Lichidarea pasivului succesoral
lichidarea pasivului succesoral, operaţiune de împărţire între comoştenitori a pasivului succesoral, respectiv a datoriilor şi sarcinilor succesiunii. Lichidarea pasivului succesoral este guvernată de principiul diviziunii acestuia de plin drept între comoştenitori, chiar de la data deschiderii succesiunii, proporţional cu partea din moştenire la care este îndreptăţită, iar nu cu aceea pe care o ia efectiv, indiferent de faptul că succesiunea a fost acceptată de către aceştia pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar. Consecinţele acestui principiu sunt: a) pot exista situaţii în care emolumentul cules efectiv de către moştenitor să fie mai mic decât partea la care a fost îndreptăţit; b) creditorii vor trebui să-şi divizeze urmărirea, cerând de la fiecare comoştenitor să contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor, numai proporţional cu partea la care a fost îndreptăţit; c) insolvabilitatea oricăruia dintre moştenitori nu va fi suportată de către ceilalţi, ci de către creditorul urmăritor. De la principiul succesoral există şi unele excepţii: a) existenţa dreptului de gaj general pe care creditorii îl au asupra bunurilor succesorale, drept care, fiind indivizibil pe toată durata indiviziunii succesorale, dă posibilitatea creditorilor să urmărească toate bunurile lăsate de debitorul lor, fară ca până la efectuarea împărţirii moştenirii să li se poată opune principiul amintit; b) situaţia în care creanţa unui creditor se referă la un bun individual determinat aflat în posesia unui moştenitor care va fi ţinut singur la executarea acelei obligaţii; c) situaţia în care unul dintre comoştenitori a fost însărcinat prin titlu să execute singur o obligaţie, creditorul putându-1 urmări pentru aceasta numai pe el; d) situaţia în care, obligaţia fiind indivizibilă prin însăşi natura ei sau prin convenţia părţilor, creditorul poate urmări, pentru întregul ei, pe oricare dintre comoştenitori; e) situaţia în care, în lotul unuia dintre comoştenitori a intrat un bun imobil ipotecat, creditorul creanţei ipotecare putându-1 urmări numai pentru aceasta pentru întreaga creanţă; f) situaţie în care, după deschiderea succesiunii, comoştenitorii au stabilit prin convenţie că datoriile şi sarcinile succesiunii, ori o parte dintre ele, vor fi achitate numai de către unul dintre ei.
lichidarea pasivului succesoral, 1. Sediul reglementării 2. Conţinutul procedurii de Lichidare a pasivului succesoral
1. Sediul reglementării
Adoptarea unui Nou cod civil nu a adus în ansamblu schimbări fundamentale în domeniul succesoral, iar art. 91 din LPA menţine logic toate moştenirile deschise înainte de 1 octombrie 2011 sub imperiul Codului civil din 1864. Există totuşi unele aspecte în care se constată modificări mai importante: reprezentarea nedemnului, schimbarea cotelor de rezervă şi a caracterului acesteia, dispariţia testamentului mistic, relaxarea substituţiilor fideicomisare, schimbările din materia opţiunii succesorale şi, nu în ultimul rând, schimbarea efectului partajului din declarativ în translativ de drepturi (art. 1143 alin. 2 coroborat cu art. 680 alin. 1 NCC).
Art. 1143 – Starea de indiviziune
(1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.
(2) Dispoziţiile art. 669 – 686 se aplică şi partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.
Art. 680 – Efectele juridice ale partajului
(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Raţiunea reformei a fost de a pune ordine în transmisiunea succesorală. Era nevoie de o astfel de ordonare din două motive.
Pe de o parte, vechiul Cod civil, după modelul
francez din 1804, nu reglementa un regim organizat al transmisiunii activului şi pasivului succesoral. Aceasta era teoretic gerată de moştenitorii sezinari sau de executorii testamentari, fiind în fapt de multe ori sursă de ambiguităţi.
Pe de altă parte, acceptarea sub beneficiu de inventar fusese reglementată -în vechiul cod ca o variantă aptă să preîntâmpine surprizele neplăcute pentru succesibilul ce nu cunoaşte întinderea pasivului autorului său. Dar reducerea în 1951 a termenului de opţiune succesorală de la treizeci de ani (art. 700 alin. 1, ce trimitea la art. 1890 c.civ.) la şase luni a redus drastic aplicabilitatea practică a acceptării sub beneficiu de inventar.
Să nu uităm nici faptul că succesorii nu se grăbeau în fapt să declare existenţa vreunui pasiv succesoral, chestiune ce nu îi interesa în mod evident.
Consecinţa reformei aduse de noul cod este că la data deschiderii succesiunii operează de drept o transmisiune către moştenitorii aflaţi în indiviziune:
Art. 1114 – Efectele acceptării
(1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului.
Soluţia era, până aici, cunoscută şi sub vechiul cod; acum însă, lucrurile merg altfel în sensul că la data partajului moştenitorii dobândesc numai activul succesoral, pasivul urmând să fie lichidat în perioada intermediară cuprinsă între data deschiderii moştenirii şi partaj.
Noul cod avea însă la nivelul anului 2009 o problemă: nu reglementa lichidarea pasivului succesoral. Problema nu a fost rezolvată nici prin LPA. Codul civil al Quebec-ului, sursă de inspiraţie de multe ori pentru legiuitorul român din 2009, are un Titlul 5 în cartea a IlI-a, intitulat: De la liquidation de la succession. Codul nostru, atât în forma promulgată în 2009 cât şi în cea intrată în vigoare în 2011, conţine numai art. 1115 cu privire la opţionala facere a inventarului.
Art. 1115 – întocmirea inventarului
(1) Succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina moştenirii.
(2) Dacă succesibilii sau persoanele care deţin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanţa judecătorească de la locul deschiderii moştenirii.
(3) Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul succesibililor şi al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către persoana desemnată fie de notar, fie, după caz, de instanţa de judecată competentă.
Proiectul de modificare a Legii nr. 36/1995, în forma sa din 2011, conţinea un art. 81 prin care se încredinţa Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 modificată reglementarea ulterioară a procedurii lichidării pasivului succesoral. Art. 781 Legea nr. 36/1995, introdus prin art. I pct. 91 Legea nr. 77/2012 merge însă pe reglementarea acesteia în Lege.
Sursa de inspiraţie a fost Titlul 5 cartea a IlI-a CCQ: De la liquidation de la succession, adaptat la nevoile specifice ale unei proceduri succesorale notariale ca cea existentă în România. El este rezultatul observaţiilor şi adăugirilor consistente făcute de UNNPR la forma iniţială propusă de Ministerul Justiţiei. Aceste intervenţii au urmărit să menţină procedura în cauză cât mai mult în sfera de control a notarului public, ţinând cont că modelul canadian o proiectase pentru alţi profesionişti ai dreptului decât notarii.
2. Conţinutul procedurii de Lichidare a pasivului succesoral
Legea nr. 77/2012 enunţă la pct. 91 al art. I introducerea în noua formă a Legii notarilor publici a unui text cu valoare de dispoziţie generală:
91. După articolul 78 se introduce un nou articol, articolul 78*, cu următorul cuprins:
Art. 781 – Dacă prin lege nu se prevede altfel, la cererea moştenitorilor legali sau testamentari, notarul
public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea şi atribuirea bunurilor, potrivit acordului moştenitorilor.
Concretizarea vine în textele cu indice ce însoţesc art. 85 din Lege şi care la indice 1-3 descriu în mare aspectele esenţiale ale procedurii:
Art. 85″
în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public va putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor.
