Luarea de mită

Luarea de mită

luarea de mită, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. în cazul în care fapta este săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită, se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

luare de mită – infracţiune de corupţie prevăzută de art. 254 C. pen., care constă în fapta unui funcţionar sau alt salariat care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. în acelaşi domeniu al corupţiei mai activează şi Legea nr. 78/2000 privind combaterea faptelor de corupţie.