Într-un oraş plin de gropi, invadat de maşini, fără locuri de parcare sau cu străzi împânzite de lucrări cel mai rău o duc pietonii! Sătuli să fie trataţi în acest fel, ei au făcut luni un marş al pietonilor tocmai pentru a le dovedi autorităţilor cât de greu şi chiar periculos este să circuli pe picioare, prin Bucureşti.
Mai multe ONG-uri au depus, la Primăria Capitalei, o petiţie în care cer să fie respectate cel puţin 10 drepturi ale pietonilor. Primul de pe listă: dreptul la respect din partea autorităţilor şi a presei.
„Înseamnă să nu poţi să treci pe dreptul tău, pe verde fără să fi în permannenţă agresat, să fi ameninţat, să nu ai loc pe trotuar, spaţiile verzi ocupate, să nu ai spaţii pietonale libere de maşini”, a declarat un protestatar.
Ca şi cum şoferii care vânează şi ultimul petic de trotuar în căutarea unui loc de parcare n-ar fi deajuns, pietonii mai au de luptat şi cu gropile, şanţurile şi bordurile lipsă.
Marşul s-a încheiat în Cişmigiu, unde protestatarii au aprins lumănări în memoria victimelor accidentelor rutiere. Cei aproape 50 de participanţi vor să înfiinţeze o asociaţie care să apere drepturile pietonilor.