Judecătorul polonez se întreabă cu privire la protecția consumatorului de credit. (C-119/15)

Situația de fapt:
1. utilizarea unor clauze în Condițiile comerciale generale, cu un conținut identic cu cel al clauzelor declarate nelegale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și înscrise în Registrul clauzelor interzise, de către un întreprinzător care nu a participat la procedura finalizată cu înscrierea în Registrul clauzelor interzise;
2. calificarea unei astfel de utilizări ca fiind o acțiune ilicită care, în raport cu dreptul național, reprezintă o practică ce încalcă interesele colective ale consumatorilor și pentru acest motiv justifică aplicarea unei amenzi în cadrul unei proceduri administrative la nivel național;
3. posibilitatea ca o instanță de apel a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, astfel cum prevede Codul polonez de procedură civilă, să fie considerată ca fiind o instanță ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul național;
4. obligația instanței naționale de a trimite întrebări preliminare Curții de Justiție;
5. pârâtă este Autoritatea poloneză de protecție a consumatorilor.

Dispoziții incidente:
1.articolele 6 alineatul (1) și 7 din Directiva 93/13/CEE coroborate cu articolele 1 și 2 din Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor
2. al treilea paragraf al articolului 267 TFUE.