Reclamantul PI a chemat în judecată la data de 17.04.2006 pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu aceasta, să se dispună reanalizarea deciziei sale de pensionare nr.117584/2006.
Prin sentinţa civilă nr.4605/15.05.2006 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în aplicarea art.137 din C.proc.civ. şi art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000, dispoziţii legale raportate la obiectul cererii de chemare în judecată.
Tribunalul Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale prin sentinţa civilă nr.310/2006, a declinat şi el, competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – Secţia contencios administrativ, reţinut că la termenul din 11.09.2006 reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind recalcularea pensiei pentru limita de vârstă, menţinându-şi al doilea capăt de cerere din acţiune privind modificarea cuantumului de la 237 lei la 236 lei – pensie primită în temeiul Legii nr.189/2000, reţinând, că instanţa a rămas investită cu soluţionarea capătului de cerere privind drepturile de pensie ale reclamantului conform Legii nr.189/2000, deci, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.7 pct.4 din Legea nr.189/2000, potrivit cărora, împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.
Prin sentinţa civilă nr.258/CA din 5 aprilie 2007, Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
În motivarea soluţiei, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că potrivit art.7 alin. (1) din Legea nr.189/2000 „Stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se fac de direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială. Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 se înfiinţează, în cadrul fiecărei direcţii generale de muncă şi protecţie socială teritoriale, o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 3 membri”.
Potrivit art.7 alin. 3 „Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”, iar alin. (4) prevede că „împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit legii contenciosului administrativ nr.29/1990”.
A constatat instanţa că din aceste dispoziţii legale rezultă că pe calea contenciosului administrativ pot fi judecate doar contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de comisia alcătuită conform Legii nr.189/2000 şi care stabileşte dacă persoana, cetăţean român, a avut de suferit în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945, pentru una din situaţiile prevăzute la lit.„a-f” din art.1 din lege, cuantumul indemnizaţiei fiind cel prevăzut de legiuitor, cu modificările în timp, datorate indexărilor potrivit art.4 din lege.
A mai reţinut Curtea de Apel Constanţa că potrivit art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000, „Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:(…) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale”.
A concluzionat instanţa că din aceste dispoziţii legale speciale rezultă că, potrivit Legii nr.189/2000, Curtea de apel judecă numai contestaţiile formulate împotriva hotărârilor emise pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 din lege, respectiv, dacă persoana are sau nu dreptul de a fi încadrată în categoria persoanelor care beneficiază de indemnizaţiile prevăzute de art.2 din lege, precum şi eventual, data de la care acestea se acordă.
În schimb, arată Curtea de apel, „modul de plată a indemnizaţiilor” se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, conform art.155 lit.f) iar‚ cum litigiul din cauză este cu referire la cuantumul indemnizaţiei stabilite deja în baza Legii nr.189/2000, în favoarea reclamantului prin hotărârea Casei Judeţene de Pensii Constanţa nr.1869/21.01.2003, hotărâre necontestată de către reclamant, competenţa de soluţionare a acesteia aparţine Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale.
Analizând conflictul negativ de competenţă ivit potrivit art.20 pct.2 C. proc.civ. Înalta Curte constată că instanţa căreia îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă este tribunalul.
Actul pe care reclamantul l-a contestat prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată şi precizată, este decizia nr.117584/2006, privind recalcularea pensiei din sistemul public emis de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.
Jurisdicţia asigurărilor sociale este reglementată de Capitolul 8 din Legea nr.19/2000 şi se realizează prin tribunale şi curţi în apel, conform art.154 din actul normativ menţionat.
În temeiul art.155 din Legea 19/2000, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:
a)modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale;
b)modul de stabilire a majorărilor de întârziere;
c)înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale;
d)deciziile de pensionare;
e)refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;
f)modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale;
g)plângerile împotriva proceselor – verbale de contravenţii încheiate conform prezentei legi;
h)contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.
Împrejurarea că decizia de recalculare a pensiei a fost contestată numai parţial, în ceea ce priveşte indemnizaţia care i se cuvine reclamantului ca beneficiar al O.G. nr.105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr.189/2000, nu atrage incidenţa art.7 alin.4 din acest act normativ.
Potrivit art.7 alin.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se fac de casa judeţeană de pensii sau, după caz, de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 se înfiinţează, în cadrul fiecărei direcţii, case judeţene de pensii sau, după caz, în cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 3 membri.
Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii printr-o hotărâre motivată, împotriva căreia persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit legii contenciosului administrativ (art.7 alin.3 şi 4).
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că în competenţa curţii de apel intră numai soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor prin care se stabileşte dacă persoana în cauză se încadrează în categoriile de persoane persecutate din motive etnice prevăzute în art.1 din O.G. nr.105/1999, pentru a beneficia de drepturile prevăzute de acest act normativ, iar nu şi cererile privind modul de calcul şi de plată al indemnizaţiilor, acestea din urmă încadrându-se în prevederile art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.22 alin. (5) C.proc.civ, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi de Asigurări Sociale.