UNITĂŢILE DE PROCESARE GRAFICĂ NVIDIA ECHIPEAZĂ NOILE NOTEBOOK-URI DE GAMING ASUS

Unitatea de procesare vizuală NVIDIA GeForce 9700M GT dotează noile notebook-uri de gaming ASUS G50 şi G71

SANTA CLARA, CA—23 OCTOMBRIE 2008—Împătimiţii jocurilor pe notebook se pot bucura în sfârşit de ultima generaţie de jocuri care puteau fi rulate numai pe PC, odată cu lansarea noilor sisteme ASUS care beneficiază de puterea grafică superioară oferită de GPU-urile NVIDIA. Noile notebook-uri de gaming ASUS G71 şi G50 sunt dotate cu unitatea de procesare vizuală (GPU) NVIDIA GeForce 9700M GT care le permite utilizatorilor să experimenteze la un nivel avansat de realism ultima generaţie de jocuri. Asemeni tuturor unităţilor de procesare vizuală NVIDIA, şi unitatatea de procesare vizuală pentru notebook NVIDIA 9700M GT trece de simpla “accelerare grafică”, beneficiind de tehnologii precum NVIDIA PhysX™, accelerare video şi procesare foto – capacităţi avansate denumite generic “Graphics Plus™”.

“Plecând de la componente, seria G de notebook-uri cu unităţi de procesare vizuală GeForce a fost special creată pentru a le oferi pasionaţilor de jocuri cele mai performante şi inovatoare soluţii de gaming de astăzi,” a declarat Tony Chen, General Manager, ASUS Notebook Business. “În plus, cu viitoarele actualizări de drivere, utilizatorii notebook-urilor din Seria G vor putea experimenta una dintre cele mai avansate soluţii de gaming – fizica accelerată de GPU.”

Laptopul ASUS G71, conceput pentru segmentul de gaming premium, dispune de un display de 17 inci şi suportă până la 4GB de memorie DDR2 800 MHz SDRAM; până la un TerraByte (1024 MB) spaţiu de stocare pe hard disc şi, nu în ultimul rând, o gamă variată de procesoare Intel Core2 Duo şi Quad Core.

Modelul ASUS G50 combină unitatea de procesare vizuală cu 32 de nuclee GeForce 9700M GT cu un procesor Intel, astfel încât utilizatorii pot beneficia de o soluţie de gaming excelentă la un preţ redus. Laptopul G50 dispune de un ecran de 15,4 sau 15,6-inci, cântăreşte numai 2,8 kg, fiind extrem de portabil şi este dotat cu un procesor Intel Core 2 Duo. Principalele aplicaţii de astăzi se bazează mult mai mult pe vizual decât în trecut şi de aceea, pentru ca produsul său să rămână la un preţ extrem de accesibil dar să livreze totuşi performanţe superioare, ASUS a preferat să aleagă un procesor cu performanţe medii dar să includă o unitate de procesare vizuală de înaltă performanţă GeForce 9700M.

Seria unităţilor de procesare vizuală GeForce 9M cu arhitectură de procesare paralelă cu până la 112 nuclee inaugurează o nouă generaţie de jocuri ultra-realiste, fiind prima generaţie de unităţi de procesare vizuală pentru notebook-uri care suportă tehnologia PhysX. Fiind cel mai răspândit motor de fizică din lume, tehnologia PhysX, folosită de mai mult de 25,000 de dezvoltatori din lume, permite crearea unor efecte de joc care mimează lumea reală, transformând mediile de joc în adevărate festine cinematografice pentru ochi. Cu ajutorul tehnologiei PhysX, dezvoltatorii pot introduce efecte speciale precum dinamica corpurilor rigide, detectarea coliziunii, simularea hainelor, schimbând dramatic modul cum poveştile se desfăşoară pe ecran şi impactul pe care jocurilor îl au. Toate aceste efecte speciale de fizică sunt accelerate numai cu ajutorul puterii de procesare a unităţii de procesare vizuală.

Avantajele unităţilor de procesare vizuală GeForce 9M pentru notebook-uri nu se opresc la jocuri. Folosind tehnologia CUDA, dezvoltatorii profită de arhitectura complexă de procesare a unităţii de procesare vizuală pentru a accelera aplicaţii vizuale obişnuite. Aplicaţii care durau ore, precum codarea digitală a unor fişiere video, acum nu au nevoie decât de minute. Alte aplicaţii, precum editarea fotografiilor de rezoluţie mare – unde timpii de aşteptare întrerupeau procesul creativ, pot fi rulate în timp real cu ajutorul unităţilor de procesare vizuală GeForce compatibile.

“ASUS este cel mai recent exemplu dintre producătorii inovatori de PC-uri care au recunoscut procesarea vizuală ca fiind unul dintre segmentele în creştere ale următorului deceniu,” a declarat Rene Haas, general manager al diviziei notebook în cadrul NVIDIA. “Cele două notebook-uri ASUS reprezintă seria de configuraţii posibile din combinarea unităţii de procesare vizuală GeForce cu tehnologiile PhysX şi CUDA, adresându-se atât profesioniştilor, cât şi utilizatorilor care îşi doresc un PC optimizat la un preţ redus.”

Notebook-urile ASUS G71 şi G50 sunt disponibile pe piaţă. Diverele pentru tehnologiile NVIDIA PhysX şi CUDA vor fi disponibile gratuit în lunile următoare. Pentru mai multe informaţii legate de noile laptopuri, vă rugăm să vizitaţi www.asus.com.

Despre NVIDIA
NVIDIA (Nasdaq: NVDA) este liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală şi compania care a inventat unitatea de procesare grafică (GPU), un procesor foarte performant care generează o grafică uimitoare pentru staţiile de lucru, computerele personale, consolele de jocuri şi dispozitivele mobile. NVIDIA deserveşte atât industria de divertisment şi segmentul utilizatorilor individuali prin produsele sale GeForce®, cât şi segmentul profesional, de design şi vizualizare prin produsele sale Quadro™ şi domeniul foarte performant de procesare cu ajutorul produselor sale Tesla™. NVIDIA are sediul în Santa Clara, California şi are birouri în Asia, Europa şi America. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.nvidia.co.uk.

Despre ASUS
ASUS este unul din liderii noii ere digitale. Cu un personal de opt mii de angajaţi la nivel mondial şi o echipă de design de top de R&D, ASUS a înregistrat o cifră de afaceri de 6,9 miliarde dolari în 2007. ASUS se numără printre primele 10 companii IT în topul BusinessWeek “InfoTech 100”, top în care s-a aflat neîntrerupt în ultimii 11 ani. ASUS a fost selectat de Wall Street Journal Asia ca prima companie din Taiwan în ceea ce priveşte calitatea şi serviciile.