Indemnizatia crestere copil este mai mare

Potrivit unui comunicat al Presedintiei, presedintele Basescu a semnat “decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea unor acte normative care reglementeaza acordarea de beneficii de asistenta sociala”.

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, si-a cerut scuze saptamana trecuta pentru faptul ca l-a invinovatit pe presedintele Traian Basescu pentru intarzierea promulgarii legii care majoreaza indemnizatia mamelor, ea explicand ca abia ulterior a aflat ca acest proiect de lege mai trebuie aprobat si de catre Senat.

Sursa: Romania Libera

Indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea reveni la nivelul de 85% din salariu anunta Casa de avocatura Coltuc

‘In legatura cu indemnizatia pentru mame, aceasta a intrat in acea conventie pe care am facut-o atunci cand am spus ca reintregim sumele care au fost taiate in 2010. Nu s-a facut inca deoarece a fost o conjunctura nefavorabila pentru mame: au fost aprobate acele taieri printr-un act normativ si pe acesta nu-l putem modifica decat in toamna, cand incepe sesiunea parlamentara’, a afirmat ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.

Propunerea de modificare se refera la majorarea cuantumului indemnizatiei de la 75% cat este in prezent la 85%, cu pastrarea pragurilor existente, respectiv nu mai mult de 3.400 lei – in cazul in care se opteaza pentru varianta de un an de concediu si nu mai mult de 1.200 lei in cazul variantei de doi ani de concediu.