Mare liberă

Mare liberă

mare liberă – întinderea de apă (mare sau ocean) aflată dincolo de marea teritorială. Marea liberă nu este supusă suveranităţii nici unui stat, toate statele având dreptul de a naviga, de a exploata bogăţiile materiale ale mării, de a instala cabluri submarine etc., cu condiţia să nu prejudicieze interesele altor state. Marea liberă nu face parte din teritoriul vreunui stat şi ca atare nu i se aplică legea penală în vigoare pe un teritoriu.

Legea penală română se va aplica infracţiunilor săvârşite în zona mării libere în aceleaşi condiţii ca şi infracţiunilor săvârşite în străinătate. Astfel, se va aplica infracţiunilor săvârşite de un cetăţean român ori de o persoană fără cetăţenie care domiciliază în ţară numai în temeiul principiului personalităţii legii penale. De asemenea, legea penală română se va putea aplica faptelor comise în marea liberă m temeiul principiului realităţii şi universalităţii legii penale, v. şi personalitatea legii penale, realitatea legii penale, universalitatea legii penale, mare teritorială. Infracţiunea săvârşită pe o navă românească aflată în marea liberă este considerată ca fiind comisă pe teritoriul ţării.