeajuns de versatile încât să recunoască realul şi fabulaţia?
CMV Cred că deformarea acestor caractere este făcută de ambientul în care aceştia ajung. Primesc în facultate toţi tinerii suficiente elemente care să-i ajute să discearnă adevărul de minciună .Chiar acolo unde faptele sunt dovedite în întregime rămâne rolul judecătorului care gestionează autoritatea sa în a da pedepsele cuvenite . Poate opta pentru o reprimare brutală, sau poate da o noua şansa unui individ care a săvârşit o faptă penală. Judecatorul are puterea de a da clementa sau de a reprima brutal. Din nefericire, ce constat eu, ca avocat al apărării, este ca din ce în ce mai mulţi magistrati se dezic de rolul lor, şi în aceste condiţii ei devin un factor represiv. In loc să acorde o a doua şansă, dimpotrivă, dau pedepse nemeritate prin care distrug . In loc să contribuie la valorizarea vietii indivizilor , prin pedepsele excesive transforma unii indivizi in oameni ai penitenciarelor, condamnati la o decadere constanta.
I : Am senzaţia că vorbeşte mai mult avocatul apărării decât dumneavoastra, o persoană pur obiectivă asupra unor întrebări. Totusi , privind cat se poate de detasat subiectul , o persoană acuzata de o faptă beneficiază de prezumţia de nevinovăţie de la bun început în faţa unui magistrat?
CMV Cu siguranţă nu. În lege, în teorie, se spune că în dreptul nostru penal există prezumţia de nevinovăţie. Îmi asum acest raspuns . Argumentez oricand cu trimitere directă la numere de dosare, la persoane şi la fapte.Asadar procesul incepe cu prezumţia de vinovăţie. Iţi trebuie multă trudă şi multă pricepere pentru a o inlatura.
I:. Din punct de vedere personal, există într-adevăr o desăvârşire profesională la înalta curte de casaţie si justitie decât în celelalte instante ?
CMV Există multe oportunităţi pentru a obţine decizii corecte. Magistratii sunt la apogeul carierei profesionale . Nu mai au , sau se presupune ca nu mai au nimic de obtinut , nimic de dovedit decat profesionalism si noblete . Nu mai poate fi vorba de intrese colaterale , care sa duca la satisfacerea unor tinte cum ar fi cariera …
I : Cand se poate spune despre un judecator ca este bun ?
CMV Sunt foarte mulţi judecători deosebit de buni, atât din punct de vedere profesional cât şi din considerente umane … nu în sensul de clemenţă excesivă … abordarea actului de judecata într-un mod naiv şi pueril, ci judecători care şi atunci când sunt foarte drastici îşi exercita exact menirea pentru care sunt chemaţi . Aceasta tinuta de inalt profesionalism poate fi gasita la toate instanţele din ţară fără să fie deosebire că este vorba de o judecătorie pierdută dintr-o localitate mica a ţării sau de instantele din varful piramidei sistemului . Totul ţine de valoarea pe care şi-o dau ei înşişi. Intre judecatori exista o vorba …un folclor cu iz de sabie …”…esti atat de bun incat nu esti bun de nimic „…
I :Ce ne puteti spune despre relatia avocat –client ? Avem un exemplu în relaţia psiholog-client. Clientul îşi destăinuie propriile gânduri, intenţii, preocupări. Psihologul nu îi devine complice?
CMV Psihologul este chemat să asculte si sa acorde consiliere psihologică.Avocatul este prietenul si confidentul clientului.
I : Iar avocatul nu devine complice ? Sau , dincolo de marturisire avocatul doar vegheaza la respectarea drepturilor sale garantate prin Constituţie?
CMV Avocatul este chemat sa-i asigure celui acuzat drepturile procesuale şi sa i-le susţină pentru a beneficia de maximă ocrotire legală. În situaţia în care acest mandat al avocatului este depăşit, şi avocatul poate răspunde pentru favorizarea infractorului. Cu certitudine avocatul găseşte calea de mijloc astfel încât să susţină în sala de judecată interesele clientului în cea mai bună manieră, aşa încât chiar dacă a săvârşit o faptă penală să beneficieze de acea clementa meritata, pe care legea o prevede. Însă aici intervine rolul arbitrar al judecătorului care dacă vrea i-o aplica, dacă nu, nu. Oricum, din pacate , uneori, constatam ca mai presus de lege este bunul plac… Chiar dacă dovedeşti anumite circumstanţe, chiar dacă ai dreptul să le invoci în faţa judecătorului, judecătorul ştie că orice soluţie va da, nu va răspunde niciodată în măsura în care nesocoteşte drepturile unui individ, pentru că aici intervine acea mentalitate bolnăvicioasă şi din păcate contagioasă devenita cutuma .