Art. 852 – Procedura de lichidare constă în:
a) recuperarea tuturor creanţelor defunctului;
b) plata tuturor datoriilor aferente succesiunii, respectiv a pasivului succesoral, indiferent dacă acestea sunt datorii ale defunctului sau datorii generate pentru dezbaterea procedurii succesorale;
c) executarea legatelor particulare;
d) valorificarea bunurilor mobile/imobile ale defunctului, în vederea acoperirii stingerii pasivului succesoral, în cazul în care în activul succesoral nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii sau în cazul în care moştenitorii nu înţeleg să încheie cu creditorii succesiunii o convenţie prin care să se stabilească modalitatea de stingere amiabilă a pasivului. (art. 776 CCQ)
Art. 853 – (1) Lichidarea se face de către notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale sau sub supravegherea acestuia, ori de câte ori în masa succesorală este dovedit un pasiv exigibil.
(2) Pentru stabilirea pasivului, notarul public va întocmi inventarul (art. 794 CCQ) şi va solicita moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre existenţa pasivului şi caracterul cert, lichid şi exigibil al acestuia, va verifica Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), prevăzut la art. 1002, şi va primi cereri de la creditorii defunctului în vederea recuperării creanţelor acestora, întocmind tabloul creditorilor. Tabloul creditorilor se definitivează în 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.
Având în vedere dispoziţiile art. 851 din Legea nr. 36/1995, modificată prin Legea nr. 77/2012, în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor.
Conform acestor dispoziţii legale, procedura lichidării pasivului succesoral, se aplică dacă sunt întrunite toate condiţiile legale, atât moştenirii legale, cât şi celei testamentare, precum şi în cazul unei moşteniri vacante.
Condiţiile legale, pentru a putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 85″ – 8512 din lege sunt:
1. existenţa unui activ succesoral;
2. existenţa unui pasiv succesoral;
3. lipsa lichidităţilor necesare satisfacerii creanţelor, respectiv a pasivului succesoral;
4. acordul tuturor moştenitorilor asupra lichidării pasivului succesoral, precum şi autorizarea instanţei de tutelă, în cazul în care printre moştenitori există minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească (având în vedere şi dispoziţiile art. 145 Cod civil).
Legea nu impune existenţa mai multor creditori succesorali. Se poate proceda la lichidare chiar dacă există un singur creditor, dacă toate condiţiile stipulate de către lege sunt îndeplinite.
In vederea stabilirii activului succesoral, precum şi a pasivului succesoral, notarul public va proceda în mod obligatoriu la inventarierea tuturor bunurilor ce au aparţinut defunctului, conform procedurii reglementate de art. 1115-1118 Cod civil, va avea în vedere declaraţiile în formă autentică date de către succesi-bili (art. 853 alin. 3 din lege) cu privire la datoriile defunctului, precum şi înscrisurile probante ale drepturilor de proprietate asupra bunurilor ce au aparţinut defunctului.
De asemenea, în vederea stabilirii pasivului succesoral, notarul public va verifica RNNEC, RNERM, precum şi efectuarea adreselor către instituţiile statului (Direcţia Impozite şi Taxe Locale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală etc.).
în cadrul procedurii succesorale de lichidare a pasivului succesoral se vor avea în vedere toate creanţele certe, lichide şi exigibile la data deschiderii succesiunii. Nu vor face obiectul procedurii acele creanţe care nu sunt exigibile la data deschiderii succesiunii (acestea urmând procedura dreptului comun).
Participanţii la această procedură sunt:
– moştenitorii defunctului;
– creditorii succesorali (nu şi creditorii moştenitorilor, care pot solicita numai deschiderea procedurii succesorale, acceptarea moştenirii în numele şi pe seama succesibilului, dar nu pot solicita lichidarea pasivului succesoral).
în ceea ce priveşte categoria creditorilor, se au în vedere:
– creditorii privilegiaţi, titulari ai unei creanţe certe, lichide şi exigibile la data deschiderii succesiunii, a căror creanţă este garantată cu o garanţie reală mobiliară / imobiliară;
– creditorii succesorali ehirografari;
– statul prin instituţiile sale (D.I.T.L. etc.), cu privire la creanţele rezultate din impozite pe proprietate, amenzi auto, contribuţiile de asigurare la sistemul de sănătate, impozitul pe profit, impozitul pe venit etc.;
– creditorii titulari ai creanţelor rezultate din obligaţiile asumate de către defunct, în calitate de debirentier, creanţe exigibile la data deschiderii succesiunii.
Poate fi creditor şi unul dintre moştenitori, titular al unei creanţe deţinute împotriva defunctului.
Procedura lichidării pasivului succesoral poate fi cerută notarului public şi de către creditorii succesorali, ea nu se poate realiza însă decât cu acordul tuturor moştenitorilor.
După stabilirea activului succesoral şi a pasivului succesoral, în termen de trei luni de la data deschiderii procedurii succesorale notarul public va proceda la întocmirea tabloului creditorilor şi a ordinii de preferinţă a acestora.
întocmirea acestui tablou se va face în prezenta moştenitorilor, precum şi a creditorilor succesorali care au înţeles să participe la această procedură.
în tabloul creditorilor vor fi incluşi toţi creditorii titulari de creanţe, care îndeplinesc condiţiile mai sus arătate.
în ceea ce priveşte ordinea de preferinţă vor fi avute în vedere atât dispoziţiile codului de procedură civilă (art. 854 noul Cod procedură civilă), dar şi dispoziţiile art. 2324 alin. 3 şi 4 Cod civil, precum şi cele în materie de societate civilă, sau fiducie.
în conformitate cu dispoziţiile art. 854 din lege, notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale, cu acordul tuturor moştenitorilor, în vederea emiterii certificatului succesoral de lichidare, va autentifica acordul de lichidare a pasivului succesoral.
Desemnarea lichidatorului
Conform art. 85^, lichidatorul poate fi desemnat:
– de către defunct, prin testament sau prin înscris autentic, fie ca executor testament, fie ca lichidator;
– de către moştenitorii defunctului, fie dintre aceştia, fie un terţ;
– de către instanţa de judecată în cazul în care apar neînţelegeri între moştenitori cu privire la desemnarea lichidatorului sau în cazul imposibilităţii desemnării ori înlocuirii lui de către acestea.
Dat fiind că lichidatorul îşi exercită atribuţiile sub supravegherea notarului public instrumentator al procedurii succesorale şi având în vedere sarcinile lichidatorului, notarul public investit cu dezbaterea procedurii succesorale nu poate fi şi lichidator în cadrul procedurii succesorale de lichidare.
Conform art. 855 alin. 1, lichidarea pasivului succesoral poate fi făcută de către unul sau mai mulţi lichidatori, care vor acţiona separat sau împreună (cu respectarea regulilor de la mandat prevăzute de Codul civil).
Atribuţiile lichidatorului:
Articolul 858 din lege reglementează atribuţiile lichidatorului, prevăzând că îndeplineşte următoarele
operaţiuni:
a) realizează creanţele succesiunii;
b) plăteşte datoriile succesiunii, utilizând în acest scop sumele existente în activul succesoral, precum şi cele provenite din realizarea creanţelor;
c) valorifică bunurile mobile/imobile ale defunctului. Valorificarea acestor bunuri va putea fi făcută fie prin vânzarea bunurilor la licitaţie publică fie prin încheierea unor acte de dare în plată cu creditorii succesiunii, în condiţiile legii.
Modalitatea de valorificare a bunurilor de către lichidator se va face în baza acordului expres al moştenitorilor exprimat în formă autentică, printr-un mandat special.
Lichidatorul va putea valorifica bunurile prin:
– licitaţie publică, sens în care va sesiza Camera Notarilor Publici, în vederea organizării licitaţiei publice;
– acte de dare în plată;
– vânzare directă;
– cesiune de creanţă, executare silită etc.
Toate sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor, încasarea creanţelor, se vor vira în contul lichidatorului.
în situaţia în care în masa succesorală sunt incluse cote părţi din bunuri, ca urmare a lichidării comunităţii de bunuri, soţul supravieţuitor îşi va exprima consimţământul expres cu privire la valorificarea în cadrul procedurii a întregului bun, caz în care actul juridic de înstrăinare va fi semnat şi de către el, cu precizarea că partea de preţ aferentă cotei ce o deţinea urmează a fi încasată de către acesta.
