Leziune

leziune, este acel viciu de consimţământ care constă în disproporţia vădită de valoare între două prestaţii. Leziunea are un domeniu restrâns de aplicare, atât din punctul de vedere al persoanelor care o pot invoca drept cauză de anulare (minorii între 14-18 ani), cât şi din acela al actelor susceptibile de anulare pentru leziune – actele de administrare care au fost încheiate de minor fără încuviinţarea ocrotitorului legal, sunt lezionare pentru minor, sunt comutative.

leziune, reprezintă prejudiciul material suferit de una dintre părţi ca urmare a încheierii unui contract.

Ca regulă, leziunea constă în disproporţia vădită de valoare între prestaţii, ce există în chiar momentul încheierii contractului (laedere – a răni; laesio- rană, vătămare, pagubă).

Totuşi, în cazul minorului, noţiunea de pagubă primeşte un înţeles mai larg, putând fi vorba nu numai de compararea prestaţiilor din contractul respectiv, ci şi de raportarea obligaţiei asumate de minor la patrimoniul său ori la alte circumstanţe.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, în care, ca regulă, leziunea îi privea doar pe minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă, corespunzător noii reglementări trebuie să distingem între leziunea în cazul majorului şi leziunea în cazul minorului. Subliniem că şi în acest din urmă caz leziunea este tot un viciu de consimţământ, iar nu o problemă ce priveşte capacitatea civilă de exerciţiu, anularea actului juridic şi, ca o consecinţă, restituirea (sau, după caz, adaptarea contractului) intervin nu atât pentru minoritate, cât pentru paguba materială suferită de cel cu capacitate restrânsă de exerciţiu, adică pentru leziune – minor restituitur non tanquam minor, sed tanquam laesus.

Structura leziunii

Structura leziunii diferă în raport de concepţia care stă la baza reglementării ei.

în cadrul concepţiei subiective, leziunea presupune două elemente: un element obiectiv, ce constă în disproporţia de valoare între contraprestaţii; un element subiectiv, constând în profitarea de situaţia specială în care se găseşte cocontractantul.

în cadrul concepţiei obiective, leziunea are un singur element, şi anume prejudiciul material egal cu disproporţia de valoare între contraprestaţii.

Legislaţia noastră consacră ambele concepţii.

Astfel, leziunea în cazul minorului are la bază concepţia obiectivă. în consecinţă, cel ce invocă leziunea trebuie să dovedească numai paguba suferită de minor.

în schimb, leziunea în cazul majorului beneficiază de o reglementare fundamentată pe concepţia subiectivă, vădita disproporţie de valoare între prestaţii nemaifiind suficientă, ci mai este necesar ca una dintre părţi să profite la încheierea contractului de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi.

Domeniul de aplicare

în ceea ce priveşte leziunea în cazul minorului, aceasta poate fi invocată dacă este vorba de un act juridic care îndeplineşte următoarele cerinţe:
– să fie un act juridic civil de administrare;

– să fie act juridic bilateral, cu titlu oneros şi comutativ;

– să fie încheiat de minorul între 14 şi 18 ani singur (minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă), fără încuviinţarea ocrotitorului legal;

– să fie păgubitor pentru minor, în sensul că prin acel act „minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor” [art. 1221 alin. (3) Noul Cod Civil]. Caracterul excesiv al obligaţiei asumate de minor se apreciază însă tot prin raportare la momentul încheierii contractului.

Cât priveşte leziunea în cazul majorului, ca regulă, pot fi atacate actele juridice bilaterale, cu titlu oneros şi comutative, indiferent dacă sunt de administrare sau de dispoziţie, dacă, aşa cum prevede art. 1221 alin. (1) C.civ., „una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii”. Alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că existenţa leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului.

în cazul majorului, acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată, iar disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare [art. 1222 alin. (2) C.civ.].
Din împrejurarea că art. 1222 alin. (2) C.civ. se referă numai la acţiunea în anulare, s-ar putea trage concluzia, folosind argumentul per a con-trario, că, dacă partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune solicită reducerea obligaţiei sale (sau, după caz, mărirea prestaţiei celeilalte părţi), nu ar mai fi necesar ca disproporţia de valoare între prestaţii să depăşească limita fixată de acest text de lege.

Trebuie reţinut că, potrivit art. 1224 C.civ., nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia, precum şi alte contracte anume prevăzute de lege, această dispoziţie legală vizând sfera de aplicare a leziunii atât în cazul majorului, cât şi în cazul minorului.

Sancţiune

Art. 1222 alin. (1) din noul cod civil dispune că „partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită”, însă textul are o redactare deficitară, deoarece, în funcţie de situaţia concretă, partea lezată ar putea să solicite majorarea prestaţiei celeilalte părţi.

Aşadar, leziunea poate conduce la două sancţiuni alternative:

– nulitatea relativă;

– reducerea sau, după caz, mărirea uneia dintre prestaţii.

Potrivit art. 1222 alin. (3) C.civ., „în toate cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii”, dispoziţiile privitoare la adaptarea contractului în ipoteza erorii (art. 1213 C.civ.) aplicându-se în mod corespunzător. Evident, textul de lege prezintă interes practic în situaţia în care partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune solicită anularea contractului.

în cazul leziunii, art. 1223 alin. (1) C.civ. instituie un termen special de prescripţie extinctivă, anume un an de ia data încheierii contractului, indiferent dacă s-ar solicita anularea sau reducerea (majorarea) uneia dintre obligaţii.

De asemenea, prin derogare de la regula stabilită de art. 1249 alin. (2) teza a ll-a C.civ. în ceea ce priveşte invocarea nulităţii relative pe cale de excepţie, art. 1223 alin. (2) C.civ. prevede că anulabilitatea contractului pentru leziune „nu poate să fie opusă pe cale de excepţie când dreptul la acţiune este prescris”.