Candidaţii din Ploieşti promit laptopuri şi tichete energetice

Candidaţii la alegerile parlamentare pentru colegiile din Ploieşti se întrec în promisiuni electorale, fără să precizeze însă şi care vor fi sursele de finanţare pentru punerea lor în aplicare.

De exemplu, Horia Toma, candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 10 Ploieşti, promite că va da elevilor şi profesorilor laptopuri.

„În 2006 am iniţiat alături de alţi 13 colegi liberali un proiect de lege prin care fiecare elev şi dascăl trebuia să primească câte un laptop. Din păcate, proiectul a fost respins, dar voi face totul astfel încât el să fie pus în aplicare”, a declarat liberalul Toma.

Gabriel Sandu, candidatul PD-L pentru un fotoliu de senator de Ploieşti, promite în campania electorală acordarea fiecărei familii cu venituri modeste a câte unui tichet energetic lunar, în valoare de 100 de lei, cu care să-şi plătească facturile de energie sau de încălzire.

Candidatul PSD pentru un post de senator, Daniel Savu, promite câte 3.000 de lei pentru fiecare copil care se naşte primul într-o familie şi preia promisiunile naţionale ale partidului: a 13-a pensie, locuinţe pentru tineri şi salariul minim pe economie de 1000 de lei.