Plata datoriilor succesiunii de către lichidator se va face având în vedere ordinea de preferinţă prevăzută atât de Legea nr. 77/2012, cât şi de Codul de procedură civilă.
Drepturile lichidatorului
Lichidatorul are dreptul la remuneraţie şi rambursare a cheltuielilor efectuate cu procedura lichidării, conform art. 857 din Lege.
Obligaţiile lichidatorului
– Lichidatorul, având în vedere că acţionează ca un mandatar remunerat al moştenitorilor, are obligaţiile prevăzute de codul civil cu privire la mandatul cu titlu oneros (art. 2018, 2019 şi 2020 Cod civil);
– Lichidatorul nu îşi poate substitui o altă persoană, în vederea îndeplinirii sarcinilor primite;
– darea de seamă.
Durata procedurii lichidării
– un an de zile de la data deschiderii procedurii succesorală, art. 8511 din Lege, poate fi prelungită cu acordul tuturor moştenitorilor.
încetarea funcţiei de lichidator:
– în caz de deces;
– prin renunţare ori împiedicare în exercitarea funcţiei;
– prin înlocuire (art. 8511 alin. 2 din Lege).
Lichidarea pasivului succesoral trebuie analizată în contextul general al transmisiunii activului şi pasivului moştenirii. în cele ce urmează nu ne vom referi decât enunţiativ la unele reglementări importante din noul Cod civil cum sunt:
– posibilitatea acceptării moştenirii de către creditori (art. 1107);
– reducerea termenului de opţiune, măsură ce poate fi dispusă de instanţă la cererea oricărei persoane interesate (art. 1113);
– efectele acceptării care consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului şi limitează răspunderea moştenitorilor cu vocaţie universală pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai la bunurile din patrimoniul succesoral, potrivit cu cota fiecăruia (art. 1114);
– întocmirea inventarului şi cuprinsul procesului-verbal de inventariere (art. 1115 şi 1116) şi altele.
Obiectul transmisiunii succesorale îl constituie patrimoniul defunctului, privit ca universalitate de drepturi şi obligaţii.
De principiu ca şi în dreptul francez, transmisiunea succesorală operează pe deplin de la data deschiderii moştenirii, ca o consecinţă a principiului că un patrimoniu nu poate rămâne niciun moment fară titular.
Titularii lui devin numai acei succesibili care optează pentru acceptarea moştenirii: noul cod civil menţine principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să moştenească, iar cel care renunţă nu dobândeşte niciun drept asupra succesiunii.
Sub acest aspect, situaţia renunţătorului este privilegiată din următoarele motive:
– nu răspunde de datoriile şi sarcinile moştenirii;
– nu datorează raportul;
– păstrează donaţiile primite de la decujus în limitele cotităţii disponibile;
– se menţin actele de conservare şi de administrare provizorie făcute de acesta anterior exercitării renunţării în considerarea faptului că profită moştenirii (art. 1120 şi 1121 Cod civil).
Cei care acceptă succesiunea sunt titulari ai drepturilor ce au aparţinut defunctului şi în egală măsură devin obligaţi personal pentru datoriile succesorale, de care însă sunt ţinuţi să răspundă numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia (art. 1114 alin. 1 şi 2 din Cod civil). Din reglementarea materiei moştenirii din noul cod civil a dispărut acceptarea pură şi simplă cu inconvenientul
răspunderii pentru pasiv ultra vires hereditatis, cu propriile bunuri ale moştenitorului ceea ce justifică interesul de care se bucură problema lichidării pasivului succesoral; sub acest aspect, nu doar succesibilii sunt interesaţi în stabilirea calităţii de moştenitor ci şi creditorii pentru că în acest mod sunt identificate persoanele ţinute să răspundă pentru executarea obligaţiilor defunctului. Alături de datoriile succesiunii în pasiv sunt cuprinse şi sarcinile ce o grevează, noţiune în care sunt incluse toate cheltuielile făcute cu identificarea, conservarea şi administrarea patrimoniului succesoral până la momentul valorificării bunurilor în scopul de a-i plăti pe creditori.
De principiu, legatarii cu titlu particular nu sunt ţinuţi la plata datoriilor succesorale (decât în măsura în care au fost obligaţi prin voinţa defunctului sau dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum este o moştenire culeasă de testator şi nelichidată încă – art. 1114 alin. 3 lit. a şi b din Codul civil). în ce-i priveşte pe legatarii cu titlu particular, noul cod civil a operat o clarificare esenţială ce atenuează principiul enunţat anterior: astfel aceştia sunt obligaţi să suporte datoriile si sarcinile moştenirii si în cazul când celelalte bunuri ale ce compun masa succesorală – în privinţa cărora operează transmisiunea universală – sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor (art. 1114 alin. 3 lit. c din Codul civil).
Această dispoziţie explică de ce în activitatea notarială vor exista situaţii în care legatele cu titlu particular având ca obiect bunuri individual determinate iar nu numai sume de bani sau bunuri fungibile, nu vor mai putea fi executate de moştenitorii cu vocaţie universală, dacă bunurile ce le revin acestora (adică celor ţinuţi să le plătească) vor fi insuficiente pentru a acoperi pasivul succesiunii. în această situaţie, primii vor fi plătiti creditorii succesiunii si abia apoi legatarii cu titlu particulari, conform principiului nimeni nu poate face liberalităţi dacă nu şi-a plătit datoriile (nemo liberalis nisi liberatus). Adagiul de drept roman cunoscut din doctrină este ridicat de noul cod civil la rangul de normă apărând expres în conţinutul art. 12 alin.2 din Codul civil”
– libertatea de a dispune. Aceasta constituie prima constatare cu caracter general cât priveşte derularea efectivă a procedurii succesorale: creditorii moştenirii vin înaintea legatarilor cu titlu particular.
O ultimă precizare de ordin general: masa succesorală rămasă de pe urma oricărei persoane decedate
va constitui, în patrimoniul moştenitorului, obiectul unei diviziuni în sensul art. 31 alin. 2 din noul Cod civil. Această înseamnă că drepturile şi obligaţiile asupra bunurilor ce o compun trebuie identificate în scopul afectării lor pentru plata creditorilor succesiunii în rândul cărora intră: creditorii ale căror creanţe s-au născut anterior deschiderii succesiunii şi creditorii ale căror creanţe provin din conservarea şi/sau administrarea bunurilor moştenirii; în rândul acestora pot fi incluşi şi unii dintre moştenitori deoarece între mase patrimoniale distincte din patrimoniul aceleaşi persoane nu operează confuziunea; de asemenea, aceştia pot fi, după cum s-a precizat anterior, şi creditorii care au făcut cheltuieli în scopul identificării bunurilor precum şi notarul pentru plata onorariului datorat pentru măsurile cerute de succesibili sau de creditori în acest scop, şi anume: facerea inventarului, aplicarea de sigilii, păstrarea unor valori în depozit etc. în acest sens, ca argument de text, ne referim atât la prevederile art. 1155 alin.2 cât şi la cele ale art. 1118 alin.2 lit.c din Codul civil.2
Această constituie a doua regulă referitoare la executarea obligaţiilor către creditori: creditorii succesiunii trebuie plătiţi înaintea creditorilor personali ai moştenitorilor. Important este şi determinarea momentului când aceste plăţi pot fi cerute de către primii dintre cei îndreptăţiţi: înainte de partajul succesoral, din bunurile aflate în stare de indiviziune (art. 1155 lit. b teza 1 din Codul civil).
Este dreptul creditorilor succesiunii şi a creditorilor ale căror creanţe provin din conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii să aleagă între a obţine îndestularea lor pe cale amiabilă, adică prin procedura notarială reglementată amănunţit prin noi norme introduse în Legea nr.36/1995 prin Legea nr.77/2012 sau pe calea executării silite asupra acestor bunuri.