I : V-aţi retras vreodată din vreo cauză că urmare a acestor motive?
CMV Da, dată fiind confidenţialitatea raporturilor dintre mine şi clienţii mei, nu pot să merg mai departe in a răspunde la această întrebare.
I :. Există in oarecare masura complexul lui Dumnezeu în mentalitatea unui jurist?
CMV Da. Iluzia misionarismului social. În ceea ce ma priveşte pot să aduc mărturie că după luarea licenţei, primul drum a fost într-o biserică catolica din Cluj , pentru că, din nefericire, nu descoperisem încă valorile ortodoxiei. Acolo mi-am plecat genunchii şi am facut legamant să folosesc acea diplomă ca slujire… In prezent , in ultimii ani , incerc sa onorez invatatura ortodoxa si sa aduc slujirea mea umila intre semeni.
I : Un magistrat este conştient de responsabilitatea pe care o are ?
CMV Aş răspunde aprioric. Aş spune că, din constatari proprii,unii judecători nu-şi conştientizează menirea.
I : Lăsând la o parte perioada şcolarizării, nu ar trebui să existe anumite programe speciale de formare profesionala pentru a-i conştientiza de rolul pe care îl au ?
CMV Cu certitudine exista. Le vad insa fara finalitate evidenta.Sunt mai mult pe hartie. Eu aş vedea un program comun cu administraţia naţională a penitenciarelor. Judecătorii trebuie să vadă efectul imediat al deciziilor lor, sa inteleaga ce efecte au deciziile lor, ce urmează după punerea în libertate, respectiv modul în care un individ poate fi cu adevărat integrat în societate ca urmare a unei condamnări . Apreciez ca se cuvine a vedea modul în care un deţinut este reintegrat în societate după perioada de recluziune de 2 ani, de 3 ani, de 5 ani, de 10 ani şi mai mare. Din aceasta perspectiva judecătorul va putea vedea clar efectele deciziei sale asupra individului.
I : Ce sfat aţi da unui tânăr aspirant spre o carieră în magistratură?
CMV Să işi aleagă un alt domeniu.
I : Dvs nu aţi mizat pe interpretarea faptei în normele juridice din prezent ci aţi mizat pe moralitatea faptei?
CMV Nu era vorba de moralitate. Era vorba că probele judiciare arătau altă stare de fapt, ele au fost nesocotite tocmai pentru că judecătorii au început judecata de la concepţii aprioric dobândite.
I : în tot acest timp mai există viaţă de familie sau viaţa personală?
CMV Da. Strunirea echipei de lucru …intre care primii sunt copii mei , prin telefon sau in direct .
I: Va mai amintiţi când aţi avut ultimul concediu?
CMV Nu… chiar …
I : Aţi dori ca şi copiii dumneavoastra să urmeze aceeaşi profesie, acelaşi drum în viaţă?
CMV Cu certitudine nu.Insa , din iubire pentru mine , ei chiar o fac …
I : Corupţie a mai ramas doar in justitia din România?
CMV Nu. În toate sistemele de drept pot să existe cazuri de corupţie. Ele sunt cazuri izolate.
I : Cât timp credeţi că are nevoie sistemul judiciar din România pentru a ajunge la nivelul pe care il dorim cu totii ?
CMV Majoritatea ţărilor europene şi-au consolidat un sistem juridic pe parcursul a SUTE DE ANI DE CONTINUITATE. Noi am avut sincope. PESTE 20 DE ANI CU SIGURANTA
I : Consideraţi că regimul comunist a fost o piedică in evolutia acestui sistem juridic ?
CMV Da. Pentru că a bagaterizat sistemul de justiţie. Voinţa conducătorului putea să compromită definitiv şi să pângărească orice normă juridică .Si in prezent se mai observa cum unii lideri cocheteaza cu aceste deziderate de putere. In altă ordine de idei, teroarea care a fost insuflata agenţilor de stat, celor ce instrumentau puterea de stat, precum şi cetăţeanului de rând, a lăsat loc unor decizii arbitrare. S-a creat o doctrina in acest sens. Si în prezent se consideră că orice decizie, dacă este pe placul unui conducător, a unui sef acea decizie este şi justificată. Mai mult, se apreciaza ca este si corecta si face inutila verificarea /cenzurarea ei in caile de atac. Presupun ca avem nevoie de timp şi curaj să repunem normele pe sistemul de valori cuvenit.
AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU
FONDATOR CAB.AV.COLTUC
Intregul interviu acordat la data de 20.03.2014 il gasiti AICI