După ce Gigi Becali a renunţatr la cele 676 de tichete pentru propria galerie, Dinamo le-a scos la vînzare, iar aseară, steliştii au solicitat că vor să vină cu galerie în Ştefan cel Mare
Derby-ul României a început deja de ieri, cu două zile înainte de fluierul de start al arbitrului Deaconu. Motivul? Cele 676 de bilete care trebuiau să ajungă în posesia galeriei Stelei, conform protocolului de reciprocitate, dar care, în cele din urmă au ajuns la suporterii dinamovişti. Cum s-au derulat ieri evenimentele?
Ieri după-prînz: Steaua a renunţat la bilete. După ce Gigi Becali spusese miercuri că nu mai are nevoie de fani la derby-ul cu Dinamo, ieri în jurul orei 15:00, şefii din Ghencea au anunţat în scris clubul din Ştefan cel Mare: „Nu venim cu galerie organizată la partida de sîmbătă, nu ne mai reţineţi cele 676”.
Ieri, ora 17:00: Dinamo anunţă Jandarmeria. Luînd act de poziţia Stelei, dinamoviştii au trimis un fax către Jandarmerie în care au scris că cele 676 de bilete vor fi scoase imediat la vînzare pentru că au fost refuzate de cei din Ghencea.
Ieri, ora 17:00: Dinamo anunţa Jandarmeria. Luînd act de poziţia Stelei, dinamoviştii au trimis un fax către Jandarmerie în care au scris că cele 676 de bilete vor fi scoase imediat la vînzare pentru că au fost refuzate de cei din oficialii clubului din Ghencea.
Aseară, ora 19:00: Steaua s-a răzgîndit. Situaţia s-a răsturnat cu 180 de grade după ce şefii galeriei din Ghencea s-au văzut cu Becali şi după ce au avut o şedinţă. „Mi-au spus că vagabonzii sînt cei din Peluza Sud, aşa că am zis să ne împăcăm”, a spus Becali. Steaua a nunţat imediat pe site-ul oficial că vrea cele 676 de bilete şi că „vom avea galerie la dinamo conform ROAF”.
Aseară, ora 20:00: „Am vîndut biletele”. Replica lui Dinamo? A venit din partea directorului de imagine, Ionel Culina: „Ne-au spus că le-au refuzat şi noi le-am scos la vînzare. Acum, steliştii mai au două variante. Una: să se ducă la dinamovişti acasă, să sune la sonerie şi să-i implore să le vîndă bilete. A doua: le asigurăm celor din galeria Stelei în cadru civilizat posibilitatea să vadă meciul pe un ecran gigant pe stadionul Icsim, din apropierea arenei din Ştefan cel Mare”.