Dacă se alege ultima cale, creditorii au la îndemână toate garanţiile prevăzute în cuprinsul cărţii a V-a din codul de procedură civilă de la 1865, prin în care se reglementează executarea silită (sechestrarea bunurilor mobile urmăribile în condiţiile art. 411, proprirea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor mobile incorporale urmăribile datorate succesiunii de către un terţ – art. 452, înscrierea somaţiei de plată a imobilelor în cartea funciară – art. 497, numirea unui administra-tor-sechestru pentru buna administrare a imobilelor urmărite şi încasarea veniturilor acestora – art. 501 etc).
în cadrul executării silite însă, debitorul, în cazul nostru moştenitorii legali şi legatarii, nu vor putea licita bunuri aparţinând succesiunii nici personal, nici prin intermediul altor persoane. Această incapacitate, rezultată din art. 507 Cod procedură civilă nu operează, după opinia noastră în cazul lichidării notariale întrucât, până la finalizarea acestei proceduri, masa succesorală constituie o masă patrimonială distinctă de cea a bunurilor proprii ale moştenitorului, astfel încât acesta îşi poate folosi veniturile rezultate din ultima, pentru a achiziţiona bunuri din prima. De altfel, textul codului de procedură civilă la care ne-am referit este anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, care stabileşte în art. 31-33, după cum s-a mai arătat, principiul potrivit căruia patrimoniul unic al unei persoane este susceptibil de diviziune, iar potrivit art. 1624 alin. 2 Cod civil confuziunea nu operează dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.
în acest context, moştenitorul poate fi în acelaşi timp şi poate apărea în acelaşi raport juridic atât în calitate de debitor pentru datoriile şi sarcinile succesiunii cât şi de creditor, pentru bunul sau bunurile succesorale pe care va dori să le dobândească în masa bunurilor sale proprii sau după caz, în devălmăşie cu soţul său, după cum este sau nu căsătorit ori, în funcţie de efectele regimului matrimonial adoptat.
în această ordine de idei, notarul public va prezenta moştenitorilor şi creditorilor avantajele lichidării succesorale pe cale calea amiabilă preferabilă nu numai prin flexibilitatea ei şi prin modalităţile variate de valorificare a bunurilor succesorale în scopul achitării datoriilor, ci şi prin timpul mai scurt în care se poate desfăşură cât şi prin costurile mai scăzute faţă de cele ale executării silite.
în cele ce urmează, pentru a defini în ce constă lichidarea moştenirii vom enumera acelor operaţii care urmează a fi îndeplinite de notarul public pentru soluţionarea unei cauze succesorale în care pasivul se lichidează pe cale amiabilă.
Fără a intra în amănunte, această procedură va cuprinde următoarele etape:
a) întocmirea inventarului în condiţiile art. 1115 şi 1116 din Codul civil. De remarcat că se poate proceda în mod tradiţional, prin deplasarea notarului sau a persoanei delegate de acesta (secretarul biroului notarial, de exemplu) la domiciliul şi/sau la reşedinţa
lui decujus, în scopul redactării unui inventar fidel şi exact al bunurilor succesorale. Alternativ însă, noul cod civil oferă posibilitatea ca moştenitorii şi creditorii să îşi asume ei înşişi obligaţia de a întocmi inventarul, pe care apoi să-l depună la dosarul succesoral, în această situaţie, rolul notarului se rezumă la a le pune în vedere că vor putea fi valorificate doar bunurile care au o oarecare valoare. în acest sens, un reper îl poate constitui dispoziţia art.821 Cod civil potrivit căreia bunurile de uz personal ale defunctului se pot valorifica doar dacă depăşesc valoarea în lei a sumei de 100 euro pentru fiecare obiect; în caz contrar, deşi apare în inventarul depus la biroul notarial, ele nu vor fi cuprinse în activul succesoral ce urmează a fi lichidat;
b) luarea unor măsuri speciale de conservare a bunurilor care pot consta în:
• sigilii pe uşile locuinţei defunctului în care se află bunuri ce urmează a fi valorificate, procedură ce poate fi îndeplinită numai de notarul public nu şi persoana delegată;
• predarea bunurilor unui custode spre a fi conservate; această calitate o poate îndeplini unul dintre succesibili sau altă persoană desemnată de notar;
• numirea unui curator special în scopul administrării provizorii a bunurilor succesorale, dacă notarul nu a procedat la numirea unui custode, iar conservarea lor necesită şi efectuarea unor cheltuieli (această măsuţă se poate lua atât în succesiunea în care există succesibili cunoscuţi, cât şi în cazul în care urmează a fi declarată vacantă, în condiţiile art. 1136 din Codul civil);
• primirea în depozit notarial a unor sume sau valori, ori depunerea lor la o instituţie specializată.
Dacă predarea nu a avut loc concomitent cu inventarierea, bunurile date în custodie sau spre administrare se predau pe bază de proces-verbal semnat de notar şi custode sau curator. Custodele sau curatorul au obligaţia să restituie bunurile în starea în care le-au primit şi să dea socoteală despre modul în care şi-au exercitat această sarcină. Măsura de conservare şi/sau administrare poate fi contestată separat de celelalte lucrări de la dosar, prin plângere la instanţa de judecată.
A. Aceste proceduri se vor putea îndeplini şi atunci când din actele dosarului succesoral nu rezultă dacă există succesibili cunoscuţi ori aceştia nu s-au decis încă dacă să accepte sau să renunţe la moştenire. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul este complexă şi constă alternativ fie în: acordarea puterii de administrare unuia dintre moştenitori prin voinţa comună a moştenitorilor prezenţi, sau la numirea unui terţ ca
administrator provizoriu al succesiunii; misiunea acestuia din urmă va consta doar în a gestiona succesiunea.
B. Dacă prin acceptarea succesiunii de către cei îndreptăţiţi transmiterea activului succesoral se realizează de drept de la data deschiderii moştenirii, exercitarea efectivă a drepturilor şi a acţiunilor defunctului precum şi dreptul de a administra masa succesorală (sau într-un cuvânt stăpânirea de fapt asupra succesiunii) se transmit către moştenitorii nesezinari numai prin intermediul instituţiei reglementate sub numele de sezină şi se concretizează prin eliberarea certificatului de moştenitor. Se remarcă suprapunerea exactă operată de dispoziţiile noului cod civil între moştenitorii care au calitatea de rezervatari şi de sezi-nari. Astfel, soţul, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi în calitate de sezinari se bucură de dreptul de a administra averea succesorală, precum şi de exerciţiul imediat al drepturilor şi acţiunilor ce au aparţinut defunctului, întrucât titlul lor este prezumat valabil şi prezintă o aparenţă suficient de sigură că sunt succesori ai defunctului.
Legat de analiza sumară a sezinei şi efectelor ei ţinem să precizăm că pentru prima dată, într-o lege de anvergura codului civil, apare reglementat certificatul de moştenitor (art. 1132 şi următoarele din Codul civil); se menţionează de asemenea, toate cele trei efecte pe care Legea nr. 36/1995 şi doctrina i le precizase anterior şi anume:
– stabilirea numărului şi calităţii moştenitorilor, precum şi a cotelor ce le revin (caracterul probator):
– dobândirea prin intermediul certificatului de moştenitor a sezinei de către moştenitorii nesezinari (art. 1127 Cod civil), deci constituie un mijloc de însezinare:
– în loc să se susţină aşa cum se preciza anterior că nu constituie titlu de proprietate certificatului de moştenitor i se recunoaşte caracterul translativ morţiş causa. deci rolul în dovedirea dreptului de proprietate asupra bunurilor cuprinse în masa succesorală. Această probă se realizează sub condiţia ca autorul succesiunii să fi stăpânit el însuşi sub nume de proprietar; corelativ, certificatul de moştenitor face dovada şi a altor drepturi reale, respectiv a superfi-ciei, servituţii ori dreptului de concesiune care s-au aflat în patrimoniul defunctului şi s-au transmis către moştenitori. De asemenea, s-ar putea adăuga că prin certificatul de moştenitor se face dovada caracterului constitutiv al unor drepturi reale transmise prin legat (de exemplu, uzufruct, uz, abitaţie etc).
