Adrian Năstase a fost mutat de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Jilava

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv în dosarul „Trofeul Calităţii” la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea mai multor drepturi pe o perioadă de cinci ani, potrivit deciziei de Miercuri a magistraților Curţii Supreme.

Procedura urmată la  internarea in Penitenciarul-Spital Bucuresti Jilava a persoanelor private de libertate constă în: verificarea identităţii şi documentelor de încarcerare, efectuarea consultului medical, informarea persoanei private de libertate cu privire la regulamentul de ordine interioară, întocmirea documentelor operative cu ocazia primirii în spital, repartizarea persoanei private de libertate la salon conform recomandării medicului de gardă.

Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat. Asistenţa medicală în sistemul penitenciar se asigură în mod gratuit, ori de câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, potrivit legii.

Examenul medical a fost realizat în condiţii de confidenţialitate.

Adrian Nastase este cazat în Secţia Boli Interne, cu o altă persoană privată de libertate, într-o cameră prevăzută cu sase paturi şi grup sanitar propriu.

Nutu Camataru este liber anunta Casa de avocatura Coltuc

Nuţu Cămătaru s-a predat în 14 mai după ce în 11 mai a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Vasile Balint (Sile Cămătaru), în dosarul privind traficul de persoane şi proxenetism.

Sile Cămătaru, dat mandat de urmărire internaţională, a fost prins în Germania de poliţiştii locali, la un filtru în trafic organizat pe autostrada Passau – Frankurt, conform Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR)