Radu Mazare, trimis in judecata pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro in imobiliare

Radu Mazare (foto) a fost trimis în judecata de DNA, impreuna cu alte 36 de persoane, intre care fosti si actuali functionari din Primaria Constanta si Oficiul de Cadastru, mandatari si notari publici, in dosarul privind atribuirea ilegala de terenuri, prejudiciul estimat fiind de peste 100 milioane de euro. In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, unul dintre principalii investitori ai clubului Dinamo, omul de afaceri Cristian Borcea, si proprietarul Aqualand, Basarab Popa.

„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus trimiterea în judecata a 37 de inculpati în legatura cu restituirea si atribuirea nelegala a unor întinse suprafete de teren intravilan din municipiul Constanta, Mamaia, plaja si faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezinta prejudiciu în dauna statului si 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanta)“, precizeaza comunicatul DNA.
În acest dosar au fost trimisi in judecata membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primariei Constanta: Radu Mazare – primarul municipiului Constanta, Nicusor Constantinescu – fost consilier municipal, Constantin Racu – fost director al Directiei Administratie Publica, Daniela Ramona Dospinescu – directorul Directiei Patrimoniu, Ion Marica – directorul Directiei Tehnic Investitii, Dan Miron – fost consilier municipal, Cristian Talpau si Nora Alina Chirca – consilieri juridici, dar si Bogdan Ghitulescu – fost consilier juridic. Atat actualii, cat si fostii membri ai institutiilor administrative constantene sunt acuzati de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obtinerea de avantaje patrimoniale cu consecinte deosebit de grave, fals intelectual si asociere pentru savârsirea de infractiuni. De asemenea, DNA a trimis in acelasi dosar in judecata pe Andrei Sozanski, Gratiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, functionari din Primaria Constanta, precum si pe Luminita Calatoru si Silvia Stanciu, functionare în cadrul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara pentru infractiuni de coruptie. Potrivit comunicatului oficial al DNA, au mai fost trimisi în judecata mandatarii Georgica Gurgiucanu, Emil Dragos Savulescu, Rasvan Mircea Tudorache si Nicula Nejloveanu pentru complicitate sau instigare la infractiuni, precum si notarii publici Aurel-Jean Andrei,Cristina Budei si Ruxandra-Luminita Darie pentru infractiuni de coruptie.

«Securistii din DNA!»

Primul dintre cei acuzati de DNA care a reactionat este Nicusor Constantinescu, care sustine ca acest dosar este unul politic. “Este politia politica a lui Traian Basescu. De patru ani se lucreaza la dosar, de ce a durat atâta? Doar la alegerile locale se dau astfel de documente, iar acum urmeaza cele parlamentare. În procesul respectiv nu exista pagubasi sau parte reclamanta. Conform Legii 215, proprietarul pe domeniul public si privat este Consiliul Local. Daca Consiliul Local considera ca exista elemente de prejudiciu ar fi existat o motivatie. Este mana securistilor de la DNA”, a declarat ieri presedintele Consiliului Judetean Constanta. In schimb, primarul Constantei, Radu Mazare, nu a putut fi contactat pana la inchiderea editiei.

Cristian Borcea, acuzat

In dosar sunt implicati si mostenitori ai persoanelor îndreptatite sa primeasca terenurile, Elena Stefanescu si Laura Mariana Lese, precum si cesionarii cumparatori de drepturi succesorale, Viorel Pana, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa Habitat si Ambient SA, Cristian Borcea si Mihai Camboianu, Bogdan Gabriel Sandu, prin societatea Holland Development Group SA, si Daniel Ene, Marius Puscasi, Carmen Puscasi si Mihai Sergiu Ceacareanu, ca persoana fizica si prin firma sa New Home Construct SA. De asemenea, intre cele 36 de persoane trimise în judecata se regasesc si interpusii cumparatori de terenuri Paraschiva Barbu, Alexandru Octavian Serban si Basarab Popa, prin firmele sale Pomacost SA si Aqualand SA, la care era actionar si evaluatorul agreat de Primaria Constanta, Alin Horatiu Dima, pentru complicitate la infractiuni asimilate si în legatura directa cu infractiuni de coruptie. „În perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exercitiul atributiilor de serviciu, cu stiinta, au solutionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obtinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de catre ei sau de catre persoane din anturajul lor a proprietatii asupra unor mari suprafete de teren la care nu aveau dreptul“, specifica procurorii DNA. Procurorii sustin ca, în mod legal, a fost revendicat un teren de 309.549 metri patrati, cei îndreptatiti beneficiind de restituiri cu putin mai mari decat jumatate din cea revendicata, în vreme ce atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicata – aproape un milion de metri patrati.

Subevaluari pentru varul primarului

„Au fost restituite portiuni de plaja si faleza care, potrivit Constitutiei si legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, adica nu pot ajunge sub nici o forma în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice“, arata comunicatul DNA. Persoanele îndreptatite la restituire au fost determinate, dupa doi pâna la trei ani, sa îsi vânda drepturile succesorale ori sa vânda terenurile în cauza pentru sume de bani ce reprezinta mai putin de unu la suta din valoarea terenurilor la care au fost obligate sa renunte. În final, aceste terenuri au ajuns în proprietatea persoanelor carora le-au fost predestinate, cu mult înainte de solutionarea cererilor de restituire. Pentru atingerea scopului urmarit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele la preturi de 10 ori mai mici decât preturile reale. DNA spune ca între aceste terenuri figureaza  si lotul în suprafata de 27.000 de metri patrati pe care s-a construit parcul de distractii acvatice Aqua Magic de catre firma Aqualand, la care unul dintre actionarii principali este Basarab Popa, varul primarului Radu Mazare.  Un alt teren de 8.307,78 de metri patrati situat în zona Capitaniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, a ajuns în proprietatea familiei Mazare. Un alt caz este cel al unui teren de 52.471 de metri patrati, situat în Parcul Tabacariei, care nu a fost restituit în natura celor îndreptatiti, ci firmei cesionare Holland Development Group SA, care a platit pentru drepturile succesorale un pret de 100 de ori mai mic decât cel real. Drept urmare, procurorii au pus sechestru pe toate terenurile mentionate, care au fost identificate în proprietatea unora dintre cei cercetati si a firmelor controlate de acestia, dosarul fiind înaintat Curtii de Apel Bucuresti. Institutia a fixat pentru 25 noiembrie primul termen de judecata.

Sursa principala