La eliberarea certificatului de moştenitor precizăm că dacă decujus a fost căsătorit, notarul public are obligaţia de a proceda mai întâi la lichidarea regi
mului matrimonial. în condiţiile art. 355 alin. 3 Cod civil: dacă regimul comunităţii încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. în acest caz, obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori, proporţional cu cotele ce le revin din moştenire.
A contrario, dacă soţii au ales regimul separaţiei de bunuri, lichidarea nu este necesară decât în situaţia în care părţile au stipulat prin convenţia matrimonială clauza prevăzută de art. 360 alin. 2 Cod civil privind lichidarea acestui regim. De asemenea, dacă defunctul a fost profesionist astfel cum această noţiune este definită prin art. 3 Cod civil, în caz de deces se va proceda şi la lichidarea pasivului ce grevează masa patrimonială afectată exercitării, în mod individual sau colectiv, a profesiei autorizate pe care a des-faşurat-o. Sub acest aspect, lichidarea pasivului ce grevează patrimoniul profesional se face potrivit prevederilor art. 33 alin. 3 din Codul civil, după dispoziţiile aplicabile lichidării societăţii civile (art. 1941-1948) chiar dacă exercitarea profesiei individual.
Fără a intra în detalii, concluzionăm că lichidarea propriu-zisă a pasivului succesoral trebuie precedată de lichidarea realizată asupra fiecărei mase de bunuri identificate în patrimoniul defunctului, dacă acesta a făcut obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni: cea afectată exercitării unei profesii autorizate, a comunităţii de bunuri sau a comunităţii de achiziţii, în regimul separaţiei de bunuri.
Din punct de vedere procedural, reglementarea amănunţită a etapelor lichidării pasivului succesoral în cadrul capitolului cu acelaşi nume din Legea nr. 36/1995 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 77/2012 constituie, pentru notarul public, un ajutor esenţial în realizarea ei.
Legea nr.77/2012 gradează procedura împărţind-o în două etape principale:
– una cuprinsă între momentul deschiderii procedurii succesorale şi eliberarea certificatului succesoral de lichidare;
– a doua cuprinzând lichidarea propriu-zisă, prezentarea dării de seamă finale de către lichidator şi eliberarea certificatului de moştenitor în care se va evidenţia produsul net al lichidării: bunurile ce urmează să intre, libere de obligaţii, în stăpânirea moştenitorilor, concretizată în general printr-o sumă de bani, sau după caz deficitul pe care îl suportă creditorii succesiunii, dacă pasivul a fost mai mare decât activul.
Dar după opinia noastră, chiar în lipsa acestei reglementări cu caracter special reperele lichidării în materie succesorală se regăsesc în însuşi cuprinsul Codului civil, care nu etapizează însă şi procedura realizării ei. în această situaţie, până când prevederile
Legii nr.77/2012 vor fi aplicabile, notarul public va putea realiza lichidarea după modelul clasic şi anume:
– va elibera certificatul de moştenitor, care cuprinde enumerarea amănunţită a activului şi pasivului succesoral rezultate din inventar şi din celelalte dovezi prezentate până la acel moment;
– dacă moştenitorii au convenit cu creditorii cum să decurgă valorificarea activului, în baza certificatului de moştenitor se va proceda la vânzarea bunurilor succesorale şi la plata datoriilor. Notarul va putea lua act de orice altă modalitate prin care să fie satisfăcute pretenţiile creditorilor, întrucât fără consimţământul acestora nu se va putea proceda la degrevarea bunurilor de sarcinile reale constituite asupra lor (de exemplu, radierea ipotecilor mobiliare şi imobiliare).
Din contră, dacă creditorii consideră mai potrivită cu interesele lor lichidarea judiciară pot urma procedura executării silite, reglementată de prevederile codului de procedură civilă.
Consecinţe:
După ce aplicarea dispoziţiilor din legea notarilor publici referitoare la lichidarea pe cale amiabilă, alegerea lichidării va duce la eliberarea certificatului succesoral de lichidare care va seamănă întru-totul cu actualul certificat de moştenitor şi va cuprinde toate precizările la care ne-am referit mai sus. în baza lui, se vor valorifica bunurile şi drepturile succesorale în scopul achitării datoriilor. Procedural, prin eliberarea certificatului succesoral de lichidare se va soluţiona dosarul succesoral iniţial; ulterior se va proceda la repunerea lui pe rol sub un nou număr de înregistrare, în vederea consemnării rezultatului lichidării: bunurile rămase, de regulă sume de bani în cazul succesiunii solvabile sau deficitul succesoral în caz de insolvabilitate.
în privinţa transmiterii pasivului succesoral, noul Cod civil menţine principiul diviziunii de drept a pasivului moştenirii (art. 1155 alin. 1): pasivul li se transmite moştenitorilor universali şi cu titlu universal divizat, împărţit între ei, ceea ce înseamnă că aceştia contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce-i revine fiecăruia.
Sub acest aspect o noutate o aduce calificarea uzufructului întregii moşteniri, a tuturor bunurilor mobile sau după caz imobile sau al unei cote – părţi din moştenire ori din bunurile mobile sau imobile ca legat cu titlu universal (art. 1056 din Codul civil). Datorită acestei noi calificări şi beneficiarii acestui tip de legat vor fi obligaţi la plata proporţională a pasivului succesoral. Vechiul Cod civil le limita răspunderea la dobânzile pasivului succesoral întrucât legatul era considerat ca fiind cu titlu particular (a se vedea Francisc Deak – Tratat de drept succesoral -ediţia a- II- a, Universul Juridic 2002 pag. 219 şi următoarele); din acest motiv, dreptul lor se întindea doar la veniturile patrimoniului succesoral nu şi la capital (art. 552 din codul civil de la 1864 redactat după modelul art. 612 din Codul civil francez).
De principiu, creditorii trebuie să urmărească pe fiecare moştenitor pentru o parte din pasiv, corespunzătoare părţii ce-i revine din activul succesoral. Cu toate acestea, noul Cod civil a instituit regula potrivit căreia pentru anumite creanţe, creditorii succesorali au dreptul să urmărească indiviziunea. adică masa succesorală indiviză astfel cum a fost lăsată de defunct (soluţie adoptată de Codul Civil Francez încă din 1976, prin art. 815-817). Astfel pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune, înainte de partajul succesoral:
– toţi creditorii ale căror creanţe s-au născut înainte de deschiderea moştenirii şi
– creditorii ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii.
Consecinţele specifice ale limitării răspunderii moştenitorilor la pasivul succesoral constau în faptul că aceştia pot plăti cu banii lor proprii datoriile succesiunii, căci nu operează confuziunea dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu dar în mase patrimoniale diferite (art. 1624 alin. 2 Cod civil). Alt mod de stingere a obligaţiei îl poate constitui darea în plată, adică executarea de către moştenitor a altei obligaţii decât cea pe care a contractat-o decujus, inclusiv prin transferul către creditor a unui bun în contul creanţei. De asemenea, obligaţiile se pot stinge şi prin cesiunea de creanţă făcută în scop de plată (art. 1567 alin. 2 Cod civil), sau în orice alt mod convenit de moştenitori cu creditorii.
în precedentul cod civil, problema lichidării pasivului se punea doar în cazul acceptării sub beneficiu de inventar, ori în cazul obţinerii separării de patrimonii de către creditori, iar lichidarea pasivului se făcea numai pe cale judiciară: vânzarea mobilelor prin licitaţie publică, iar a imobilelor prin aceeaşi procedură dar cu autorizarea (sub supravegherea) instanţei.
