Casa de avocatura Coltuc sustine pe cei care dau in judecata statul roman pentru aplicarea legii 221\2008

Sute de profesori brasoveni lupta în instanta pentru aplicarea legii 221, privind majorarea salariala a dascalilor cu 50%, votata în unanimitate de parlamentari, la sfârsitul anului 2008.

„Avem sute de procese în derulare, intentate Ministerului Educatiei de catre profesorii afiliati sindicatului nostru. Din câte stiu eu, în toata tara sunt procese pe aceasta cauza. La Galati, de exemplu, profesorii au obtinut câstig de cauza. Problema este ca sentinta nu se achita pe loc. Sa speram ca, daca vom avea câstig de cauza vom primi macar o treime din bani, la jumatatea lui 2010, dar asta doar daca se va schimba situatia economica a tarii”, a spus Florin Dobrescu, vicepresedintele Federatiei Nationale a Educatiei.

Pe de alta parte, Ligia Mara, liderul Sindicatului „Diaconu Coresi” Brasov,  nu a vrut sa cometeze nimic despre procesele aflate pe rol în Brasov, pentru ca, spune ea, „la noi instanta este mult mai severa decât în alte judete si nu vreau sa vorbesc despre asta pâna nu câstigam procesele. Ni s-a întâmplat sa ne bucuram prea devereme de câstig, pentru ca apoi primariile sa faca recurs”.

Sursa: Adevarul