I. Singura lichidare voluntară reglementată printr-un set de reguli stabilit de noul cod civil o reprezintă execuţiunea testamentară, dacă decujus a dispus ca executorul instituit prin testament să fie învestit cu puteri în acest scop.
Executorul testamentar are administrarea patrimoniului succesoral pentru cel mult doi ani de la deschiderea moştenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit expres acest drept (art. 1079 Cod civil).
Dreptul de administrare poate fi restrâns prin voinţa testatorului, doar la o parte din patrimoniu sau va putea fi exercitat pentru un termen mai scurt.
Instanţa poate prelungi termenul de doi ani prin acordarea unor termene succesive de câte un an.
Puterile executorului testamentar vor consta în determinarea masei succesorale căci executorul este îndreptăţit să stăruie în inventarierea bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea moştenitorilor; de asemenea, executorul va putea încasa creanţele moştenirii, dar va plăti datoriile moştenirii numai dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament sau cu încuviinţarea instanţei, în această operaţie juridică concretizându-se efectiv lichidarea pasivului succesoral.
Misiunea executorului testamentar ar putea fi continuată în cazul decesului acestuia doar dacă a fost desemnat în considerarea unei funcţii determinate: notar, executor judecătoresc, avocat, inclusiv lichidator (art.848 cod civil).
La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale, executorul are obligaţia să dea socoteală pentru gestiunea sa (iar dacă decedează, de această obligaţie sunt ţinuţi moştenitorii săi). Dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori, răspunderea acestora este solitară, excepţie făcând cazul în care atribuţiile le-au fost limitate prin voinţa testatorului.
Executorul testamentar răspund ca un mandatar pentru executarea dispoziţiilor testamentare şi anume:
– dacă mandatul e cu titlu oneros, cum este cel dat unui profesionist, cu diligenţa unui bun proprietar;
– dacă e cu titlu gratuit cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri (art. 2018 Cod civil). Toate cheltuielile execuţiunii testamentare sunt în sarcina moştenirii.
în concluzie, puterea de a lichida succesiunea îi poate fi conferită executorului testamentar de către defunct, dar lichidarea propriu-zisă a bunurilor succesorale în scopul executării obligaţiilor se poate face doar în condiţiile expres arătate în această materie şi numai dacă a fost împuternicit expres prin testament, sau, în caz contrar doar cu încuviinţarea instanţei care, de asemenea, va fi singura îndreptăţită să dispună vânzarea bunurilor succesorale. Se poate observa că încuviinţarea instanţei este necesară nu numai pentru vânzarea imobilelor ca în precedentul cod, ci şi a mobilelor; imobilele se pot vinde cu încuviinţarea instanţei doar dacă nu există moştenitori rezervatari. Existenţa acestora face ca doar în puterea lor, iar nu a executorului testamentar şi nici măcar a instanţei, să stea dreptul de a lichida bunurile succesorale în scopul plăţii obligaţiilor. Este principala delimitare care poate opera în privinţa lichidării moştenirii de
către executorul testamentar şi anume: dacă există moştenitori rezervatari numai aceştia pot hotărî lichidarea moştenirii, nu şi executorul testamentar chiar mandatat de testator în acest scop şi nici măcar instanţa judecătorească, dacă ei se opun justificat.
Prin urmare, moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi să facă opoziţie la încuviinţarea de către instanţă a începerii urmăririi silite, dacă realizează că pentru ei este preferabilă lichidarea pe cale amiabilă, notarială a moştenirii, dar trebuie să obţină în acest scop o înţelegere cu creditorii succesiunii.
în concluzie, se poate aprecia că obligaţiile ce-i revin executorului testamentar împuternicit cu lichidarea moştenirii respectă criteriile trasate pentru orice persoană care are drept obligaţie să administreze bunurile altuia; inventarierea lor, dacă este profesionist asigurarea unor garanţii pentru executare, prezentarea câte unei dări de seamă anuale şi a uneia finale (art.792 -857 cod civil).
II. Aceleaşi obligaţii vor putea fi regăsite şi în cazul în care moştenitorii îşi asumă ei înşişi sarcina lichidării moştenirii; regulile după care se realizează această activitate vor fi cele cuprinse în legea notarilor publici şi a activităţii notariale, în capitolul referitor la lichidarea pasivului succesoral cu următoarele precizări:
– administrarea averii succesorale le revine ab ini-tio doar moştenitorilor sezinari;
– cei nesezinari trebuie să ceară trimiterea în posesie fie prin eliberarea certificatului de moştenitor fie a certificatului succesoral de lichidare;
– moştenitorii nu au nevoie de vreo autorizare pentru a vinde bunurile succesorale întrucât sunt proprietarii acestora;
– aceştia pot răspunde doar pentru culpă gravă şi, în mod excepţional, li se poate ridica dreptul de a administra averea succesorală sau de a mânui sume de bani;
– contravaloarea imobilului ipotecat ce s-a vândut trebuie vărsată de lichidator direct către creditorii ipotecari, iar moştenitorilor li se va restitui doar acea parte care întrece cuantumul obligaţiilor;
– ordinea de prioritate a creditorilor este dată de lege şi de natura garanţiei pe care o au. Astfel:
– în cazul garanţiilor reale se vor îndestula cu prioritate din vânzarea bunului asupra cărora acestea poartă, fiecare în raport de rangul pe care-1 au;
– creditorii ehirografari se vor îndestula din bunurile grevate de garanţii reale numai dacă a mai rămas ceva din preţul lor, după îndestularea creditorilor cu garanţii reale;
– în schimb, creditorul ipotecar neîndestulat prin executarea bunului obiect al garanţiei sale, poate veni
pentru diferenţă în calitate de creditor chirografar;
– dacă sumele obţinute nu sunt suficiente pentru plata lor, creanţele chirografare se reduc toate deodată şi proporţional.
Ultima concluzie cu care dorim să încheiem acest capitol al lucrării se referă la o constatare de natură legislativă: după opinia noastră, principiile generale ale lichidării moştenirii sunt cuprinse în însăşi structura codului civil, regăsindu-se în capitolul referitor la administrarea bunurilor altuia (titlul V) din cartea a IlI-a despre bunuri. Acesta se completează cu dispoziţiile ale art.31-33 din Codul civil referitoare la reglementarea patrimoniului în baza cărora putem stabili că masa succesorală (sau partea din ea ce revine unui anumit moştenitor) va constitui o diviziune a patrimoniului acestuia; trecerea ei în masa patrimonială a bunurilor sale proprii nu constituie înstrăinare, dar se poate realiza numai pentru acea parte ce va depăşi valoric pasivul succesoral de plata căruia este ţinut.
Se poate observa că prin reglementarea cuprinsă în capitolul referitor la lichidarea pasivului succesoral din Legea nr. 36/1995, astfel cum a fost introdus de Legea nr. 77/2012 se regăsesc, prin analogie, aceleaşi reguli după care este reglementată altă masă patrimonială şi anume, fiducia. în mod similar cu dispoziţiile legale ce-1 privesc pe lichidator, în codul civil se găsesc, în cadrul fiduciei, reglementări privind: stabilirea puterilor ce-i pot fi conferite fiduciarului şi remunerarea acestuia; obligaţia sa de a da socoteală; răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei patrimoniale; limitarea răspunderii în funcţie de separaţia maselor patrimoniale (art.773-791).
La data intrării în vigoare a dispoziţiilor referitoare la lichidarea pasivului succesoral {Legea nr. 77/2012 urmează a fi aplicată de la data de 1 ianuarie 2013) se va clarifica atât rolul pe care notarul îl are în procedura de lichidare a pasivului succesoral cât şi etapele acestei proceduri. Acest rol va consta, în toate cazurile în supravegherea modului de desfăşurare a procedurii, iar dacă moştenitorii au hotărât astfel, notarul poate fi şi executantul propriu-zis al lichidării (adică lichidator potrivit art. 854 din Legea nr. 36/1995).
Prima fază se referă la lichidarea propriu-zisă care, potrivit art. 852 din legea notarilor publici va consta în:
a) recuperarea creanţelor defunctului dintre care unele beneficiază de un termen la care să fie executate, iar altele pot fi afectate de o condiţie suspensivă; chiar în aceste situaţii ele vor putea fi cedate de către moştenitori prin intermediul lichidatorului către acei creditori care vor înţelege să-şi satisfacă pretenţiile în acest mod.
b) valorificarea bunurilor mobile şi/sau imobile ale defunctului dacă nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii va preceda, după opinia noastră, executarea legatelor particulare deoarece, aşa cum s-a arătat deja şi legatarii cu titlu particular sunt ţinuţi la plata pasivului dacă celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii (conform art. 1114 alin.3 lit.c) din Codul civil).
c) abia după plata creditorilor succesiunii, inclusiv pentru creanţele rezultate din administrarea acesteia poate avea loc predarea legatelor cu titlu particular, conform art. 1129 Cod civil.
Se admite ca lichidatorul stabilit prin voinţa moştenitorilor să încheie cu creditorii succesiunii orice convenţie prin care să se stabilească o modalitate de executare pe cale amiabilă a obligaţiilor ce le revin, între aceste variante se poate include convenţia de suspendare a partajului, a cărei durată nu poate depăşi 5 ani conform art.672 Cod civil, dacă momentul la care se raportează lichidarea, respectiv vânzarea bunurilor succesorale nu este prielnic pentru obţinerea celui mai bun preţ.
în privinţa creditorilor, în art. 853 alin.2 se instituie obligaţia pentru notar de a le primi cererile şi de a le întocmi evidenţa, numită tabloul creditorilor.
De precizat că, potrivit art. 1156 alin.5 din Codul civil se instituie o cauză de preferinţă în favoarea lor faţă de creditorii personali ai moştenitorilor chiar dacă indiviziunea succesorală încetase prin partaj (de exemplu moştenitorii nu cunoscuseră decât ulterior existenţa respectivei creanţe şi obligaţia lor de a o plăti). De asemenea, creditorii moştenirii sunt preferaţi şi faţă de legatarii cu titlu particular; când obiectul legatului constă într-un bun individual determinat, aceştia suportă pasivul asemenea celor care au vocaţie universală sau cu titlu universal la moştenire, potrivit dispoziţiilor art.1114 alin.3 lit.c. Dreptul de preferinţă al creditorilor succesiunii faţă de legatarii ale căror legate au ca obiect o sumă de bani sau bunuri fungi-bile este conferit de art. 1156 alin.6 Cod civil.
De subliniat este şi faptul că, aşa cum s-a arătat deja, noul Cod civil menţine principiul divizării de drept a pasivului succesoral enunţat în art. 1155 alin. 1 şi 2. Alin. 2 al art. 1155 stabileşte dreptul de preferinţă al creditorilor succesiunii (ale căror creanţe s-au născut înainte de deschiderea moştenirii, dar şi cei a căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii) faţă de creditorii personali ai moştenitorilor, dar si dreptul lor de a cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune. Prin urmare, dacă nu se realizează o înţelegere privind suspendarea partajului între moştenitori, pe de-o parte şi cre
ditorii moştenirii, pe de alta, în folosul celor din urmă poate opera opoziţia lor la partajul moştenirii.
De remarcat, de asemenea, că divizarea de drept a pasivului succesoral nu operează întotdeauna, ci există şi excepţii de la această regulă atunci când:
a) obligaţia este indivizibilă;
b) obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui astfel de bun;
c) obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală, caz în care moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător;
d) unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia. în acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate, supusă reducţiunii dacă este cazul (art. 1155 alin.3 cod civil).
Aceste reguli la care ne-am referit vor fi avute în vedere nu numai de notarul care supraveghează lichidarea, dar şi de cel care are calitatea de lichidator ca şi de orice persoană care vor îndeplini această funcţie, nu numai la întocmirea tabloului creditorilor, ci şi pentru stabilirea modului în care urmează să fie satisfăcute pretenţiile acestora.
în acest context, termenul de 3 luni stabilit în teza ultimă a alin.2 al art. 853 pentru întocmirea tabelului creditorilor nu poate avea, în opinia noastră decât un caracter de recomandare. Nu este exclus ca creditorii să afle, după împlinirea acestui termen că debitorul lor a decedat, astfel încât apare notabilă propunerea (cuprinsă în proiectul de regulament de punere în aplicare a Legii nr.36/1995) de a se înfiinţa o evidenţă centralizată care să-i cuprindă pe toţi creditorii chiro-grafari – evidenţă ce va fi ţinută de Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale.
în privinţa cauzelor de preferinţă în afară de cele la care ne-am referit, în materia lichidării au relevanţă cele stabilite de art.2327 cod civil, respectiv privilegiile, ipotecile şi gajul.
Ca principiu, preţul bunurilor unui debitor se împarte între creditori proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferinţă ori convenţii cu privire la ordinea îndestulării lor. Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la plată, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei (art. 2326 Cod civil).
Cât priveşte creanţele bugetare, art.2328 care se referă la preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor, arată că, de principiu aceste clauze se reglementează prin legi
speciale. De remarcat că, în acelaşi articol se arată faptul că o asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi.
Faţă de această normă imperativă se poate pune problema cum poate notarul să aducă la îndeplinire dipozi-ţiile cuprinse în teza finală a art.853 din Legea nr.36/1995 potrivit căruia tabloul creditorilor se definitivează în trei luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.
De altfel, şi în cadrul capitolului ce reglementează executarea silită din Codul de procedură civilă găsim referiri în privinţa eliberării şi distribuirii sumelor realizate prin această procedură (art.562 -564), adică o ordine în privinţa drepturilor creditorilor. Astfel, art.563 stabileşte că, creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale se află pe locul patru cât priveşte ordinea de preferinţă a executării lor; în această ordine de idei faţă de creanţele bugetare sunt preferate următoarele categorii de creanţe:
a) creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor. în privinţa literei a), preferinţa acestor creanţe reiese din dreptul celor care au făcut cheltuielile în legătură cu succesiunea de a veni înaintea altor creditori în scopul îndestulării creanţelor.
b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; c)creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă (art.563 Cod de procedură civilă).
Aşadar, situaţiile reglementate la lit.b şi c) ale art. 563 Cod procedură civilă vin, ca ordine de preferinţă înaintea creanţelor bugetare. în privinţa unor astfel de creanţe există o reglementare specială şi în dreptul substanţial. Astfel, art. 1118 alin.2 din Codul civil dispune că din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa moştenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul şi gospodăreau împreună cu acesta necesarul pentru:
• întreţinerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;
• plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau pentru plata asigurărilor sociale;
• acoperirea cheltuielilor pentru conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii.
De asemenea, prevederi speciale referitoare la ordinea stingerii datoriilor există şi în Codul de procedură fiscală. Astfel potrivit articolului 115, (1) dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat o eşalonare la plată, precum şi dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;
b) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii. în cazul stingerii creanţelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175 alin.
(41);
c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonarea, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe perioada amânării, după caz;
d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.
(2) Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:
a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;
b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;
c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal
a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.
(4) Organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1), cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.
Se pune întrebarea care va fi interpretarea dată dispoziţiilor art. 853 alin. 2 ultima teză din Legea nr. 77/2012 raportate la prevederile din Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Din punctul nostru de vedere, trebuie să se plece de la constatarea că celelalte creanţe a căror ordine este stabilită prin textele de lege care le-am redat mai sus, apar mai rar în cadrul procedurii succesorale notariale, dar totuşi prevederea din legea notarilor publici nu poate constitui o dispoziţie cu caracter derogator faţă de dreptul comun, deoarece teza a Il-a din art. 2328 Cod civil stabileşte un nou principiu de drept.
Revenind la procedura stabilită prin Legea nr.77/2012 certificatul succesoral de lichidare este identic în privinţa conţinutului său cu certificatul de moştenitor emis în prezent care însă trebuie să cuprindă nu numai drepturile şi bunurile din activul succesoral ci şi mai ales fară a se omite obligaţiile ce i-au aparţinut defunctului şi revin moştenitorilor săi, adică pasivul (art. 854).
Certificatul succesoral de lichidare îi va cuprinde pe toţi moştenitorii legali şi/sau pe toţi legatarii, cu menţionarea drepturilor sau bunurilor ce revin fiecăruia. Emiterea acestui certificat este, după cum s-a arătat, esenţială pentru moştenitorul legal nesezinar, întrucât în lipsa lui, acesta nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor (art. 1127 alin. 2 Cod civil). în schimb, predarea legatelor cu titlu particular se va face, în întregime sau numai parţial doar la eliberarea certificatului de moştenitor, prin urmare după faza de lichidare propriu-zisă a pasivului realizată prin plata creditorilor.
Specific certificatului succesoral de lichidare este complementaritatea lui cu actul autentificat la care face trimitere art.859 şi care va cuprinde numirea lichidatorului, stabilirea puterilor acestuia , respectiv a limitelor în care va acţiona; modul în care se va realiza lichidarea (prin vânzare, prin bună-învoială sau prin licitaţie publică, prin dare în plată) cât şi manda-tarea lichidatorului pentru toate operaţiile pe care le comportă această fază precum şi termenul de finalizare a lichidării dacă acesta poate fi estimat. Ultimul aliniat al acestui articol stabileşte obligaţia notarului de a realiza publicitatea certificatului succesoral de lichidare, măsură care apare concretizată în propunerea de modificare a Regulamentului de punere în
aplicare a Legii nr. 36/1995. Potrivit art. 263 alin. 4 din proiect, anunţurile de vânzare vor cuprinde descrierea bunurilor şi preţul de pornire a vânzării şi se vor afişa, cu cel puţin 5 zile înainte de data organizării licitaţiei, la locul la care aceasta se va ţine urmând să fie publicate într-un ziar de largă circulaţie precum şi pe site-ul Camerei.
Una din modalităţile prin care moştenitorii pot valorifica bunurile succesorale este licitaţia publică ce urmează a fi organizată la nivelul fiecărei camere pe raza căreia există asemenea bunuri, dar sub supravegherea notarului public indiferent că acesta acţionează în calitate de persoană învestită cu soluţionarea cauzei sau şi ca lichidator. Procedura de organizare a licitaţiei publice este stabilită conform dispoziţiilor art. 8510 din lege, tot prin proiectul Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr.36/1995, care preconizează şi înfiinţarea un sistem de evidenţă al creditorilor persoanelor fizice, pentru ca aceştia să beneficieze de un mod de publicitate adecvat al creanţelor deţinute împotriva debitorilor lor. După înfiinţarea ei, verificarea acestei evidenţe va fi obligatorie în cauzele succesorale (art. 258 alin.l din proiect).
Altă măsură de publicitate se va realiza prin intermediul site-ului fiecărei camere care va publica într-un folder separat atât începerea procedurii de lichidare pe cale notarială, cât şi ulterior tabloul creditorilor (art. 258 alin. 1 teza 2 şi 259 alin. 2 din proiect). De altfel, dacă succesiunea ce urmează a fi lichidată cuprinde imobile, începerea lichidării va fi notată în cartea funciară, la cererea moştenitorilor adresată notarului public instrumentator. Se remarcă astfel o simetrie faţă de obligaţiile stabilite de Codul de procedură civilă în sarcina executorului judecătoresc învestit cu procedura de executare silită: art. 497 alin.l teza a II dispune că somaţia de plată ce va fi comunicată debitorului va cuprinde menţiunea că s-a luat măsura înscrierii ei în cartea funciară. Creditorii succesiunii nu pot administra ei înşişi bunurile succesorale, dar moştenitorii au dreptul să-i numească pe aceştia în calitate de lichidatori.
Publicitatea va fi continuată pe site-ul Camerei dacă în vederea lichidării pasivului succesoral se va organiza licitaţie publică (art. 263 alin. 4); de asemenea, data şi locul licitaţiei urmează să se publice şi într-un ziar .
Vânzarea la licitaţie se face în mod public după trei strigări începând cu preţul comunicat în anunţ. Dacă nu se obţine cel puţin preţul de pornire a licitaţiei, lichidatorul, cu acordul moştenitorilor şi al creditorilor prezenţi sau în lipsa acestora pe baza puterii conferite lui prin înscrisul autentificat de numire ca lichidator, va cere diminuarea preţului de vânzare la valoarea stabilită de aceştia, iar respectiva etapă se va consemna în procesul-verbal. Licitaţia se va finaliza prin încheierea unui proces – verbal care se va semna de către lichidator, comisia de organizare a licitaţiei şi dobânditorul bunului. Pe baza procesului – verbal Camera va emite un certificat care atestă rezultatul licitaţiei şi care va constitui dovada dobândirii bunurilor mobile. Acesta va sta la baza întocmirii actului autentic pentru bunurile imobile. Actul notarial se va încheia între lichidator şi dobânditor iar în cuprinsul său se va stabili şi modul de stingere a sarcinilor care grevează bunul; pentru simplificarea procedurii nu excludem ca notarul care îndeplineşte funcţia de lichidator să poată fi împuternicit şi de creditori ca, în numele lor, să consimtă la radierea sarcinilor înscrise în registrele constitutive sau de publicitate.
Sumele de bani rezultate în urma vânzării la licitaţie se vor consemna într-un cont bancar separat deschis pe numele lichidatorului, acesta urmând să efectueze plăţile în ordinea stabilită de lege, dispoziţiile art. 2333, art. 2342 şi art. 1155 Cod civil fiind aplicabile în mod corespunzător.
La finalizarea procedurii de lichidare, dosarul de moştenire în care s-a eliberat certificatul succesoral de lichidare se va repune pe rol la cererea moştenitorilor, a lichidatorului sau din oficiu de către notarul public instrumentator, după care se va putea proceda la prezentarea dării de seamă finale. Acest ultim act procedural al lichidatorului va specifica toate operaţiunile îndeplinite în vederea recuperării creanţelor, a valorificării activului succesoral şi modalitatea, precum şi măsura în care s-a stins pasivul succesoral.
Notarul public instrumentator va lua act de concluziile lichidatorului prin încheiere (art. 8512), apoi va proceda la eliberarea ultimului înscris ce marchează finalizarea lichidării, certificatul de moştenitor; în masa succesorală va urma să fie evidenţiat produsul net al lichidării, adică beneficiul rămas şi care urmează a se împărţi între moştenitorii şi/sau legatarii identificaţi prin certificatul succesoral de lichidare sau după caz, deficitul succesiunii (art. 8513).
In cauzele succesorale în care activul succesoral este grevat de pasiv, partajul succesoral se va face doar după emiterea certificatului de moştenitor final, eliberat după lichidare (art. 8514); dacă s-ar proceda altfel, creditorii succesiunii vor fi în drept să se opună ieşirii din indiviziune.
în concluzie, completarea făcută prin Legea nr.77/2012 în materia procedurii succesorale notariale, îi permite notarului să realizeze lichidarea pasivului succesoral, după reguli care fac ca lichidarea amiabilă să fie compatibilă cu cea realizată anterior, mai ales pe calea executării silite. Modelul avut în vedere este cel oferit de Codul civil al provinciei Quebec care a constituit una din sursele de inspiraţie ale însuşi noului Cod civil.
Bibliografie generală:
– D.Chirică-Drept civil. Succesiuni şi testamente. Editura Rosetti 2003, pag.404, 471;
– Fr.Deak- Tratat de drept succesoral. Universul Juridic 2002, pag. 379, 449;
– M.Eliescu – Curs de succesiuni – Editura Humanitas 1997, pag.291-416.